O listă cu cărți la finalul anului (2017)

duminică, 31 decembrie 2017
O listă cu cele mai bune cărți citite în a doua jumătate a lui 2017

Finalul lui 2017 a fost cam agitat și foarte zgârcit cu timpul de citit & scris, dar era păcat să stric tradiția și să nu trec în revistă lecturile din ultimele șase luni. Faptul că am reușit să termin azi lista asta înseamnă că n-am pregătit nimic pentru Revelion, dar sper ca prietenii să mă ierte (promit să mă revanșez cu un quiche și un cheesecake în ianuarie!). Fără alte introduceri (destul de atipic pentru mine), iată cărțile preferate dintre cele citite din iulie până-n decembrie, de la cea mai recentă lectură la cea mai îndepărtată. Unde am reușit să scriu o cronică, am pus link în titlu. În cazul celorlalte sper să recuperez în 2018. Dacă tot suntem în ultima zi a lui 2017, vă doresc un an nou excelent, cu sănătate și experiențe memorabile, cu multe lecturi faine, prieteni buni și tot ce vă mai doriți voi!


„Casa veselă. O tragicomedie de familie”, de Alison Bechdel


Mă gândeam că o să fie o lectură ușurică între două cărți mai solicitante, dar iată că am dat peste o carte grafică neașteptat de consistentă, care mi-a lăsat senzația că am citit cel puțin o nuvelă. E vorba despre copilăria și adolescența autoarei, însă avem de-a face cu o autobiografie atipică, reconstituită prin ilustrații și fraze minimaliste. Cu o franchețe și o naturalețe care se extind de pe tărâmul limbajului pe cel vizual (căci avem parte și de câteva scene 18+), Alison Bechdel vorbește despre relația problematică cu tatăl ei și viața într-o casă ca un muzeu, despre secrete de familie și descoperirea orientării sexuale, despre literatură și felul cum aceasta poate deveni un mijloc de comunicare între doi oameni. În miezul poveștii se află figura paternă, la care narațiunea se întoarce iar și iar, ca și cum ne-am afla într-un labirint în care toate ieșirile converg spre centru. Chiar dacă nu citiți de obicei cărți grafice, sper că îi veți da o șansă „Casei vesele”, pentru că e o poveste inteligentă și plină de surprize, cu ilustrații interesante și numeroase referințe literare. 


„Crimă și pedeapsă”, de Feodor Dostoievski


Îmi amintesc de câtă autoconvingere a fost nevoie pentru a citi „Frații Karamazov” și nu știu dacă să râd (de mine) sau să plâng pentru că am ocolit atâta vreme cărțile acestui scriitor uriaș. Dar, odată trecut marele hop, cu „Crimă și pedeapsă” a fost incredibil de simplu: într-o zi mi s-a făcut poftă de proza lui Dostoievski, am scos romanul din bibliotecă și am început să-l citesc. Să-l devorez, mai bine zis, pentru că are și o doză de suspans și imprevizibil, deși nu astea sunt calitățile lui de bază. Povestea tânărului Raskolnikov, stăpânit de o teorie îndrăzneață pe care o pune în aplicare, pentru ca apoi să înfrunte consecințele faptei sale, e atât de complexă și atinge atât de multe subiecte importante, încât mi se pare dificilă până și încercarea de a-i face o scurtă prezentare. Citindu-l pe Dostoievski, ale cărui cărți te implică atât emoțional, cât și intelectual, îmi dau seama că multe dintre romanele contemporane sunt mai degrabă lipsite de consistență și eșuează în a-și pune amprenta asupra cititorului (sau poate că ne-am obișnuit noi cu mai puțin și ne-am coborât standardele?). Minuțiozitatea cu care Dostoievski construiește personaje și situații memorabile, scriitura excelentă și temele care nu și-au pierdut din actualitate, talentul lui remarcabil de a răscoli în străfundurile sufletului omenesc și de a scoate la iveală tot felul de sentimente și frământări interioare, fac din „Crimă și pedeapsă” o lectură impresionantă, musai de trecut pe listă.


