The Uncommon Reader (Alteța Sa cititoare) - Alan Bennett

The Uncommon Reader (publicată și la noi cu titlul Alteța Sa cititoare) este o cărțulie extrem de simpatică, o declarație de dragoste făcută lecturii și o analiză amuzantă a acestei pasiuni care schimbă oamenii și percepția lor asupra lumii. Într-un exercițiu de imaginație plin de umor, Alan Bennett născocește o poveste despre cum septuagenara Regină a Marii Britanii este prinsă în mrejele literaturii. Nu că înainte nu ar fi citit, însă până atunci o făcuse imparțial și detașat, căci o persoană de statului ei nu își putea permite să aibă hobby-uri și preferințe. 

Într-o zi, Regina descoperă o bibliotecă itinerantă și împrumută o carte de Ivy Compton-Burnett, mai mult de complezență. Romanul i se pare cam arid, dar mai împrumută unul, The Pursuit of Love a lui Nancy Mitford. Ei, și prin intermediul acestei cărți întrezărește plăcerile lecturii, ceva ce nu mai trăise niciodată până atunci. Dacă ar fi dat peste o altă carte nesatisfăcătoare, cariera ei de cititor novice s-ar fi încheiat rapid, dar așa, ea continuă să citească și o face peste tot, inclusiv în convoiul oficial, unde își perfecționează tehnica de a flutura din mână în timp ce ochii devorează cartea ținută sub nivelul geamului.

Cum la ea plăcerea este pe locul doi, conștiința Reginei este împăcată doar atunci când identifică în citit o datorie, aceea de a afla cum sunt oamenii. Din cărți cunoaște viețile scriitorilor pe care i-a întâlnit, păreri pe care aceștia nu au îndrăznit să i le spună în față, dar și lucruri surprinzătoare, cum ar fi prețul rezonabil cu care poate fi obținut un membru al Gărzilor regale pentru o noapte de amor. Totodată, o încearcă regretul că s-a apucat de citit atât de târziu, căci literatura i se pare un tărâm vast prin care călătorește, dar la ale cărui margini nu va ajunge niciodată; regretă și că nu s-a întâlnit cu scriitori care nu mai sunt, deși o petrecere organizată cu cei încă în viață o lămurește repede că cel mai bine este să te întâlnești cu autorii în paginile cărților lor. 

Deși rudele sunt bucuroase că nu mai sunt ținute din scurt, noua pasiune a Maiestății Sale nu este privită cu ochi buni de către ofițerii Casei Regale, pentru că Regina își neglijează îndatoririle, nu mai dă atenție garderobei și - o tragedie - începe să întârzie. La întâlnirile cu supușii, ea nu mai pune vechile și banalele întrebări, ci se interesează ce citesc oamenii în acel moment. Anturajul vede semnele senilității acolo unde, de fapt, sunt semnele sensibilității. Secretarul personal nu poate înțelege de ce Regina, care a văzut întreaga lume, are acum nevoie de o umilă reflecție a ei. După părerea lui, noua preocupare a Maiestății Sale este o retragere din lume, un act egoist și ușor snob, căci, deși oamenii știu să citească, cei mai mulți dintre ei nu o fac. 

Oare cine va câștiga bătălia? Îndatoririle de regină? Cărțile? Sau poate o a treia cale ce decurge ca o urmare firească (pentru unii) a lecturii? După părerea lui Alan Bennett, cititul este inactiv, iar pentru o fire activă ca a Reginei, există o singură soluție...

