vineri, 27 martie 2015

Interviu: Marius Dobrescu despre Albania, Ismail Kadaré, comunism și tradiții albaneze



sursa foto: arhiva personală a lui Marius Dobrescu
Dacă ați citit măcar un roman de Ismail Kadaré, ați auzit probabil de Marius Dobrescu, cel care, de peste treizeci de ani, traduce scrierile autorului albanez în limba română. Într-o zi am descoperit un mesaj care stătea de mai bine de o lună în Spam. Marius Dobrescu îmi cerea acordul pentru a prelua recenzia mea despre Generalul armatei moarte în revista comunității albaneze, oferindu-mi drept „răsplată” două romane de Kadare. Cei care sunt familiarizați cu afinitatea mea pentru scriitorul albanez își pot imagina, pe bună dreptate, că am sărit în sus de bucurie - și asta numai la gândul că voi putea pune, în sfârșit, toate întrebările care s-au adunat de când am început să citesc cărțile lui Ismail Kadaré și am făcut o pasiune pentru tradițiile și legendele albaneze. Uite așa am avut eu șansa nesperată de a-l întâlni pe traducătorul lui Kadaré la o cafea și o discuție extrem de interesantă, care mi-a trezit alte zeci de întrebări și un chef nebun de a porni la drum spre Albania.

Jurnalist, traducător și, la rândul său, scriitor, Marius Dobrescu este, din 2001, redactor-şef al revistei Prietenul albanezului, periodic al comunităţii albaneze din România. Știați că există o astfel de comunitate la noi? Eu una nu știam, la fel cum nu știam (și am aflat abia după întâlnire) că, pentru activitatea sa de trei decenii în beneficiul culturii albaneze, Marius Dobrescu a primit Medalia Recunoştinţei din partea guvernului albanez, conferită de preşedintele Bujar Nishani în 2012. Nu este de mirare, căci, pe lângă cele douăzeci și ceva de cărți de Ismail Kadaré pe care le-a tradus (cea mai recentă fiind în curs de apariție la Editura Univers), domnul Dobrescu a publicat și scrieri proprii despre istoria și cultura Albaniei.

Afabil, deschis, zâmbitor, Marius Dobrescu m-a impresionat prin răbdarea și curtoazia cu care a suportat tirul întrebărilor mele, nu întotdeauna coerente și bine documentate. Ceea ce mi-a povestit nu putea rămâne doar pentru urechile mele, astfel că m-am hotărât să împărtășesc cu voi o parte din lucrurile foarte interesante pe care le-am aflat despre poporul albanez, despre viața sub regimul comunist al lui Enver Hodja și, nu în ultimul rând, despre Ismail Kadaré și cărțile sale. Înainte de această întâlnire eram fascinată de Albania pe care am cunoscut-o din cărțile lui Kadare, însă acum îmi doresc mai mult ca oricând să vizitez această țară. O ocazie foarte bună ar fi în luna aprilie a acestui an, când la Gjirokastra (orașul unde s-au născut atât Kadare, cât și dictatorul Enver Hodja) va fi reluat, după un sfert de veac, un faimos festival folcloric, care cuprinde manifestări din toate zonele etnografice ale Albaniei.  

Marius Dobrescu și Ismail Kadare (sursa: arhiva personală a lui Marius Dobrescu)


E.C.: Am înţeles că nu sunteţi de origine albaneză. Cum aţi ajuns să învăţaţi limba albaneză şi să traduceţi cărțile lui Ismail Kadare?

M.D.: Adevărul este că mi-e greu să spun ce sunt: albanez, grec sau român. În arborele genealogic al familiei, pe partea tatălui meu, apare un Kiriakos, grec probabil (aromân sau albanez grecizat?), care cumpără pământ în Vrancea şi se însoară cu o localnică, Măndiţa, pe la începutul secolului al XVIII-lea. Am şi acum veri pe care-i cheamă Chiriac. Cât din mine e grec, albanez sau aromân, asta nimeni nu poate spune. M-am născut şi am crescut într-un oraş cu multe minorităţi, la Brăila, unde am avut prieteni şi colegi de şcoală din toate etniile. Ibraila turcească a fost, poate, cel mai balcanic oraş românesc. Totuşi, niciodată n-am auzit pe vreunul dintre aceştia plângându-se că ar fi discriminat. La Brăila a existat şi o comunitate albaneză foarte activă, pusă pe butuci de comunişti, care au desfiinţat, în 1953, toate organizaţiile minorităţilor naţionale ce funcţionaseră liber până atunci. 

