Plagiatul în blogosferă – un fel de epilog la episodul al doilea

joi, 17 septembrie 2015

(sursa foto)

M-am tot gândit dacă are rost să scriu acest articol și să vorbesc deschis despre ce s-a mai întâmplat în legătură cu cele două cazuri de plagiat din blogosferă, despre care am povestit aici. Între timp, cineva mi-a atras atenția că „plagiat” este un termen incorect pentru ceea ce au făcut cei doi bloggeri  căci „trebuie folosit strict în domeniul academic și nu are semnificație pe net, unde orice scrii devine, odată on-line, o copie care se multiplică de fiecare dată când pagina respectivă e deschisă de cineva”. Mi s-au oferit și termeni alternativi, mai adecvați mediului: „șuteală, furăciune, ciordeală, împrumut”  dar și „ciupeală”, cum am aflat că a fost termenul folosit pentru admonestarea lui Andrei Cioată: „i-am scris lui Andrei acum două zile și i-am transmis că dacă face parte dintr-o comunitate sau dacă își asumă apartenența la ea, nu e ok să ciupească textele colegilor de breaslă”.

O prietenă mi-a sugerat că, în fond, oamenii care și-au spus părerea la articolul precedent merită să cunoască și ei continuarea poveștii – căci despre o încheiere nu poate fi vorba. În ultimele trei zile, n-am prea făcut altceva decât să răspund comentariilor și mesajelor, să scriu mailuri și să le trimit editurilor cu care colaborează cei doi bloggeri care au șutit, ciordit, ciupit, mă rog. Ce am urmărit eu prin aceste mailuri, scrise în numele meu și al Danei? Decât să fac un rezumat, mai bine vă arăt un fragment:

Am decis să vă scriem pentru că am considerat că gândiți la fel ca noi: plagiatul nu trebuie încurajat sub nicio formă, chiar dacă apare în mediul mai puțin important al blogosferei. Nu este o scuză că acest lucru se întâmplă și la case mai mari, schimbarea începe de la membrii mărunți ai societății. Nu avem pretenția că ceea ce scriem pe blogurile noastre este important sau original, doamne ferește! Însă avem măcar pretenția ca munca noastră să fie respectată, pentru că, în definitiv, petrecem ore întregi scriind despre cărțile pe care dumneavoastră le publicați. O facem cu pasiune, fără a aștepta nicio compensație materială – dar ne așteptăm totuși la o atitudine justă din partea editurilor care îi sponsorizează pe acești bloggeri.

Nu am fost de acord cu cei care au spus că și editurile sunt de vină pentru situații de genul acesta, ci am preferat să plec urechea la cei cu o atitudine pozitivă, care au considerat că ar fi un nonsens ca o editură să trimită în continuare cărți unor bloggeri care nu sunt în stare să-și scrie propriile texte. Mi-am dat și eu seama că oamenii care lucrează în edituri nu au timp să verifice atâtea recenzii și cu atât mai puțin să urmărească dacă bloggerii au copiat de la alții sau dacă frazele le aparțin. Așa că mi s-a părut normal să le scriem noi și să le atragem atenția asupra celor întâmplate, iar editurile urmau să ia măsurile pe care le credeau de cuviință. Recunosc că am privit totul dintr-o perspectivă idealistă și că m-am așteptat la o atitudine corectă – dacă nu sistarea colaborării cu acești bloggeri, măcar o tragere la răspundere de un fel sau altul. M-am gândit că, în fond, este și „onoarea” editurii la mijloc și că nu și-ar dori nimeni să susțină pe cineva care a copiat. Nu mi-am imaginat că voi da peste o persoană cu o părere diferită în legătură cu semnificația și implicațiile acestui termen.

Buun... Am primit doar patru răspunsuri, dintre care primul a fost pozitiv, al doilea nu avea legătură cu problema semnalată, al treilea a fost unul convențional (Vom lua măsurile care se impun), iar al patrulea m-a lăsat cu gura căscată și cu un gust foarte amar (LE: între timp am primit și un al cincilea, cu o atitudine echitabilă). Să fie clar, nu vreau să atrag atenția asupra editurii respective și nici asupra persoanei cu care am discutat, de aceea nu voi da nume – nici acum, nici mai târziu. Îmi cer scuze „autorului” că de data asta voi omite sursa citatelor. Nu scriu pe un blog de scandal și pot face diferența dintre cărțile publicate de editură și părerile personale ale unui angajat. Însă vreau să atrag atenția asupra atitudinii cuiva care lucrează într-o editură și se ocupă de relația cu bloggerii colaboratori. Atitudinea unui om care are mână liberă în a lua decizii în privința lor. Eu nu mă număr printre partenerii lor și nici nu îmi doresc acest privilegiu, deși voi citi în continuare – nu foarte des, însă – cărți apărute la această editură.

