miercuri, 25 iunie 2014

Marina - Carlos Ruiz Zafón



Marina lui Zafón era pe lista mea de lecturi la îndemnurile lui Coffee și ale Laviniei, însă nu intenționam să mă apuc de ea atât de repede. S-a întâmplat să merg la sala de lectură de la Amzei pentru câteva ore, nu am găsit ceea ce voiam să împrumut, în schimb am zărit cu coada ochiului Marina, așa că m-am aruncat asupra ei fără să stau pe gânduri. Oricât de repede am încercat să citesc, nu am reușit să termin cartea până la ora închiderii, ba am și rămas în mijlocul unei scene pline de adrenalină, când protagonistul este cu un picior pe geam, urmărit de niște ființe monstruoase, și mai vine și trenul. Recunosc, cartea m-a prins, iar în metrou nu m-am gândit decât la continuarea poveștii rămase în aer. Acasă aveam doar o variantă în franceză, așa că ce-am putut să fac? Am citit restul cărții în franceză, noroc c-am studiat-o la școală.

Marina, cartea favorită a lui Zafón, este o poveste aproape perfectă pentru adolescenți, aflată la granița dintre Trilogia negurii (seria adresată tinerilor) și Cimitirul cărților uitate (seria pentru adulți din care am citit, cu sufletul la gură, doar Umbra vântului). Cum am reușit să țin cu dinții de o porție bună de infantilitate, am citit Marina captivată, trăind intens unele momente pline de suspans și, mai ales, simțind cum în mine se insinuează melancolia și farmecul decadent al unei Barcelone care nu mai există, dar care se păstrează intactă în inima (și mintea) lui Carlos Ruiz Zafón. Nu ne aducem aminte decât ceea ce nicicând nu s-a petrecut, spune Marina, și tot ea adaugă mai târziu că, uneori, lucrurile cele mai reale se petrec în închipuire. Barcelona lui Zafón este un amestec între orașul real și cel din imaginație, căci visele și plăsmuirile nu sunt decât o altă variantă a realității, a căror veridicitate nu se cere a fi probată prin materialitate și substanță. 

La sfârșitul anilor 1970, Barcelona era un miraj prin care te puteai întoarce în timp, trecând pragul caselor vechi sau al cafenelelor, care păstrau intact aerul unor alte vremuri. Timpul și memoria, istoria și ficțiunea se topeau în acel oraș fermecător precum acuarelele în ploaie. Oscar Drai, naratorul poveștii, este un tânăr singuratic care se plimbă fără țintă pe străzile din cartierul Sarriá, un adevărat oraș-fantomă cu case somptuoase aflate în ruină. Într-o astfel de plimbare îi întâlnește pe Marina, o fată aproape imaterială, și pe tatăl ei Germán, odinioară un pictor foarte talentat. Oscar și Marina ajung să viziteze vechiul cimitir din Sarriá, un loc ascuns ce nu apare pe hărțile Barcelonei, unde s-au strâns amintirile și sentimentele a sute de persoane, pentru vecie. O femeie misterioasă și un mormânt fără nume, pe care apare doar simbolul unui fluture negru, pun în mișcare aventura celor doi tineri, care îi poartă prin apartamente vechi, clădiri în ruină și fabrici dezafectate, nelipsind nici canalele subterane ale Barcelonei. Urmăriți de ființe ciudate și trăind momente demne de un film de groază, Oscar și Marina adună fragmente din povestea fascinantă a cehului Mihail Kolvenik, un fel de geniu nebun care a declarat război naturii și morții, în încercarea de a le smulge cheia nemuririi. 

Sunt trei povești de dragoste în Marina și nici măcar una nu este cu final fericit. Iubirile profunde se sfârșesc tragic, dragostea și moartea se înlănțuie într-o atmosferă sumbră și fatalistă, iar protagoniștilor le este refuzată orice șansă la fericire. Însă, după cum spune Marina, nimeni nu poate pricepe nimic din viață până ce nu înțelege moartea. Iar a te răzvrăti împotriva naturii, acest animal sălbatic ce-și devorează propriii copii, este un act zadarnic care nu te salvează de la nefericire, ba chiar te îndepărtează de umanitate și te adâncește în monstruozitate. 

Nu pot să vorbesc cu aceeași pasiune despre această carte, pentru că nu este vreo capodoperă literară, însă romanul a fost o pauză binevenită între lecturi mai dificile, o poveste care m-a făcut să trăiesc pentru câteva ore într-o lume magică, chiar dacă tristețea ce se desprinde din istoriile nefericite de dragoste o trimite într-o cheie sumbră și apăsătoare. Dacă m-am bucurat să găsesc aici o lipsă, aceasta a fost absența frivolității, fapt care pune romanul într-o categorie superioară poveștilor superficiale și dulcege care se întâlnesc de obicei în cărțile pentru adolescenți. 