„Obosit de viață, obosit de moarte”, de Mo Yan


Este un roman ceva mai „blând”, în comparație cu episoadele crunte din „Sorgul roșu”, însă violența este prezentă și aici, cum sunt prezente și scenele grotești, întâmplările fantastice, umorul și sarcasmul. Premisa cărții este una foarte ofertantă: un moșier din ținutul Gaomi din nord-est, ucis de comuniști în 1948, se reîncarnează în repetate rânduri sub diverse forme, fiind astfel martor și participant activ la schimbările prin care trece satul lui în a doua jumătate a secolului 20. Mo Yan are o imaginație incredibilă, iar poveștile lui m-au lăsat adeseori cu gura căscată. Mi-a luat câteva luni să termin acest roman destul de solicitant, care nu se parcurge tocmai ușor, iar uneori poate deveni chiar un pic obositor prin amploarea narațiunii, prin multitudinea de personaje și detalii, însă efortul a meritat, cartea asta este de-a dreptul memorabilă. Am observat că cel mai bine se citește în doze mici, eventual cu unele pauze, astfel că lectura nu mai pare atât de copleșitoare și are o savoare reînnoită. 



Scurtul roman al autoarei argentiniene n-a fost încă tradus la noi, dar merită trecut pe lista de lecturi, dacă citiți în engleză. Are o atmosferă similară cu „Ce-am pierdut în foc”, de Mariana Enríquez, însă „Fever Dream” este mult mai încâlcit și mai tenebros, lăsând în urmă o sumedenie de nelămuriri. E uimitor cum, în doar 190 de pagini, Samanta Schweblin reușește să creeze o poveste atât de complexă, care-ți lasă senzația unei narațiuni mult mai ample. La impresia asta contribuie structura asemănătoare unui puzzle și felul în care este construită narațiunea, sub forma unui dialog între două personaje. O femeie aflată pe un pat de spital rememorează evenimentele petrecute de-a lungul câtorva zile, care schimbă radical destinul ei și al fiicei sale. Confesiunea femeii este dirijată de întrebările și observațiile interlocutorului său, un băiat a cărui identitate rămâne multă vreme o enigmă. Privită din exterior, povestea pare simplă și banală, dar, odată ce ai pătruns în interior, atmosfera de thriller te înhață și nu-ți mai dă drumul, încât nu mai ai liniște până nu ajungi la final.



„Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului” de Marta Petreu


Mi-a plăcut foarte mult cartea Martei Petreu (în acel moment era singurul ei roman, între timp l-a publicat și pe al doilea, „Supa de la miezul nopții”), o amplă cronică de familie în centrul căreia se află figura Micăi, mama naratoarei – un personaj memorabil, extrem de puternic, care mi-a trezit tot felul de sentimente amestecate. Nu este o lectură simplă (sunt multe personaje, iar limbajul are numeroase regionalisme) și nici una confortabilă, căci povestea devine din ce în ce mai apăsătoare și mai greu de suportat pe măsură ce ne apropiem de final. Nici nu e de mirare, când avem de-a face cu un asemenea personaj complicat, deopotrivă polarizator și detestabil – Maria Sucurtădean, o țărancă aprigă din Ardeal, nemulțumită de propria viață, care-și blestemă soțul și odraslele și se întoarce împotriva lor, fiind opusul acelei mame ideale, gata oricând să se sacrifice pentru binele copiilor săi. Marta Petreu scrie excelent și, nu știu de ce, am avut senzația că citesc un roman autobiografic, sau cel puțin unul inspirat de povestea autoarei – poate pentru că sunt aproape palpabile amărăciunea și dragostea cu care naratoarea vorbește despre mamă. 




Am citit pe nerăsuflate aceste povestiri bizare, cu o atmosferă electrizantă – o înlănțuire de întâmplări violente și personaje ciudate, adeseori aflate în situații extreme. Ceva m-a atras irezistibil la scriitura autoarei argentiniene, care are o predilecție pentru grotesc și macabru, dar și pentru personaje feminine de diferite vârste și poziții sociale, unele dintre ele cu o înclinație spre automutilare. Narațiunea trece uneori în plan fantastic, rămânând însă într-o zonă marcată de violență și dramă, căci în poveștile Marianei Enriquez nu prea este loc pentru miracole și finaluri fericite. Autoarea vorbește despre subiecte sensibile, despre părțile întunecate ale societății și ale individului, conturând tabloul unei lumi cangrenate de sărăcie, droguri, corupție, superstiții, neglijență și abuzuri. Prozele Marianei Enriquez deschid uși spre realități de care n-am vrea să știm nimic, niciodată; proze care șochează, stârnesc frica și dezgustul, cu atât mai mult cu cât o bună parte din ele sunt inspirate din istoria recentă a Argentinei. 


