Cărți bizare (I)

miercuri, 2 septembrie 2015




Am câteva ore la dispoziție în care aș putea scrie ceva pentru blog, pe care l-am neglijat în ultima vreme. Viața mea printre cărți? Nu mi s-a mai întâmplat nimic deosebit sau măcar amuzant de la ultima dare de seamă. Un articol despre literatura românească, cum vorbisem cu Anca? Nu îmi ajunge timpul [LE: haha, ce glumă! Nu mi-a ajuns nici pentru lista asta]. M-am hotărât, așadar, să scriu despre cele mai bizare cărți pe care le-am citit până acum. 

Poate v-ați lămurit deja că am o slăbiciune pentru poveștile ciudate, pentru istoriile morbide și grotești; dacă mai au și o acțiune complicată și confuză, care îmi face creierii pilaf în încercarea de a-i da de capăt, cu atât mai bine. Majoritatea acestor cărți m-au bântuit zile în șir sau chiar luni, prin atmosfera lor intensă și stranie, prin întrebările cu care am rămas în urma lecturii. Nu doar că sunt bizare, dar majoritatea sunt și excelent scrise, cu subiecte care dau de gândit - iar multe dintre ele se încadrează și la categoria mea preferată, cărți mai puțin cunoscute care merită citite.

Am pus un (I) în titlu în speranța că voi mai găsi și alte cărți ciudate de acum încolo. Dacă știți voi altele, vă rog, cu lacrimi de emoție în ochi, să mi le semnalați - pot aparține oricărui gen literar, dacă sunt bine scrise și au un subiect interesant. [LE: Între timp - căci au trecut vreo două zile de când m-am apucat de articol, iar impresia mea că îl voi termina repede s-a dovedit cât se poate de eronată - i-am povestit unei prietene despre această listă și mi-a recomandat Cosmos și Pornografie de Witold Gombrowicz.]



Obscena pasăre a nopții - José Donoso (recenzia aici)

Romanul chilianului José Donoso ocupă deocamdată locul întâi la categoria „cele mai bizare cărți” - probabil ați bănuit asta numai din titlu. Greu să-l detroneze altceva, pentru că aproape toată lectura a decurs într-o stare permanentă de confuzie; degeaba am căutat cheia prin străfundurile labirintice ale poveștii, căci nu am reușit să o găsesc la o primă lectură. Multă vreme nu am putut înțelege cine sunt personajele, dar mai ales cine vorbește într-un moment sau altul; abia mai târziu m-am lămurit că naratorul părăsește un personaj și preia identitatea altuia, câteodată chiar în decursul aceleiași fraze; mai mult, identitățile suferă transformări și metamorfoze de-a lungul narațiunii. Mda, ați ghicit, romanul este cumplit, iar eu habar n-am avut ce mă așteaptă când m-am apucat de el; nici măcar nu-i pot face o scurtă prezentare, căci nu există un subiect coerent. Pot spune însă că pasaje extraordinar de frumoase stau cot la cot cu scene scabroase și dezgustătoare, în care sexul joacă un rol dominant. Dacă ați ajuns cu bine la capăt, nu veți mai avea nicio teamă în fața cărților complicate pe care le-ați evitat până acum. Dar aveți curaj pentru cartea asta?


Strigarea lotului 49 - Thomas Pynchon (recenzia aici)

După ce este numită executoare a testamentului unui fost iubit extrem de bogat, Oedipa Mass, protagonista romanului, este absorbită într-o investigație care devine din ce în ce mai bizară și mai incredibilă, indicând spre o conspirație de proporții continentale, care atentează la monopolul poștal deținut de stat. Pentru cartea lui Pynchon, așa mică și inofensivă cum pare ea la prima vedere, e nevoie de multă răbdare și de o minte limpede, capabilă să gândească în mai multe direcții. Dar uneori nici asta nu este de ajuns, pentru că romanul sfidează logica prin absurditatea lui și prin frazele întortocheate, saturate cu jocuri de cuvinte și referințe dintre cele mai variate. Am simțit o satisfacție considerabilă când, la a doua lectură a unui capitol sau paragraf, ceea ce inițial părea o păsărească fără sens a căpătat ulterior un înțeles. Strigarea lotului 49 este o salată bizară de realitate și fabulație, stropită din belșug cu absurditate și umor, iar premisa lui devine doar un vehicul pentru simboluri și idei criptice. Cu o efervescență enciclopedică, Pynchon include tot felul de referințe despre muzică, pictură, istorie, știință, personalități americane și europene, precum și elemente imaginare, extinzând domeniul cunoașterii cu propriile fabricații.


Cartea cu pești a lui Gould - Richard Flanagan (recenzia aici)

Romanul lui Flanagan are o atmosferă sumbră și obsedantă, precum și un întreg labirint de personaje și întâmplări care - după ce că lectura este oricum dificilă - se mai și năruie spre final, când ultima frază dă un cu totul alt sens poveștii. Un cititor serios ar trebui să ia lectura de la capăt, dar eu una nu am mai avut resursele necesare, deși romanul mi-a plăcut foarte mult. A fost o experiență intensă și chinuitoare pe alocuri, din care nu au lipsit momentele de confuzie, fără de care nu se putea construi povestea grandomană, ridicolă, fabuloasă, grotescă și memorabilă a lui William Buelow Gould. Bețivan, falsificator, pușcăriaș, dar mai ales Artist, acest Gould chiar a trăit în Tasmania secolului XIX și a pictat peștii despre care se vorbește în carte (desenul de pe copertă îi aparține). Gould ne avertizează de la bun început că nu putem avea încredere în el, însă uităm destul de repede acest avertisment, fascinați de limbajul său rudimentar cu sclipiri lirice, declamatorii și filozofice. Unele pasaje ale romanului sunt adevărate opere de artă, în felul cum Richard Flanagan îmbină cuvintele, sensul, ritmul, muzicalitatea. Nu este ușor de lecturat și, mai cu seamă, de înțeles, dar pentru mine a fost una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit până acum. 


Trilogia gemenilor - Ágota Kristof (recenzia aici)

Am tot lăudat cu zece guri trilogia unguroaicei Ágota Kristof, scrisă într-un stil aparte, foarte curat și tăios, simplificat la extrem. Cele trei cărți au fost publicate la intervale de câțiva ani, însă cea cu adevărat genială este prima, Le grand cahier (Marele caiet). La început, lucrurile sunt relativ clare: gemenii Claus și Lucas sunt trimiși la bunica, unde trebuie să se descurce singuri; povestea lor este narată la unison, cu o voce singulară, limpede, care uneori transmite niște lucruri atroce. Vocea asta vrăjește, vă spun eu: am citit prima carte ca în transă, zguduită la răstimpuri de câteva întâmplări șocante, care te iau pe nepregătite. Odată cu cartea a doua, La preuve (Dovada), lucrurile se complică, iar în curând nu mai suntem siguri ce este real și ce este imaginat în povestea gemenilor. Fiecare dintre cele trei părți prezintă o nouă variantă a adevărului, care ne zdruncină convingerile de mai înainte, rearanjând faptele și proiectând o cu totul altă lumină asupra posibilei realități. Unii spun că Ágota Kristof ar fi trebuit să se oprească după prima carte, care este perfectă; în ce mă privește, cele aproape cinci sute de pagini tot nu au fost de ajuns. 


