Zăpezile de altădată - Gregor von Rezzori

miercuri, 16 iulie 2014



Zăpezile de altădată este o carte extraordinară, scrisă cu melancolie, erudiție și umor, prin intermediul căreia am ajuns să îl cunosc pe unul dintre marii scriitori din umbră, Gregor von Rezzori - pe numele adevărat, Gregor Arnulph Hilarius d'Arezzo. În spiritul celebrei întrebări a lui François Villon, Mais où sont les neiges d'antan?, von Rezzori rememorează, filtrează și răstălmăcește amintiri despre locuri, timpuri și oameni care nu mai există decât în memoria subiectivă. El are ce povesti, și o face cu un asemenea talent și aparentă mistificare, încât granița dintre adevăr și ficțiune devine nebuloasă și îndoielnică. Prea captivată de incursiunile interioare ale scriitorului pentru a mai privi dintr-o perspectivă exterioară, am uitat de multe ori că ceea ce citesc este, mai degrabă, o abordare hiperbolizată a trecutului și mai puțin o realitate irefutabilă.

Memoriile lui von Rezzori, pitorești și subiective, sunt grupate în portretele pe care le creionează, cu intuiție și umor, oamenilor celor mai apropiați: mama, tatăl, sora, doica Cassandra și guvernanta Bunchy, figuri care i-au șlefuit personalitatea și i-au modelat matca existenței ulterioare. Cu o finețe și o înțelegere demne de admirație - care uneori se apropie de psihanaliză -, von Rezzori pătrunde în lumea încâlcită a personalității părinților, scoțând la iveală amănunte incomode, cu o franchețe care uimește. Din paginile cărții devine evidentă abilitatea sa de a vedea absurdul în fiecare situație și de a face haz de acesta, chiar și în momentele dificile. 

Am crescut sub oblăduirea femeilor şi am cunoscut, datorită lor, «femeia» în trei ipostaze arhetipale: prin Cassandra, maternitatea caldă, care te învăluie protejându-te; prin sora mea – care mă devansa în permanenţă cu patru ani şi prin bunul plac al naturii –, nimfa superioară, mai uşoară, mai spiritualizată, mai capricioasă şi inaccesibilă; şi, în fine, prin mama mea, conlucrarea labilă a tuturor însuşirilor străvechi feminine: atracţia senzuală – ca să-i dăm satisfacţie şi profesorului Freud – şi în acelaşi timp capriciozitatea iubitei potenţiale inconstante, oscilând între tandreţe impetuoasă şi pretinsă indiferenţă, între empatie plină de dragoste şi răceală punitivă, plină de cruzime.

Gregor Von Rezzori în adolescență
În Zăpezile de altădată se conturează și un al șaselea portret, cel al scriitorului, care se întregește din fragmentele împrăștiate în cele cinci capitole. Născut în 1914 la Cernăuți, într-o perioadă tulbure a istoriei, von Rezzori a avut parte încă din copilărie de o viață tumultuoasă, sub semnul sângelui amestecat ce-i curgea prin vene. Familia sa, cu origini aristocratice, își ducea existența sub semnul perimat al unei poziții odinioară privilegiate și al mitului fostei avuții, plasându-se deasupra oamenilor săraci și comuni. Aș vrea să pot afirma că von Rezzori a fost român, însă nu pot face asta, nici prin prisma studiilor de limbă și literatură română, nici prin cea a cetățeniei pe care a avut-o în perioada când Cernăuțiul a făcut parte din Regatul României. El s-a născut acolo din întâmplare, dar a iubit întotdeauna oamenii de pe acele meleaguri, o populație-melanj cu o duzină de naționalități, religii și limbi, o lume pestriță și pitorească în care diferențele erau acceptate cu o toleranță admirabilă.