„Gottland” și „Raiul pe pământ”, de Mariusz Szczygieł


Două cărți excelente cu eseuri, reportaje și interviuri despre istoria, cultura și personalitățile Cehiei, din perspectiva unui jurnalist polonez îndrăgostit de această țară. Merită citite nu numai dacă plănuiți să vizitați Cehia (sau Praga) în viitorul apropiat, ci mai ales pentru cultura voastră generală. Cu minuțiozitate, o vie curiozitate și o scriitură excelentă, Mariusz Szczygieł abordează tot felul de subiecte interesante, de la familia care deține celebrul brand de încălțăminte Bata la povestea celui mai mare monument dedicat lui Stalin din lume, de la ateismul cehilor și reacția lor la vizita Papei la importanța râsului și a tihnei („pohoda”). Intervievează nume importante precum fotograful Jan Saudek, poetul Egon Bondy sau artistul David Černý, dar recurge și la o documentare serioasă pentru a reconstitui povești controversate, cum ar fi cea a actriței Lída Baarová sau a cântăreței Marta Kubišová. De multe ori, aceste istorii adevărate par desprinse de pe tărâmul ficțiunii, iar Mariusz Szczygieł, cu evidentul său talent literar, le găsește forma cea mai potrivită. E multă muncă și multă pasiune în spatele acestor reportaje, care te poartă prin Cehoslovacia („Gottland”) și Cehia modernă („Raiul pe pământ”), în încercarea de a scoate la iveală mentalitatea și felul de a fi al cehilor. 





Am scris atât de mult despre „Copilăria lui Kaspar Hauser” (cred că este una dintre cele mai lungi și mai minuțioase cronici ale mele), încât e un pic dificil să vorbesc pe scurt despre acest volum care provoacă și dă de gândit. Cele 12 proze, legate printr-un narator comun, spun de fapt o unică poveste: cea a maturizării unui copil ciudat și inadaptat, condamnat la umilințe și dezamăgiri perpetue, care, odată devenit adult și un agent literar de succes, își hrănește frustrarea și nefericirea cu spectrul risipirii propriului talent. Autorul nu-și menajează deloc personajul, dezvăluind detalii incomode și fapte reprobabile, cu riscul de a-l face întru totul nesuferit cititorului prin agresivitatea, egoismul și excesele sale. Cele 12 proze conturează o hartă intimă a Bucureștiului, cu locurile în care se învârte naratorul, iar spre final pătrundem și în culisele târgurilor de carte, aflând câteva amănunte picante din viața editorilor și a agenților literari. Scriitura lui Bogdan-Alexandru Stănescu are o densitate și o frumusețe aparte, neștirbite nici măcar de limbajul vulgar care-și face apariția destul de des. Sunt și numeroase referințe la artă, istorie și literatură, destul de bine dozate pentru a nu se transforma într-o paradă de erudiție. 

20 de comentarii

  1. Ce fain că ai reușit să scrii! :)
    Cărțile mele preferate de anul ăsta s-au întîmplat să fie spre sfîrșitul anului. Copilăria unui netrebnic, Ion Călugăru; Cișmigiu & Comp., Grigore Băjenaru; Casa veselă, Alison Bechdel. :)
    La mulți ani! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani, Vio! Să ai minim 10 cărți preferate în 2018! :D
      Am și eu „Cișmigiu & Comp.” în wishlist-ul de pe Tg. cărții, dar n-am cumpărat-o încă, pentru că nu pot să mă decid între ediția asta, care are și „Bună dimineața, băieți!”, și asta, mai veche, a cărei copertă îmi place foarte mult.
      Și când mă gândesc că netrebnicul mi-a stat sub nas până să ajungă la tine! :D