Zadarnică e arta fugii - Dumitru Ţepeneag (recenzia aici)

Mi-ar fi imposibil să fac un rezumat al cărții lui Ţepeneag, pentru că în ea nu se regăseşte, de fapt, o poveste coerentă. Nu există început, nici sfârșit, există doar un mijloc supus unei continue transformări, privit din mai multe unghiuri şi examinat parcă prin intermediul unei lupe, aidoma unui detaliu mărit dintr-un tablou. Personajele - a căror identitate poate suferi mutații - par să rămână blocate în aceleaşi scene, pe care le reiau iar şi iar, în ciuda încercării lor de a înainta, de a le depăşi. O situaţie, o mişcare, un cuvânt le aruncă, brusc, într-un alt loc şi într-un alt timp; trecutul şi prezentul coabitează în aceeaşi naraţiune, instaurând o imposibilitate de mişcare. Universul cărţii este unul straniu şi totodată domestic, populat de biciclişti şi peşti, de buchete de flori şi găini, de fugi dintre cele mai variate - după autobuz, după tren sau din calea realității. Aceleaşi secvenţe se repetă parcă la infinit, într-un iureş ameţitor - și totuşi, cartea este departe de a fi plictisitoare: naraţiunea, aparent neschimbată, se modifică încontinuu, cu variaţiuni care amplifică şi lărgesc povestea, cu detalii noi adăugate treptat, cu miniaturale tablouri suprarealiste, pe fundalul unui umor negru, savuros.


Vulpea albastră - Sjón (recenzia aici)

Cartea lui Sjón conține o poveste scurtă, dar tare bizară, care trebuie simțită și vizualizată, mai degrabă decât înțeleasă în cele mai mici detalii. În prima parte, paginile au fraze minimaliste - unele aducând a un soi de haiku nordic -, cu vaste spații goale care-ți strecoară îndoiala în suflet: nu cumva ai cumpărat o ediție defectă? Mulți cititori vor strâmba din nas (până la urmă, au plătit pentru pagini întregi de text, nu pentru unele pe trei sferturi goale), dar, pentru cei deschiși experiențelor literare neobișnuite, cuvintele se vor transforma treptat în imagini, iar goliciunea paginilor - în tăceri și așteptări care joacă rolul cadrelor lungi dintr-un film de artă. Mie toată partea asta, în care un om solitar înaintează prin imensitatea acoperită de zăpezi în urmărirea unei vulpi albastre, mi-a rămas în memorie ca un film, iar întâmplările stranii care urmează m-au readus în Islanda livrească de care m-am îndrăgostit datorită romanelor lui Halldór Laxness - un tărâm în mare parte imaginar, străbătut de magic și fantastic, populat de figuri emblematice. Sunt sigură că mulți vor da cu cartea de pereți când vulpea mai și începe să vorbească, dar pe mine m-a fermecat scriitura lui Sjón, care a avut ceva magic, ceva rudimentar, ceva eroic și ceva ridicol.


Salon de frumuseţe. Lecţii pentru un iepure mort - Mario Bellatin (recenzia aici)

Ceea ce m-a atras la acest volum a fost micro-romanul Salon de frumuseţe, pe care mi-am dorit foarte mult să îl citesc (și, din fericire, nu m-a dezamăgit). Salonul unui travestit capătă o altă destinație, morbidă și neașteptată, pe măsură ce colegii acestuia se sting unul câte unul, victime ale unei boli necruțătoare și fără nume. Ceva mai indigest prin structura încâlcită, Lecţii pentru un iepure mort este un roman compus din 243 de fragmente, care urmăresc mai multe fire narative relatate intercalat. Parcă descinse din instalațiile artistului Joseph Beuys, fragmentele se îmbină într-un puzzle fără reguli precise, niciodată complet, din care spectatorul trage propriile concluzii. Cele două micro-romane sunt legate în primul rând prin amprenta sumbră a unui univers maladiv, populat de personaje marginalizate și atipice, marcate de prezența bolii și a infirmităților - de altfel, o temă recurentă la Mario Bellatin, prin prisma propriului handicap (scriitorului îi lipsește brațul drept, pe care îl înlocuiește cu proteze sofisticate, acționate prin impulsuri cerebrale).


De ce fierbe copilul în mămăligă - Aglaja Veterany (recenzia aici)

După cum prefigurează și titlul, cartea este una stranie, cu o tentă grotescă și suprarealistă, cu umor negru pe alocuri și cu o imaginație debordantă cât cuprinde. Fiecare cititor va reacționa diferit la povestea semi-autobiografică a scriitoarei de origine română - mie mi-a plăcut, pentru că am o slăbiciune pentru tot ceea ce este ciudat, la granița dintre normalitate și nebunie. Este povestea maturizării unui copil, reconstituită din fragmente și exclamații, din temeri și vise, din realități și fantasme. Printre bătăi, numere de circ și permanenta amenințare a morții, fetița ascultă istoria copilului care fierbe în mămăligă, pe care și-o explică prin justificări fanteziste. Micro-romanul, care este un fel de un poem în proză, seamănă cu Vulpea albastră a lui Sjón prin prisma spațiilor goale lăsate adeseori în pagină. Prin frazele scurte și stilul simplu, dar cu un înțeles mai adânc, scriitura Aglajei Veteranyi mi-a amintit de cea a Ágotei Kristof, despre care am vorbit mai sus. Totuși, Aglaja evadează din existența incomodă în suprarealism, pe când Ágota se menține între limitele realității, chiar dacă îi conferă un aer ireal și oniric. 


Sub piele - Michel Faber (recenzia aici)

Mi-a plăcut mult romanul science-fiction al olandezului Michel Faber (punct de plecare pentru filmul omonim) - o carte incomodă, care transmite niște adevăruri greu de acceptat despre societatea și mentalitatea umană. L-aș recomanda numai cititorilor dotați cu imparțialitate și un stomac rezistent, pentru că prezența unor scene grotești și revoltătoare îi va pune la încercare. Protagonista romanului, o ființă ciudată pe nume Isserley, conduce în fiecare zi pe o autostradă din Scoția, în căutare de autostopiști - cu precădere, bărbați musculoși care par a se afla la periferia societății. Am trăit atât de intens în atmosfera romanului, încât, în perioada în care l-am citit, am ajuns să cântăresc din ochi bărbații pe care îi întâlneam, întrebându-mă dacă sunt îndeajuns de buni pentru planurile lui Isserley. La început nu am înțeles mare lucru din ceea ce se întâmplă, dar percepția asupra subiectului se modifică pe măsură ce scriitorul dezvăluie câte o nouă piesă a puzzle-ului. E dificil să rămâi obiectiv atunci când afli despre ce este vorba, mai ales că unele scene sunt foarte greu de suportat prin scârba și revolta pe care o stârnesc. 


