Broken Glass Park (Parcul cioburilor) - Alina Bronsky

Vocea Sașei Naimann, protagonista romanului Parcul cioburilor de Alina Bronsky, cucerește încă de la primele paragrafe. Este o voce proaspătă, plină de umor, ironie și istețime, care promite un personaj extrem de interesant - un fel de Lisbeth Salander a lui Stieg Larsson - pe care este greu să nu îl simpatizezi, în ciuda comportamentului anti-social și a teribilismului (sau, poate, tocmai de aceea). 

Venite dintr-o regiune îndepărată a Rusiei, Sașa și mama ei s-au stabilit într-un cartier rău famat din Germania, un fel de ghetou al imigranților. De la tatăl necunoscut, fata a moștenit temperamentul și afinitatea pentru științele exacte, iar de la mama artistă - înclinația spre limbile străine. Departe de a avea o viață ușoară, Sașa este un caracter puternic și independent, un observator ironic al lumii imigranților, dar și al snobismului din țara adoptivă. Prinsă între cele două lumi, neaparținând niciuneia cu adevărat, Sașa are puțini prieteni printre tinerii din cartier (frivoli și stupizi în opinia ei), care se întâlnesc seara în Parcul cioburilor, unde beau, se droghează și fac sex prin tufișuri.

Foarte inteligentă și ambițioasă, Sașa a reușit să intre la o școală de prestigiu, unde este personajul cel mai exotic din clasă. Este foarte amuzant episodul în care ea își imaginează cum ar decurge vizita uneia dintre colegele bogate în apartamentul ei sărăcăcios, cu mobila adunată de la tomberon, vesela desperecheată luată de prin târgurile de vechituri și mirosul de conopidă care umple camerele, indiferent de ceea ce se gătește.

Îmi închipuiam cum impecabila Melanie, în jacheta ei de blugi, ia liftul împreună cu mine. Cum se uită în jur, la fel de agitată ca mama ei. Cum parfumul ei de săpun intră într-o luptă fără speranță cu miasmele de urină din casa scărilor – și pierde. Cum intră pe ușă și vede canapeaua noastră luată de la gunoaie, cu o măsuță șubredă în față, la care e de ajuns să te uiți strâmb o dată, că se și prăbușește. Bufetul fără uși. Șosetele tatălui meu vitreg pe calorifer. Ciorapii fratelui meu pe scaun. Aveam cinci scaune și niciunul nu semăna cu celălalt, pentru că toate erau de la gunoaie. (pag. 15) 

În timp ce alte fete de 17 ani se lasă în voia unor idealuri patetice, Sașa are două vise, pe care le mărturisește încă de la început: să îl omoare pe tatăl vitreg, Vadim, și să scrie o carte despre mama ei, intitulată „Povestea unei roșcate fără minte, care ar mai fi trăit și azi dacă ar fi ascultat de fata ei cea mare și înțeleaptă”. Vadim, un rus bețiv și violent, a ucis-o pe fosta soție într-un acces de furie și, de atunci, Sașa își duce viața într-un fel de ceață confuză, în care doar planurile de răzbunare reușesc să prindă un contur clar.

Furia oarbă și ura o țin pe linia de plutire, iar Sașa se revoltă împotriva tuturor, cu cinism și umor: împotriva bărbaților, pe care îi urăște, și a femeilor care nu pot trăi fără bărbați; împotriva presei care publică articole stupide și a vecinilor superstițioși care îi ocolesc după tragedie; împotriva imigranților ruși cu privirea lor de câini bătuți de soartă. Se revoltă chiar și împotriva mamei, însă cu dragoste și o urmă de vină, pentru că i-a tăinuit unele lucruri care ar fi putut grăbi despărțirea de soțul abuziv. 