O înțeleg acum pe Lavinia, care spunea că ar vrea să pornească pe urmele locurilor din carte - Zafón îți face o poftă nebună de a pleca la plimbare prin Barcelona, de a vedea cu propriii ochi rămășițele unui trecut încărcat de solemnitate și mister, pe care scriitorul le scoate la iveală într-o proză alertă, bine construită, lipsită - din fericire - de momente de rostogolit ochii în cap. Romanul are și minusuri, cum ar fi previzibilitatea unor scene sau faptul că Oscar este slab construit ca personaj (ca să nu mai amintesc că pleacă în expediții în toiul nopții, deși nu știu ce făcuse toată ziua), însă Zafón și-a atins ținta prin Marina - a reușit să scrie chiar el cartea pe care și-ar fi dorit să o citească în tinerețe. Eu pot doar să-mi închipui cât de mult mi-ar fi plăcut acest roman la 15 ani...

Dintre toate cărțile pe care le-am publicat de când am început să exercit strania meserie de romancier, favorita mea este Marina. Pe măsură ce romanul avansa, întreaga lui istorie începea să miroasă a rămas-bun, iar când eram aproape gata am avut impresia că o parte din mine, ceva ce nici astăzi nu știu foarte bine ce era, dar care îmi lipsește zilnic, a rămas în el pe vecie. (Carlos Ruiz Zafón, în introducere)

Alte recenzii la Cristina și Coffee.


Editura: Polirom, 2010 
Traducere: Ileana Scipione 
Număr de pagini: 256 


10 comentarii:

  1. Ma bucur ca ti-a placut. Uneori mi-e teama sa recomand carti care mie mi-au placut, ca nah, nu stii niciodata gusturile altora sau pasa in care ii prinde vreo carte.

    Eu cred ca marele merit al lui Zafon e ca te tine cu sufletul la gura, vrei sa vezi ce se mai intimpla, ce e dupa, daca e cum iti imaginezi tu etc. Asta s-a intimplat (in mare parte) cu toata trilogia Umbra vintului, in cazul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, chiar mi-a plăcut Marina. Apropo, am vrut să văd dacă ai scris despre carte, ocazie cu care am constatat că blogul tău nu are opțiunea de căutare...
      Vreau să citesc și următoarele cărți din seria pentru adulți, dar nu știu dacă mă voi aventura și la cea pentru tineri, despre care am auzit că ar fi cam puerilă. Eh, știu că reacția depinde de vârsta mentală și de gusturile fiecărui cititor.

      Ștergere
    2. Da, o idee buna, nici nu mi-a trecut prin cap. Blogul e mai recent, vreun an jumate, asa, Marina am citit-o mai demult, majoritatea recenziilor mele sint pe GR.

      Ștergere
    3. Ei, mă bucur dacă ți-am dat o idee bună. E folositoare opțiunea de căutare, mai bine s-o ai decât să-ți lipsească. :)
      Mă mir că nu ai postat pe blogul tău și recenziile de pe Goodreads, dacă tot sunt scrise... Când nu ai timp de o postare, pac, o recenzie mai veche! Într-un fel, e păcat să nu le adaugi și la blog.

      Ștergere
  2. Ceva de genul ăsta s-ar potrivi între două lecturi mai greoaie. Eu simt din când în când nevoia unor cărți care să mă poarte ca vântul prin acțiunea lor. De acest autor mi-am luat acum puțin timp Umbra vântului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oh da, Umbra vântului e foarte mișto, pe mine m-a hipnotizat povestea. Aș vrea să fie mai multe cărți asemenea ei, dar, din ceea ce am mai încercat, cele mai multe încep bine și se sfârșesc prost. Doar Murakami mai avea acest efect asupra mea, dar m-a cam dezamăgit cu ultimele cărți pe care le-am citit, 1Q84 și La capătul lumii.

      Ștergere
  3. Multumesc pentru mentionare! Ca variatie mai citesc uneori si carti politiste ale autorilor nordici. Le recomand amatorilor genului in special, dar nu numai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere!
      Cu cărțile polițiste nu prea mă mai înțeleg, deși erau favoritele mele în copilărie. Am încercat câteva anul trecut, dar nimic nu m-a mulțumit. Sunt conștientă că încerc să recuperez niște senzații care s-au pierdut, căci nu mai am cum să trăiesc poveștile așa cum o făceam pe atunci. Același lucru se întâmplă și cu romanele de aventură și pentru adolescenți, deși mai găsesc și povești bune din când în când (cum este Marina).

      Ștergere
  4. Merci si eu pentru mentionare. Ma bucur ca ti-a placut cartea; este una dintre preferatele mele. Marturisesc ca mi-a placut atat de mult incat nu am mai citit nimic scris de Zafon de teama sa nu ma dezamageasca :) Voi incerca totusi "Umbra vantului", ca tot ai recomandat-o intr-un comentariu mai sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu plăcere, Cristina! Da, am observat că este cartea ta favorită din 2013. Citește neapărat Umbra vântului, sunt sigură că Zafon nu te va dezamăgi cu această carte.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...