miercuri, 2 aprilie 2014

O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii - Mark Haddon



Cum ar arăta viața noastră dacă, brusc, nu am mai avea sentimente? Oare rasa umană ar mai continua să existe într-o lume lipsită de iubire, simpatie și atașament? S-ar mai întemeia familii, s-ar mai naște copii, s-ar mai organiza întâlniri și petreceri? Ar deveni, oare, o lume perfectă, în care fiecare își vede de treburile sale, ocolindu-i pe ceilalți și evitând conflictele? Sau am ajunge să ne distrugem reciproc, dintr-o lipsă de încredere care ne-ar măcina din interor?

Într-o astfel de lume sterilă trăiește Christopher, protagonistul neobișnuit al acestui roman cu un titlu care intrigă prin lungime; prin intermediul lui, privim realitatea dintr-un unghi pe care nu-l vom cunoaște, probabil, niciodată. Este punctul de vedere al unui băiat de cincisprezece ani care suferă de sindromul Asperger, o formă de autism care schimbă radical regulile unei vieți obișnuite și percepția asupra lumii. Schimbă, totodată, și relaționarea părinților, pentru că nu este deloc ușor să trăiești alături de un copil special și dificil, cu un set de reguli precise și, totodată, imprevizibile.

Ușor sociopat prin boala de care suferă, Christopher are un vis recurent în care omenirea a dispărut de pe fața pământului, iar singurii rămași în viață sunt cei asemenea lui; pentru el, lumea devine una perfectă, pentru că nu mai există nimeni care să îl atingă sau să îi pună întrebări. Este un pic înfricoșător să descoperi că lui Christopher îi lipsesc sentimentele, că el nu este capabil de empatie și atașament. Poate simți emoții, însă într-un mod neclar ce îi provoacă confuzie. Dacă este bruscat, el se apără prin lovituri, pe care le aplică până și propriilor părinți. Lumea lui nu prezintă niciun fel de siguranță și stabilitate, pentru că băiatul își pierde foarte ușor încrederea și echilibrul atunci când coordonatele familiare se schimbă sau când descoperă că a fost mințit.

Mama lui Christopher a murit în urmă cu doi ani, iar el trăiește împreună cu tatăl și un șobolan pe nume Toby, animalul lui de companie. Băiatul are un program riguros pe care îl urmează cu sfințenie, căci este dependent de ordine și disciplină. El spune întotdeauna adevărul (pentru că nu poate minți), gândește logic și nu zâmbește niciodată. Lumea lui este una codată, alcătuită din tot felul de repere oferite de profesorii care l-au învățat să descifreze harta complicată a relaționării omenești, pe care el o înțelege doar până la un punct. Christopher nu poate citi expresiile de pe fețele oamenilor, nu poate înțelege limbajul figurativ, și doar tonalitatea vocilor este cea care îi indică starea de spirit a interlocutorilor. Pentru a ști cum să reacționeze, își compară amintirile cu situațiile prin care trece. Memoria lui este asemenea unui film pe care îl poate relua la nevoie - își amintește date, întâmplări, conversații, mirosuri și haine, însă nu poate reține figurile umane.  

Christopher este îndemnat de o profesoară de la școala specială să scrie o poveste și, cum lui îi plac cele cu crime și mistere, se decide să vorbească despre moartea misterioasă a câinelui din vecini. Asemenea lui Sherlock Holmes, băiatul începe o anchetă pentru a descoperi criminalul, dar se lovește de interdicția tatălui de a se amesteca în treburile celorlalți. Joaca de-a detectivul devine mult mai serioasă când dă peste niște scrisori adresate lui, pe care tatăl nu i le-a arătat niciodată, iar Christopher pornește într-o aventură care îl poartă dincolo de granițele lumii familiare, testându-și limitele și frica.

Nu avem însă de-a face cu o poveste inițiatică în acest roman. Personajul central nu se schimbă, pentru că este imposibil - regulile bolii sunt mult prea rigide pentru a putea fi zdruncinate. Cea care se rearanjează și se modifică este, în schimb, lumea adulților: tot ei, cei „normali”, trag învățămintele și se adaptează nevoilor lui Christopher. 

Capitolele nu sunt redate în secvența obișnuită, ci prin numere prime, căci băiatul este un mic geniu al matematicii, cu o memorie extraordinară și cu o capacitate uluitoare de a face calcule complicate. Pentru el, numerele reprezintă un confort mental și tot prin ele își poate explica lumea înconjurătoare. De fapt, Christopher este o adevărată enciclopedie ambulantă - în paginile cărții, el ne vobește despre constelații și anevrisme, despre eschimoșii care nu suferă de atacuri de inimă sau despre cum poți găsi un loc din apropiere mergând în spirală. Cu toate acestea, el nu crede că este un băiat deștept, ci doar un bun observator, căci lumea este plină de lucruri evidente pe care nimeni nu le observă niciodată. 