Acest angajat s-a rezumat la păreri personale legate de inițiativa noastră, specificând că nu reprezintă editura – deși în unele formulări s-a identificat totuși cu ea. Nu știu ce credeți voi, dar eu consider că un om care intermediază legătura dintre editură și bloggerii cu care colaborează are, chiar și fără să intenționeze, puterea de a șifona un pic imaginea editurii. Citez mai jos câteva păreri:

Cred că această campanie a voastră de demonizare a unor bloggeri pentru că au folosit "idei" similare? e ușor deplasată. Vă întreb dacă are rost să faceți acest lucru, să le scădeți lor șansele de a colabora cu editurile. Atât efort pentru cineva care a copiat de pe blogul vostru câteva cuvinte? Oare voi nu ați descris locuri și idei comune atunci când ați analizat o carte? Ați dat de fiecare dată credit surselor din care v-ați inspirat? Au recenziile voastre note bibliografice? Este de înțeles ca mai mulți cronicari să găsească lucruri similare într-o anumită carte, nu?
[...] Nu susțin șuteala, credeți-mă, atunci când îți asumi o poziție în interiorul unei comunități axate pe o anumită direcție culturală, dar nici demonizarea celor care nu-și respectă semenii, pentru că aceștia se exclud din start prin atitudinea lor față de ceilalți și nu se vor putea integra în acesta pe deplin. De altfel, nici nu cred că acești oameni nu pot fi reformați și că nu pot învăța din mers și din propriile greșeli valorile implicite ale comunității, una dintre acestea fiind să dai credit colegului cronicar, dacă te-ai inspirat în vreun fel din textul lui.
[...] De ce simți nevoia să creezi presiunea asta? Te-ai simți mai bine dacă am întrerupe colaborarea cu respectivul blogger ca la comandă? Aici trebuie să înțelegi că o editură nu este o poliție a internetului. Dacă sunt recenzii proaste despre cărțile noastre nu le cenzurăm sau interzicem. Fiecare are un fel de a lucra, de a critica, nu suntem responsabili pentru deciziile pe care le iau, în nume propriu, nu în numele editurii noastre, persoanele cu care colaborăm. (Angajat)

La final, aș fi vrut să îl întreb dacă mi-ar putea oferi o adresă de e-mail a unui angajat care poate vorbi în numele editurii, căci, după toate aparențele, textul meu nu a ajuns unde trebuie. Dar, ca să fiu sinceră, mi se făcuse lehamite. Iar acum, recitind ceea ce mi-a scris această persoană, îmi dau seama că nu ar fi trebuit să-mi bat capul să-i mai răspund – căci, indiferent de ceea ce am spus eu, concluzia a rămas aceeași: cuvântul furt e inclus în structura de bază a internetului, iar o editură nu poate fi folosită pentru a mă răfui cu cel care mi-a copiat textele. Recunosc, într-un anumit punct al discuției am făcut greșeala de a confunda părerile personale ale unui angajat cu părerea editurii:

Eu: Se poate spune că pun presiune, dar, de fapt, pun la încercare corectitudinea celor cu care mă confrunt. Din atitudinea ta pot înțelege mai multe lucruri: a) editura se spală pe mâini și lasă responsabilitatea pe umerii colaboratorului (omițând faptul că, în lipsa sancțiunilor, poate părea complice); b) editura nu vrea să renunțe la serviciile lui Andrei, pentru că astfel nu mai ajunge nici la cititorii lui; sau aș putea, totodată, să mă gândesc că poate c) vrei să îi acorzi o altă șansă lui Andrei. Dacă este așa, atunci ai omis faptul că această șansă i-a fost acordată deja și a cam zbârcit-o.

Angajat: Echivalezi atitudinea mea cu editura, ceea ce nu este în regulă, pentru că nu cred că reprezint editura îmi exprim o părere personală referitoare la felul în care bloggerii copiază paragrafe de la alți bloggeri și de ce nu mi se pare răul absolut chestia asta. Editura ar zice că problema asta trebuie rezolvată între tine și bloggeru care te-a copiat. Nu te poți folosi de o editură, orice nume ar avea, să te răfuiești de la distanță și prin presiuni cu un partener de-al ei. Editura nu are scopul de a-și pedepsi colaboratorii și nici nu vrea să intre într-o astfel de dispută, în care este implicată forțat și circumstanțial.

M-am întrebat la un moment dat dacă am făcut toate aceste lucruri (primul articol, mailurile către edituri) ca să mă răzbun; nu am simțit nicio bucurie la gândul că Andrei ar putea rămâne fără cărți primite gratuit – nu sunt ironică, până la urmă este de apreciat faptul că el citește și e posibil chiar să nu-și permită cărțile respective. Însă, din punctul meu de vedere, a fost singura atitudine justă pe care am putut-o avea, fără să-mi reproșez ulterior că am închis ochii la ceea ce se întâmplă în jurul meu și fără teama că-mi voi tăia singură craca de sub picioare, pierzând ocazia de a colabora în viitor cu o editură sau alta. (Later edit) Între timp, am început să mă întreb dacă nu cumva am exagerat vorbind în mod fățiș despre copiatul, plagiatul, ciorditul în blogosferă. Poate că am încălcat vreun cod nescris, poate că despre acest subiect nu se mai vorbește decât în offline.