Satantango - László Krasznahorkai (recenzia aici)

M-am obișnuit destul de greu cu atmosfera și ritmul acestui roman mohorât şi absurd, care m-a târât printr-o lume bizară, aflată într-o stare accentuată de degradare. La început nu e foarte clar dacă povestea lui Krasznahorkai este o distopie sau o alegorie, dacă personajele - care trăiesc într-o colonie izolată - sunt supraviețuitorii unei apocalipse sau molime, în urma căreia civilizaţia a fost eradicată. Totul se surpă şi putrezeşte în jurul acestor personaje; un mucegai fără leac ia în stăpânire zidurile, iar păianjeni nevăzuţi îşi ţes pânzele în tăcere, imobilizând ființe şi obiecte deopotrivă, într-o încercare de conservare și de stopare a timpului. Proza lui Krasznahorkai este una hipnotică prin frazele lungi, întortocheate, prin cuvintele cu sclipiri lirice, prin incertitudinea care străbate această lume decadentă. Universul coloniei este unul sufocant, dar fascinant; am putut distinge geamătul caselor şubrezite, lamentaţia unei ploi nesfârşite, mirosul de noroi şi de putrefacţie emanat pretutindeni, care a impregnat până şi pielea fiinţelor vii.


Uriașul îngropat - Kazuo Ishiguro (recenzia aici)

Cel mai recent roman al lui Ishiguro a stârnit tot felul de reacții, dar mie mi-a plăcut - iar la asta a contribuit atmosfera stranie și misterioasă, incertitudinea onirică care a plutit deasupra întregii povești, asemenea ceții dense din întunecata Britanie medievală. Lumea romanului este populată de cavaleri ai regelui Arthur și neînfricați războinici saxoni, dar și de spiriduși, căpcăuni, elfi, dragoni și tot soiul de demoni. Oamenii, stăpâniți de superstiții și temeri, își împart pământurile cu ființe mitologice și forțe întunecate, care pândesc la marginea satelor și a drumurilor. Peste această lume fantasmagorică a coborât o molimă a uitării, în urma căreia amintirile vechi şi cele recente se estompează într-o pâclă incertă. Este o carte bizară, care lasă în urmă o sumedenie de întrebări și incertitudini, dar care restituie o părticică din dimensiunea fantastică a vieții în Britania secolelor V și VI, desprinsă parcă dintr-un vis absurd cu accente de coșmar.


Zona Sinistra - Ádám Bodor (recenzia aici)

În tușe poetice și sumbre, romanul lui Ádám Bodor (scriitor maghiar născut în România) ne poartă într-un loc fără o ancorare clară în spațiu și în timp, unde realitatea se împletește cu un strop de fantastic și absurd, dând naștere unei povești cu un farmec straniu. Zona Sinistra pare un loc descins din universurile distopice și atemporale, aducând mai degrabă a colonie sau lagăr, iar personajele ce îl populează seamănă cu niște instalații de carton manevrate abil de cei aflați la putere. Naratorul, care sosește în zona Sinistra în căutarea fiului adoptiv, își pierde vechea identitate odată ce pătrunde în acest capăt de lume; el pare că își spune povestea la beție sau abia trezit dintr-un coșmar, pentru că textul este repetitiv, marginile poveștilor se suprapun, iar evenimentele curg înainte și înapoi, ca niște pași nesiguri dintr-un dans grotesc. Am gustat atmosfera bizară, suprarealistă a acestui roman - în speță, o alegorie în cheie grotescă a perioadei comuniste - și mi-au plăcut personajele ciudate și pitorești, precum meteorologul cu păr lung până la călcâie, gemenii albinoși cu același nume sau piticul care și-a vândut scheletul muzeului de științe naturale.



PS: Observ că pe listă au intrat trei autori de origine maghiară (Ágota Kristof, László Krasznahorkai și Ádám Bodor), chiar patru dacă o pun la socoteală și pe Aglaja Veterany, dar nu-mi dau seama dacă asta spune ceva despre literatura ungară. Mda, și am impresia că am abuzat de cuvântul „bizar” în acest articol - îmi cer scuze, dar nu există prea multe sinonime și cred că le-am folosit deja pe toate. 

PS 2: N-am mai nominalizat J. Ființa sexuală a lui Kenzaburō Ōe, care e ciudată prin subiect, dar nu și prin modul de abordare (la fel cum este și o altă carte a scriitorului japonez, Stârpiți răul de la rădăcină, împușcați copiii), nici Sub ghețar de Halldór Laxness sau Pedro Páramo de Juan Rulfo, doar pe jumătate bizare. Morarul care urla la lună de Arto Paasilinna poate suna promițător, dar e o carte surprinzător de normală pentru un asemenea titlu.



52 de comentarii

  1. Hihi, s-au adunat toate "ciudățeniile" aici :)) Imi place aceasta rubrica, sa speram ca o mai completam. Din păcate sau din fericire nu am citit prea multe cărți de genul acesta, respectiv din lista asta nimic. Vreau sa ajung la De ce fierbe copilul în mămăliga. Vai, Pynchon cred ca ii întrece pe toți. Cand te apuci de Curcubeu? =))))))

    Si mie îmi plac mai noi poveștile grotești, macabre. Oe..
    Ca sa nu plec fără câteva titluri, -trebuie sa sap tot Goodreads-ul- , Kafka :-? , și următoarele asa mai pe jumătate, nici n-as exact prin ce sau ce sa spun si nu prea se compara la nivel cu cele de sus dar: Parfumul de Suskind, tot de un german Cititorul- Bernhard Schlink (tot voiam sa îți recomand o carte și nu mai știam!! cu ocazia asta; dubioasa la început etc. dar adorata, thanks God pt. ca nu ești pudica), Frankenstein de Mary Shelley(neapărat), Cuibul de cuci maybe :-? și puțin, puțin La răscruce de vanturi. Deci citesc doar cărți normale.

    Ca de obicei m-a inspirat lista :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dean, mă bucur că te-a inspirat această listă! :) Aproape toate cărțile sunt mai puțin cunoscute, așa că nu mă miră faptul că nu ai citit încă niciuna. Nu e timpul pierdut, poți să te apuci oricând, dacă te atrag poveștile ciudate (n-aș zice totuși că vreuna dintre cărțile de mai sus este macabră, poate doar câteva scene din „Sub piele”).

