Un roman interesant prin prisma subiectului și a vocii auctoriale, Miramar zugrăvește un tablou în tușe rapide al Egiptului anilor 1960, în care se resimt din plin ecourile revoluției de la 1952. Însă romanul nu ține locul unei lecții de istorie (nici n-ar putea, pentru că faptele sunt amintite în treacăt, fără a intra în detalii), fiind mai degrabă o portretizare a mentalităților reprezentative pentru societatea egipteană a acelor ani. Prin personajele sale, Naghib Mahfuz aduce laolaltă câteva clase sociale ce corespund diverselor tipologii - lași și eroi, ipocriți și entuziaști, intelectuali și țărani, adepți ai revoluției și dușmani ai ei.
Cinci bărbați se întâlnesc la pensiunea Miramar din Alexandria, condusă de grecoaica Mariana - o femeie odinioară frumoasă, care, asemenea clădirii, a cunoscut și vremuri mai bune. Personalități și opinii se ciocnesc discordant, iar la disensiunile de natură politică și socială se adaugă relaționarea cu tânăra țărancă fugită de acasă, care și-a găsit adăpost și loc de muncă la pensiune.