Nu voi reda aici tot ceea ce s-a discutat, dar primul meu răspuns a fost acesta:

Ți-am scris pentru că editura pentru care lucrezi apare ca sponsor pe blogul lui Andrei Cioată. Totul ar fi trebuit să se rezume la atitudinea pe care editura o ia în această situație - sau lipsa de atitudine, căci eram pregătită și pentru această variantă. Însă, în legătură cu acest lucru, nu mi-ai spus nimic. Dacă ai fi văzut capturile de ecran, ai fi înțeles că Andrei a copiat nu doar idei, ci paragrafe întregi. Chiar dacă, într-adevăr, totul este la liber pe internet și nimeni nu prea mai vorbește despre asta, pentru că acest tip de furt este perceput ca ceva inevitabil, ba chiar normal, nu înseamnă că nu se poate face nimic în privința asta. O editură poate sista colaborarea cu un blogger care își scrie recenziile în acest mod, menționând și de ce a făcut-o. Chiar dacă nu și-ar schimba mentalitatea, bloggerul va înțelege că poate pierde ceva – și măcar asta îl va face să se abțină pe viitor. Pentru că, hm, majoritatea visează la acele cărți gratis care le dau iluzia că sunt un pic mai importanți. Dar când oamenii care lucrează pentru acea editură consideră că furtul informațiilor de pe internet e ceva normal, mda, atunci nici bloggerul cu pricina nu va învăța nimic bun, nici măcar la nivelul câinelui lui Pavlov (furi – nu mai primești cărți).

Eu una sunt destul de scrupuloasă și nu-mi place să-mi asum idei sau fraze care nu-mi aparțin. Pentru că îmi asum ceea ce sunt. Poate că îți vine greu să crezi, dar chiar menționez în recenziile mele faptul că am citit ceva pe Wikipedia, de multe ori oferind și un link, plus sursele imaginilor pe care le folosesc. Așa că nu ți-ai ales tocmai omul potrivit pentru această diatribă. Iar faptul că citatele folosite în recenzie îi aparțin autorului, asta se poate vedea cu ochiul liber, pentru că sunt prezentate ca citate sau chiar în italice, dacă se regăsesc în interiorul paragrafelor. Ți-am spus, sunt destul de scrupuloasă, dacă vrei îți trimit și print-screen-uri de pe blogul meu, căci am de unde alege. Așadar, nu poate fi vorba de o plagiere în cazul cărților despre care vorbesc, căci totul se învârte în jurul lor, cu numele autorului de drept scris la vedere, mai mult decât citeț.

Poate ne vom întâlni la un moment dat față în față și vom constata că niciunul dintre noi nu este atât de răuvoitor sau naiv pe cât apare dintr-un schimb de emailuri. Nu știu dacă se va întâmpla vreodată, dar, până atunci, sunt cam dezamăgită de felul în care privești lucrurile și de modul în care ai ales să răspunzi unui om care crede că ceva se poate schimba, chiar dacă numai la nivel micro.

La finalul primului schimb de opinii, mi s-a propus să trimit un e-mail „pentru a putea începe un parteneriat prin care să puteți avea acces mai ușor la cărțile noastre, pe care chiar vă invit să le plagiați, folosind citate și fragmente din ele”. Poate că alții, în locul meu, s-ar fi simțit jigniți înainte de toate chiar de această propunere, care sună ceva de genul: „Hai, gura mică, mai bine ia niște cărți de la noi!” Dar parcă mai mult mă jignesc părerile redate mai sus, care îmi contrazic valorile în care am ales eu să cred. Răspunsul meu a fost următorul (am omis o parte din text):

[...] nu vei primi un email de la mine în legătură cu o posibilă colaborare cu Lecturile Emei. Nu mă cunoști, dar probabil presupui că oricine și-a făcut un blog de carte visează cu ochii deschiși la cărțile pe care le-ar putea primi gratis de la edituri. Eu una mă pot lipsi cu dragă inimă de acest beneficiu, fie el unul actual sau potențial, dar mai ales de un beneficiu primit din partea cuiva care consideră că a vorbi despre bloggerii care copiază de la alții este cam deplasat.

Au mai urmat două schimburi de mailuri, dar s-a dovedit că părerile noastre nu vor ajunge la un consens. Redau o singură părere și răspunsul meu:

Angajat: [...] cei care ciupesc lucrările altora se exclud din start prin atitudinea față membrii comunității din care cred că fac parte și nu se vor putea integra niciodată în acesta pe deplin.
Eu: Andrei a copiat din nou, așadar nu a învățat nimic din prima experiență, și nici reputația lui nu a avut de suferit în ce-i privește pe cititorii lui. Membrii comunității nu sunt reprezentați doar de ceilalți bloggeri, ci și de cititorii lui Andrei, iar aici s-a integrat destul de bine. Se vor găsi în continuare o mână de tineri care să îi viziteze blogul și să se bucure de cărțile pe care le oferă la concursuri. Din păcate, aceasta este realitatea.