Deși Christopher ne previne că nu va fi o carte amuzantă, pentru că el nu știe bancuri și nici nu le poate înțelege, umorul este prezent în mod involuntar, în situații și dialoguri, fapt care atenuează latura dramatică a poveștii. Dar, în esență, realitatea este destul de tristă, căci băiatul este un caz special care are nevoie de anumite condiții pentru a-și păstra echilibrul fragil al confortului mental. El are o listă întreagă de lucruri care nu îi plac sau care îl supără, creându-i o stare de confuzie și neliniște care poate degenera în urlete și mici agresiuni. 

Lui Christopher nu îi plac spațiile aglomerate, locurile străine, limbile pe care nu le poate înțelege sau oamenii pe care nu îi cunoaște. El nu suportă să fie atins și îmbrățișat, astfel că părinții au un sistem special prin care îi transmit că îl iubesc. Urăște culorile galben și maro, pe care le evită chiar și în felurile de mâncare. Dacă în drum spre școală vede patru mașini galbene, ziua este considerată una proastă, astfel că el nu mănâncă și nici nu vorbește cu nimeni, izolându-se într-un ungher și citind întreaga zi. În schimb, dacă vede cinci mașini roșii una după alta, înseamnă că ziua va fi una foarte bună, în care își poate asuma riscuri. 

Editura Trei, 2014, 288 pag.,
trad. Constantin Dumitru-Palcus 
După câte am observat, acest roman împarte cititorii în două - eu m-am nimerit în tabăra celor care au gustat această poveste, fără să-i caute nod în papură cu tot dinadinsul. Unii cititori s-au plâns că nu pot separa vocea autorului de cea a lui Christopher, însă mie nu mi s-a părut a fi așa. Sunt, într-adevăr, câteva lucruri care nu se leagă în acest roman, cum ar fi faptul că băiatul nu își poate imagina ceea ce nu i s-a întâmplat și cu toate acestea el ne vorbește, nu o dată, despre visul lui de a deveni astronaut, sau despre cum se imaginează pe fundul oceanului într-un submarin solitar. Totodată, Mark Haddon, un ateist convins, transmite câteva opinii personale prin vocea lui Christopher, mai ales când vine vorba despre religie și spiritualitate.

În afara acestor impedimente, personajul lui Christopher este unul credibil, atât de credibil încât devine obositor uneori, tot repetând cu scrupulozitate secvențe de rutină sau etalând formule matematice din care nu am înțeles absolut nimic; acest fapt mi s-a părut mult mai aproape de realitate decât o proză cosmetizată pentru a fi perfectă. Chiar m-am simțit prinsă în mintea lui Christopher și am resimțit puternic impactul dintre cele două lumi diferite - frustrarea băiatului în fața lipsei de înțelegere a părinților, dar și neputința și disperarea acestora, ajunși de multe ori la capătul răbdării.

Mark Haddon nu menționează în roman boala de care suferă Christopher, însă ea a fost imediat identificată cu sindromul Asperger. Autorul a lucrat în tinerețe cu astfel de copii, dar în construirea personajului său el s-a axat numai pe câteva trăsături definitorii pe care le-a dezvoltat. Într-adevăr, citind mai multe despre acest sindrom, Christopher se integrează perfect în descrierea de pe Wikipedia. Poate că un medic ar fi mai îndreptățit să își dea cu părerea cât de autentic este Christopher, însă acuratețea nu contează prea mult în cazul acestui roman - O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii este o poveste înduioșătoare și proaspătă, care merită citită fără cea mai mică reținere. 

PS: Eu am citit acest roman în limba engleză, astfel că nu pot să-mi dau cu părerea despre cât de bună este traducerea românească, dar mă bucur că a apărut și la noi.


4 comentarii:

  1. Eu l-am citit in romana. A fost buna traducerea din punctul meu de vedere. O carte care mi-a placut foarte mult.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mă bucur că ți-a plăcut romanul, Gabriel. E bine de știut că traducerea a fost ok, eu am nimerit și unele de calitate mai slabă la editura Trei, așa că sunt mai circumspectă...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu prea citesc Editura 3. La mine baza este Polirom si pe locul 2 Humanitas. O alta carte excelenta de la Trei a fost "Barbatul de 100 de ani care a sarit pe fereastra si a disparut". Nu stiu daca ai citit-o, abia astazi am descoperit blogul tau si inca nu l-am studiat in amanunt. Daca nu ai citit, sa o citesti :)
    Numai bine!

    RăspundețiȘtergere
  4. Am auzit de Barbatul de 100 de ani, însă nu am citit-o încă. Mersi de recomandare!
    Eu mă întind și pe la Univers și Curtea Veche, dar se pare că cele mai multe cărți citite sunt de la Polirom.

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...