Jocul îngerului - Carlos Ruiz Zafón

vineri, 16 ianuarie 2015


Jocul îngerului cuprinde povestea neobișnuită și teribil de nefericită a lui David Martín, un tânăr scriitor din Barcelona începutului de secol 20, al cărui destin a fost schimbat de literatură - și, mai ales, de Marile speranțe ale lui Dickens. Zafón urmărește parcursul lui David, de la copilăria petrecută în mizerie alături de un tată analfabet și violent, la cărțile citite pe ascuns, procurate de la anticarul Sempere, la prima slujbă în redacția unui ziar, unde începe să scrie cele dintâi povestiri noir, la prietenia cu bogatul Pedro Vidal și dragostea neîmplinită pentru Cristina. 

Zafon trasează o hartă imaginară a evenimentelor care l-au marcat pe David Martín, aducându-l în prezentul golit de marile speranțe. O casă morbidă, plină de secrete, un fost locatar care ascunde o poveste înspăimântătoare, un manuscris bizar găsit în Cimitirul cărților uitate, un admirator din umbră și o propunere ciudată, pe care David o acceptă ca un om care a pierdut totul, dar e gata să ofere orice în schimbul unui vis. Cartea pe care trebuie să o scrie - o poveste atât de puternică încât să transcendă ficțiunea, devenind un adevăr - îl va atrage pe David într-un joc periculos cu forțe misterioase și cu propriul sine. Jocul îngerului este un pact faustian sau, de ce nu, un joc cu propria minte care se dedublează, creând o viață paralelă și o personalitate alternativă - un Fight Club de epocă, care se derulează pe fundalul unei Barcelone absolut fascinante.

Jocul îngerului este o carte întunecată, care stă sub semnul nefericirii și al ratării: protagonistul își vede marile speranțe transformându-se în dezamăgiri, personajele au destine tragice și mor unul câte unul, iar dragostea rămâne o salvare de neatins. Există puține raze de speranță în această poveste, în care până și polițistul integru se dovedește a fi corupt. Singura gură de aer proaspăt este Isabella, adolescenta care pătrunde în viața haotică a lui Daniel cu o insolență tinerească, aducând stabilitate și o prețioasă prietenie - pe lângă niște dialoguri inteligente și foarte simpatice. Însă nu trebuie uitat nici Señor Sempere, o sursă inepuizabilă de vorbe de duh; bătrânul anticar trăiește cu convingerea că fiecare carte conține spiritul celui care a scris-o și sufletele celor care au citit-o. 

What’s important is that you’re working. I’ve always said that idleness dulls the spirit. We have to keep the brain busy, or at least the hands if we don’t have a brain.

După ce am citit Umbra vântului acum doi ani (carte care mi-a plăcut foarte mult), am ajuns în sfârșit și la Jocul îngerului, al doilea roman din seria pentru adulți „Cimitirul cărților uitate” ([spoiler] acțiunea se petrece însă anterior celei din Umbra vântului, căci Daniel Sempere este fiul lui Sempere jr. și al Isabellei [spoiler]). Chiar dacă am regăsit și aici o Barcelonă sumbră și magică, întâmplări fantastice, momente pline de tensiune și scene memorabile, acest roman mi s-a părut mult mai slab decât predecesorul său, iar farmecul scriiturii lui Zafon nu a reușit să mă acapareze decât pe moment. Am pus la îndoială multe evenimente, m-am întrebat de ce protagonistul a procedat într-un fel și nu în altul și, mai ales, m-a enervat faptul că autorul se joacă cu așteptările cititorului, întârziind să exploreze drumurile pe care el însuși le deschide în toate direcțiile. 