Care ar putea fi concluziile? Le puteți trage voi, însă eu mă abțin de această dată, pe de o parte fiindcă nu am primit răspuns de la toate editurile pe care le-am contactat, pe de alta fiindcă încep să mă obișnuiesc cu ideea că, pentru unii oameni, a se folosi de munca altora nu reprezintă ceva greșit. Iar în aceste trei zile am început să mă dumiresc că, în ciuda atitudinii pe care o iau la un moment dat, nu toți oamenii sunt pregătiți să meargă până la capăt – nu atunci când au și ei ceva de pierdut.

Nu e exclus ca în urma acestui articol să mă aleg cu un dușman (ar fi chiar primul dușman adevărat din viața mea, yeey!), dar, ca de obicei, nu am putut să tac, iar părerea lui merită făcută publică. Nu pentru că vreau să mă răzbun – nu îl detest, nu vreau să fie dat afară, nu am niciun gând criminal în ce-l privește. Dar cred că și voi, cei care aveți aceeași atitudine ca și mine în privința plagiatului, ar trebui să fiți pregătiți pentru a primi la un moment dat o palmă metaforică, care vă va trezi din reveriile idealiste.

Dacă vreți să vă spuneți părerea mai jos, o puteți face. Vă cer iertare dinainte, însă nu voi mai răspunde la comentarii (poate doar la urgențe), pentru că pur și simplu nu mai am energie pentru acest subiect și simt nevoia să mă ocup și de altceva. 

Măcar există și o parte bună, căci zilele astea am descoperit ceva în ceea ce mă privește: deși cu o lună în urmă am afirmat exact contrariul într-o discuție, adevărul e că nu m-am schimbat prea mult față de cea care eram pe la douăzeci și ceva de ani, când eram gata să renunț la o slujbă cu beneficii pentru că nu eram de acord cu părerile șefului și nu puteam să tac atunci când asistam la o nedreptate (am primit ceva palme din cauza asta, ba odată chiar și gaz lacrimogen de la un taximetrist, drept în ochi, când am sărit în ajutorul unui prieten). Așa că închei acest articol zâmbind, pentru că am reușit să aflu ceva despre mine la finalul acestor zile. Mai am multe de învățat despre lumea asta, dar mă bucur că nu m-am pierdut undeva pe drum – deși aș fi beneficiat de un viitor mult mai îndestulat, după toate probabilitățile –, și e de ajuns ca cei care mă cunosc să arunce o privire în prezent pentru a mă recunoaște: scriu pe un blog care nu-mi aduce niciun ban, în casa mea e mai mereu dezordine și încă mai am păreri idealiste despre oamenii din jur. Și nu, nu voi începe să scriu articole de self-help. :)

13 comentarii

  1. In primul rand, conform dictionarului webster (ala de pe telefon care are 2,3 randuri de definitii):
    plagiarism= the act of using another person's worlds or ideas without giving credit to that person: the act of plagiarizing something; first use: 1621.

    Conform Larousse:
    Plagiat=acte de quelqu'un qui, dans le domaine artistique ou littéraire, donne pour sien ce qu'il a pris à l'œuvre d'un autre.
    Plagier= commetre un plagiat; voller les œuvres d'autrui, les reproduire exactement: plagier un ecrivain
    Littéraire. Imiter quelqu'un servilement (ex: Il plagie son père quand il parle).

    Nu scrie nicaieri c-ar avea legatura cu mediul academic. Aaaa, ca este folosit cu precadere in mediul academic, fiind asociat cu lucrari carora li se poate verifica validitatea si care prin definitie trebuie sa contina o bibliografie si trimiteri la acea bibliografie, asta e alta treaba. Dar nu este exclusiv un termen din academic. Dealtfel in definitii zice clar ca se foloseste in domeniul artei si al literaturii, deci nu neaparat in academic. Daca cineva a gasit o sursa care zice altfel, mi-ar placea s-o cunosc.

    Ideea cu “ceea ce scrii pe net se multiplica”, deci nu e plagiat nu e valida si spun de ce. O carte/articol de ziar poate fi la fel de bine plagiat(a) fie ca a fost publicat(a) in format hartie sau pe un site internet. Ca atunci ar renunta toata lumea la orice drept de autor ca e pe internet si deci “e la liber”. A, poti sa dai link, poti sa copiezi ca sa citesti tu acasa, asta e ok (dealtfel poti sa fotocopiezi si cartea in format hartie ca s-o citesti acasa), dar asta nu inseamna ca poti sa zici ca ai scris-o tu.
    Revin. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urgență: Cora, îți mulțumesc, mi-ai dat ideea despre ce fel de imagine să caut, pentru că adineaori mi-am dat seama că am uitat să pun o poză la articol.

