Oraşul şi câinii - Mario Vargas Llosa

Oraşul şi câinii este primul roman al lui Mario Vargas Llosa (publicat la vârsta de 27 de ani), în care scriitorul peruan dezvăluie viața dură a cadeților de la Academia Militară Leoncio Prado din Lima, pe care și Llosa a urmat-o timp de doi ani. Aparent, evenimentele incredibile descrise aici sunt, în cea mai mare parte, reale, la fel ca și personajele - un motiv în plus pentru a simți și mai puternic impactul romanului, în care unele întâmplări m-au dezgustat și m-au oripilat.

Se explică, astfel, reacția furibundă a autorităților, care au considerat că atacarea instituției militare este o tactică tipic comunistă și, drept replică, au ars în public o mie de exemplare ale cărții. Totodată, l-au acuzat pe Llosa că a fost plătit de Ecuador să denigreze Peru (de ce Ecuador și nu Chile, căci și această țară era considerată rivală?). Desigur, incidentele trecutului au fost uitate între timp, iar astăzi se mândresc cu unul dintre elevii lor, care a câștigat Premiul Nobel pentru literatură...

Oraşul şi câinii dezvăluie un tablou extins al Limei anilor '50, cu prejudecățile legate de statutul social, culoarea pielii sau locul de baștină. Structura romanului este una complexă și non-liniară, iar firul narativ călătorește între prezent și trecut, prin intermediul a patru personaje care sunt urmărite pe rând. Alberto Fernández, „Poetul”, provine dintr-o familie bogată, dar părinții sunt separați; Ricardo Arana, poreclit „Sclavul”, este un băiat timid, timorat, de care toți își bat joc; Boa este un bătăuș care povestește, cu seninătate, întâmplări pline de cruzime; al patrulea personaj rămâne ascuns și misterios pe parcursul narațiunii, identitatea lui fiind dezvăluită abia spre finalul romanului.

Cei patru, provenind din medii sociale diferite, sunt aduși lalolaltă de anii petrecuți în școala militară, unde începe una dintre cele mai dure perioade ale vieții lor de adolescenți. Prezentul și trecutul vin la scenă alternativ, urmărind mai multe fire narative care se întretaie uneori, pentru că trei dintre protagoniști sunt uniți de un fir comun: iubirea pentru Teresa, o fată simplă de care se îndrăgostesc în diferite momente ale vieții.

Motivele pentru care băieții au ajuns la acest colegiu sunt diferite: puțini vin aici din proprie inițiativă, majoritatea sunt forțați de tații care vor să le aplice o lecție de viață, pentru a-i transforma în bărbați adevărați. Jumătate dintre ei sunt trimiși de părinți, ca să nu ajungă derbedei. Iar cealaltă jumătate, ca să nu devină pederaști. În Academia Militară Leoncio Prado, cadeții dau piept cu o școală a vieții de o duritate nebănuită, în care cei puternici fac legea, iar cei slabi sunt permanent batjocoriți și exploatați. În armată trebuie să fii mascul, să ai coaie de oțel; chiar dacă nu urmează o carieră în armată, băieții intrați aici devin bărbați, învață să se apere și să supraviețuiască. Cei mai expuși sunt cadeții din primul an, câinii, aflați permanent la cheremul colegilor mai mari, supuși, încă din primele zile, unui botez ce constă în bătăi și umilințe. Desigur, rolurile se schimbă în timp - pe măsură ce se maturizează, câinii devin, la rândul lor, agresori, exercitându-și puterea asupra celor din ani mai mici sau răzbunându-se pe cei mari. 

Totul se vinde sau se fură în lumea cadeților - șireturi și vestoane, bani și țigări, porția de mâncare și subiectele la examene. Băieții participă la concursuri vulgare și scabroase, introduc pe acuns țigări și băutură, se dedau la acte (mai mult sugerate) de pedofilie, zoofilie și homosexualitate, își bat joc de profesori și de superiorii molatici, iar singurii pe care îi respectă sunt ofițerii care știu să se impună, precum și preotul capelei, pe care l-au văzut cutreierând beat prin cartierul curvelor.

