luni, 21 aprilie 2014

Zona Sinistra - Ádám Bodor



În tușe poetice și sumbre, romanul Zona Sinistra ne poartă într-un loc fără o ancorare clară în spațiu și în timp, unde realitatea se împletește cu un strop de fantastic și absurd, dând naștere unei povești de o frumusețe stranie. Prea puțin cunoscut, acest roman scris de Ádám Bodor, un maghiar născut în România, vorbește despre o lume imaginară, însă incomod de familiară prin ecourile ce răzbat din perioada comunistă.

Undeva în nordul țării, la granița cu Ucraina, se află zona Sinistra, cu o rezervație de urși și câteva cătune izolate înconjurate de munți și păduri. Pare un loc descins din universurile distopice și atemporale, în care identitatea oamenilor este neclară și fabricată, unde se pătrunde greu și de unde se pleacă și mai greu. Personajele ce populează această lume - ce aduce mai degrabă a colonie sau lagăr - par unidimensionale, încremenite în timp, semănând cu niște instalații de carton manevrate abil de cei care fac regulile în acest capăt de țară. 

Naratorul sosește în zona Sinistra în căutarea fiului adoptiv, deportat într-o vale din apropiere. În această lume stranie, el își pierde vechea identitate și capătă una nouă, devenind Andej Bodor, un om cu un trecut obscur și un viitor incert. Puținii locuitori din zonă, identificați după plăcuțele de la gât, sunt personaje bizare și pitorești, în ciuda caracterului aplatizat: meteorologul Géza, cu păr lung până la călcâie, este îndrăgostit de Bebe, fetița cu păr roșu a responsabilului cu cantina; gemenii albinoși cu același nume, Hamza Petrika, au grijă de urșii din rezervație; piticul Gábriel Dunka, care și-a vândut scheletul muzeului de științe naturale, mătuiește geamurile destinate închisorii. 

Oamenii par să supraviețuiască doar pe bază de cartofi, ciuperci, fructe de pădure și spirt denaturat strecurat prin cărbune. Odată cu sosirea iernii, păsările-frigului aduc molima guturaiului tunguz, iar bolnavii sunt izolați și lăsați să moară, indiferent că sunt simpli țărani sau colonei. Aparent, locuitorii își acceptă soarta cu o resemnare tăcută, fără tânguieli și drame, iar singurul indiciu că ei sunt încă ființe vii, și nu marionete lipsite de gânduri și voință, este faptul că unii dintre ei încearcă să scape, fie prin sinucidere, fie ascunși în mașina frigorifică a unui turc obez. Iar peste toată această lume dilatată în timp și în spațiu zboară umbrela neagră a colonelului Borcan, asemenea unui liliac uriaș fără odihnă. 

[spoiler] După ce Borcan este răpus de boală și lăsat să putrezească pe munte, la conducere vine colonela Coca Mavrodin, o femeie care miroase a gândaci pisați și pare să cunoască secretele tuturor. Viața în colonie se înăsprește, sunt închise frizeria și crâșma, oamenii nu mai au voie să se adune și să stea la taifas, iar câțiva tineri din sat supraveghează tot ce mișcă. Andej este în pericol de a fi alungat din zona Sinistra înainte de a-și fi întâlnit fiul, însă colonela îi găsește până la urmă un rost, oferindu-i și o femeie la alegere. [spoiler]

Naratorul pare că își spune povestea la beție sau abia trezit dintr-un coșmar, pentru că textul este repetitiv, marginile poveștilor se suprapun, iar evenimentele curg înainte și înapoi, ca niște pași nesiguri dintr-un dans grotesc. În anumite capitole, narațiunea trece la persoana a treia, ca și cum Andej se retrage din povestea devenită prea personală și greu de îndurat, protejându-se de episoadele mai dureroase, cum ar fi întâlnirea cu fiul adoptiv. 

Romanul este o alegorie în cheie grotescă a perioadei comuniste, fără ca acest termen, comunism, să apară undeva în paginile cărții. Avem, totuși, câteva elemente-indicii, precum steaua roșie, emblemă a URSS și simbol al Armatei Roșii. Nu am deslușit pe deplin toate înțelesurile acestei alegorii, însă am intuit o referire la evrei în povestea pădurarilor pensionari, închiși sub suspiciunea că ar fi bolnavi, [spoiler] apoi arși de vii în cabana ferecată. Unul dintre ei (Aaron, un nume ebraic) reușește să scape, însă văgăuna în care se ascunde este astupată cu ciment.[spoiler] În ciuda acestor întâmplări sumbre, romanul nu este unul deprimant, pentru că totul este relatat cu un ton detașat, lipsit de emoție, scutind narațiunea de încărcătura emotivă care, alminteri, ar fi apăsat greu pe sufletul cititorului. 