      Ștergere
  2. “Am primit doar patru răspunsuri, dintre care primul a fost pozitiv, al doilea nu avea legătură cu problema principală, al treilea a fost unul convențional (Vom lua măsurile care se impun), iar al patrulea m-a lăsat cu gura căscată și cu un gust amar”.

    O sa te fac sa razi (sper) si sper sa citeasca si ei: raspunsul pozitiv e normal, al doilea e dat de cineva care are probleme in intelegerea unul text simplu (nici n-o fi priceput de ce i-ai scris), al treilea este cineva care nu ia decizii dar macar mimeaza ca da (e probabil platit prost, blazat sau doar lenes, cu siguranta a uitat subiectul in 5 minute), iar ultimul e acolo din greseala. Adica un vanzator, el vinde, atat. Aprozaristul de carti. N-are nici o idee despre business, clienti, reclama negativa, asociere la frauda. Nu l-a invatat nimeni, ce vrei? Se trezeste vorbind in numele editurii, dar iti spune ca vorbeste in nume personal, de parca tu l-ai fi sunat acasa, la telefonul din sufragerie si nu i-ai fi scris pentru ca reprezenta editura. De parca te-ar interesa parerea lui personala, ca nu poti trai fara ea. Poa' sa fie directorul editurii, nu conteaza, tot habar n-are, mai devreme sau mai tarziu o sa afle. :)))

    Eu cred ca le-ai facut un bine tuturor avertizandu-i (sigur ca nu aveau de unde sa stie si nici nu e treaba lor asta), ai fi putut sa trantesti un post pe blog si sa spui: plagiatorul cutarica e asociat cu editura X, celalalt cu Y. Si sa nu mai cumperi carti de la editura respectiva tu si multi altii care te citesc.
    Macar acum stii EXACT de la care editura sa nu cumperi. Si cred ca asta ar vrea sa stie multi. Nu e nevoie sa ne spui acum, poti sa ne spui in privat. :)
    E simplu! Mai ales azi in era tabletei. De ce-ai cumpara tu o traducere in lb romana la editura chitzibush care-l sponzorizeaza pe Giorgica ce “ciupeste” fara frica, atata timp cat o poti citi in franceza/engleza in care sigur e tradus si fara sa mai astepti traducerea?
    Sigur ca pe d-nul/d-na cu care ai discutat nu-l va afecta in nici un fel asta, asa e intotdeauna, ei raman fara job/business si tot nu inteleg de ce.

    Si ca sa nu ma intind inutil, concluzia mea e ca oameni care “ciupesc” (vai ce-mi place cuvantul asta care e sinonim cu fura, isi insusesc, sterpelesc, manglesc) exista si vor exista. Asa cum vor exista cei care ii vor acoperi sau vor inchide ochii, din interes sau incompetenta. Si tu vei mai lua multe palme, dar tot nu te vei schimba pentru ca esti un om normal intr-o lume de-a-ndoselea. Si pentru ca nu te vinzi pentru o carte, o cratita, un tricou sau un kil(!) de faina.

    Exista cel putin o parte buna in toate astea: iti dai seama ca esti plagiata de multi, deci multi viseaza sa scrie ca tine? Nu-mi raspunde, m-as bucura sa surazi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Subscriu si eu la aceasta idee cu "reprezentatul editurii". Imi inchipui ca adresa de e-mail de pe care ai primit raspuns este ceva de genul popescu.ion@editurachitzibush.ro si nu pionica123@gmail.com.

      Desi, la cat de ilara pare treaba parca ma tenteaza si pe mine, sa trimit un mail catre client "Stiti, vreti cam multe lucruri... marea majoritate fiind si tampenii. Dar ma rog, asta e doar parerea mea proprie si personala, nu a firmei pe care o reprezint".

      Ștergere
  3. Sunt dezamăgită de astfel de întâmplări, cu atât mai mult cu cât nu prea avem cum să ne protejăm împotriva lor. Personal, m-aș fi așteptat ca un om care citește să aibă bun simț, dar la faza asta cred că sunt eu prea idealistă. Iar în ce privește editurile, o întrerupere a colaborărilor mi s-ar fi părut atitudinea potrivită, dacă țin la o promovare de calitate. Însă... eu nu gândesc adaptat vremurilor noastre. :)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pe mine unul m-a dezgustat ceea ce a scris reprezentantul editurii/librăriei. Câteodată mă gândesc că unii dintre ei ne consideră niște instrumente ieftine ale promovării lor. Important e numărul cititorilor, nu calitatea recenziilor, important e să vândă oricui și oricum, nu să contruiască cultură pe termen lung. Dar, din fericire, numărul lor e mic sau cel puțin la suprafață.
    Tare mi-aș dori să-i aflu numele...

