Suntem deja uitarea ce vom fi - Héctor Abad Faciolince

Tare mi-e teamă că-mi vor lipsi cuvintele potrivite pentru a vorbi despre Suntem deja uitarea ce vom fi, care m-a impresionat profund și a devenit una dintre cărțile mele preferate. E clasica stare de derută pe care mi-o dă o carte excelentă: nu știu despre ce să vorbesc mai întâi, pentru că totul mi se pare important, nici ce citate să aleg, pentru că sunt prea multe. De obicei nu vreau să influențez pe nimeni cu părerile mele, însă de această dată mai că aș vrea să spun: luați cartea lui Héctor Abad Faciolince și citiți-o! Este o poveste adevărată, incredibil de puternică și emoționantă, scrisă într-un stil minunat: povestea unui om care a murit pentru idealurile sale, un erou modern sacrificat pe altarul păgân al violenței și corupției din Columbia anilor 1980: medicul Héctor Abad Gómez, tatăl scriitorului, care a fost asasinat în Medellín în august 1987, la vârsta de 66 de ani. 

8

Povestea târfelor mele triste - Gabriel Garcí­a Márquez

Nu aveam nimic pregătit pentru blog, dar am descoperit cu uimire acest text, tradus de cine știe când după varianta în engleză de pe Goodreads; dacă aș apela la explicații paranormale, aș crede că Márquez mi-a dat o mână de ajutor după ce l-am elogiat în articolul despre scriitorii mei preferați. Am citit Povestea târfelor mele triste acum doi ani; începusem lectura în limba engleză, dar ceva nu era cum trebuie: lipsea muzicalitatea scriiturii lui Márquez. Mi-era greu să cred că bătrânul Gabo şi-a schimbat stilul de-a lungul anilor, astfel că am căutat ediția românească și, surpriză! Totul suna aşa cum trebuie, poezia era încă acolo. Pot doar să-mi imaginez sonoritatea originalului (unul dintre motivele pentru care regret că nu cunosc spaniola decât la nivel de începător), însă a fost prima dată când am privit admirativ limba maternă și relaţia ei de rudenie cu latina - desigur, este și meritul de necontestat al traducătoarei.

20

Zgomotul lucrurilor în cădere - Juan Gabriel Vásquez

Dacă realismul magic al lui Márquez îmbracă țara natală într-o aură de poveste, Zgomotul lucrurilor în cădere al lui Juan Gabriel Vásquez șterge oglinda aburită a plăsmuirilor mistificatoare, arătând fața brăzdată de cicatrici a Columbiei contemporane - o țară care a născut fugari, o țară care, timp de patruzeci de ani, a purtat la sânul ei un război sângeros între stat și traficanții de droguri. Un amestec de thriller, ficțiune istorică, dramă și noir sud-american, romanul lui Vásquez este construit pe mai multe planuri temporale, în care istoriile personale se leagă, dincolo de timp, într-un mod imposibil de prevăzut, iar evenimentele suferă o bizară ciclicitate. Cartea surprinde drama generației născute la începutul anilor 1970, odată cu contrabanda de marijuana: o generație care a crescut în ritmul focurilor de armă și al morților arbitrare - dar sub irezistibila fascinație a Haciendei Nápoles, proprietatea mitică a lui Pablo Escobar. 

11

Incredibila și trista poveste a candidei Eréndira și a bunicii sale fără suflet - Gabriel García Márquez

Pentru că timpul meu de lectură a fost aproape inexistent în ultima vreme, am citit această micuță carte în decurs de două săptămâni, dar subiectele povestirilor au fost atât de neobișnuite și de surprinzătoare încât mi s-au imprimat adânc în memorie. Drept să spun, nu am știut inițial că această carte este, de fapt, o colecție de proză scurtă (oare aș mai fi luat-o de pe raft dacă știam?), dar talentul extraordinar al lui Marquez m-a făcut să uit repede de reținerile mele față de acest gen literar. 

Am avut parte de o nouă porție delicioasă de realism magic și de acea vrajă tipic marqueziană, care m-a determinat să înghit pe nemestecate tot ce mi-a servit scriitorul în poveștile sale incredibile. Mi-a spus că sângele este verde și dens ca siropul de mentă? Păi așa este. Cresc diamante în portocale? Nu este exclus. Există un oraș scufundat în adâncurile mării, unde viața continuă ca și cum nu s-a întâmplat nimic? Există. Cade din cer un bătrân cu aripi uriașe? Cu siguranță s-a întâmplat undeva, cândva. 

7

Un veac de singurătate - Gabriel García Márquez

Oare a mai rămas vreun cititor care să nu fi citit Un veac de singurătate? Eu sunt unul dintre aceștia, pășind târziu în lumea fermecată a lui Márquez, însă mă bucur că am făcut-o măcar acum, când am impresia că înțeleg mai bine și gust mai intens - sau poate că doar așa mi se pare. Romanul mi-a deschis o poartă către universul fabulos al imaginației fără margini, unde fantasticul coabitează cu realul într-o simbioză firească, iar personajelor le este mai teamă de război decât de spirite - o lume în care mărturisesc că mi-ar plăcea să trăiesc, dar, probabil, va trebui să înnebunesc pentru a ajunge acolo. 

Chiar dacă am pierdut șirul fiilor și al fiicelor, al nepoților și al nepoatelor, al celor numiți Aureliano și José Arcadio, chiar dacă uneori am fost cuprinsă de confuzie, imaginația fecundă a lui Marquez m-a ținut legată de carte nu cu lanțuri împovărătoare, ci cu fire de mătase răcoroase și blânde, mereu în expectativă și mereu încântată de întâmplările ireale și detaliile minunate, gustând din plin umorul, grotescul și vivacitatea extraordinară a geniului creator marquezian.

16