Cât despre localizarea reală a zonei Sinistra, naratorul menționează câteva denumiri dintre care am identificat doar vârful Pop Ivan din Munții Maramureșului, care, la cei 1937 metri ai săi, este frontiera cea mai înaltă a României. Culmile muntelui se întind dincolo de graniță, în Ucraina, astfel că este foarte ușor să pășești dintr-o țară în alta fără să îți dai seama. De altfel, Ádám Bodor a mărturisit că este fascinat de zonele de graniţă, care apar adesea în scrierile sale: 

„Oricum am lua-o, graniţa, cu împrejurimile ei, e un loc mult mai palpitant decât interiorul ţării. E o zonă fascinantă, plină de vrajă, locul unor aventuri misterioase, unde peisajul, cu toate adierile sale, e plin de tensiune. [...] Pentru că nu o dată s-a întâmplat ca graniţa să împartă în două o localitate, iar în asemenea cazuri oamenii stăteau de dimineaţa până seara cu ochii aţintiţi la o ţară străină.”


Ádám Bodor (sursa)
Ádám Bodor s-a născut în 1936 la Cluj, iar la numai șaptisprezece ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complot împotriva statului, din care a ispășit doi, în penitenciarul de la Gherla. A emigrat în Ungaria în 1982, unde scrierile sale au fost distinse cu cele mai importante premii culturale. Într-un interviu din 2010, scriitorul povestește despre circumstanțele arestării și anii de detenție. Alături de câțiva colegi de la Colegiul Reformat din Cluj, el a fost unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Tinerilor Anticomunişti, arestați după ce au împrăștiat prin oraș manifeste tipărite pe hârtie igienică la o tipografie de jucărie. Memoriile carcerale sunt reunite în volumul Mirosul puşcăriei, apărut la Curtea Veche în 2010 (trebuie să îl citesc și pe acesta). Traducerea este tot a lui Marius Tabacu, care mi s-a părut foarte reușită în Zona Sinistra.



Editura: Humanitas, 2010
Traducere: Marius Tabacu
Număr de pagini: 202
Titlu original: Sinistra körzet, 1992



7 comentarii:

  1. Cum alegi cartile? Ti-ai facut o lista cu ce vrei sa citesti pe anul acesta?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În primul rând contează subiectul, apoi nota de pe Goodreads (dacă este sub trei stele, de obicei renunț la carte). În ceea ce privește autorii, cu unii știu că merg la sigur (sau pe-aproape), iar cu alții mă avânt în necunoscut, dar mă bucur să descopăr și scriitori mai obscuri. Bineînțeles, contează și recomandările prietenilor.

      Am o listă imensă cu cărți, însă m-aș bucura să acopăr măcar un sfert din ea... Și cu toate acestea continui să cumpăr sau să împrumut (am aproape 20 de cărți împrumutate, of), așa că ordinea lecturilor se tot schimbă.

      Ștergere
    2. Nota de oe Goodreads nu prea conteaza, e ca si cum ti-ai alege un film doar pt. Imdb. Oricum selectiile tale sunt foarte bune.

      Ștergere
    3. Sunt de acord, Coffee - dacă ajungi, de exemplu, în partea urban fantasy a Goodreads-ului și te iei după notă, ar însemna că toate cărțile de acolo sunt senzaționale. Eu mă refeream la cele care mă interesează pe mine, pe care le evit doar dacă au sub trei stele. În rest, un 3.54 este ambiguu, e drept. De cele mai multe ori, însă, algoritmul este foarte simplu: aleg după cum mă taie capul. :)
      Era bine dacă începeam blogul mai devreme, ca să fi scris despre toate cărțile bune citite în ultimii doi ani, dar asta e, o s-o fac de acum încolo, sper. Mulțumesc de încurajare.

      Ștergere
  2. Nu împrumut cărţi şi nici nu dau cu împrumut. Aleg cărţi chiar citind unele bloguri. De exemplu tu mi-ai făcut poftă să citesc Fetiţele. Rude sărmane. (Nici acum nu ai pus cronica pentru Rude sărmane). De asemenea evit cărţi citind unele bloguri. De exemplu nu doresc să citesc cartea aceasta despre care tocmai ai scris. Cronica ta este excelentă, dar nu mă atrage subiectul.

    ps: Miramar am citit-o. Excelentă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Of, Gabriel, ești tare riguros! Te înțeleg dacă ți-e teamă să nu rămâi fără vreo carte din bibliotecă, însă este o adevărată bucurie în a împrumuta cărți (de la alte persoane, vreau să spun). Un prieten are o bibliotecă cu zeci de titluri bune și mă simt tare fericită când frunzăresc titlurile și știu că îmi pot alege orice carte de acolo. E o bucurie cu totul diferită de cea resimțită la cumpărarea cărților.

      Ce anume nu te atrage la roman, faptul că vorbește despre comunism? Sau subiectul general? Mie mi-a plăcut, dar gusturile nu se discută, așa că n-o să încerc să conving pe nimeni - cel mult, aș argumenta un punct de vedere, dar de gusturi nu mă leg. :)

      Mda, nu am continuat recenzia la Rude sărmane, au venit altele din spate. Mersi că mă bați la cap, apreciez. :) Miramar e o lectură interesantă și diferită pentru mine - prima carte de Mahfuz pe care o citesc.

      Ștergere
    2. Nu ma atrage pentru ca este o alegorie groteasca a comunismului, dupa cum ai spus. Nici eu nu am mai citit altceva de la egipteanul premiat cu Nobel. Doar Miramar. O carte care se aseamana cu povestea "Intr-un lastaris" a lui Agutagawa, asa prin modul de punere in scena.

      Ștergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...