    RăspundețiȘtergere
  5. Domnul de la editură ori nu are habar ce înseamnă plagiat, ori e obişnuit cu el din experienţă personală. :D

    Nu-l cunosc pe băiatul ăsta hoţoman de texte, dar am impresia că e un băieţel la liceu care vrea să impresioneze fetele cu ce scrie el pe blog. Îmi aduce aminte perfect de colegul meu de bancă din liceu care citise şi el versurile alea ale lui Nichita cu "dacă te-aş prinde într-o zi şi ţi-aş săruta talpa piciorului..." şi le declama fetelor care făceau ochii mari şi cădeau pe spate de admiraţie. Ele neştiind de Nichita, colegul meu neprecizînd ale cui sunt versurile, lăsînd să se înţeleagă că-s ale lui. Dar să ţinem cont că pe atunci nu era internetul, nu erau nici bloguri, nimic. Azi nu mai e aşa.

    Doar că din păcate, cum spunea mai sus şi Cora, oamenii ca Andrei nu vor dispărea prea curînd. Vor creşte şi vor ajunge prim-miniştri care vor face comisii speciale care vor declara lumii că plagiatul nu există. :))

    Uite, deşi nu am blog despre cărţi, deşi nu fac bani din blog, mi l-am înscris totuşi pe site-ul ăsta:
    http://www.copyrighted.com/ Îţi faci cont, serviciile sunt gratuite. Şi am mai pus şi un text în plus cu titlul Copyright, să fie acolo.

    Sper să-ţi dispară amărăciunea şi aşteptăm următoarea recenzie. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. Articolul tau mi-a adus aminte de un altul.. Am dat mai demult de un link pe Facebook catre un articol in care un tip povestea de un alt plagiat. Cineva ii furase o poza de pe net (poza era facuta de cel care scria articolul) si s-a inscris la un concurs cu ea, concurs pe care l-a si castigat. Premiul parca era un computer sau ceva de genul, dar pentru validare castigatorul trebuia sa trimita fotografia originala. Asa ca i-a scris tipului de la care a furat poza, i-a povestit toata situatia si l-a rugat sa ii trimita fotografia originala, in schimb dandu-i o pereche de casti sau ceva de genul. Nici nu conteaza ce ii dadea in schimb. Stiu, suna amuzant si cred ca nici eu nu as fi crezut daca nu as fi citit randurile scrise tocmai de cel furat.

    Deci da, sunt multi care nu cred ca fac ceva gresit insusindu-si o fotografie, "ciupind" cateva randuri, etc...

    Atitudinea persoanei de la editura m-a lasat cu gura cascata. Si partea si mai proasta e ca el/ea nu isi da seama ca reprezinta editura. Tu ai cerut o parere de la editura, el/ea faciliteaza relatia intre editura si colaboratori, nu i-ai cerut lui/ei parerea personala... a zis Cora bine ce a zis, sunt total de acord cu ea.

    Problema e ca atitudinea omului face rau imaginii editurii. Zic sa nu incep cu discursul "uite d'aia nu se intampla nimic in tara asta si ne plangem situatia, dar nu facem nimic..." pentru ca exista astfel de persoane care nu vad ceva rau in situatia data. Ba mai mult, iti zic ca esti tu ala rau si incearca sa te "imbuneze" spunandu-ti "ia făi niste carti si taci din gura" - ca doar asta se intelege din ce a zis.

    Nu m-as mira sa ramai singura in lupta asta pentru ca, hai sa recunoastem, cati lupta pentru ce cred fara sa ii intereseze de posibile pierderi (cred ca sunt multi care dau inapoi si cand e vorba sa nu mai primeasca niste carti... )

    Apreciez foarte mult felul tau de a fi, e pacat ca sunt putini oameni asa. Cum ziceau si cei dinaintea mea, oameni ca Andrei sau ca mama de 40 de ani nu vor diparea, ba chiar cred ca se vor inmulti.

    Felicitari pentru ceea ce esti si astept cu interes recenziile viitoare. Sper totusi sa gasesti un plugin astfel incat sa nu se mai poata da copy-paste la texte si sper ca la un moment dat sa fie pedepsite intr-un fel "ciupelile" in online pentru ca, asa cum zice si Cora, fie ca se intampla in online sau offline tot plagiat se cheama.

    RăspundețiȘtergere
  7. Mi-am amintit, surîzînd la remarca din excelentul tau articol (great Ema, once again!) ca Andrei e de laudat ca macar citeste, de-un coleg de facultate care dadea mereu impresia ca a citit tot ce consideram noi pe atunci lectura esentiala si pe care l-am prins cu mîta-n sac fara sa vreau (în sensul ca nu-l banuiam de nimic, de fapt) într-o discutie de grup despre o carte pe care tocmai o citisem si eu, si cînd am avut revelatia ca îi citise doar prefata ale carei idei si le însusise nonsalant. Daca un student la filologie, si considerat unul dintre desteptii anului (:D) se poate preta la asa ceva, ce pretentiii sa mai ai de la andrei si mamici?! - toata poliloghia asta ca sa-mi exprim îndoiala ca Andrei chiar citeste - io zic ca rasfoieste si se inspira din recenziile altora :)))).

