Strigarea lotului 49 - Thomas Pynchon

Strigarea lotului 49 este o carte ermetică, dificilă, aproape exclusivistă prin ștacheta pe care o ridică față de înțelegerea cititorului de rând. La început nu am înțeles nimic. A trebuit să citesc primul capitol de două ori pentru a mă acorda pe aceeași frecvență cu a lui Pynchon. Dacă o citeam acum un an sau doi, poate dădeam cu ea de pereți. Acum am ceva mai multă răbdare, iar pentru cartea asta, așa mică și inofensivă cum pare ea la prima vedere, e nevoie de multă răbdare și de o minte limpede, capabilă să gândească în mai multe direcții. Dar uneori nici asta nu este de ajuns, pentru că romanul sfidează logica prin absurditatea lui și prin frazele întortocheate, saturate de simboluri și idei.

Oare ce-a vrut să spună Pynchon aici? Oare am înțeles? Oare e ceva de înțeles? Oare este o glumă, o farsă a autorului la adresa cititorului? Aceste întrebări m-au urmărit pe tot parcursul lecturii și, dumnezeule, nu cred că sunt pregătită pentru mamuții de V. și Curcubeul gravitației, care sunt sigură că îmi vor face creierii franjuri cu cele 672, respectiv 880 de pagini ale lor. Dar cărțile de acest fel reprezintă, totuși, o provocare: cât de mult poți înțelege sau intui din intențiile scriitorului? Am simțit o satisfacție considerabilă când, la a doua lectură a unui capitol sau paragraf, ceea ce inițial părea o păsărească fără sens a căpătat apoi un înțeles mai profund.

34

Burial Rites - Hannah Kent

Am citit Burial Rites (adică Rituri funerare) în 2013, dar nu am apucat să vorbesc despre această carte care m-a impresionat destul de mult. Ajunsă în Islanda cu ocazia studiilor, australianca Hannah Kent a auzit pentru prima oară povestea lui Agnes Magnúsdóttir, o servitoare din secolul 19 condamnată la moarte pentru uciderea stăpânului ei și a unui alt bărbat. Fascinată de povestea acestei femei și după o documentare minuțioasă, Hannah Kent i-a dedicat primul ei roman, care ne poartă într-o Islandă hibernală, austeră și aproape rudimentară, unde oamenii trăiesc izolați, stăpâniți de superstiții și într-o veșnică luptă cu natura.

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Hannah Kent, „o scrisoare întunecată de dragoste adresată Islandei” - după cum spune chiar autoarea. Abundența detaliilor și documentele de epocă prezentate la începutul fiecărui capitol dau o notă de autenticitate acestei ficțiuni istorice, în care realitatea incompletă este întregită de imaginația scriitoarei. După ce cunoscusem Islanda din romanele lui Halldór Laxness, Sjón și Arnaldur Indriðason, (re)descoperirea acestei țări și a locuitorilor săi prin ochii unui străin a fost o experiență diferită, dar nu mai puțin interesantă. 

5

The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) - Margaret Atwood

The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) este unul din acele romane care - consider eu - ar trebui citite de toată lumea. O distopie pe care Atwood o încadrează la ficțiune speculativă, cartea este accesibilă și cititorilor care nu sunt atrași de literatura science-fiction. Dincolo de utopia sa, romanul conține numeroase idei și teme actuale, care pot conduce la discuții interesante pe marginea lui. Este, totodată, o poveste incomodă care incită, răscolește și indignează, iar întrebările „Cum ar fi dacă?” sau „Cum m-aș comporta eu într-o astfel de situație?” stau întotdeauna foarte aproape de mintea cititorului. 

Femeile vor fi cele cu adevărat tulburate de povestea lui Offred, protagonista și naratoarea cărții, pentru că sunt direct vizate de schimbările drastice imaginate de Atwoood; bărbații vor percepe lucrurile diferit, din postura masculinității lor zgândărite nu o dată de emanciparea feminină. Eu am citit cartea cu sufletul la gură, fascinată și, totodată, îngrozită de această lume grotescă care se conturează treptat, dezvăluind fațetele unei societăți guvernate de religie și teroare, în care civilizația a regresat spre primitivismul Vechiului Testament.

28

Jocul îngerului - Carlos Ruiz Zafón

Jocul îngerului cuprinde povestea neobișnuită și teribil de nefericită a lui David Martín, un tânăr scriitor din Barcelona începutului de secol 20, al cărui destin a fost schimbat de literatură - și, mai ales, de Marile speranțe ale lui Dickens. Zafón urmărește parcursul lui David, de la copilăria petrecută în mizerie alături de un tată analfabet și violent, la cărțile citite pe ascuns, procurate de la anticarul Sempere, la prima slujbă în redacția unui ziar, unde începe să scrie cele dintâi povestiri noir, la prietenia cu bogatul Pedro Vidal și dragostea neîmplinită pentru Cristina. 

