Nimfa nestatornică, prima carte de Guillermo Cabrera Infante pe care am citit-o, este ultima pe care scriitorul a terminat-o înainte de moartea sa, în 2005. Ceea ce definește aici scriitura lui Infante este, în primul rând, o înlănțuire de jocuri și asociații de cuvinte, calambururi și rime (in)voluntare, o explozie de artificii lingvistice care amuză și delectează cititorul amator de astfel de experiențe literare. Desigur, trebuie să poți gusta o asemenea lectură, care poate deveni obositoare pentru cineva în căutare de intrigi concrete și narațiuni coerente.
La o primă impresie, nu se întâmplă mai nimic în acest roman cu tentă autobiografică, pe care autorul îl scrie la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Subiectul, după toate aparențele ancorat în realitate, pare doar un pretext pentru etalarea acestei scriituri care celebrează cuvântul, fără granițe impuse de limbă și de sens - un stil nou și neobișnuit pentru mine, de care m-am lăsat cucerită treptat, în ciuda neîncrederii și nedumeririi de la început.