      Hihi, nu sunt pudică, într-adevăr. :)) Mulțumesc pentru recomandări! Poate Kafka ar intra pe lista asta (am de gând să fac și partea a doua când se mai adună titluri), dar va trebui să citesc din nou Metamorfoza și alte povestiri, Castelul și Procesul, pe care le-am cam uitat. O, da, aș vrea să citesc Zbor deasupra unui cuib de cuci și Parfumul - n-am văzut filmele pentru că mi-am propus să ajung mai întâi la cărți. Și Cititorul este pe listă, deși am văzut filmul, așa că știu la ce să mă aștept. Nu e cine știe ce ciudată, însă povestea este interesantă. Mda, ar trebui să citesc la un moment dat și Frankenstein...

      Ștergere
    2. A, iar de celelalte cărți ale lui Pynchon nu cred că mă apropii prea curând. Am V. în bibliotecă, însă am văzut deja ce-i poate pielea autorului și nu am deocamdată curajul necesar pentru a mă lupta cu 500-600 de pagini de bizarerii. :))

      Ștergere
  2. as pune aici "Cartea neagra" de Orhan Pamuk. m-a zapacit amestecul de realitate si imaginar, si chiar ideea de baza ca nu ne cunoastem pe noi insine pina nu ne punem in pielea celorlalti (asta foarte pe scurt). eu personal te felicit ca ai reusit sa termini toate aceste carti, eu nu cred c-as fi rezistat")

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Roberts, pe unde ai tot umblat? Chiar dacă nu am mai avut timp de vizite pe bloguri, am observat că nu ai mai publicat nimic în ultima vreme... Sper să revii în curând. :)
      Hihi, mie îmi plac astfel de cărți ciudate, așa că lectura lor nu a fost un chin (cu mici excepții).
      Cartea neagră e unul dintre romanele lui Pamuk pe care le am pe listă, alături de Zăpada (altele n-am mai pus), așa că m-ai făcut și mai curioasă acum. N-am întâlnit acest amestec de realitate și imaginar în cele două cărți de Pamuk pe care le-am citit, sună chiar promițător. :)

      Ștergere
  3. Eu as baga cu siguranta si Sub ghetar aici. Interesanta lista, bine ca ai avut rabdare sa le citesti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai dreptate că unele cărți au necesitat multă răbdare, dar la final m-am simțit ca și cum am câștigat un premiu pentru aduranță psihică. :))
      Hihi, dacă ai trece și cartea lui Laxness pe listă, înseamnă că nu ai citit prea multe cărți bizare. :)) E ciudată, într-adevăr, însă mai mult în partea a doua. Acum îmi dau seama că celelalte trei romane de Laxness pe care le-am citit nu au aproape nimic bizar (nu la nivelul ghețarului, oricum).

      Ștergere
  4. am citit si eu lotul 49 si pestii. precum si alea de gombrowicz. nimic ciudat. carti frumoase. mai ciudata e bibliografia generala a lui mhs, sau dictionarul onomastic al aceluiasi. sau simptomele lui nemoianu. da nu-s chestii chiar asa ciudate. sunt doar carti frumoase. uite, finnegans wake s-ar putea sa fie ciudata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O, doamne, mă întreb ce fel de cărți citești, dacă acestea nu ți s-au părut ciudate...
      A trebuit să caut cine poate fi acel mhs, habar n-aveam. Așadar, Mircea Horia Simionescu. Nu știu cât de ciudate sunt cărțile lui, dar par foarte greu de citit. De Virgil Nemoianu nu auzisem. Finnegans Wake pare extrem de dificilă, nu mă simt pregătită pentru așa ceva. M-aș bucura să citesc măcar Detectivii sălbatici și Cartea neliniştirii, acestea reprezintă pentru mine, deocamdată, următorul pas în materie de cărți dificile.

      Ștergere
    2. păi despre lecturile mele se poate citi la fiecare-ntâi ale lunii pe blogul știut.
      mircea horia simionescu nu scrie prea simplu, dar cele două titluri amintite de mine sunt perfect lizibile. și sunt pesemne și cele mai frumoase cărți ale d-sale. de nemoianu ar fi trebuit sa auzim, ca bloggeri. dedectivii nu e o carte dificilă, doar lunguță. de cartea neliniștirii nu am nevoie, sunt suficient de neliniștit.
      a, posibil să fi citit si arta fugii. am citit ceva cărți de țepeneag pe la începutul anilor 90, cred că una era 'cuvântul nisiparniță'. le mot sablier. cine mai știe? cred totuși că și arta fugii am citit. din ce țiu minte încearcă să facă literar ceea ce înseamnă în muzică fuga. probabil influențat la greu de noul roman francez. uite, ai putea încerca alte cărți 'ciudate' aparținând acestui curent defunct- gumele sau gelozia sau labirintul ale lui robbe grillet, renunțarea sau petrecerea timpului ale lui michel butor etc.

      Ștergere
    3. Citesc, citesc, dar de unii autori chiar n-am auzit. Nu pot să le știu pe toate, că doar nu-s google sau literat, iar în ce-i privește pe scriitorii români mai am mult de recuperat.
      Cărțile lui Țepeneag au avut reduceri masive și am cumpărat aproape tot ce am găsit - nu am întâlnit însă cartea menționată de tine, probabil că nu s-a reeditat. Următoarea pe listă e Nunțile necesare. Am observat că Țepeneag chiar a tradus din Alain Robbe-Grillet (Gumele și În labirint). Credeam că am Gelozia în bibliotecă, dar nu, înseamnă că doar am intenționat să o cumpăr. De Michel Butor nu am auzit, îl rețin. Cărțile pe care le-ai menționat par „ciudate” mai degrabă prin formă și stil decât prin subiect, dar poate mă înșel.

      Ștergere
  5. Sátántangó mi l-am cumpărat la Bookfest şi îl am pe listă să îl citesc anul ăsta. Să vedem cât de ciudat o să mi se pară şi mie :P
    Printre cărţile ciudate citite aş enumera:
    - Lăcomie de Elfriede Jelineck (mi s-a părut şi mai morbidă decât Pianista - am văzut că ai citit-o şi tu).
    - Manualul inchizitorilor de António Lobo Antunes pe care nici nu am reuşit să o termin din cauza scriiturii alambicate la nivelul frazelor şi a firului narativ alambicat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. firului narativ mai degrabă deslânat decât alambicat

      Ștergere
    2. Am văzut că tu chiar te ții de listele pe care le faci, așa că nu mă îndoiesc că vei citi Satantango până la finalul anului. :) Sunt tare curioasă cum ți se va părea - însă trebuie să fii pregătită pentru o atmosferă apăsătoare și întâmplări cam neplăcute.