Ca să mă întorc la Albania şi la albanezi: am studiat vreme de patru ani limba şi literatura albaneză la Universitatea de Stat din Tirana, ca bursier al statului român. Prin anul al treilea se făcea un curs de literatură „decadentă” occidentală, un curs puternic ideologizat, pentru că, să nu uităm, lucrurile acestea se petreceau în anii ‘70, în plină dictatură ceauşistă, la noi, şi enveristă, la ei. Am rămas cu toţii surprinşi când, în prima oră de curs, pe uşa amfiteatrului a intrat Kadare în persoană. Era, cred, unul dintre puţinii intelectualii albanezi care-i citiseră pe Proust, pe Kafka ori pe Eugen Ionescu. A fost primul meu contact cu Ismail Kadare, deja celebru pe vremea aceea, tradus în Franţa, dar şi în România.

„Generalul armatei moarte” apăruse deja la noi în 1973, la Editura Univers. De aici până la decizia pe care am luat-o pe la începutul anilor ’80, de a începe să-i traduc cărţile, n-a mai fost decât un pas. Am şi o circumstanţă atenuantă: istoria m-a pasionat întotdeauna şi, prin ricoşeu, am fost atras de literatura istorică, iar proza lui Kadare, cea mai mare parte a ei, are o încărcătură istorică evidentă. Şi mai cred că, dacă n-aş fi făcut-o eu, nici n-ar fi avut cine o face, căci atunci când am început eu existau puţini traducători din albaneză şi singurul calificat, cu studii de specialitate, eram eu. 


E.C.: Aşadar, aţi cunoscut țara chiar sub dictatura lui Enver Hodja. Cum era viaţa în Albania comunistă? Erau diferenţe faţă de România acelor ani?

M.D.: Nu se trăia uşor în Albania lui Enver Hodja, în anii ‘70. Erau lipsuri mari, iar noi veneam dintr-o ţară în care, totuşi, magazinele erau pline, se făceau importuri, se traducea şi se citea literatură occidentală, spectacolele erau de mare ţinută, veneau cântăreţi străini, aveam „Cerbul de Aur” ş.a.m.d. Industrializarea masivă impusă de Ceauşescu nu începuse să „muşte” din nivelul de trai, iar în cultură, deşi restricţiile ideologice se făceau simţite în urma „revoluţiei culturale” din iulie 1971, România era încă un model european. Albania, în schimb, după ruptura cu sovieticii, se aliase cu China comunistă, de unde importa aproape tot: de la tehnologie, materii prime şi microfoane de spionaj, până la stupidele modele culturale inventate de Mao Tze Dun şi adoptate de Enver Hodja. Idealul „omului de tip nou” (care l-a obsedat şi pe Ceauşescu după vizitele în China şi Coreea de Nord) făcea prăpăd la Tirana. Comuniştii albanezi au fost, până târziu, chiar după moartea dictatorului, adepţii conceptului de revoluţie continuă, iar asta s-a tradus prin întărirea rolului Securităţii (Sigurimi), procese politice şi condamnări aberante, prin delaţiune în masă şi o suspiciune generalizată.

Am avut, la Tirana, prieteni aromâni care nu îndrăzneau să vorbească cu mine în dialect de frică să nu fie auziţi şi exmatriculaţi. Iar o colegă de an, Tatiana Parllaku, fiica unui ofiţer superior, în momentul în care tatăl ei a fost arestat şi implicat în „procesul generalilor”, a trebuit, pentru a-şi putea continua studiile, să-şi renege propriul părinte. Şi încă un exemplu: Festivalul de muzică uşoară din anul 1972 s-a lăsat cu arestări, procese şi condamnări monstruoase numai pentru că organizatorii şi interpreţii au „trădat” stilul comunist în muzică şi vestimentaţie. Exista chiar şi o modă vestimentară comunistă la Tirana… 


E.C.: Ismail Kadare a fost criticat pentru faptul că nu a protestat vehement împotriva regimului comunist al lui Enver Hodja. Cum vedeţi dvs. această - să zicem - pată pe cariera apreciatului scriitor albanez?