De fapt, cartea aceasta este frustrantă. Sunt câteva piste pe care autorul le neglijează foarte multă vreme sau le abandonează total: fetița cu mâna de porțelan, bordelul fantomatic mistuit de flăcări, fotografia Cristinei alături de un necunoscut, investigarea editurii lui Corelli, funebra casă în care se mută David, cu un potențial uriaș pentru scene delicios de creepy. Cea mai enervantă dintre toate a fost camera de la capătul coridorului, acea cutie a Pandorei care promitea atât de multe secrete și revelații, pe care David Martin (adică Zafon) a ales să o ocolească până spre finalul cărții. Pe românește, se coiește: intră acolo din când în când, constată că e ceva în spatele dulapului, dar, ca un făcut, nu merge mai departe - deși rezolvarea e chiar sub nasul lui și, slavă domnului, chef de investigat are din plin. Acest lucru a făcut din David un personaj inconsistent, iar la lipsa lui de credibilitate pot adăuga și frica sa fluctuantă: uneori e cuprins de teamă, ca toți oamenii normali, dar alteori, când un personaj respectabil ar fi făcut pe el de frică, David nici măcar nu tresare ([spoiler] de exemplu, vizita noctură la bordelul în ruină, când zărește o siluetă care dispare în umbre, iar într-un morman de dărâmături găsește o mână, pe care o extrage fără cea mai mică reținere [spoiler]).

Ed. Polirom, 2013, 472 pag.,
trad. Dragoș Cojocaru
Totuși, sunt unele aspecte care mi-au plăcut și pentru care am considerat că lectura a meritat:

- Barcelona gotică a lui Zafón, enigmatică și sumbră, ridicată la rang de citadelă mitologică. Nu știu dacă există un alt scriitor care să redea atât de bine și de intens atmosfera unui oraș, trezind imagini atât de vii în mintea cititorului: străzi pietruite, înguste și întunecoase, pensiuni mizere cu un farmec decadent, clădiri în ruină cu o istorie fascinantă, ceața toxică a fabricilor care se împletește cu miasmele orașului vechi. Scriitorul recrează minuțios Barcelona de odinioară, îmbrăcând-o în mister și magie - nu e de mirare, așadar, că romanele sale trezesc o poftă nebună de a porni pe urmele personajelor lui Zafon, în căutarea unor locuri care sunt numai pe jumătate reale.

- Cimitirul cărților uitate, acea catedrală enigmatică a cărților și a cuvintelor, la fel de veche precum orașul în umbra căruia a crescut în anonimitate. Este un labirint prin istoria literaturii interzise și pierdute, cu milioane de cărți condamnate la tăcere, care păstrează memoria și spritul unor timpuri pe care nimeni nu și le mai amintește. Îngerul păzitor al locului este un misterios om în negru care deține știința, înțelepciunea și memoria, cel care, din timpuri străvechi, aduce scriitorilor lumina revelației. 

- dragostea pentru literatură și pentru scris, la care Zafon se întoarce iar și iar în decursul romanului, făcând deliciul oricărui cititor pasionat. Ne întărim convingerea că viața este prea scurtă pentru a ne irosi timpul cu alte activități decât lectura, întrebându-ne totodată de ce nu s-a gândit nimeni să îmbutelieze parfumul cărților, acel amestec de hârtie și magie care trezește fiorul noilor descoperiri. Zafon coboară în mintea unui scriitor, scoțând la iveală speranțele, vanitatea și dorința de a deveni nemuritor prin cărțile sale. Prin intermediul lui David Martín, aflăm o seamă de lucruri despre ceea ce înseamnă să fii scriitor, dintre care am selectat câteva fraze care pot trece drept sfaturi: 

If you really want to devote yourself to writing, or at least to writing something others will read, you’re going to have to get used sometimes to being ignored, insulted and despised, and almost always to being considered with indifference. [...] Every artist’s life is a small war or a large one, beginning with oneself and one’s limitations. To achieve anything you must first have ambition and then talent, knowledge, and finally the opportunity. [...] Don’t learn how to find excuses for not writing before you learn how to write. That’s a privilege of professionals and you have to earn it. [...] Routine is the housekeeper of inspiration.