    Cu editurile nici nu mai comentez ca a spus Cora tot ce era de spus, iar cu semnificatia cuvîntului plagiat mi-a luat vorba din gura.

    RăspundețiȘtergere
  8. De azi dimineata ma tot gandesc sa-ti las un comentariu dar de fiecare data cand revin aici nu-mi trece prin cap decat "Dezgustator!". Eram convinsa ca atitudinea sponsorilor celor doi va fi diferita. Tu aveai ezitari dar eu eram sigura ca vor face ceva. Ce sa mai zici... :(
    P.s. Cred ca ai facut bine ca nu ai dezvaluit editura respectiva (desi sunt curioasa). Reclama negativa e cea mai buna reclama. Le-ai fi facut un bine (nemeritat).

    RăspundețiȘtergere
  9. Unde sunt lecturile de odinioara…? Recunosc, inainte aveam nevoie doar de apa, o lampa si carti (si tigari, stiu, e urat). Acum m-am prostit, am perioade lungi cand nu mai pun mana pe-o carte. Iti spun toate astea ca un preambul pentru multumirile mele: am dat de minunea asta de site acum cateva luni, cautand frumuseti despre o carte. De-atunci tot vin si te citesc, cu pofta, uitand ca n-am rabdare sa citesc pe monitor, ca-i enervant, blabla… Tot de-atunci mi-am rascolit sertarele imaginare dupa o perie de praf, m-am scuturat bine si am plonjat serios in teancurile de carti ce se tot aduna (de cumparat cumpar intruna, compulsiv!), facand sufrageria mea sa semene tot mai mult cu o rezervatie africana plina de termitiere…
    M-am involburat toata citindu-ti ultimele postari. Nici nu merita sa calific ce-au facut duduia-mama si tanarul-recidivist-jenat, cred ca imaginile puse de tine sunt tot ce trebuia spus. Din pacate, pe mine mai mult decat josnicia demersului ma deranjeaza altceva; furaciunea exista, intotdeauna vor fi asemenea cetateni, dupa primul clocot de nervi te-ajuta sistemul nervos, o dai in lehamite. Ceea ce e incalificabil e acceptarea mioritica a unor terte persoane, care, intamplator!, mai au si o responsabilitate asumata! (adica nu cred ca ofuscata aceea s-a trezit intr-o dimineata, brusc si neintrebata, administrator de site, sau “duduiul” angajat al editurii se duce pro-bono acolo, n-are nicio treaba cu editura, ii mai ajuta si el facand conversatie cu cine le mai scrie…)
    Si admir mult indignare ta a la “John Lithgow” (nu zic Don Quijote, ca s-a fumat comparatia) pentru ca atata timp cand oamenii nu se vor indigna, abuzurile astea vor continua sa tina de normalitate. Cred ca e esential sa ne ducem bataliile, chiar pierdute din start in aerul asta mioritic, daca vrem sa se schimbe vreodata mentalitatea celor din jur si daca ne respectam pe noi insine. Keep it this way!
    De fapt eu din alt motiv m-am apucat sa-ti scriu, empatia era aceeasi si daca citeam si nu trageam tastatura spre mine; m-am gandit ca poate vrei sa mai uiti de mizeria asta si, pentru ca mai sus vorbeai de carti (re)descoperite (sau in alta postare, you get the point), si pentru ca de multa vreme voiam sa-ti impartasesc o bucurie, o carte ca nicialta, nestiuta, insuficient iubita, voila: e pe raftul meu de capatai de sute de ani… Insula Altuia, de domnul Jacques Perry. A fost tradusa la editura univers parca, inainte de ’89. Se gaseste prin anticariate, eu am ramas fara ea (cumplita experienta sa-ti moara cartile) si n-am avut liniste pana n-am readus-o pe raft. Mi-ar fi tare greu sa-ti povestesc despre ea, ultima oara cand am recitit-o a fost haat, demult, insa la mine ramane aroma unei carti in minte, nu firul concret si corect al naratiunii, ceea ce e minunat pentru revederile viitoare cu cartea respectiva. Anyway, e unica, bizara si cu parfum de chiparosi si masline. Sper sa-ti fi transmis o mirare, m-as bucura mult.

    RăspundețiȘtergere
  10. Pai si inseamna ca sunt singurul care chiar s-ar bucura ca andrei ala sau cum il cheama sa nu mai aiba parte de carti gratuite? Ma indoiesc ca o trai in vreun orfelinat sau ceva, saracul, si nu are bani sa-si cumpere singur. Atunci?