M.D.: Este un fals susţinut de detractorii săi, căci Kadare, ca orice scriitor celebru, are o mulţime de duşmani. Aşa-zisa colaborare a scriitorului cu regimul comunist este o aberaţie care, culmea, a ajuns pe căi ocolite şi la Comitetul Premiului Nobel de la Stockholm! Să ieşi împotriva regimului, în Albania enveristă, era egal cu a putrezi în puşcărie sau a fi ciuruit de gloanţele plutonului de execuţie. Au fost cazuri: unul dintre cei mai apreciaţi scriitori actuali, Visar Zhiti (se citeşte Jiti) a fost închis şapte ani pentru câteva poeme considerate subversive. Şi au fost zeci de asemenea situaţii. Culmea este că torţionarii de ieri îi dispreţuiesc azi pe foştii persecutaţi ai regimului!

Detractorii lui Kadare se prefac că uită că multe dintre cărţile acestuia, scrise în anii ‘70-’80, au putrezit prin sertarele editurilor, iar altele au fost interzise imediat după apariţie. „Palatul viselor”, de exemplu, scris la sfârşitul anilor ’70 şi apărut la noi în 2007, este o critică directă a politicii regimului dictatorial de a impune un control ideologic total asupra populaţiei. Ori „Paşalele roşii”, un poem extrem de acid la adresa aparatului de partid, în urma căruia scriitorul a fost exilat departe de Tirana, pentru reeducare prin muncă într-o fabrică socialistă. Kadare nu a fost un răsfăţat al regimului comunist, nici pe departe. S-a bucurat de drepturile pe care orice mare scriitor le avea, chiar şi în regimul comunist, iar după ieşirea sa în Europa, guvernul de la Tirana a ezitat totuşi să-i aplice tratamentul rezervat disidenţilor de rând. 


E.C.: Kadare învăluie poveştile sale într-o aură de mister, cărțile lui amestecă faptele istorice cu tradiţiile şi legendele Albaniei. De multe ori, autorul exacerbează latura războinică şi fatalismul poporului albanez. M-am întrebat adeseori cât din scrierile sale este fabulaţie şi cât este realitate? 

M.D.: Ăsta este şi farmecul lui Kadare: cele două elemente, realitatea şi legenda sunt interşanjabile, se întrepătrund, coexistă într-o osmoză drămuită cu o precizie farmaceutică. Într-una dintre nuvelele sale celebre, „Aprilie spulberat”, plimbându-şi personajul, pe Gjorgu, prin fel de fel de medii, Kadare face o radiografie riguroasă Kanunului, codul cutumiar care reglementa viaţa societăţii albaneze la începutul secolului 20. Şi dacă vorbim despre fatalismul albanez, acesta e cât se poate de prezent în proza amintită: Gjorgu ştie că nu se poate opune vendetei şi pare să-i iasă în întâmpinare.

De fapt, când a apărut acest Kanun şi în ce împrejurări? Răspunsul îl aflăm în „Cine a adus-o pe Doruntina”, o nuvelă cu tentă istorică în care realitatea se împleteşte cu irealitatea, cu legenda, aici cu mitul reînvierii. Kostandin, fratele Doruntinei, se ridică din mormânt pentru a-şi respecta jurământul (besa) şi a-şi aduce acasă sora măritată peste mări şi ţări. Imediat, însă, Kadare justifică apariţia acestui element de bază al Kanunului, besa, prin împrejurările dramatice prin care trecea ţinutul Arberului: apariţia pericolului otoman. Iar Kanunul şi besa aveau să fie coloana vertebrală a rezistenţei albaneze în faţa pericolului.

Trimiterea la realitatea istorică apare şi în „Podul cu trei arce”, în care scriitorul îşi construieşte textul pornind de la legenda balcanică a zidirii, a jertfei la temelia podului, pentru ca acesta să nu se prăbuşească. Spre finalul romanului, Kadare face o trimitere directă la realitate. După sacrificarea albanezului bănuit că boicotează construcţia, podul este stropit din nou cu sânge, de data asta cu sânge turcesc: invazia otomană e cât se poate de reală. Kadare pare obsedat de mitologia balcanică şi nu se poate abţine, în niciun text, să stea departe de ea. El declara chiar, într-un text mai vechi, că din vechea forjă homerică au mai rămas câţiva tăciuni adăpostiţi în munţii misterioşi din nordul Albaniei! 