Cei trei ani, cât durează studiile, devin o perioadă de coșmar pentru băieții-copii care nu știu să se apere în fața băieților-bărbați. Pentru cei slabi, școala capătă atributele unei închisori datorită regimului de internat, care le permite să iasă doar la sfârșit de săptămână, sau nici măcar atunci, dacă între timp au fost pedepsiți și consemnați. În astfel de zile, cadeții rămași în colegiu fie evadează, sărind gardul, fie își petrec duminicile la micul magazin din incintă, condus de perversul Paulino, care le vinde pe ascuns băutură și țigări și organizează ocazional concursuri de masturbare. 

Fiecare supraviețuiește cum poate în această lume crudă, în care o fire dură și bătăușă este un atu important. [spoiler] Jaguarul este cel care face legea în comunitatea lor, impunându-se printr-o voință de fier, iuțeală și curaj, dar și un dram de nebunie care inspiră teamă. Boa, un băiat masiv și nu prea deștept, este prieten şi partener de nădejde al Jaguarului; cruzimea și prostia lui îl împing la rănirea singurei ființe de care se atașează, o cățelușă fără stăpân. Alberto-Poetul nu știe să se bată, însă este inteligent și se eschivează cu abilitate, devenind popular prin scrisorile pe care le redactează la cerere și, mai ales, prin istorioarele erotice pe care le născocește. În ultimul an, Poetul devine singurul prieten al Sclavului, dar îi lipsește curajul pentru a-l proteja în fața celorlalți până la capăt; un război pornit împotriva celor mulți și puternici are puține șanse de reușită. Ricardo-Sclavul este singurul care nu se poate integra și adapta. Mediul dur, care, în cele din urmă, îi călește și pe cei mai slabi dintre băieţi, nu reușește decât să îi adâncească slăbiciunea și neputința, ceea ce îl face ținta permanentă a batjocurii și violenței; destinul lui este acela de victimă. El se poate împăca cu singurătatea și umilințele, pe care le cunoaște încă din copilărie, însă nu poate îndura izolarea forțată şi captivitatea impusă de societate, părinți și colegiu. [spoiler]

[spoiler] Totul se va schimba după un eveniment zguduitor care are loc în ultima parte a romanului. Viața ascunsă a cadeților iese la iveală, alianțele se zdruncină, frica este lăsată la o parte, iar personalitățile trec prin schimbări decisive. Ofițerii nu au habar de ceea ce se petrece în colegiu, pentru că toți cadeții respectă un pact nerostit al tăcerii; iar atunci când află toate grozăviile care se întâmplă sub nasul lor de atâta vreme, reacția autorităților este de a mușamaliza totul. Dreptatea și adevărul nu pot să triumfe, cei care urmează regulile nu au câștig de cauză, pentru că imaginea instituției trebuie păstrată, scandalul evitat cu orice preț, iar regulile adaptate la situație. [spoiler]

Critica fără milă a autorităților nu este, însă, punctul forte al acestui roman. Llosa reușește să ne arate că, în spatele fiecărui caracter, se află o poveste complexă - de cele mai multe ori, o familie destrămată sau o copilărie grea, alături de un tată agresiv și de o mamă neputincioasă, care nu se poate impune în fața soțului. Llosa nu se rezumă la a prezenta doar personaje bune sau rele, cu roluri bine definite, ci călătorește înapoi pe firul poveștii și ne arată parcursul lor din copilărie, cu evenimentele care le-au modelat personalitatea, transformându-i în tinerii din prezent.