      Ștergere
  2. La Multi Ani, Ema! Iti urez sa ai timp din belsug sa te delectezi cu lecturile preferate!
    Am avut cateva carti favorite la care inca ma gandesc. Sa mentionez cateva: Pana la capatul pamantului, Singur in Berlin, Fall on your knees, Iubirea fata de aproapele.
    In anul 2018 voi continua cu cartile "caramizi", in ciuda faptului ca nu mai am mult timp pentru lecturi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La mulți ani, Eugenia! Îți doresc un an foarte bun, cu cât mai multe lecturi faine! :)
      Mulțumesc pentru urări, și eu sper să am mai mult timp pentru citit și scris anul ăsta, dar programul meu e destul de imprevizibil, așa că n-o să-mi fac planuri mari și o să mă adaptez din mers.
      M-am uitat prin lista ta de pe Goodreads, ca să-mi dau seama cine a scris ultimele două cărți (nu auzisem de ele), și am observat cu ocazia asta că ți-au plăcut povestirile Marianei Enriquez și romanul lui Radu Pavel Gheo – yeey! :) Îmi pare rău însă că „Imago” și „O dimineață la vînătoare” n-au fost pe gustul tău...
      Sper să citesc și eu la un moment dat „Până la capătul pământului” și „Singur în Berlin”, sunt și preferatele unei prietene bune.

      Ștergere
    2. Multumesc pentru urari! Mi-au placut povestirile Marianei Enriquez, mi-au dat o stare de narcotic, citindu-le parca a fost o plimbare prin tunelul groazei din parcul de distractii. Mi-a placut si Noapte buna copii!, m-a facut sa trec prin multe stari.
      Imago si O dimineata la vanatoare le-am citit in perioade rele din viata mea, ca atare cand ma simt bine toate lecturile sunt frumoase. Le voi citi din nou in viitor. :)

      Ștergere
    3. Ai zis foarte bine că povestirile Marianei Enriquez dau o stare de narcotic. :D
      Uf, în cazul ăsta, poate ar fi bine să alegi cărți mai vesele și mai ușoare în perioadele rele. Eu tind să ocolesc literatura serioasă și dificilă când am zile stresante și obositoare sau pur și simplu am o stare proastă, din varii motive. Sper ca anul ăsta să avem parte de cât mai puține perioade de acest gen. :)

      Ștergere
  3. Ema,
    ai putea să iei ambele Cișmigiu și să păstrezi ediția care-ți place mai mult, iar pe cealaltă s-o faci cadou cuiva. :)
    Cine și-ar fi imaginat că netrebnicul e într-așa un hal de fain! :D

    Grrr bicoz comentariu din Microsoft edge, dacă a merge. pliz șterge 2 6 dinainte. senks.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I wanna say problem solved. :-s

      Ștergere
    2. Super, mă bucur că s-a rezolvat problema!
      O să-l mai vânez pe netrebnic, trebuie să dau de el la un moment dat. :D Se pare că ai avut baftă, pentru că de atunci nu cred că a mai apărut în stoc.
      Mda, aș putea să iau ambele cărți, deși încerc să fiu mai cumpătată. Și nu știu cine s-ar bucura să primească în dar o carte veche, în caz că decid să n-o păstrez. Iată că m-ai ajutat să mă decid, o să iau ediția nouă. :))

      Ștergere
  4. O sa încep prin a spune ca îmi place foarte mult logo-ul blogului. Cat despre cărți, m-ai făcut curioasa în legătură cu unele (printre care și Crimă și pedeapsă, dar pe care n-am curaj sa o citesc) și Îți împărtășesc părerea despre Casa Veselă - superba carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Roxie! E un font peste care am dat din întâmplare și mi-a fost clar din prima clipă că se potrivește cu numele blogului. :)
      Hihi, mi-ai amintit de experiența noastră cu „Frații Karamazov”. :D O să vină și vremea când te vei simți pregătită pentru „Crimă și pedeapsă”, dar să știi că nu e așa dificilă pe cât pare, iar pasajele cu tentă filozofică sunt parcă mai puține și mai ușor de înțeles.

      Ștergere
    2. Mulțumesc. O sa țin minte de Crima și pedeapsa. Eu sunt cam dezamăgită de anul 2017 în cărți. Nu prea am avut timp sa citesc și de dragul challenge-ului am citit multe cărți subțiri și cam fără substanță (pe la sfârșitul anului m-am resemnat ca n-o sa ating challenge-ul și l-am dat naibii ;D).
      Mă bucur însă ca mi-am făcut curaj sa citesc Demonul Amiezii.