E.C.: Mă întreb dacă se mai aplică şi astăzi legile kanun-ului, dacă mai au loc vendete bazate pe hakmarrja (sau gjakmarrja)?

M.D.: Legile Kanunului s-au aplicat sute de ani acolo unde legile statului n-au putut ajunge, de regulă în zonele muntoase din nord şi în Kosova. La începutul sec. 20 ele încă mai bântuiau în satele izolate, greu de controlat de autoritatea centrală. Regimul comunist a încercat să le interzică, şi a şi reuşit în mare parte, dar după 1990 acestea au ieşit din nou la suprafaţă. În ultimele decenii s-a ajuns la o deformare a lor, s-au aplicat mai pragmatic, şi-au pierdut nobleţea bărbătească, s-au vulgarizat. La ora actuală au loc periodic campanii de împăcare a familiilor aflate în gjakmarrje (luarea sângelui), există şi un comitet naţional de mediere, iar biserica catolică face şi ea eforturi în acest sens. Oricum, odată cu modernizarea ţării, vendeta s-a restrâns masiv şi sper că vom ajunge s-o mai întâlnim doar în literatură. 


E.C.: Eu m-am îndrăgostit de Albania din cărțile lui Kadare. Fără această întâlnire pe calea literaturii, ţara ar fi rămas pentru mine o necunoscută. Multă lume ori nu ştie nimic despre Albania, ori consideră că este o ţară periculoasă. Cum aţi perceput dvs. această ţară, ce ne puteţi spune despre ea şi despre locuitorii săi? 

M.D.: Ar fi multe de spus şi imposibil de spus tot. Ceea ce este uluitor la acest popor e fantastica lui schimbare la faţă din ultimele două decenii. În anii ’70 am cunoscut un popor obedient în faţa regimului, terorizat, într-o teribilă criză de identitate. Comunismul părea că reuşise să-i distrugă chiar fibra intimă, gena care-l defineşte. Uluitor a fost că, după ieşirea din comunism, albanezii au redevenit ei înşişi: un popor inteligent, tenace şi extrem de dinamic. Iar pentru noi, pentru români, au o simpatie greu de înţeles pentru unii, dar absolut explicabilă dacă am fi cât de cât familiarizaţi cu istoria noastră comună. Inexplicabilă este doar antipatia multora dintre noi faţă de albanezi şi dragostea, la fel de absurdă, pentru vecinii lor, ai albanezilor, şi ai noştri: sârbii.

În ceea ce priveşte ţara, este foarte uşor s-o cunoşti acum, când se poate călători cu pasul, cu maşina sau pe net. O ţară cu munţi de peste 2500 de metri, necălcaţi de picior omenesc, şi cu un litoral care rivalizează cu cel grecesc, fiind totuşi mult mai puţin aglomerat. O ţară cu oameni prietenoşi şi ospitalieri, cu o bucătărie interesantă şi sănătoasă, preţuri semnificativ mai mici ca la noi ş.a.m.d. Aş vrea să avem o discuţie pe această temă după ce o să vă petreceţi un concediu acolo… 


E.C.: Am înţeles că l-aţi cunoscut personal pe Ismail Kadaré. Cum este omul din spatele cărţilor? 

M.D.: Toţi cei care-l cunosc, inclusiv prietenii, spun că este un om dificil. Se pare că, odată cu vârsta, a devenit mult mai selectiv cu amicii, evită presa şi publicitatea zgomotoasă. L-am vizitat de câteva ori la Durrës, la vila lui de pe malul mării, şi de fiecare dată mi-a dat sentimentul că mă număr printre preferaţii săi şi că între noi există o relaţie specială, mai apropiată decât aceea dintre un scriitor şi traducătorul lui. De altfel, a şi declarat-o public că mă consideră cel mai fidel traducător al lui. Aici am să fac o paranteză: după Franţa, unde cărţile lui sunt traduse, la Fayard, imediat după apariţie, în România au apărut cele mai multe volume semnate Kadare, 26 până acum, începând din 1983. După „Podul cu trei arce” şi „Umbra”, ambele editate anul acesta de Humanitas, mai spre vară va fi publicat un alt roman al autorului albanez, „Viaţa, jocul şi moartea lui Lui Mazrek”, la Univers. 