- abordarea temei religioase, cu idei întâlnite și în alte scrieri, dar puse aici într-o formă mai accesibilă. Corelli vede religia ca pe un cod moral exprimat prin legende și mituri, care stabilesc un sistem de credințe, valori și reguli ce reglementează o cultură sau o societate. Pentru el, credința este o consecință a biologiei, fiind strâns legată de instinctul de supraviețuire și la fel de necesară ca respirația. Credința este răspunsul la misterele vieții care nu pot fi explicate în niciun alt mod, cum ar fi sensul existenței sau originea umanității. Un animal moral abandonat într-un univers amoral, omul nu poate supraviețui într-o stare prelungită de realitate, ci evadează în ficțiune și în vise cu ochii deschiși. Nevoia de amăgire face parte din natura umană - iar religia este cea mai populară ficțiune care a existat vreodată. 

Old age is the lubricant of belief. When death knocks at the door, scepticism flies out of the window.

[spoiler] Carlos Ruiz Zafón nu oferă răspunsuri satisfăcătoare pentru a dezlega misterul din Jocul ingerului, lăsând interpretările la latitudinea cititorului (însă nu pot spune că asta m-a deranjat neapărat). Andreas Corelli, care, după toate aparențele, este Lucifer în persoană, poate fi totodată dedublarea personalității lui David Martín, de care el nu este conștient. Sau poate că este vorba de un joc diavolesc în care Corelli, ca un întunecat înger păzitor, calcă pe urmele lui David și termină ceea ce a început acesta. Sunt numeroase amănunte care indică o dublă personalitate, asemănătoare cu cea a protagonistului din Fight Club: violatorii bătuți, pe care David nu i-a atins, broșa pe care o găsește în locul în care a fost agresată Cristina, tumoarea care, după toate aparențele, nu a existat niciodată. Desigur, rămân lucruri de domeniul fantasticului care nu pot fi explicate, poate doar prin faptul că sunt halucinațiile unei minți bolnave: faptul că David nu îmbătrânește, întoarcerea Cristinei sub forma unei fetițe, iar de Corelli nu mai amintesc, pentru că nimic nu este normal (sau real?) în ceea ce-l privește. [spoiler]

There is nothing in the path of life that we don’t already know before we started. Nothing important is learned, it is simply remembered.


32 de comentarii

  1. Recenzii atât de minuțioase nu cred ca mai face cineva :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevarat, Valeriu. Stiai ca Ema are un Castel Zburator din carti? Daaaa, este whimsical cu totul (ce cuvant romanesc pot folosi, Ema, in loc de whimsical?).

      Ma tem ca este prea intunecata cartea asta pentru mine, Ema. Inca am Umbra Vantului inceputa, recomandata de tine, si la care nu am renuntat inca. Stii cum se "vede" imediat atmosfera cartii in recenzia ta? Ha :-)

      Ștergere
  2. @Valeriu: Câteodată mă cert și eu pentru minuțiozitatea asta. :) Dar, cum acest blog a fost început ca un jurnal de lectură, prefer să continui în aceeași manieră, fără a mă cenzura din cauză că nimeni nu are chef de citit tot ceea ce scriu. E drept că, în momentul în care nu voi mai avea destul timp, va trebui să scriu mai puțin pentru a putea continua cu articolele de pe blog. :)

    @KJ: Hmm, whimsical... Cam greu de tradus, acum depinde și de ceea ce ai vrut tu să spui! Dacă nu are sensul de „capricios/cu toane”, poate fi excentric sau bizar, în sensul bun? Sunt destule cuvinte ale limbii române pe care ori nu le cunosc deloc, ori nu le stăpânesc prea bine, în sensul că nu-mi vin în minte imediat. Oricum, multe cuvinte în engleză nu au un corespondent mulțumitor în română, după cum știi prea bine.

    Da, chiar nu aș recomanda acest roman unui urs pufos ca tine. Din câte îmi amintesc, Umbra vântului nu este atât de întunecată, deși are aceeași atmosferă gotică și sumbră. Mie-mi place la nebunie o astfel de atmosferă, dar aici a fost cam prea multă nefericire. Însă nu asta a fost ceea ce i-am reproșat romanului, pentru că nefericirea justifică pactul faustian sau nebunia personajului.