      Am Lăcomie în bibliotecă, dar recunosc că nu mă atrage deloc. Aș fi putut trece și Pianista pe lista de mai sus, doar că e mai degrabă o carte care șochează prin subiectele incomode pe care le abordează. Dar poate fi considerată ciudată, mda.

      Încă n-am citit nimic de Antunes, deși ar trebui să mă apuc de Inima inimii, care e împrumutată (sunt curioasă cum scrie Antunes, dar n-am nici cea mai vagă idee despre ce mă așteaptă). Din ce zici tu, Manualul inchizitorilor pare a fi și greu de citit... Poate găsești resursele necesare și reușești să o termini. :)

      Ștergere
  6. Eu vreau sa citesc The Dumb House de John Burnside. Uite ce zice pe copera 4:
    "As a child, Luke’s mother often tells him the story of the Dumb House, an experiment on newborn babies raised in silence, designed to test the innateness of language. As Luke grows up, his interest in language and the delicate balance of life and death leads to amateur dissections of small animals – tiny hearts revealed still pumping, as life trickles away. But as an adult, following the death of his mother, Luke’s obsession deepens, resulting in a haunting and bizarre experiment on Luke’s own children."

    Suficient de ciudata?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Omg, da, pare o carte tare ciudată (mulțumesc pentru recomandare, o adaug acum pe Gr), dar și mai ciudat este că am întâlnit acest subiect, al copiilor crescuți în izolare și tăcere, în cartea pe care o citesc acum, Trilogia New-York-ului de Paul Auster (vorba vine că o citesc, mai bine zis mă târâi ca un melc, dar deocamdată mi se pare cea mai bună carte de Auster pe care am citit-o). Prima parte detaliază subiectul, cu referințe la tot felul de cazuri și autori care s-au inspirat din ele, plus o analiză a limbajului rezultat în urma acestei izolări. E și o poveste ficțională de bază, desigur.
      Mă amuză această coincidență. :D Așa că citește mai repede cartea lui John Burnside, că mă interesează foarte mult subiectul și nu vreau să ți-o iau înainte (dar stai, că mai întâi trebuie să fac rost de ea :P). :))

      Ștergere
  7. Eu am citit Vulpea albastra de pe lista ta, iar pe lista mea se afla The dumb house si Satantango.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știam că The Dumb House e așa de populară. Spor la lectură! :)

      Ștergere
  8. "O data, cand ne-am oprit sa respiram pe o movila, i-am zarit de departe pe domnul Sima si pe Dragos, culegeau, pesemne, ultimele flori albastre; i-am salutat de la distanta, eu fluturandu-mi mana dreapta, Zenobia fluturandu-si mana stanga pentru ca umarul meu stang era lipit de umarul ei drept; domnul Sima si Dragos ne-au raspuns prin semne prietenesti facute cu ce mana voia fiecare, pentru ca ei nu se aflau umar la umar".
    Zenobia, de Gellu Naum

    Revin :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E fain fragmentul. :) De când îmi tot propun să citesc Zenobia... Am trecut-o pe lista de la începutul anului, dar tare mi-e teamă că nu voi ajunge la ea prea curând.
      Chiar zilele trecute am ieșit în parc cu o prietenă și ea a adus fix cartea lui Naum. :) Am înțeles că seamănă un pic cu Spuma zilelor de Boris Vian, dar nici pe aceasta nu am citit-o (și am auzit că e ciudată).

      Ștergere
  9. Zenobia nu e o carte propriu-zis bizara, e doar altfel. Mi-am amintit de ea si-am zis s-o pun, mie mi-a placut tare.

    Acum bizareriile:

    The Painted Bird - Jerzy Kosinski, pur si simplu respiratia taiata.
    Piercing – Ryu Murakami (alt murakam, mda), pe-asta m-am apucat sa-l citesc intr-o seara frumoasa de vacanta, de era sa mor de urat cu barbatul dormind langa mine. O am inca in kindle, intr-o zi o s-o termin, cred ca acum sunt in stare, loool. (e corect in sau pe kindle?) Apropo de copii abuzati.
    Ishmael Beah- A Long Way Gone. Memoirs of a boy soldier. O carte ce merita citita intr-o viata. Eu am de-astea mai putin de 10. Si nu pentru ca este vreo capodopera literara (nu ca ar fi prost scrisa). Dar pentru ca. Nu e bizara, e doar puternica. FOARTE!

    Paul Auster - Trilogia NY-ului... am citit si eu prima parte si mi-a placut. Tre' sa continui, nu e o carte de parcurs in fuga calului...
    Trebuie sa caut Richard Flanagan, am ceva in biblioteca, la cum aleg eu cartile parca vad ca e aia a ta. :)
    Ma mai gandesc si revin, sigur mai am.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru recomandări, Cora! N-am citit niciuna dintre cărțile astea, iar de cea a lui Ishmael Beah nu am auzit. Înțeleg că e o carte care te emoționează teribil... Eu parcă suport mai bine poveștile dure și șocante scrise într-un stil detașat (cum e trilogia Agotei Kristof), decât cele care te fac să plângi la fiecare pagină (dacă povestea e adevărată, cu atât mai mult). Din cauza asta am tot amânat să citesc Foamea de Hamsun, am impresia că va trebui să iau pastile de inimă. Vom vedea, deocamdată o trec pe lista de pe Goodreads, m-ai convins că merită citită la un moment dat.

      Am cartea lui Kosinski pe listă de ceva vreme, nu m-am încumetat încă să o citesc, pentru că am auzit că e cruntă. Îmi voi lua inima în dinți, totuși, căci acum m-ai făcut și mai curioasă. Hmm, nu mă mir că Piercing te-a șocat/oripilat, eu una mă întreb dacă are rost să o citesc (nu prea suport scenele cu mutilări fizice, e genul de bizarerie pe care o ocolesc). Am citit Audiția de Ryu Murakami, care a avut câteva scene groaznice, dar cartea se încadrează mai degrabă la thriller sau horror (mda, pe multe cărți din acest gen le-ai putea numi bizare). A, iar eu zic „pe kindle”, dar nu știu dacă este corect...

      Abia am trecut la partea a doua din Trilogia New-York-ului, mă enervez de una singură că nu am timp de citit! Partea întâi mi-a plăcut, sper să fie o carte bună până la final.
      Sunt curioasă ce carte de Flanagan ai în bibliotecă. :) Sper să ajung în curând la O cale-ngustă spre nordul îndepărtat, a apărut recent și în Ro.