Desigur, ca orice creator excepţional, are o mulţime de imitatori şi de inamici publici sau anonimi, de oameni care vor să-şi creeze o aură de celebritate profitând de notorietatea lui. Doar cu câteva luni în urmă a izbucnit un scandal imens în presa albaneză, unul dintre scriitorii mediocri de acolo acuzându-l că şi-ar fi falsificat biografia cu scopul de a părea mai disident decât a fost. Kadare nu i-a răspuns, deşi, ca pe fiecare dintre noi, asemenea acuze îl dor şi-l fac să se retragă şi mai adânc în carapacea lui. Cu România a avut o relaţie aparte, despre care povesteşte într-un text pe care i l-am tradus şi publicat în Observator cultural. Unul dintre foştii preşedinţi ai Uniunii scriitorilor, Eugen Uricaru, l-a ofensat grav şi Kadare a jurat că nu va mai călca niciodată în România. 


E.C.: Ne putem aştepta la noi romane din partea scriitorului?

M.D.: Din câte ştiu eu, Kadare a declarat că nu va mai scrie romane. În ultimii ani a publicat câteva eseuri despre condiţia omului de geniu, despre noi, balcanicii, şi metehnele noastre, despre literatura antichităţii greceşti ş.a. Dar, cum drumurile Domnului ne sunt necunoscute, aş putea parafraza spunând că şi impulsurile unui creator de geniu sunt imprevizibile, aşa că n-ar fi exclus să ne trezim cu alte texte literare de anvergură „marca” Ismail Kadare. 


E.C.: Pentru cei care nu au citit până acum o carte de Ismail Kadaré, cu ce îi sfătuiţi să înceapă? Mie, de exemplu, mi-au plăcut foarte mult ”Palatul viselor” şi ”Generalul armatei moarte”, dar şi ”Florile îngheţate din martie”. Oricum, mai am multe de citit.

M.D.: Cred că „Generalul armatei moarte” are, pe lângă valoarea lui în sine, şi o altă mare calitate. Pot spune, în câteva cuvinte, că acest roman, primul roman important al lui Kadare, este cartea de vizită a poporului albanez. De aici îi poţi cunoaşte pe albanezi, cu bune şi rele, aşa cum sunt: orgolioşi, convinşi că sunt o rasă aparte, duri şi irascibili (un „popor nervos”, cum îmi place să-i consider), totuşi simpli şi direcţi, prietenoşi şi primitori. În afară de romane, Kadare are şi un „set” întreg de nuvele excepţionale, multe dintre ele traduse şi în limba română. Cum ar fi „Kostandin şi Doruntina”, „Aprilie spulberat”, „Concurs de frumuseţe masculină”, „Mesagerul tristeţii”, „Comisia serbării” şi alte câteva, proze de mare forţă şi de o frumuseţe, într-adevăr, „masculină”. În concluzie, aş recomanda „Generalul”, urmat îndeaproape de „Cronică în piatră” şi „Palatul viselor”. E o chestiune de gust, până la urmă. 


E.C.: Până să vă întâlnesc, nu ştiam că în România există o comunitate a albanezilor. Se organizează evenimente, este promovată în vreun fel cultura albaneză?

M.D.: Există, într-adevăr, o comunitate albaneză, mică la număr, care continuă tradiţia asociaţiilor patriotice existente la începutul secolului 20. Nu trebuie să uităm că România lui Carol I, lider balcanic la vremea aceea, a sprijinit apariţia statului independent Albania, dar şi urcarea pe tronul ţării a primului ei rege: prinţul Wilhelm de Wied, nepot al reginei Elisabeta. Această mică comunitate are revista ei, numită „Prietenul albanezului” şi o editură proprie, unde sunt publicate traduceri şi cărţi originale, are un ansamblu de cântece şi dansuri din ţara de origine, imprimă muzică albaneză şi ia parte la toate evenimentele legate de istoria şi tradiţiile acestui popor. 


P.S.: Cărți de Ismail Kadaré despre care am scris:

Generalul armatei moarte
Florile îngheţate din martie

18 comentarii:

  1. Bravo, Ema, un interviu care ar trebui preluat de revistele literare - foarte, foarte interesant!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare mult, Stela! Meritul îi aparține domnului Marius Dobrescu, dumnealui e responsabil pentru toate aceste răspunsuri foarte interesante. :)
      Chiar m-am gândit la tine când am publicat interviul, să știi. Poate acum ai un motiv în plus (sau mai multe) pentru a citi ceva de Kadare. :)

      Ștergere
    2. Am uitat sa cosez alerta si abia acum am vazut raspunsul tau :(

      O sa citesc cu siguranta ceva de Kadare, mi-ai stîrnit interesul!