    RăspundețiȘtergere
  3. De aceea te si intrebam, ma gandeam ca ai gasit un cuvant mai bun decat capricios (cum traduce Google whimsical). Nu, nu l-am folosit in sensul de capricios. Daca ne uitam in Merriam-Webster http://www.merriam-webster.com/dictionary/whimsical putem deduce mai bine poate: whimsical: unusual in a playful or amusing way - eu in sensul acesta l-am folosit. Alice (C.S Lewis) este whimsical. Miyazaki este whimsical. Unusual in a playful way. Ema in Castelul Zburator este whimsical. Miraculos suna prea mult a vraji. Nu am un cuvant bun in romana. Fantastic, poate, dar nu este in totalitate whimsical, nu?

    Banuiam eu ca nu este o carte pufoasa. Multumim de recenzie. Le asteptam cu nerabdare pe cele pufoase :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, miraculos și fantastic nu se apropie de sensul lui whimsical. Mai întreb și alți oameni, poate știu ei un cuvânt mai potrivit. Dar sunt curioasă, oare contribuie și template-ul blogului la această impresie? Un prieten mi-a spus că e prea învechit și depășit. Am vrut să îl schimb într-o perioadă, dar nu prea am găsit nimic pe gustul meu, așa că am tot amânat schimbarea.

      Ștergere
    2. Hmm... Cred că nici „poznaș” nu e ce trebuie... Am impresia că e ceva similar cu „quaint”. Ai vreun corespondent în română pentru „quaint”, Stela?

      Ștergere
    3. Nu, nu e nevoie sa il schimbi (template-ul), chiar se potriveste cu tine. Cat despre whimsical, banuiesc ca nu are echivalent in romana :-)

      Ștergere
  4. Numai surprize placute de la Ema! Zafon (desi il vezi mai putin laudativ decat il percep eu) si vad ca urmeaza Muzeul inocentei. Barcelona gotica de care vorbesti imi place atat de tare incat las nevazute aproape unele scapari si inadvertente in cursivitatea cartilor sale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înțeleg ce vrei să spui, Coffee. Barcelona lui Zafon e magică! Poate că am avut eu așteptări prea mari după Umbra vântului, unde elementele poveștii mi s-au părut mult mai bine legate. Acum nu sunt sigură dacă merită sau nu să mai citesc Prizonierul cerului.

      Muzeul inocenței mă cam dezamăgește, spre surprinderea mea. Suferința lui Kemal se întinde pe enorm de multe pagini, deja a devenit redundantă. Mai bine începeam Zăpada.

      Ștergere
    2. Probabil e o carte adecvata barbatilor, cine stie. Mie mi-a placut.

      Ștergere
    3. Voi citi ce ai scris tu despre roman după ce-l termin. Deocamdată l-am pus deoparte, dar îl voi relua. Nu știu, poate e nevoie de o anumită structură mentală pentru a gusta cartea (nu mă refer la una în sensul rău, ci la una diferită).

      Ștergere
  5. N-am fost niciodată în Barcelona, dar Carlos Ruiz Zafón mi-a trezit o poftă nebună de acest oraş - chiar dacă „locurile sunt numai pe jumătate reale".
    E o magie Cimitirul cărților (biblioteca imensă) şi dragostea pentru literatură, atât sub forma scrisului, cât şi a lecturii.
    Acum... nu ştiu care mi-a plăcut mai mult, Jocul îngerului sau Umbra vântului. Sau Prizonierul cerului – din aceeaşi serie?!
    Ioana

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ioana, musai sa citesti si Marina! Cred ca Ema a scris si despre ea, daca nu ma insel.

      Ștergere
    2. Marina mi-a plăcut mai mult decât Jocul îngerului. Nu știu dacă voi citi și Prizonierul cerului, poate îi dau o șansă mai încolo. Zafon are punctele lui forte, într-adevăr. Mă bucur pentru tine că ai putut să guști toate romanele din serie.
      Poate îți faci o hartă cu locațiile din romanele lui Zafon când ajungi în Barcelona. Ar fi un itinerar extrem de interesant. :)

      Ștergere
    3. Sa stii ca Prizonierul e mai buna decit Jocul ingerului.