Am fost surprinsă de mărturisirea scriitorului că are o inimă rece, că îl caracterizează o indiferență fatală și o indolență înnăscută a sufletului, astfel că trebuie să mimeze sentimentele pe care le simte doar fugar și superficial. Acest fapt poate fi o reacție defensivă la instabilitatea emoțională în care a crescut, un rezultat al neîncrederii copilului în dragostea nestatornică a mamei. El spune că și-ar fi păstrat inocența mai multă vreme dacă nu ar fi fost suspectat atât de devreme că și-ar fi pierdut-o. De la mamă a moștenit irascibilitatea, și tot de la ea i-a rămas convingerea că dragostea este irațională, nesigură și capricioasă, fapt care a avut consecințe nefericite în viața sa amoroasă. 


Mama lui Gregor von Rezzori
Mama, subiect de adorație și ranchiună, este supusă unei analize neiertătoare, prin care von Rezzori pare a se răzbuna pentru dragostea ei inconstantă și niciodată suficientă, care a lăsat urme adânci în structura sa sufletească. Analiza caracterului ei este uimitoare, căci von Rezzori pare să o înțeleagă pe mamă în cele mai intime detalii. Percepută în copilărie ca o întruchipare a feminității și a fragilității, mama ascunde o natură mult mai dură și rezistentă - descoperire care îi zdruncină fiului încrederea în tagma femeiască. 

O femeie dificilă și nevrotică, predispusă la fobii, anxietăți și stereotipuri, nemulțumită de căsnicie și de propria viață, mama pare condamnată la o eternă nefericire. Avem impresia că personalitatea ei este modelată în în mare parte de ceilalți, că mama este un produs al părinților ei și al vremurilor din care descinde. Ea pare incapabilă de a gândi și a acționa dintr-o motivație lăuntrică, căci este o fatalistă neputincioasă în fața ideilor preconcepute și o sclavă a responsabilităților pe care și le asumă cu un aer de victimă.

Copilul Gregor nu avea încredere în dragostea maternă, inconstantă și condiționată, temându-se de schimbările bruște în comportamentul mamei, care putea trece rapid de la o afecțiune sufocantă la o indiferență glacială. Mama îi aplica cea mai cruntă pedeapsă - anularea dragostei părintești -, dar îl pedepsea și în alte moduri, care șochează prin cruzimea lor. Von Rezzori spune la un moment dat: Mult prea des, dovezile instinctului ei matern au purtat semnele violului, căci relația lor se apropie uneori de cea dintre doi îndrăgostiți, în care femeia îl chinuie și îl abuzează pe bărbat. Desigur, a da vina pe mamă poate fi o scuză pentru propriul comportament în relațiile cu sexul opus...


Tatăl la vânătoare
Tatăl este un personaj mai mult absent, o figură mai degrabă mitică decât tangibilă, plecat adeseori în expediții de vânătoare, la mănăstirile din Moldova sau pe la amante, un bărbat hâtru cu o bună dispoziție pe care soția nu o suportă. Însă tatăl este și solitar până aproape de melancolie, căutând izolarea. În ciuda zilelor petrecute împreună, între tată și fiu nu există o comunicare reală, nici o intimitate ca cea dintre tată și fiică, pe care acesta o preferă. Un om inteligent, cu multe talente neîmplinite, tatăl este pro-german și antisemit, fără a înțelege pe deplin consecințele unei astfel de orientări. Von Rezzori spune că tatăl era un anacronism care aparținea unor vremuri ce nu veniseră încă, spre deosebire de mamă, care a fost modelată în întregime de un trecut perimat. În lumina nonconformismului său, a revoltei împotriva burgheziei și a multiplelor sale talente, tatăl reprezintă, într-o mare măsură, omul artistic pe care l-a anticipat Nietzsche