    A, da, alo, alo, angajatu' care afirma ca 'fiecare are un fel de a lucra', asta inseamna ca tine de etica voastra de munca sa recompensati cu diligenta pe cei care au fost dovediti ca lipsiti de capacitatea de a compune singuri ceva coerent? Sigur, suna dramatic fraza aia cum ca editura nu e politia internetului, dar nu cred ca v-a cerut nimeni asta.

    Tin cu ocazia asta sa ii precizez angajatului ca mai greseste ulterior in doua privinte: 1. isi exprima parerea personala ca si cum ea ar fi relevanta pentru cineva si 2. editura este implicata circumstantial, insa are de pierdut atunci cand ia totul ca pe vreo rafuiala puerila intre bloggeri - atitudinea de acceptare tacita a furtului poate strica la fel de bine la vanzari ca si o eventuala scadere a numarului de potentiali cumparatori veniti dinspre blogul lui anndrei-fantasticul.
    Ar putea macar sa fie cinici si sa verifice care blog are mai multi cititori si de unde ar avea mai mult de pierdut.

    Iar treaba cu "parteneriat prin care să puteți avea acces mai ușor la cărțile noastre, pe care chiar vă invit să le plagiați, folosind citate și fragmente din ele" a fost tare amuzanta. A fost o gluma, nu? M-am cracanat de ras. -_-

    RăspundețiȘtergere
  11. Vă mulțumesc tuturor celor care v-ați spus punctul de vedere vis-a-vis de această situație. Apreciez foarte mult faptul că ați folosit o parte din timpul vostru pentru a comenta și a-mi transmite vorbe bune și încurajări. Mă bucur că, prin părerile pe care le-ați exprimat, îmi confirmați valorile în care cred, dar și faptul că nu sunt singura care consideră că mentalitatea acestui angajat al editurii nu este una corectă, chiar dacă se integrează perfect în peisajul autohton. Am omis să precizez, dar și cei care au o părere diferită și-o pot exprima - deși îmi dau seama că e nevoie de un pic de curaj pentru asta. Nu va fi cenzurat nimeni, cu excepția celor care distribuie un spam, desigur.

    Ieri i-am scris acestui angajat și i-am transmis că replica mea este una publică. Apoi, bazându-mă pe o logică simplă, i-am spus următoarele lucruri:

    „Nu mă scuz, probabil că în ochii tăi am făcut ceva urât. Dar, te rog, nu reveni cu injurii sau amenințări, cel puțin nu aici, în privat. E simplu să dai dovadă de bravadă la adăpost de opinia publică. Dacă ai îndeajuns de mult curaj și consideri că nu ai de ce să te rușinezi cu părerile tale, te invit să iei atitudine și să îți prezinți convingerile în mod public.”

    M-am gândit că, atunci când crezi în ceva, nu ți-e rușine să îți susții punctul de vedere și în fața celorlalți. Însă, dacă recunoști - măcar într-un ungher al minții - că părerile tale nu sunt tocmai morale, atunci nu te vei supune de bunăvoie oprobriului public. Nu am primit niciun răspuns de la angajat, nici în privat, nici în public, și probabil că nici nu voi primi. Însă nu m-aș mira dacă el continuă să se asigure în sinea lui că a avut dreptate - doar m-am lovit deja de cazul doamnei care, la patruzeci de ani, copiază ca în adolescență, fără a vedea nimic rău în asta.

    Încă nu m-am lămurit dacă este corect sau nu să dezvălui numele angajatului și cel al editurii - corect față de cei care cumpără cărțile publicate de ei, adică. Conștiința îmi spune că nu este tocmai corect, pentru că nu urmăresc discreditarea acestei edituri. Și, cum spune Diana, poate că și o publicitate negativă s-ar putea dovedi benefică în final (deși mintea mea nu poate înțelege astfel de mecanisme ale publicității).

    Nu mă așteptam ca articolul meu să stârnească vâlvă, să schimbe ceva - și nici nu o va face. E doar o furtună într-un pahar cu apă. Mi-am dat seama că cere timp și efort să te implici și să vorbești despre asta, pentru ca lumea să afle și, poate, subiectul să ajungă la urechile celor care pot învăța ceva. Din inerție și lehamite, e mai simplu să nu faci nimic, pentru că, oricum, nimic nu se va schimba. Dar, hm, problema stă chiar în această atitudine - o fatalitate cu specific românesc. Zilele acestea am constat că, din păcate, asta se întâmplă și în rândul bloggerilor de carte, care, în viziunea mea naivă, ar fi trebuit să fie mai uniți într-o astfel de situație - pentru că li se poate întâmpla oricând și lor, dacă nu cumva li s-a întâmplat deja. Încep să cred că eu sunt cea care privește greșit toată situația, pentru că am așteptări nefondate de la oamenii din jurul meu. Mai ales că unii dintre ei au ceva de pierdut dacă își susțin punctul de vedere. Sau poate că, din contră, ar trebui să iau inițiativa în anumite privințe.

    RăspundețiȘtergere

Un produs Blogger.