      Ștergere
    4. Aha, e bine de știut, atunci o să mă întorc la Zafon la un moment dat. Din câte am înțeles, în Prizonierul cerului revin personajele principale din primele două cărți, așa că n-ar fi rău să închei totuși trilogia.

      Ștergere
  6. N-am citit nimic de Zafón, dar după această recenzie, dacă aș avea cartea în bibliotecă, aș citi-o acum. Îmi place tot ce ține de dragostea pentru literatură și teme religioase (aici dau vina pe Kazantzakis și Saramago), iar dacă face trimiteri la mitul faustic, atunci chiar că îmi atrage atenția „Jocul îngerului”. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Violeta, mă bucur dacă ți-am trezit interesul, cu toate că am avut destule lucruri de reproșat romanului. Contează mult și vârsta la care îl citești pe Zafon - cu cât mai repede, cu atât mai bine, că apoi devii mai pretențios ca cititor. :) Dar ce-i al lui e al lui, Zafon chiar merită citit pentru Barcelona lui magică, plus că mai sunt și alte subiecte interesante.

      Ștergere
  7. Incerc sa-mi dau seama de numarul de stele pe care-l acorzi cartii in timp ce-ti citesc recenzia. Nu ma uit inainte. Din ce ai scris despre aceasta carte, am realizat ca-i vei da 3 stele. De asemenea, nu vreau sa o citesc vreodata :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Câteodată aș vrea să nu acord note, dar nici fără ele nu pot. Uneori, după ce mai trece ceva timp de la lectură, mai scad sau mai adaug la notare, în funcție de impresia lăsată de carte pe termen lung (pentru mine contează și acest aspect).
      Nu știu dacă ai citit ceva de Zafon, dar eu zic să nu îl ocolești, ai putea să încerci măcar Umbra vântului. Merită citit pentru atmosfera extraordinară cu care îmbracă orașul, dar și pentru dragostea de literatură prezentă în cărțile lui. Nu pare chiar genul tău de roman, e drept, dar uneori poți avea surprize plăcute când ieși din zona ta de confort literar.

      Ștergere
    2. Asa este, unele carti iti lasa un gust bun care se mentine multa vreme. E ca si in cazul vinurilor. Sunt unele vinuri care au un gust atunci cand le bei, dar dupa ceva timp iti lasa in gura un cu totul alt gust si iti dai seama ca ai baut un vin exceptional. Ema Cojocaru, tu bei vin? De care?

      Ștergere
    3. Cred că a trecut mai bine de un an de când nu am mai băut vin, pentru că prefer berea. :) Dar dacă beau vin, îl aleg pe cel alb demisec.

      Ștergere
  8. eu n-am citit prea mult din Zafon, de fapt am citit doar trei carti incluse intr-un fel de trilogie, care nu m-a incantat atat de tare. nu stiu, cred ca am dat de o lectura adresata tinerilor, adolescentilor mai precis, dar eu am depasit faza asta de mult timp. de atunci, nici n-am mai incercat, si asa am multe restante care ma asteapta. stiu insa ca Zafon are multi fani, cartile lui se vand si ca are un stil care prinde la multi cititori. eu te astept cu parerea despre Povestea cameristei, o carte pe care no am dar imi place Atwood cum scrie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. n-o am, scuze, ma grabeam...:((

      Ștergere
    2. Graba asta! :))
      Eu una nu cred că mă apuc de seria pentru adolescenți a lui Zafon, că sigur găsesc lucruri de criticat la ea - deși Marina mi-a plăcut. Păcat că romanele lui pentru adulți sunt așa de groase, puteai să încerci măcar Umbra vântului - sigur ți-ar fi plăcut mai mult decât ce ai citit de Zafon.
      Poate reușesc mâine să scriu despre cartea lui Atwood, care mi-a plăcut mult. Mulțumesc pentru interes, Iulia. :)

      Ștergere
  9. Am citit si eu cartea, acum cativa ani, dar nu cred ca am ramas cu prea multe amintiri dupa lectura. Stiu ca mi-a placut Corelli si atmosfera gotica.