      Pentru 2018 mi-am propus sa citesc mai puține cărți (mi-am setat challenge-ul la 25 - niciodată nu l-am setat sub 30 de carti), dar pline de substanță și sa nu mai evit cărțile stufoase.

      Tu ce ti-ai propus pentru anul ăsta? (Asta ar fi un post ulterior).

      Catalina,mă bucur ca ai revenit și tu pe blog. Îți citesc cu mare interes comentariile.

      La mulți ani tuturor! Sa avem un an bun (am uitat de urări la comentariul trecut)

      Ștergere
    3. Haha, foarte bine că l-ai dat naibii. :))) Eu am ignorat challenge-ul în ultimele luni ale anului, eram în urmă cu vreo 25 de cărți și mi-era clar că n-aveam cum să ajung la zi. Pe de altă parte, n-aveam de gând să citesc cărți scurte doar ca să iasă la numărătoare. Cu ocazia asta am realizat că nu mai dau atâta importanță challenge-ului de pe Goodreads (puteam măcar să mă ambiționez să termin cărțile începute, dar nici asta n-am făcut). Pentru anul ăsta mi-am setat 55 de cărți (cât am citit în 2017, cea mai slabă „recoltă” din ultimii ani) și sper să nu ajung mai jos de atât, deși orice e posibil. :)) Mă minunez că în 2013 am citit 102 cărți, dar e drept că pe vremea aia nu scriam pe blog.

      Cât despre planurile de lectură, anul ăsta n-am de gând să fac prea multe. O să scriu o postare scurtă pe tema asta, dar o să cam bată vântul pe-acolo. :) E de-a dreptul ridicol că-n fiecare an fac liste peste liste și nu mă țin de ele. Planurile din 2017 erau chiar realizabile și mă oftic că n-am reușit să citesc ce mi-am propus. Ei, să vedem dacă reușesc fără niciun plan. :))

      Un an foarte bun, Roxie, cu cât mai multe lecturi faine! Și să ne revedem curând. :)

      Ștergere
  5. uite că mi-am făcut timp să revin pe blog :D
    în 2017 am citit destul de mult (deși credeam că nu), și am avut noroc că am nimerit cam multe titluri faine.
    în primul rând, „efectele secundare ale vieții” de Vlad Zografi, personajele sunt construite impecabil, din punctul meu de vedere, mai ales Robert (tipul care suferă de autism).
    „bonobo și ateul” de Frans de Waal
    „pelinul negru” de ioana nicolaie
    „misterul mașinuțelor chinezești” de Florin Irimia
    „anii frigului” de Dan Stanca
    „lanțul de aur” de Andrei Cornea (un soi de policier în care acțiunea are loc în Grecia antică)
    „trei etaje” de Eshkol Nevo (am uitat să cobor din troleu din cauza ei)
    „fiica ascunsă” de Elena Ferrante și, desigur, volumul 4 din tetralogia neapoletană
    „cântec lin” de Leila Slimani
    „așa să crească iarba pe noi” de Augustin Cupșa (o bijuterie)
    „anul gândirii magice” de Joan Didion
    „hanul lui Manuc” de Simona Antonescu (cât de bine e construit romanul ăsta!)
    „pereți subțiri”/„aleargă” de Ana Maria Sandu
    „copilăria lui Kaspar Hauser” de Bogdan Alexandru Stănescu
    „un impuls bizar” de Lydia Davis (mi-nu-na-tă)
    „insula Sahalin” de Cehov (nu puteam fără el, nu puteam!)
    „vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” de Mathias Enard (știu oameni care n-au fost impresionați, dar mie mi-a plăcut teribil)
    „mâini cuminți” de Ana Dragu
    „trecutul e întotdeauna cu un pas înaintea ta”/„super! sunt un gândac” de Ciprian Măceșaru
    „durerea e o făptură înaripată” de Max Porter
    ceva poezie(Pessoa e o minune și nu știu sub ce piatră am trăit până să-l descopăr)
    cărți pentru copii („lupul cel mare și lupul cel mic” de la Cartea Copiiilor e hitul anului pentru mine)
    și-or mai fi, dar mă opresc, am și eu limitele mele :))
    anul l-am început cu „o viață măruntă” de Hanya Yanagihara, o carte absolut fabuloasă, dacă mă întrebi pe mine.