[spoiler] Boa trăiește în sărăcie cu o mamă incultă, alături de un frate vitreg care îl învață să se bată și să urască peruanii veniți de la munte. Personajul misterios, îndrăgostit de Teresa, este un copil studios care trăiește doar cu mama; nevoia de bani, respingerea din partea fetei și prietenii nepotriviți îl împing spre violență și spre o viață în afara legii. Ricardo-Sclavul este scos din lumea idilică a provinciei și adus de mamă la Lima, pentru a trăi alături de un tată pe care nu-l cunoscuse până atunci, un om dur și violent, care vrea să îl transforme pe copilul sensibil în bărbat; prin neimplicarea ei, mama devine un nou dușman de care băiatul trebuie să se ferească. Deși provine dintr-o familie bogată, Alberto-Poetul a fost martor, încă din copilărie, la certurile părinților, pentru că tatăl a fost dintotdeauna un afemeiat; părinții se despart, iar mama se izolează de lume, trăind în sărăcie și refuzând banii soțului, agățându-se de fiu ca de ultima speranță rămasă în viața ei goală și searbădă. [spoiler]

Deși Llosa nu se pierde în descreri laborioase ale Limei, imaginea orașului peruan se conturează, totuși, prin ceața omniprezentă, care ascunde soarele o mare parte din an. Mirosul şi zgomotul mării, vegetația luxuriantă și străzile încinse ale verii, parcurile umbroase unde tinerii își dau întâlniri, faleza înaltă care coboară, în pante abrupte, spre plaja Miraflores, barurile și cartierele rău famate, toate acestea creează o imagine vie, fremătătoare, a unui oraș necunoscut mie până acum. Spre surprinderea mea, căutând câteva fotografii cu Lima, am găsit un oraș modern, aparent lipsit de farmecul subtil pe care l-am întrezărit în acest roman. 

În Oraşul şi câinii, Llosa include o serie de detalii autobiografice pe care le împarte personajelor principale, deși se identifică, în cea mai mare măsură, cu Poetul. [spoiler] Asemenea Sclavului, și Llosa își cunoaște mai târziu tatăl pe care nu l-a văzut niciodată - părinții se despart cu puțin timp înainte de nașterea lui, după ce tatăl își părăsește familia pentru o nemțoaică, iar Llosa îl crede mort și erou, până când îl întâlnește la Lima, zece ani mai târziu. La 14 ani, tatăl îl trimite pe Llosa la Academia Militară Leoncio Prado, unde acesta rezistă timp de doi ani. Un scriitor peruan a ținut să descopere dacă personajele din acest roman au, într-adevăr, o bază reală, și, după numeroase interviuri și laborioase studii de arhivă, i-a identificat pe foștii colegi ai lui Llosa care au servit drept inspirație pentru personajele din Oraşul şi câinii: Jaguarul era poreclit, de fapt, „Nebunul” (El Loco) și a ajuns să lucreze într-o companie de asigurări, Sclavul primise porecla de „Sugaci” (El Nene) și mai târziu și-a renegat patria, mutându-se în Statele Unite, iar Teresa a fost prima iubire a lui Llosa, locuind aproape de casa tânărului Mario, în cartierul Miraflores. [spoiler]

***

Pot spune că Oraşul şi câinii este prima mea carte de Llosa, pentru că, deși trăiesc cu impresia că am citit Mătușa Julia și condeierul în adolescență, nu îmi amintesc nimic din acest roman, astfel încât este ca și cum nu l-aș fi citit niciodată. Adolescența, o perioadă nebuloasă din care nu mai rețin aproape nimic din cărțile citite, cu excepția autorilor și a titlurilor (Kafka, Bulgakov, Irving, John Kennedy Toole sau Kerouac), așa că va trebui să le reiau pe toate la un moment dat. Oraşul şi câinii mi-a plăcut atât de mult încât am început să mă întreb de ce oare am amânat să-l citesc pe Llosa în tot acest timp. Poate că faptul are legătură cu avalanșa de titluri traduse la noi (la fel ca în cazul lui Marquez), un lucru bun în esență, dar care a făcut alegerea mult mai grea, iar eu am împins-o spre un viitor incert, care s-a materializat în momentul în care am primit acest roman în dar. Ei, este foarte bine și așa. 

Editura: Humanitas, 2010

Traducere: Coman Lupu

Număr de pagini: 360