Miss Peregrine - Ransom Riggs

Am o slăbiciune pentru fotografiile vechi cu un aer misterios și un pic macabru, astfel că această carte-obiect m-a cucerit chiar înainte de a o fi citit. Cu mulți ani în urmă am descoperit tradiția fotografiilor post-mortem, populară în secolul al XIX-lea (în special în epoca Victoriană), în care cei decedați - mai ales copiii - erau imortalizați în posturi normale, dând impresia că ar fi adormiți. Chiar am văzut o expoziție cu astfel de fotografii foarte vechi la galeria TNB, unde am studiat fascinată fiecare exponat (dacă nu știți despre ce vorbesc, iată câteva exemple, însă vă avertizez de la bun început că sunt cam creepy). Fascinația mi se trage din copilărie, când am citit cu sufletul la gură romanul Coșmar al Rodicăi Ojog-Brașoveanu, unde protagonista găsește, într-un anticariat, o poză cu o femeie ce-i seamănă izbitor.

Revenind la Miss Peregrine (pe titlul original, Miss Peregrine’s Home for Peculiar Children), înaintea romanului au fost imaginile presărate prin întregul volum. Ransom Riggs, un regizor american, a adunat de-a lungul vremii fotografii vechi și obscure, mai mult sau mai puțin stranii, pe care intenționa să le publice într-un album, însă a primit sfatul de a crea și o poveste pornind de la ele. Apelând la alți colecționari, Riggs a strâns o mulțime de poze cu potențial, în jurul cărora a țesut povestea despre căminul pentru copii deosebiţi al domnişoarei Peregrine. A rezultat un exercițiu creativ și original în prezentare (căci execuția conține destule clișee), care a ajuns best-seller în topul New York Times. 

M-am delectat cu imaginile cărții, multe dintre ele trucaje, dar cu o frumusețe stranie ce se desprinde din hârtia îngălbenită. Avem o fetiță închisă într-o sticlă, o alta care ține o sferă luminoasă în căușul palmelor, niște haine ce par să îmbrace un trup - doar că lipsește capul, un băiat care ridică un bolovan uriaș, un alt băiat năpădit de albine, o ceafă pictată ce pare înzestrată cu o gură, o reflecție în apă ce arată două fetițe în loc de una, doi copii cu măști hidoase pe chip și, desigur, fetița de pe copertă, care levitează. 

Jacob, protagonistul romanului, a crescut înconjurat de poveștile mirobolante ale bunicului Abraham, un personaj parcă descins dintr-o carte de aventuri: a stat la un orfelinat cu copii neobișnuiți, a luptat în război și a călătorit prin toată lumea pentru a vâna monștri. El are chiar și fotografii cu prietenii lui din copilărie, dar, pe măsură ce crește, Jacob își pierde încrederea în istorisirile fantastice ale bunicului. Acestea îi apar drept basme prin care bătrânul evadează din realitatea unei vieți tragice, pentru că el a fost singurul supraviețuitor al unei familii de evrei, scăpat ca prin urechile acului din Polonia cotropită de naziști. 

Viața lui Jacob ia o altă turnură când bunicul este omorât în mod violent, iar băiatul zărește un chip fantasmagoric desprins parcă din poveștile lui Abraham. După ce găsește o scrisoare misterioasă, Jacob pleacă în căutarea orfelinatului pe o mică insulă din Țara Galilor. Aici descoperă doar o casă în ruină și alte fotografii vechi cu chipuri stranii de copii, însă nu trece multă preme până când adevărul imposibil iese la iveală, iar poveștile bunicului încep să fie confirmate. Nu vreau să intru în prea multe detalii pentru a nu dezvălui ce se petrece în roman, însă pot spune că avem parte de călătorii în timp, un loc în care aceeași zi este retrăită încontinuu, femei cu abilitatea de a se transforma în păsări și, desigur, niște monștri care pun în pericol copiii cu puteri neobișnuite - câteva ingrediente care vor ține cu sufletul la gură un cititor adolescent. 

Fetița de pe copertă promite o poveste foarte stranie, iar prezentarea cărții m-a dus cu gândul la filmul The Orphanage (un thriller care mi-a provocat fiori reci pe șira spinării), însă, în lumina așteptărilor, romanul nu este nici pe departe horror, ci mai degrabă cuminte. Unii cititori spun că personajele seamănă cu cele din X-Men, dar, cum nu sunt prea familiară cu ele, nu am fost deranjată de acest aspect. E drept că mi-am dat ochii peste cap de câteva ori, pentru că sunt destule clișee și întâmplări previzibile, protagonistul este puțin credibil și trece prin inevitabila poveste de dragoste, însă romanul este salvat de unele momente tensionate, câteva surprize și, desigur, de fotografiile foarte interesante. Per ansamblu, a fost o lectură plăcută care m-a lăsat în suspans la final, pentru că povestea din Miss Peregrine continuă în partea a doua, Hollow City, care a apărut în ianuarie 2014.

De pe site-ul lui Ransom Riggs am înțeles că, în 2015, va apărea și un film bazat pe Miss Peregrine, cu Tim Burton la regie și Jane Goldman la scenariu (tot ea a adaptat și X-Men), însă pagina IMDB nu oferă prea multe detalii, deocamdată. Tim Burton este unul dintre regizorii mei preferați, așa că de-abia aștept să văd rezultatul (cu siguranță, povestea va fi muult mai stranie).

Probabil că Hollow City va fi tradus și la noi, însă nu mai am răbdare să aștept până atunci, așa că o să fac rost de continuare cât mai repede. Din când în când, mă prefac că am rămas un copil care gustă teribil povești cu aventuri fantastice, astfel că citesc romanele pentru adolescenți care par mai interesante - asta până n-o să devin o babă urâcioasă care nu se mai poate bucura de așa ceva (sau, dacă este adevărat că bătrânii dau în mintea copiilor, înseamnă că voi putea să mă bucur din nou de astfel de cărți, yupii). 

Iată și trailerul de carte pentru Miss Peregrine, regizat de Ransom Riggs:

Editura: Arthur, 2013

Traducere: Gabriella Eftimie

Număr de pagini: 392