Sora lui Gregor von Rezzori
Favorita tatălui și răsfățată de acesta, sora era pedepsită mereu de mama care o abandonase imediat după naștere în grija doicilor. Von Rezzori nu a fost foarte apropiat de sora lui, de care îl despărțeau patru ani, dar și apartenența la două civilizații diferite: ea este copilul unei ere splendide și privilegiate, pe când el este bastardul unei ere plebee, lipsite de glorie și strălucire, o eră a dezintegrării universale. El o invidiază pentru că este preferata tatălui, ea îl disprețuiește pentru afecțiunea pe care i-o oferă mama. Ea are o anume superioritate și siguranță, pe când el are o flexibilitate psihică, dar și un sentiment de inferioritate. Ea se consideră o prințesă în zdrențe, trăind într-un basm care se năruie brutal odată cu dispariția Imperiului Austro-Ungar, lăsând-o deziluzionată și incapabilă de adaptare [spoiler](scriitorul își explică moartea ei timpurie prin faptul că sora lui nu a putut să-și aducă timpul în prezent)[spoiler]. Gregor trăiește cu senzația plină de frustrare că sora a fost martora unor vremuri care lui i-au fost refuzate, un univers exclusivist la care el nu poate fi părtaș. Cei doi frați au în comun doar felul în care fac față pierderilor: ei știu că, pentru a păstra ceva de valoare, trebuie să poată renunța la acel lucru atunci când vine momentul. 


Bunchy, guvernanta
În lumea haotică a lui Gregor, guvernanta Bunchy apare drept o personalitate de o importanță covârșitoare, o ființă apropiată de perfecțiune, o minte echilibrată care a adus un strop de armonie în familia lor disfuncțională. Ea nu are fobii, nevroze sau izbucniri de mânie, ca mama, nici o doză de nebunie, precum tatăl. Bunchy este singurul adult normal și stabil emoțional din tinerețea scriitorului, o sursă prețioasă de învățătură și motivare. Fără încurajarea ei și fără simțul ei ascuțit de a descoperi talentele, tânărul Gregor și-ar fi înnăbușit pornirile artistice, care nu erau încurajate de părinți.

Cassandra, doica lui Gregor, este un personaj extrem de pitoresc, o ființă urâtă şi primitivă cu origini incerte, care umple universul copilului cu un limbaj colorat, cu energiile pozitive și negative ale gliei din care se trage. Pentru ceilalți, Cassandra este doar o sălbatică domesticită de care se face haz, îndeplinind rolul de bufon, dar pentru micul Gregor, ea este mijlocitorul realității înconjurătoare și întruchiparea siguranţei, sub a cărei oblăduire descoperă lumea din jur. Părul ei este un refugiu senzual și ocrotitor în care copilul se ascunde de răutățile lumii. Însă, pe măsură ce crește, Gregor se distanțează de Cassandra și îi refuză accesul la intimitatea lor odinioară împărtășită, iar femeia îi răspunde printr-un gest care curmă legătura dintre ei: își taie părul, simbol al inocenței copilărești și al confortului emoțional. 

***

Mi s-a părut foarte interesantă reacția familiei lui von Rezzori vis-a-vis de anexarea Bucovinei la Regatului României, în 1918. Autorul spune că nu a fost doar un imperiu care s-a dezintegrat, ci un întreg univers s-a scufundat odată cu el. Mama lui von Rezzori se simte precum un exilat aruncat într-o cultură inferioară, căci noua cetățenie, într-o țară percepută drept barbară, este pentru ea o lovitură neașteptată și dramatică. În schimb, tatăl preferă o monarhie cu o limbă străină unei republici vorbitoare de limba germană. Însă ambii părinți se consideră occidentali și refuză apartenența la o Românie balcanizată, care ține mai degrabă de estul necivilizat al Europei. 

Trebuie să menționez o mare lipsă a ediției românești, pe care nu mi-o pot explica: din volumul apărut la Humanitas lipsesc fotografiile și epilogul ce însoțesc ediția de limbă engleză. Memoriile lui von Rezzori nu au același farmec în lipsa fotografiilor, în care putem zări chipurile mamei, ale sorei, precum și frumosul chip al tânărului Gregor, imagini ce dau adâncime și autenticitate poveștilor sale. Am pățit același lucru cu Manechinele lui Bruno Schulz, însă nu mă așteptam ca figura să se repete cu o carte mult mai nouă, al cărei format permite inserarea imaginilor.