    Am fost poate "norocoasa" intr-un fel, pentru ca am citit Jocul Ingerului inainte de a citi Umbra vantului, asa ca poate nu m-a dezamagit atat de mult. Probabil si acesta o fi un motiv pentru care i-am dat 5 stele Umbrei vantului (prin comparatie).

    Dupa ce ti-am citit recenzia (care apropo, imi place foarte mult), am inceput sa imi amintesc mai multe detalii din carte. Si pe mine m-a cam enervat modul in care David tot nu isi lua inima-n dinti sa investigheze acea camera de la capatul coridorului.

    Foarte interesanta ideea cu dedublarea lui David in Corelli. Tin minte foarte clar ca mi-l inchipuiam pe Corelli ca fiind Lucifer, dar acum ca pomenesti de dedublare, mi se pare chiar o sugestie interesanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vera, chiar mă întrebam ce mai faci. :)
      Acum nu știu dacă mi-ar fi plăcut mai mult Jocul îngerului, în cazul în care nu exista comparația (inevitabilă) cu Umbra vântului. Se poate. Nu-mi amintesc nici eu prea multe din Umbra, țin minte doar că l-am citit cu sufletul la gură și că mi-a plăcut până la final. Dar motivele de cârcoteală pentru Jocul ar fi rămas aceleași, I guess. Dacă Zafon explora la timp toate firele narative pe care le-a deschis, nu prea aș fi avut multe de comentat. :)
      Oricum, nu mi-a părut rău că am citit cartea. După ce am început să scriu despre ea, mi-am dat seama că am rămas cu destule chestii faine. Iar atmosfera gotică e grozavă, nimic de zis la acest capitol.

      Varianta cu dedublarea e doar o posibilitate. Poate Corelli chiar exista și era Lucifer în persoană. Sau poate că era acel înger păzitor din Cimitirul cărților uitate, care „deține știința, înțelepciunea și memoria, cel care, din timpuri străvechi, aduce scriitorilor lumina revelației.” Mă citai, că nu-mi mai aduceam aminte exact ce am scris. :)) Asta ar fi a treia posibilitate, pe care, acum îmi dau seama, nu am menționat-o la spoiler.

      Ai citit și Prizonierul cerului, unde reapare David Martin? Am înțeles că unele ticuri pe care le avea Corelli revin, de fapt, la David - ceea ce ar indica o dedublare, dar nu e neapărat așa. Probabil că voi ajunge și la cea de-a treia carte, sper ca până atunci să nu uit tot ce am citit în Jocul îngerului. Măcar am textul ăsta pentru aducere aminte. :)

      Ștergere
    2. N-am mai prea citit (carti) in ultima vreme... m-au acaparat ceva fanfiction-uri. Chiar sunt in urma dpdv al numarului pe an.

      Nu am citit inca Prizonierul cerului, dar e pe lista de citit... undeva pe la capat. Nu m-a prea atras rezumatul. Poate o vei citi tu inainte si ma vei convinge sa ii dau totusi o sansa. ;)

      Ștergere
    3. Mă gândeam că ai citit-o, dacă primele două ți-au plăcut. Am înțeles că ar fi mai bună decât Jocul îngerului, așa că o să-i dau o șansă la un moment dat.

      Îți doresc mai mult spor la citit de acum încolo, Vera! :) Watch out that challenge! :P Eu mi-am scăzut numărul de cărți, ca să stau liniștită. Deocamdată nu am rămas în urmă, deși nu am citit la capacitate maximă, ba chiar m-am lălăit (teoretic, am mai mult timp în ianuarie - oare ce-o să fac la vară?).

      Ștergere
  10. Zafon scrie frumos ( descrieri si dialoguri frumoase) dar nu prea mai tine minte, sau seama, de ce a scris in cartile anterioare din trilogie. El nu se joaca doar cu personajele ci si cu evenimentele, pe care le modifica dupa bunul plac, asa la misto.. Asta nu -l face un scriitor pe bune ci un amator.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.