Experienţa pe care am trăit-o citind proza lui Schulz din Prăvăliile de scorţişoară a fost asemănătoare unui orgasm mental, dacă așa ceva există: metafore elaborate m-au înălţat pe culmile extazului, în timp ce cuvinte fertile mi-au dezmierdat mintea fără încetare. Poezia care se revarsă din proza lui Schulz mi-a indus o stare de uimire şi încântare, pe care nu o mai simţisem de multă vreme. Însă, la un moment dat, o astfel de experienţă poate deveni obositoare, căci naraţiunea, care nu conţine perioade de acalmie, nu m-a lăsat să respir sau să lâncezesc, ci mi-a impus o atenţie constantă, aproape tiranică.
Lectura a fost îngreunată de faptul că am citit aceste povestiri în limba engleză, într-o traducere foarte bună, de altfel, dar care a ridicat experienţa lecturii la un nivel elevat, destul de dificil de pătruns. Transcriu mai jos un citat în limba engleză, urmând să revin asupra lui în momentul în care voi reuşi să găsesc ediția românească (pot doar să intuiesc, până atunci, orgasmele intelectuale la întânirea dintre Schulz şi limba maternă).