 Ed. Humanitas, 2013, 304 pag.,
trad. Sanda Munteanu
Epilogul - care lipsește din ediția românească -relatează întoarcerea lui Gregor von Rezzori la Cernăuți, după cincizeci de ani, sub dictatura comunistă. Deși este pregătit să găsească schimbări drastice, reîntâlnirea cu orașul copilăriei îi plantează în suflet sămânța îndoielii, iar amintirile îi apar deodată ireale și nesigure. Trupul orașului este neschimbat, însă ceea ce lipsește este sufletul lui. Prietenul irlandez cu care am citit cartea a spus-o foarte frumos: orașul copilăriei nu poate fi revizitat niciodată, pentru că întotdeauna este mai mult decât o simplă realitate materială. În epilog, scriitorul pășește, nesigur și confuz, dinspre mit înspre realitate, ceea ce îi smulge confesiunea că poate nu tot ceea ce își amintește este adevărat, poate nu orice explicație este corectă. 

Nu pot să recomand îndeajuns de mult Zăpezile de altădată. Citiți-o pentru a face o călătorie prin România altor vremuri, pentru a vizita Brașovul, Vatra Dornei, Bucureștiul sau litoralul Mării Negre așa cum sunt ele văzute prin ochii cosmopolitului Gregor von Rezzori. Citiți-o pentru a cunoaște splendidul Cernăuți, care, prin anii 1940, era un oraș viu, pitoresc, multicultural, cu o forfotă de nații și obiceiuri, un adevărat laborator de nume celebre (printre alții, aici s-au născut Paul Celan și Aharon Appelfeld). Citiți-o și pentru a pătrunde în intimitatea unui scriitor extrem de talentat, care merită o mai largă notorietate și apreciere. 



4 comentarii

  1. O curiozitate - cum selectezi cartile, cum le descoperi?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am o listă imensă adunată în mai mulți ani, pe baza a zeci de liste pe care le-am frunzărit de-a lungul timpului, inclusiv rafturile unor cititori de pe Goodreads și site-urile editurilor românești. Prietenii se amuză pe seama mea pentru că știu o mulțime de titluri și autori, în schimb nu am citit cărțile respective - și adevărul este că n-ar ajunge o viață să le citesc! Când aleg o carte, iau în calcul intuiția și părerea celor care au citit cartea înaintea mea, dar ambele pot da greș, desigur. Oricum, îmi place să mă îndrept și spre partea mai puțin cunoscută a literaturii, pentru că acolo poți descoperi adevărate comori, cum este și cartea lui Gregor von Rezzori.

      Ștergere
  2. Îmi place foarte mult cum scrii și îmi plac foarte mult alegerile tale. Încă o carte de trecut pe listă pentru că știi să le prezinți în așa fel încât să nu le pot rezista. :) N-am apucat să zic nimic și la cele despre care ai scris în ultimul timp, însă m-am delectat cu recenziile tale de pe telefon, la o cafea, cât timp am fost plecată.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mulțumesc mult, Andreea... M-am chinuit un pic cu această recenzie, căci am citit cartea anul trecut, însă multe aspecte mi-au rămas vii în memorie pentru că am comentat-o cu un prieten irlandez (lui îi aparțin și cuvintele despre orașul copilăriei). Este o carte dragă, așa că trebuia să scriu despre ea neapărat. Sper că o vei citi la un moment dat.
      M-am gândit eu că ai fost plecată - am reușit să-mi verific blogul în vacanță (I'm obsessed!) și am observat că nu ai mai postat de aproape o săptămână.

      Ștergere

Un produs Blogger.