      Ștergere
  10. Despre Kafka nimic? Să înțeleg că l-ai ocolit tocmai pe părintele situațiilor bizare și absurde. Măcar Metamofoza ar merita un loc în clasamentul tău. Iar din seria lecturilor bizare aș mai nominaliza Nasul si Mantaua de Gogol, si Identitatea de Kundera.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu l-am ocolit pe Kafka, am citit Metamorfoza și alte povestiri, Castelul și Procesul pe la finalul liceului, dar va trebui să le citesc din nou, pentru că le-am cam uitat. Când se mai strâng titluri, voi face o nouă listă cu cărți bizare - și sper ca până atunci să mă reîntorc la Kafka.
      Am vrut de câteva ori să încep Nasul si Mantaua, dar încă n-am făcut-o (de Gogol nu cred că am citit nimic). Nu m-aș fi așteptat ca o carte de Kundera să fie bizară! N-am citit Identitatea, deși am confundat-o pe moment cu Ignoranța (am observat și cu alte ocazii că încurc titlurile cărților lui Kundera, poate pentru că multe sunt abstracte).

      Ștergere
  11. E super lista asta, și ideea la fel! Mă tentează Gould's Book of Fish încă de când ai scris recenzia (am cumpărat câteva cărți după ce ți-am citit postările pe blog, inclusiv Trilogia Gemenilor, pe care nu am apucat încă să o citesc). Cum ți se pare în engleză? Parcă scriai undeva că e mai greoi, dar eu numai în engleză pot să o găsesc în zona în care locuiesc.

    La lista ta aș mai adăuga Sexul cireșilor de Jeannette Winterson și Meteorii (aka Gemini) de Michel Tournier - asta din urmă nu știu dacă e neapărat bizară sau dacă e doar foarte altfel, dar e cu siguranță una din cele mai bune cărți pe care le-am citit vreodată!

    Spor la citit și alte „bizarerii” și cât mai mult timp liber, ca să apuci să ne mai scrii despre ele. :-)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place lista! :D Gould's Book of Fish are un stil mai greoi, într-adevăr, dar nu cred că vei avea mari probleme cu lectura dacă locuiești într-o zonă în care se vorbește engleza. Sigur te vei descurca mai bine decât mine. :) Cartea a fost scrisă în engleză, așa că e chiar de preferat să o citești în original.
      Ce chestie, am uitat complet de Sexul cireșilor, deși am citit-o și am scris despre ea pe blog! Hmm, o voi adăuga la partea a doua a listei, că și-așa sunt prea multe titluri în lista de mai sus. De Michel Tournier nu am citit nimic, dar rețin Meteorii - mulțumesc pentru recomandare. Observ că e o ediție mai veche de la Univers, sper să fac rost de ea cumva (sau poate o găsesc la bibliotecă).
      Mulțumesc pentru comentariu, m-am bucurat tare mult să aflu că ți-ai luat câteva cărți despre care am vorbit aici! :)

      Ștergere
  12. Receptarea ca ciudata sau bizara tine de contextul cultural si istoric in care traiesti, de istoricul lecturilor etc. Poate un cititor nascut dupa 1989 nu va intelege limbajul alegoric, ironic, parabolic sau "sopirlele" din Octavian Paler - Viata pe un peron, Silviu Angelescu - Calpuzanii s.a. Altuia i se va parea bizar noul roman francez, altuia autofictionalismul pornografic al Catherinei Millet din Viata sexuala a Catherinei M., altora Paginile bizare ale lui Urmuz.

    Recomandarile mele:
    - un alt scriitor maghiar nascut in Romania, Atilla Bartis cu Plimbarea
    - sirbul Milorad Pavic cu romanul careu de cuvinte incrucisate - Peisaj pictat in ceai si romanul clepsidra - Partea launtrica a vintului sau despre Hero si Leandru, ori poate Dictionarul khazar
    - Salvador Plascencia cu Oameni de hartie
    - Feodor Sologub - Demonul meschin (am eu ceva cu rusii :) )
    - doua carti unice ale unor autori romani: Mircea Ciobanu - Estetica mortii (am mai recomandat-o) si Jehan Calvus - Baumgartes al II-lea

    Iar acum ciresele de pe tort :) : C.E. Gadda - Incurcatura blestemata din strada Merulana (o gasesti la 2 lei) si Sadegh Hedayat - Bufnita oarba (traducatorul a lucrat 15 variante pina a gasit forma finala)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru comentariu și recomandări, Adrian! Ai ales o mulțime de titluri interesante - de unele dintre ele nici nu am auzit.

      Într-adevăr, termenul de „carte bizară” nu va fi folosit în același mod și cu același înțeles de toți cititorii. Mie mi-ar fi destul de greu să explic în amănunt la ce m-am gândit de fapt când am făcut lista de mai sus. Înainte de toate, am luat ca reper senzația lăsată de aceste cărți, care este o combinație de confuzie și fascinație, tulburare și entuziasm. Majoritatea au subiecte ciudate și/sau incomode, precum și un mod interesant (uneori, chiar original) de abordare și construire a poveștii.

      Chiar îmi doresc de multă vreme să citesc Bufnița oarbă (interesantă informația despre traducător, nu o știam), dar de cărțile lui Gadda și Sologub nu auzisem până acum (nici de autori). Mulțumesc, le trec pe listă - constat că ești o sursă inepuizabilă de titluri mai puțin cunoscute. :) Am Oameni de hârtie în bibliotecă, dar încă nu am citit-o, deși am cumpărat-o sub impulsul entuziasmului (e de ajuns să o răsfoiești ca să-ți dai seama că vei avea parte de o lectură atipică). Pe Milorad Pavic l-am cam ocolit, dar nu pot spune exact de ce.
      Observ că Mircea Ciobanu și Jehan Calvus au în comun și pictura...

      Ștergere
    2. In afara celor doi (Ciobanu si Calvus) mai sint multi scriitori-pictori. Cum ar fi Val Gheorghiu, de exemplu, care nu s-a rezumat la o singura scriere. Dintre cei mai celebri: Henry Miller, Dino Buzatti, Hermann Hesse, Henry Michaux, Kahlil Gibran. Sau Dali.

      Mie nu mi s-a parut crunta Pasarea vopsita. Mult mai dura este Patimile dupa Pitesti a lui Paul Goma.

      Daca tot ai spus de titluri mai putin cunoscute :), mi-am mai adus aminte de o carte scurta, densa, mitologica si violenta: Alina Reyes - Lunga cursa a lui Lucie (titlul original - Lilith).