După ce Vadim iese din închisoare, fata intenționează să îi facă felul ba cu plante otrăvitoare de pe marginea drumului, ba cu o conservă stricată de pește, ba prin lovituri aplicate cu un sfeșnic. Îi mărturisește planurile numai fratelui Anton, un băiat de nouă ani care a rămas marcat de mediul violent în care a crescut, pe când sora Alissa este prea mică pentru a fi afectată de cele întâmplate. [spoiler] După moartea mamei, copiii au fost dați în grija Mariei, o rudă venită din Rusia pentru a locui împreună cu ei, însă femeia nu se descurcă aproape deloc în țara străină, astfel că Sașa ia asupra ei protejarea familiei, dezvăluind o latură sensibilă și matură.[spoiler] 

Prin atitudinea ei curajoasă și categorică, combativă și batjocoritoare, Sașa trezește teamă în oamenii din jur, dar reușește să intre și în câteva belele care îi zguduie falsul zid de încredere și invulnerabilitate cu care s-a înconjurat. Pentru a înlătura ceața paralizantă care o învăluie de la moartea mamei, dar și pentru a scăpa de responsabilitățile imense pe care și le-a asumat, Sașa se aruncă în câteva experiențe nebunești, renunțând la principiile după care s-a ghidat până atunci. [spoiler] Astfel, îi cunoaște pe Volker, un jurnalist divorțat, și pe Felix, fiul acestuia, iar Sașa este prinsă într-un triunghi amoros confuz, în ciuda faptului că urăște bărbații și nu crede în dragoste.[spoiler]

Romanul este extrem de alert și captivant în prima parte, însă, spre mijloc, începe să cam scârțâie - intervin prea multe coincidențe, unele întâmplări par forțate, iar narațiunea se îndepărtează de premisă și de aspectele care, până atunci, au făcut-o memorabilă. În plus, atitudinea veșnic revoltată a Sașei și accesele tiranice devin un pic sâcâitoare. Furia îi alimentează iluzia că este invincibilă și neafectată de cele întâmplate, iar dorința de a controla totul o transformă într-un mic tiran, [spoiler] mai ales față de Maria, căreia nu îi poate înțelege singurătatea și nevoia de a-și găsi un bărbat.[spoiler]

Retrospectiv, am înțeles, însă, că Alina Bronsky a dirijat un studiu de caracter foarte reușit, creând o eroină imperfectă, care se străduiește să mențină aparența unui psihic de nezdruncinat, în ciuda fisurilor care apar în armura falsei invulnerabilități. Lumea ei este destrămată, ceea ce o menține pe linia de plutire este dorința de răzbunare, iar Sașa trebuie să treacă prin toate aceste experiențe pentru a se împăca cu dispariția mamei, pentru a-și asuma neputința și pentru a înțelege că familia se poate descurca foarte bine și fără ajutorul ei. 

***

Ed. All, 2015, 208 pag.,
trad. Ida Alexandrescu
(sursa citate)

Alina Bronsky este pseudonimul unei autoare de origine rusă, care trăiește în Frankfurt și scrie în limba germană. Parcul cioburilor este romanul ei de debut, care s-a bucurat de un mare succes și a fost nominalizat la prestigiosul premiu Ingeborg Bachmann, în 2008. Alina Bronsky mai are un roman tradus în limba engleză, pe care intenționez să-l citesc la un moment dat - The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mai puțin young adult, dar, aparent, cu același umor savuros.

***Între timp am citit și The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, care mi-a plăcut foarte mult - am scris despre roman aici. 

A fost realizat și un film după Parcul cioburilor; mai jos este trailer-ul, pentru cei care înțeleg germana. Nu mă încântă deloc alegerea actorului pentru personajul lui Volker, căci mi-l imaginam un bărbat mult mai atrăgător, pe când actorul care îl interpretează pe Felix este mult mai drăguț decât reiese din paginile romanului. Mda, nu ar fi indicat ca spectatoarele (tinere) să se îndrăgostească de Volker, ar fi prea deplasat, nu? Și totuși, în roman, el este personajul cu adevărat atrăgător...

Piesa Broken Glass Park a celor de la Simple Minds, apărută în 2011 și posibil inspirată după romanul Alinei Bronsky.

Nautilus Pompilius, trupa rock rusească pe care Sașa o menționează în roman (nu auzisem de ei până acum). O altă piesă, aici.