Alteța Sa cititoare

Editura Leda, 2009

160 pagini 

Probabil că The Uncommon Reader are un cu totul alt înțeles pentru britanici, familiari cu toate chichițele Casei Regale, așa că, dacă și eu m-am amuzat, îmi închipui cât de bine se distrează ei citind această carte. Alan Bennett îi creionează un portret neașteptat Maiestății Sale, cu note ironice și de o sinceritate aproape brutală (nu știu ce-o fi gândit ea când a citit cartea, dacă a făcut-o). Recunosc, nu am înțeles pe deplin viața de tipar a Reginei, care nu își aparține ei, ci Marii Britanii; tot ce este legat de ea este un spectacol regizat atent, chiar și manifestările ce par spontane și naturale. Dar în spatele fațadei se ascunde un om, cu gânduri și idei proprii, care ies la iveală datorită cărților. Se poate spune că lectura o umanizează, căci îi deschide ochii asupra sentimentelor și trăirilor omenești, pe care le ignorase până atunci (nu cu intenție, ci din lipsă de necesitate). 

Cât de bine înțelege Alan Bennett viața de cititor! Bucuria de a ști că un scriitor preferat mai are o grămadă de cărți pe care nu le-am citit încă. Faptul că nu citim pentru a ne omorî timpul, ci am vrea să avem mai mult la dispoziție pentru asta. Faptul că există un moment pentru fiecare carte - pentru câteva nu suntem încă pregătiți, pe unele le citim prea devreme, pe altele prea târziu. Alan Bennett spune că cititul este ca un mușchi care se dezvoltă în timp, un exercițiu care ne lărgește treptat cunoașterea, percepția și înțelegerea; desigur, și noi trebuie să ne aventurăm în lecturi din ce în ce mai dificile, căci, dacă am rămâne toată viața la cărți ușurele, mușchiul ăsta ar fi la fel de atrofiat. 

Asta mă face să mă întreb cum voi fi eu ca cititor peste zece ani sau peste douăzeci, dacă și când voi ajunge să îi citesc pe Proust sau pe James Joyce, pe care îi evit deocamdată. Cu această ocazie, am alcătuit o listă cu câteva titluri pe care le țin la distanță. Mi-e teamă că nu le voi înțelege sau că mă vor plictisi, dar mai am și o altă reținere, aceea de a nu cădea în snobismul literar; nu vreau să citesc o carte doar pentru a mă lăuda apoi cu ea.

Lista arată cam așa:

1. Sub vulcan - Malcolm Lowry (am început ediția veche de la Univers, dar mi-a fost imposibil să deslușesc cuvintele gri pe fond cenușiu)
2. Jocul cu mărgele de sticlă - Hermann Hesse (și de recitit Lupul de stepă)
3. Cartea neliniştirii - Fernando Pessoa
4. Curcubeul gravitației și V. și Mason and Dixon- Thomas Pynchon
5. Omul fără însușiri - Robert Musil (i-am cumpărat-o cadou fratelui meu, dar nu cred că are de gând să o citească)
6. Detectivii sălbatici și 2666 - Roberto Bolaño
7. Somnambulii - Hermann Broch
8. Doctor Faustus - Thomas Mann (iar Muntele vrăjit de recitit, căci multe lucruri nu le-am înțeles)
9. În căutarea timpului pierdut - Marcel Proust (totuși, am senzația că pentru această lucrare monumentală ai nevoie mai degrabă de timp și de răbdare decât de un moment anume)
10. Ulisse - James Joyce (deși nu sunt foarte convinsă că vreau s-o citesc)

11. Infinite Jest - David Foster Wallace (încă nu este tradusă la noi)

12. Și-ar mai fi câteva care nu sunt traduse la noi, de care nu știu dacă mă voi apuca vreodată: Women and Men de Joseph McElroy, The Tunnel de William H. Gass, The Recognitions și JR de William Gaddis, Europe Central de William T. Vollmann
13. Ar trebui să-i trec aici și pe Virginia Woolf și pe Dostoievski, pe care am tot amânat să îi citesc - știu, este impardonabil, dar asta e, recunosc că nu i-am citit (de Dostoievski mă ține departe și dimensiunea cărților, o altă teamă de-a mea de care încerc să mă vindec). De aceștia doi mă voi apuca mai curând de zece ani (sper). Curaj, Ema, curaj! :)