      Cea mai bizara carte ramine Manuscrisul Voynich. Dar banuiesc ca nu vei incerca vreodata sa il descifrezi. :)

      Ștergere
    3. Mulțumesc pentru noua recomandare, nu auzisem de Alina Reyes - văd că subiectul ei predilect este erosul, tratat într-un mod literar, zice Google. Am citit foarte puține cărți de acest gen - nu pentru că aș fi pudică, dar nu prea mă atrage subiectul și cred că este și o oarecare prejudecată la mijloc, ca și cum literatura erotică ar fi incompatibilă cu valoarea. Îmi dau seama că e o părere eronată, doar sunt atâția autori apreciați (eu încă nu i-am citit), precum Henry Miller sau Anais Nin. Zilele trecute am citit câteva pagini din ”Viața amoroasă” de Zeruya Shalev și mi-a plăcut foarte mult scriitura - probabil voi continua cartea cât de curând.

      Că nu ți s-a părut cruntă cartea lui Kosinski depinde probabil de toleranța pe care o ai pentru astfel de subiecte. Mie poate o să mi se pară greu de suportat. Îmi închipui cât de dură poate fi cartea lui Goma, sincer nu cred că am tăria necesară pentru a o citi.

      Ar fi grozav ca Manuscrisul Voynich să aibă un sens și cineva să îl poată descifra la un moment dat. Clar, nu voi fi eu aceea. :)

      Ștergere
  13. Cred că e mai degrabă o listă de cărți curajoase, dar mi-ai dat de gândit cu 2-3 dintre ele. Le scriu pe listă și poate reușesc să le parcurg. În schimb, eu am făcut o listă de cărți pe care nu am reușit să le termin, nu știu dacă pentru că sunt bizare, au ajuns la mine în momente nepotrivite sau pur și simplu nu am făcut click. http://bookalarm.ro/blog/ce-se-intampla-cu-lecturile-nefinalizate/
    (Oana de la BookAlarm)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum spunea și Adrian mai sus, fiecare percepe în felul său termenul de carte bizară. :)
      Mă întreb care sunt titlurile care ți-au atras atenția - sper să fie pe gustul tău, deși, fiind cărți atipice, există și riscul de a alimenta lista cărților pe care nu ai reușit să le termini. :)

      Ștergere
  14. Plusez si eu pentru Atilla Bartis pe care l-a recomandat Adrian (cred c-am mai amintit de el mai demult, cind ai scris despre scriitori maghiari, si Plimbarea dar si Tihna - care e chiar mai buna, dar nu stiu cit se incadreaza la subiectul bizarerii), plus Copiii lui Hansen de Ognjen Spahic, pe care stiu ca vrei s-o citesti, daca nu ma insel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Trebuie să caut cărțile acestui Atilla Bartis. :) Îmi amintesc că mi-ai zis de Tihna la articolul despre ”Ușa” Magdei Szabo. Nu contează dacă nu este bizară, am pus-o oricum pe listă (iar acum, și Plimbarea). Mi-am cumpărat ”Copiii lui Hansen” în perioada în care am discutat despre ea pe Gr (nu te înșeli :P), dar încă n-am citit-o (cum fac cu majoritatea cărților pe care le cumpăr, așa că m-am hotărât să nu mai iau decât foarte, foarte puține - până acum am reușit).

      Ștergere
  15. Ce îmi plac listele! Găsești multe cărți interesante intr-o singura postare și astfel de articole stârnesc comentarii la fel de interesante, asa mai afli și de alte cărți.

    Chiar ma intebam, când am citit titlul, daca o sa fie și Trilogia Gemenilor inclusa aici. Mi-a atras atenția Sub Piele se când ai postat recenzia ei, dar mi-e cam teamă de ea, dacă spui ca are niște scene grotești. ..

    Hmm... Am citit și eu Parfumul (am cartea dacă o vrei), da, acum ca stau și mă gândesc (și pentru ca a mai amintit cineva de ea) e cam bizară, dar mie mi-a plăcut mult, poate de asta nu as fi inclus-o în aceasta listă. Poate ca în lista asta ar merge și Eseu despre orbire.

    Am și eu Foamea pe lista. Nu știu nimic despre ea decât ce am citit pe spatele cărții și mi-a plăcut. Acum ca ai zis tu de ea nu știu dacă o sa o citesc prea curând. Chiar așa de dura e?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adevărul e că și mie îmi plac listele, dar mă abțin să le fac prea des. :)) Dacă sunt alcătuite de o persoană cu gusturi ok, găsesc mai mereu inspirație în astfel de liste. E o modalitate rapidă de a afla titluri noi.
      Cum să nu includ și Trilogia gemenilor... :D
      Îți pot împrumuta ”Sub piele” dacă vrei, poate nu ți se vor părea așa greu de suportat scenele grotești (oricum, nu sunt multe). E mai degrabă o chestie psihologică decât ceva extrem de dur - însă nu îți spun mai multe, ca să nu dezvălui subiectul.
      Mulțumesc, cred că apelez la tine pentru Parfumul, chiar aș vrea să o citesc. Știu despre ce este vorba și premisa e într-adevăr bizară, dar, odată ce te obișnuiești cu ideea, probabil că povestea nu mai pare așa ciudată.
      Da, s-ar încadra și Eseu despre orbire aici - dar culmea e că eu am perceput povestea ca fiind reală (acum îmi dau seama), așa că nu m-am gândit că e ciudată. :))
      Legat de ”Foamea” lui Knut Hamsun, adevărul e că nu știu exact la ce trebuie să mă aștept - am doar o mare reținere la gândul că voi citi scene în care autorul moare de foame, cum îmi imaginez eu că voi găsi cu siguranță în carte. Poate că mă înșel și scenele nu sunt așa greu de suportat - oricum, mă simt mai pregătită să o citesc.

      Ștergere
  16. Ce rapida ai fost cu raspunsul :D
    Ah, am uitat sa spun ceva: mi-a placut foarte mult ce ai scris despre Vulpea albastra, despre goliciunea paginilor care spune atat de multe.. daca ai fi avut-o in romana cred ca m-as fi incumetat sa o citesc (mai ales ca e si scurta). Sa o caut la biblioteca, dar nu cred ca au bagat-o inca, e destul de noua parca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eram hotărâtă să răspund la comentarii înainte de a mă apuca de altceva, așa se explică rapiditatea. :))
      Acum nu mai am nici cartea în engleză, este în drum spre Irlanda și sper să ajungă cu bine. :D Hmm, trebuie totuși să ai starea necesară pentru a percepe goliciunea paginilor drept tăceri și așteptări - ar fi o idee bună să citești cartea la iarnă, pe timp de viscol sau cel puțin cu nămeți dincolo de geam. :D Poate până atunci ajunge și cartea la bibliotecă. :)

      Ștergere
  17. As you know Ema I too like books that play with ideas of how we perceive reality, so I like your list very much. My strongest recommendation is that you read both of Flann O' Brien's greatest novels 'The Third Policeman' and/or 'At Swim-Two-Birds'. They are both absurdly funny and weirdly perplexing.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Declan, thank you for your visit and recommendation! It's always a great joy to find a comment from you. :)
      I do want to read something by Flann O' Brien, yet I wouldn't have thought these two novels are weird! In fact, I didn't know what to expect, but your short presentation is intriguing. I need to place them higher on my list, or at least one of them. .
      I know you have a soft spot for such stories, and I was considering adding Cărtărescu's Nostalgia to this list, as it surely deserves a place among bizarre books. Probably on part two, as the list is already too long. If you have other recommendations, I await them with great interest!