    gata, mă întorc la muncă :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am scris greșit, e editura Cartea Copiilor. sunt generoasă cu i-urile :))

      Ștergere
    2. Ieei, mă bucur tare mult că ți-ai rupt din timp să-mi scrii despre cărțile tale preferate! Mi-era dor de comentariile tale. :D
      Chiar că ai citit mult și ce fain că ai nimerit atâtea cărți bune! Sper să ai o recoltă la fel de generoasă și anul ăsta. :)

      Clar, o să mă inspir și eu din lista asta a ta. Am citit doar „Copilăria lui Kaspar Hauser” (plăcut mult), „Cântec lin” și „Pereți subțiri”, dar recunosc că ultimele două n-au intrat pe lista cărților favorite. De „Lanțul de aur”, „Anii frigului” și „Bonobo și ateul” nici măcar nu auzisem, ia să le caut. Am fost cât pe ce să încep cartea lui Zografi, dar am amânat-o, poate anul ăsta n-o mai ocolesc. Din lista ta, mă tentează foarte tare „Trei etaje”, „Misterul mașinuțelor chinezești” (mi-ai recomandat-o și la Nocturnele de poezie), „Așa să crească iarba pe noi”, cartea lui Măceșaru și cea a Ioanei Nicolae. Plus „Hanul lui Manuc” și „Un impuls bizar”, care stau cam de mult timp în bibliotecă, necitite.

      Parcă mai citeai o carte groasă, MJC? Sau asta se întâmpla în 2016? :))

      Eu n-am început nicio carte deocamdată, am prea multe pe care vreau să le citesc și mi-e greu să mă decid. :)) Mă trage ața spre Tunelul lui Sabato, dar aș vrea totuși să încep cu o carte mai groasă. Poate Zăpada lui Pamuk (amânată în fiecare iarnă), poate Călătoria diletanților (apropo, ai citit-o? E literatură rusă și mă gândeam că o să sari pe ea imediat :P), poate Sefarad, de Molina... Nu mă mai gândesc la câte cărți mă așteaptă, că intru în panică. :))

      Ștergere
  6. hmm, am stat mult să mă gândesc la MJC, parcă totuși l-am citit în 2016. dacă nu, intră și ăla :))
    "călătoria diletanților" n-am putut s-o termin,nu m-a prins, deși e clar că mă așteptam să-mi placă. e probabil dezamăgirea anului. nu-l ocoli pe Zografi, e minunat. și nu ocoli nici "bonobo și ateul", este o carte absolut minunată despre rudele noastre apropiate, bonobo și cimpanzeii, și vine cu o teorie interesantă despre moralitate. "trei etaje" e o minune de carte, m-a surprins total, chiar insist să o citești. și nu mai amâna "hanul lui Manuc" și "un impuls bizar", chiar merită citite. na, ți-am făcut program :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uf, ce chestie... Îmi pare rău să aud că te-a dezamăgit „Călătoria diletanților”. Mie mi-a recomandat-o cineva pe blog și am văzut că Micawber i-a dat o notă mare (iar la el pe blog sunt mai mult note de 3).
      Gata, m-ai convins, o să citesc „Trei etaje” și „Bonobo”, sper că și pe celelalte. Chiar vreau, numai că sunt un cititor tare imprevizibil: îmi propun ceva și ajung în cu totul altă direcție. :))

      Ștergere
  7. cred că la un moment dat o să reiau "călătoria diletanților", am vorbit cu multă lume care mi-a explicat de ce m-a dezamăgit și la ce trebuia să mă aștept.
    Roxie, mulțumesc pentru urări, sper să ai un an minunat și o recoltă de cărți foarte bună.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să o percepi cu alți ochi la a doua lectură. :) Dar poate chiar nu e o carte pe gustul tău, e clar că te-au deranjat destule lucruri dacă prima încercare te-a dezamăgit.

      Ștergere

Un produs Blogger.