Lecturile Emei: Australia

Se afișează postările cu eticheta Australia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Australia. Afișați toate postările

Să bați din palme cu o singură mână - Richard Flanagan

marți, 12 aprilie 2016


A doua întâlnire cu Richard Flanagan a fost mai degrabă dezamăgitoare: după ce Cartea cu pești a lui Gould m-a bulversat prin povestea incredibilă și prin scriitura hipnotică (ziceam atunci că „unele pasaje sunt adevărate opere de artă, în felul cum autorul îmbină cuvintele, sensul, ritmul, muzicalitatea”), romanul Să bați din palme cu o singură mână a fost o lectură călâie, care nu m-a impresionat prin ceva anume - nici prin poveste, nici prin personaje, nici prin scriitură -, nefiind totuși o carte proastă, pe care s-o abandonez. 

Să bați din palme cu o singură mână cuprinde istoria unei familii de imigranți sloveni, sosiți în Tasmania la mijlocul secolului XX. Este o poveste tragică, extrem de tristă, în care puținele raze de optimism și bucurie sunt înăbușite invariabil de câte o nenorocire sau o suferință, iar finalurile fericite par să lipsească cu desăvârșire. Cu toate acestea, este un roman care vorbește despre marile forțe umane iraționale: puterea distructivă a răului și puterea izbăvitoare a dragostei. 
8

Sabriel - Garth Nix

duminică, 13 decembrie 2015


Oau! N-am mai citit o carte fantasy atât de captivantă și cu o lume imaginară atât de bine construită de la Harry Potter încoace. Sabriel de Garth Nix - primul volum din seria Vechiul Regat (sau Abhorsen, cum este cunoscută în afară) - m-a ajutat să trec de o perioadă mai proastă, în care am început zeci de cărți, dar nimic nu mi-a fost pe plac. Mie una mi-ar fi de folos o listă cu titluri care au efect garantat în astfel de situații, deși îmi dau seama că fiecare cititor are un mod propriu de a reacționa la subiecte sau scriitură. Din acest motiv, mă aștept ca Sabriel să nu fie pe gustul tuturor, nici măcar al celor care citesc în mod regulat literatură fantasy și pentru adolescenți (apropo, mă miră faptul că această serie nu se bucură de o mai mare popularitate printre fanii genului). 

Lumea romanului este destul de întunecată și violentă, fiind saturată de moarte, personaje de coșmar și evenimente înspăimântătoare - dar, în cazul meu, tocmai această tușă sumbră a fost cea care mi-a sporit fascinația, făcându-mă aproape dependentă de poveste. Ce mai, pur și simplu am devorat-o, pentru că universul fantastic este construit cu minuțiozitate și multă imaginație, iar surprizele și răsturnările de situație se țin lanț. Până spre ultima treime a cărții am fost într-un permanent suspans, fără să știu ce mă așteaptă după fiecare cotitură a narațiunii, ce informații și indicii noi mai ies la iveală sau care va fi deznodământul poveștii. 
0

Burial Rites - Hannah Kent

duminică, 25 ianuarie 2015



Am citit Burial Rites (adică Rituri funerare) în 2013, dar nu am apucat să vorbesc despre această carte care m-a impresionat destul de mult. Ajunsă în Islanda cu ocazia studiilor, australianca Hannah Kent a auzit pentru prima oară povestea lui Agnes Magnúsdóttir, o servitoare din secolul 19 condamnată la moarte pentru uciderea stăpânului ei și a unui alt bărbat. Fascinată de povestea acestei femei și după o documentare minuțioasă, Hannah Kent i-a dedicat primul ei roman, care ne poartă într-o Islandă hibernală, austeră și aproape rudimentară, unde oamenii trăiesc izolați, stăpâniți de superstiții și într-o veșnică luptă cu natura.

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Hannah Kent, „o scrisoare întunecată de dragoste adresată Islandei” - după cum spune chiar autoarea. Abundența detaliilor și documentele de epocă prezentate la începutul fiecărui capitol dau o notă de autenticitate acestei ficțiuni istorice, în care realitatea incompletă este întregită de imaginația scriitoarei. După ce cunoscusem Islanda din romanele lui Halldór Laxness, Sjón și Arnaldur Indriðason, (re)descoperirea acestei țări și a locuitorilor săi prin ochii unui străin a fost o experiență diferită, dar nu mai puțin interesantă. 
5

Gould's Book of Fish (Cartea cu pești a lui Gould) - Richard Flanagan

marți, 11 noiembrie 2014


La sfârșitul acestui roman, după ultima frază care dă un cu totul alt sens poveștii, am simțit nevoia să o iau de la capăt - dar n-am făcut-o, pentru că Gould's Book of Fish m-a stors deja de puteri. Pe cât de dificilă și de chinuitoare a fost lectura, pe atât de intensă și de obsedantă a fost povestea. Frumoasă, minunată - nu, nu a fost așa. A fost sumbră, densă, un adevărat labirint de personaje și întâmplări care se năruie spre final, când elementele poveștii nu se mai potrivesc, iar înțelegerea noastră se clatină și ne aruncă în confuzie. 

Chiar dacă nu totul este extraordinar la această carte, scriitura excelentă a lui Flanagan și atmosfera obsedantă pe care o creează au făcut din Gould's Book of Fish unul dintre cele mai bune romane pe care le-am citit până acum. Unele pasaje sunt adevărate opere de artă, în felul în care scriitorul îmbină cuvintele, sensul, ritmul, muzicalitatea. Cu un limbaj care trece de la sordid la lirism, de la oroare la umor și de la registrul grotesc la cugetări filozofice, autorul reușește un tur de forță cum rar mi-a fost dat să cunosc. Însă toată această putere hipnotică a scriiturii se poate simți doar în original, căci traducerea românească face un mare deserviciu romanului (dar despre asta îmi vărs năduful la final).
24

Oamenii delfin - Torsten Krol

miercuri, 5 martie 2014

O lectură foarte fluidă şi captivantă, romanul Oamenii delfin este creația unui scriitor necunoscut - despre Torsten Krol se ştie doar că trăieşte în Queensland, Australia, căci autorul nu apare în public şi nu îşi promovează niciodată cărțile. În ciuda speculaţiilor, printre care și aceea că ar fi un scriitor cunoscut care publică sub pseudonim, nu s-a putut afla, încă, cine se ascunde în spatele numelui de Torsten Krol - un fel de Iv cel Naiv al nostru, care atacă, însă, subiecte sensibile, de actualitate, cum ar fi nazismul și statutul evreilor (în Oamenii delfin), sau terorismul și ura americanilor față de islamiști (în Callisto). 

Povestea oamenilor-delfin este relatată de Erich, un băiat de 16 ani care părăsește Germania distrusă după cel de-al doilea Război Mondial și, împreună cu mama și fratele mai mic, Zeppi, călătorește spre Venezuela, unde îi așteaptă Klaus, fratele tatălui ucis în război. Erich, aflat între copilărie şi maturitate, este îndoctrinat cu ura naziștilor față de evrei, iar în adâncurile ființei lui se poate ghici o violență latentă. Zeppi este frumușel și prostuț, răsfățat de mama care, rămasă văduvă, și-a răsfrânt afecțiunea asupra băiatului cel mic, împiedicându-l să se maturizeze.
0
Un produs Blogger.