      Ștergere
    2. Oh yes, they are full of dark playfulness. After reading 'The Third Policeman' you will think of bicycles in a whole new way and in 'At Swim...' the characters get fed up with the author and refuse to do what he wants them to.

      Ștergere
    3. Haha, they sound like a lot of fun and their premises seem quite interesting! I must read one of Flann O' Brien's books soon, yet I urgently need a gift of free time, as I've barely had any lately. Days pass by without any reading at all (I've been struggling with two books for two weeks now), but I'm trying to keep calm and not get depressed. This is the only reason I miss winter - it brings more time for reading. :))

      Ștergere
  18. O rubrica noua si interesanta !
    Eu consider bizare urmatoarele carti : Invitatie la esafod de Vladimir Nabokov ; Dansand cu jupuita de Adrian Otoiu si Lanark - O viata in patru carti de Alasdair Gray .
    Marturisesc ca am citit de pe aceasta lista pana la capat numai Dansand cu jupuita .(Mi-a placut . E o carte buna .) Celelalte doua le-am inceput dar m-am simtit depasita de situatie si le-am lasat in asteptare . (se va amana pana la o data pe care o voi anunta ulterior :) )
    Cartea "Cum traiesc mortii" a lui Will Self concureaza deasemenea pentru un loc pe lista cartilor bizare .
    Astept cu interes si articolul despre care am vorbit .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Anca, mă bucur că ţi se pare interesantă rubrica! O voi continua când se mai strâng şi alte cărţi ciudate (măcar zece, hm, înseamnă că abia anul viitor).
      Mai spunea cineva că nu a înțeles aproape nimic din ”Invitație la eșafod” (eu cred că o las mai la urmă, în ce privește lecturile din Nabokov). Am ”Lanark” de Alasdair Gray în bibliotecă, am auzit că e o carte foarte bună, dar am tot amânat-o din cauza dimensiunilor. Sper să te reapuci de ele și să reușești să le termini - asta dacă te atrage subiectul și scriitura. :)
      Mi-ai trezit interesul cu cartea lui Adrian Oțoiu, am trecut-o pe listă. Dar mai întâi vreau să ajung la cărțile românești pe care le am deja în bibliotecă, sunt destule și cred că multe sunt foarte bune. Voi face o poză și o listă, așa cum am promis. :) Sper să scriu acel articol cât de curând.

      Ștergere
  19. Mi-am amintit de o carte super bizara a lui Merce Rodoreda, La mort i la primavera (Death in Spring), am citit-o in engleza, dar e o traducere ok.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, mersi tare mult pentru recomandare! O trec pe listă imediat, nu pot rezista unei cărți super bizare. :))

      Ștergere
    2. Mda, o adăugasem prin 2013 pe raftul „to-read-soon”. Da, da, sigur. Între timp am și uitat de ea. :)) Dar dacă ai zis că-i ciudată, o să-i fac loc anul acesta, definitely.

      Ștergere
  20. M-a ajutat foarte mult lista asta si spre rusinea mea este singura pe care am citit-o fiindca am o atractie pentru cartile de genul asta. Am cumparat 3 carti (obscena pasare a noptii, zadarnica e arta fugii si cartea cu pesti a lui gould) nu stiu de ce astea 3 - probabil m-au atras titlurile sau coperta sau poate descrierea insa nu asta conteaza, lista ramane deschisa iar daca raman in pana de idei si nu stiu ce sa mai citesc, am de unde sa ma inspir. In fine, fara sa o mai lungesc aiurea pot sa-ti recomand doua carti care s-au jucat cu mintea mea si pe care le-as reciti cu placere oricand (asta in cazul in care nu le-ai citit) Cele o suta douazeci de zile ale Sodomei - Marchizul de Sade si Crash - J. G. Ballard

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ți-a fost de ajutor lista asta, Adrian! Sper să fie pe gustul tău cărțile pe care le-ai cumpărat. Sunt destul de atipice, așa că sunt curioasă cum ți se vor părea. M-aș bucura să revii cu păreri după ce le citești, chiar dacă nu ți-au plăcut. :)
      N-am citit cărțile menționate de tine, mulțumesc pentru recomandări! Cel mai mult mă tentează romanul lui Ballard, pe Sade nu prea mă înghesui să-l citesc, recunosc.

      Ștergere
  21. Am citit cartile pe care le-am cumparat (mai putin cartea cu pesti pe care doar am inceput-o) si ma simt nevoit sa revin cu o parere. Mi-a placut foarte mult Obscena Pasare a Noptii si spre surprinderea mea a urcat in “top 5 cele mai bune carti pe care le-am citit pana acum”. Am simtit cartea pana in maduva oaselor, ba chiar a ajuns sa ma obsedeze spre jumatatea lecturii. Am simtit pe tot parcursul cartii ca ma plimb ca un nebun prin labirintul nesfarsit al casei pline de mucegai, intuneric si cotloane ascunse. Ba chiar am ajuns sa caut informatii despre autor, curios cum de a putut cineva sa scrie asa ceva. Am gasit un interviu pe youtube in care vorbeste chiar despre cartea aceasta. Una peste alta, nu este o lectura usoara insa pot spune fara sa exagerez ca este fascinanta. Multumesc din nou caci fara lista asta nu ajungeam sa dau de ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adrian, mă bucur că ai revenit cu impresii și-mi pare rău că răspund atât de târziu. :(

      Wow, sunt surprinsă (și bucuroasă) că „Obscena pasăre a nopții” a ajuns între primele cinci cărți preferate, fiindcă este într-adevăr o carte dificilă și stranie, care nu e pe gustul tuturor (plus că e destul de obscură și puțină lume a auzit de ea). Și pe mine m-a obsedat povestea lui Donoso, am găsit acolo unele dintre cele mai fascinante pasaje cu tentă magico-realistă - îmi amintesc și acum unele fragmente transpuse în imagini.

      Acum îmi dau seama că romanul lui Flanagan seamănă, dintr-un anumit punct de vedere, cu cartea lui Donoso (e nebunie, e mistificare, personajul principal pare să se încarneze în alte personaje, iar în anumite momente nu mai înțelegi nimic). Păcat că traducerea românească aduce un deserviciu originalului, însă, ce-i drept, e o carte dificilă și extrem de greu de tradus. Sunt curioasă cum o să ți se pară.

      Ștergere

Un produs Blogger.