Zona Sinistra – Ádám Bodor

► „Zona Sinistra”, de Ádám Bodor ◄

Ed. Humanitas, 2010, 202 pag. | Traducere: Marius Tabacu

Titlu original: „Sinistra körzet”, 1992 | Țara: Ungaria/România

---

În tușe poetice și sumbre, „Zona Sinistra” ne poartă într-un loc fără o ancorare clară în spațiu și în timp, unde realitatea se împletește cu un strop de fantastic și absurd, dând naștere unei povești de o frumusețe stranie. Prea puțin cunoscut la noi, romanul lui Ádám Bodor (autor maghiar născut în România) vorbește despre o lume imaginară, însă incomod de familiară prin ecourile ce răzbat din perioada comunistă.

Undeva în nordul țării, la granița cu Ucraina, se află zona Sinistra, cu o rezervație de urși și câteva cătune izolate înconjurate de munți și păduri. Pare un loc descins din universurile distopice și atemporale, în care identitatea oamenilor este imprecisă și fabricată, unde se pătrunde greu și de unde se pleacă și mai greu. Personajele ce populează această lume – care aduce mai degrabă a colonie sau lagăr – par unidimensionale, încremenite în timp, semănând cu niște instalații de carton manevrate abil de cei care fac regulile în acest capăt de țară. 

Naratorul sosește în zona Sinistra în căutarea fiului adoptiv, deportat într-o vale din apropiere. În această lume stranie, el își pierde vechea identitate și capătă una nouă, devenind Andej Bodor, un om cu un trecut obscur și un viitor incert. Puținii locuitori din zonă, identificați după plăcuțele de la gât, sunt personaje bizare și pitorești, în ciuda caracterului lor aplatizat: meteorologul Géza, cu păr lung până la călcâie, este îndrăgostit de Bebe, fetița cu păr roșu a responsabilului cu cantina; gemenii albinoși cu același nume, Hamza Petrika, au grijă de urșii din rezervație; piticul Gábriel Dunka, care și-a vândut scheletul muzeului de științe naturale, mătuiește geamurile destinate închisorii.

Oamenii par să supraviețuiască doar pe bază de cartofi, ciuperci, fructe de pădure și spirt denaturat strecurat prin cărbune. Odată cu sosirea iernii, păsările-frigului aduc molima guturaiului tunguz, iar bolnavii sunt izolați și lăsați să moară, indiferent că sunt simpli țărani sau colonei. Aparent, locuitorii își acceptă soarta cu o resemnare tăcută, fără tânguieli și drame, iar singurul indiciu că sunt încă ființe vii, și nu marionete lipsite de gânduri și voință, este faptul că unii dintre ei încearcă să evadeze, fie prin sinucidere, fie ascunși în mașina frigorifică a unui turc obez. Iar peste toată această lume dilatată în timp și în spațiu zboară umbrela neagră a colonelului Borcan, asemenea unui uriaș liliac fără odihnă. 

[spoiler] După ce Borcan este răpus de boală și lăsat să putrezească pe munte, la conducere vine colonela Coca Mavrodin, o femeie care miroase a gândaci pisați și pare să cunoască secretele tuturor. Viața în colonie se înăsprește, sunt închise frizeria și crâșma, oamenii nu mai au voie să stea la taclale, iar câțiva tineri din sat supraveghează tot ce mișcă. Andej este în pericol de a fi alungat din zona Sinistra înainte de a-și fi întâlnit fiul, însă colonela îi găsește până la urmă un rost, oferindu-i și o femeie la alegere. [spoiler]

Naratorul pare că își spune povestea la beție sau abia trezit dintr-un coșmar, pentru că textul este repetitiv, marginile relatărilor se suprapun, iar evenimentele curg înainte și înapoi, ca niște pași nesiguri dintr-un dans fantasmagoric. În anumite capitole, narațiunea trece la persoana a treia, ca și cum Andej se retrage din povestea devenită prea personală și greu de îndurat, protejându-se astfel de episoadele dureroase, cum ar fi întâlnirea cu fiul adoptiv. 

Romanul este o alegorie în cheie grotescă a perioadei comuniste, fără ca acest cuvânt, „comunism”, să apară undeva în paginile cărții. Avem, totuși, câteva elemente-indicii, precum steaua roșie, emblemă a URSS și simbol al Armatei Roșii. Nu am deslușit pe deplin toate înțelesurile acestei alegorii, însă am intuit o referire la evrei în povestea pădurarilor pensionați, închiși sub suspiciunea că ar fi bolnavi, [spoiler] apoi arși de vii în cabana ferecată. Unul dintre ei (Aaron, un nume ebraic) reușește să scape, însă văgăuna în care se ascunde este astupată cu ciment. [spoiler] În ciuda acestor întâmplări sumbre, romanul nu este unul deprimant, pentru că totul este relatat cu un ton detașat, despovărând narațiunea de încărcătura emoțională care, altminteri, ar fi fost greu de suportat. 

Cât despre localizarea reală a zonei Sinistra, naratorul menționează câteva denumiri dintre care am identificat doar vârful Pop Ivan din Munții Maramureșului, care, la cei 1937 metri ai săi, este frontiera cea mai înaltă a României. Culmile se întind dincolo de graniță, în Ucraina, astfel că este foarte ușor să pășești dintr-o țară în alta fără să-ți dai seama. De altfel, Ádám Bodor  mărturisește că este fascinat de zonele de graniță, care apar adeseori în scrierile sale: 

„Oricum am lua-o, graniţa, cu împrejurimile ei, e un loc mult mai palpitant decât interiorul ţării. E o zonă fascinantă, plină de vrajă, locul unor aventuri misterioase, unde peisajul, cu toate adierile sale, e plin de tensiune. [...] Pentru că nu o dată s-a întâmplat ca graniţa să împartă în două o localitate, iar în asemenea cazuri oamenii stăteau de dimineaţa până seara cu ochii aţintiţi la o ţară străină.”

Ádám Bodor s-a născut la Cluj, în 1936, și la numai șaptesprezece ani a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru complot împotriva statului, din care a ispășit doi, în penitenciarul de la Gherla. A emigrat în Ungaria în 1982, unde scrierile sale au fost distinse cu cele mai importante premii culturale. Într-un interviu din 2010, scriitorul vorbește despre circumstanțele arestării sale și anii de detenție. Pe când era elev la Colegiul Reformat din Cluj, Ádám Bodor, unul dintre membrii fondatori ai Uniunii Tinerilor Anticomunişti, a fost arestat împreună cu câțiva colegi după ce au împrăștiat prin oraș manifeste tipărite pe hârtie igienică la o tipografie de jucărie. Memoriile carcerale sunt reunite în volumul „Mirosul pușcăriei”, apărut la Curtea Veche, în 2010 (vreau să-l citesc și pe acesta, tradus tot de Marius Tabacu – trebuie să menționez că traducerea mi s-a părut foarte reușită în „Zona Sinistra”).

*sursa foto cover