Zafon trasează o hartă imaginară a evenimentelor care l-au marcat pe David Martín, aducându-l în prezentul golit de marile speranțe. O casă morbidă, plină de secrete, un fost locatar care ascunde o poveste înspăimântătoare, un manuscris bizar găsit în Cimitirul cărților uitate, un admirator din umbră și o propunere ciudată, pe care David o acceptă ca un om care a pierdut totul, dar e gata să ofere orice în schimbul unui vis. Cartea pe care trebuie să o scrie - o poveste atât de puternică încât să transcendă ficțiunea, devenind un adevăr - îl va atrage pe David într-un joc periculos cu forțe misterioase și cu propriul sine. Jocul îngerului este un pact faustian sau, de ce nu, un joc cu propria minte care se dedublează, creând o viață paralelă și o personalitate alternativă - un Fight Club de epocă, care se derulează pe fundalul unei Barcelone absolut fascinante.

32

Stoner - John Williams

William Stoner: născut în 1891 la o fermă săracă, intrat la Universitatea din Missouri la 19 ani, doctor în filosofie la 27, mort în 1956. Dar ce se află în spatele acestor date lipsite de sentimentalism sau, mai bine zis, ce anume se desfășoară în decursul acestor ani pentru a face obiectul unui roman? Privită din afară, viața lui William Stoner pare banală și nefericită, o viață care nu merită efortul de a fi trăită - și, cu atât mai puțin, cel de a fi povestită. Și totuși, John Williams povestește. Cu un ton detașat, nepretențios și aproape cinic, scriitorul dezvăluie etapele vieții lui Stoner, fără a explica, fără a înfrumuseța, fără a ascunde - dar, întotdeauna, o face cu o precizie aproape chirurgicală. Cunoscându-l îndeaproape pe profesorul Stoner, înțelegem că povestea lui este mai mult decât cea a unei existențe simple și lipsite de spectaculos. Este călătoria unui om prin viață pentru a se descoperi pe sine - o călătorie care nu ar fi început dacă nu ar fi existat întâlnirea sa cu literatura.

57

Un singur cer deasupra lor - Ruxandra Cesereanu

Un singur cer deasupra lor nu este o carte comodă, nici una plăcută, ba cel mai adesea este apăsătoare și răscolitoare. Pornind de la fapte și personaje reale, Ruxandra Cesereanu pare să fi alcătuit o hartă a răului pe care Diavolul își mișcă marionetele ascultătoare, dezbrăcate de orice urmă de conștiință și umanitate - noii mankurt* ai României socialiste. Căci, la începutul cărții, aflăm că Dumnezeu a lăsat lumea în plata Diavolului timp de o jumătate de veac, ținându-se deoparte de toți și de toate. Este vorba, de bună seamă, de vremurile comuniste, acoperite de la 1945 până după revoluția din '89 în această carte-mozaic mânjită cu lacrimi, sânge și rahat. 

*Mankurt = Personaj mitologic transformat, prin tortură, într-un sclav perfect al stăpânului său. Noțiunea a fost dezvoltată de Cinghiz Aitmatov în romanul său ”O zi mai lungă decât veacul” (e clar, trebuie să-l citesc).

16

Planuri de lectură (nebunești) pentru 2015

O mică parte din cărțile pe care vreau să le citesc în acest an. 

Nu sunt înghesuite sub fotoliu, așa cum s-ar părea la prima vedere. :)

90

O statistică pentru 2014

Știam eu că îmi va lua o veșnicie să alcătuiesc niște topuri pentru cărțile citite în 2014, ba chiar m-a luat durerea de cap încercând să le pun într-o oarecare ordine. Nu mă pot limita la doar cinci sau zece cărți, fiindcă simt nevoia să menționez cam tot ce mi-a plăcut, iar anul trecut am avut parte de lecturi foarte bune (doar 16 cărți din 85 au între două și trei stele). Sper să nu vă apuce și pe voi migrenele urmărind atâtea titluri. :D

Am citit mai puține cărți decât în 2013 (85 față de 102, și multe dintre ele au fost scurte), iar în ce privește challenge-ul inițial de pe Goodreads - care includea 12 cărți de autori români, 12 cărți în franceză, 12 în spaniolă, 12 peste 400 de pagini - am reușit să mă „achit” doar de partea legată de literatura românească (am citit 14 cărți, cu zece mai multe decât în 2013 - o mare realizare). Pot să dau vina și pe mutat, dar îmi dau seama că blogul (început cândva prin februarie 2014) este cel care mi-a mâncat cea mai mare parte din timpul de lectură.

34