      Ștergere
  2. Nici eu nu am citit nimic de Ismail Kadaré până acum. O să aleg clar una din recomandările traducătorului când mă apuc de el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că l-ai pus pe Kadare pe lista ta de lecturi, Dana. :) E un scriitor care ar trebui să se regăsească pe lista oricărui cititor, căci nu există o modalitate mai potrivită de a călători prin istoria și mitologia albaneză. Nu tot ce a scris Kadare este extraordinar, oricum ar fi greu să țină ștacheta sus la un număr atât de mare de volume publicate, dar tot ce am citit până acum mi-a plăcut foarte mult (cu excepția Cinei blestemate).

      Ștergere
  3. Even though I had, ironically, to read a bad google-translate version of your interview Ema, I still enjoyed it very much (I worked out a further translation in my head as I went along) and, above all, your fascinating exchange with Mr. Dobrescu makes me want to read several of Mr. Kadare's novels soon.. I hope you'll do more interviews in the future.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, thank you, Declan, for enduring once again the horrible translations of Google. I'm glad you enjoyed the interview, though, and more than glad that you are eager to read more of Kadare's novels. I was fascinated, too, by all the things Mr. Dobrescu told me about Albanians and Kadare and communism. I'm sure he has tons of other interesting tales, but the time is never enough to hear them all... I forgot to ask him why he hadn't written a book about his experience in Hoxha's Albania. That would have been really fascinating.
      Thank you for encouraging me to do more interviews, Declan. I think I will, not necessarily with writers, but with people connected to the world of literature.
      (ups, the internet connection dropped as I was writing the answer to your comment, I'm glad I copied it in advance)

      Ștergere
  4. Foarte interesant interviul. Spre sa mai urmeze si altele.
    O singura observație: in homepage-ul blogulkui nu apare nicio poza in dreptul acestui articol (la restul articolelor apare poza cărții). N-ar trebui sa apară? Mi se părea ciudat...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Rox! Da, chiar vreau să mai iau și alte interviuri, sunt câteva persoane la care m-am gândit.
      Legat de poză, nu apare în homepage pentru că fotografia e mult mai jos în articol și nu în primul paragraf, cum e la recenzii. Din păcate, template-ul meu nu folosește automat poza existentă în articol, iar dacă nu se află în primul paragraf, nu apare deloc. Mulțumesc totuși că mi-ai semnalat, poate era ceva ce aș fi putut rezolva. :)

      Ștergere
  5. Citit. Placut. Facut curios. Multumim :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, KJ. Pentru mine, Ismail Kadare îndeplinește pentru Albania același rol pe care Halldor Laxness îl îndeplinește pentru Islanda - ambii scriitori m-au făcut să îndrăgesc țările despre care au scris. Apropo de Islanda, să știi că e tare fain romanul pe care îl citesc acum. Am observat că l-ai adăugat pe Gr și mi-am amintit de afinitatea ta pentru Islanda. :)

      Ștergere
  6. Vad ca citesti Intre cer si pamant, abia astept sa iti citesc recenzia. Mie mi-a placut foarte mult, am scris deja pe blog despre acest roman.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am terminat ieri cartea, mi-a plăcut foarte, foarte mult. Fiecare frază a fost o adevărată încântare. Voi căuta și părerea ta după ce îmi adun gândurile și scriu ceva despre ea.

      Ștergere
    2. Şi mie la fel! Părerea mea e chiar aici, nu te pun să cauţi: http://lorellei.com/2015/02/15/recenzie-intre-cer-si-pamant-de-jon-kalman-stefansson/

      Ștergere
  7. Foarte interesant. Mereu am vrut sa stiu mai multe despre domnul Dobrescu. Mi se pare ca orice traducator de calitate isi pune propria-i amprenta asupra textului de care se ocupa. Il trece intai prin sufletul sau inainte sa ni-l ofere noua, celorlalti.
    In consecinta: Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă mulțumesc și eu pentru comentariu și mă bucur că interviul v-a fost pe plac. :)

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...