Copilăria lui Kaspar Hauser – Bogdan-Alexandru Stănescu

miercuri, 2 august 2017

Copilăria lui Kaspar Hauser, 12 povestiri de Bogdan-Alexandru Stănescu

► „Copilăria lui Kaspar Hauser”, de Bogdan-Alexandru Stănescu 
Ed. Polirom, 2017, 252 pag., colecția Ego. Proză ◄


În 12 proze unite printr-un narator comun, dar și prin personaje și locuri care revin, Bogdan-Alexandru Stănescu spune povestea unui băiat devenit adult, care, din lumea meschină și brutală a unui cartier bucureștean, face saltul spre o carieră strălucită de agent literar, fără a fi părăsit niciodată de spectrul ratării. Printr-o sinceritate dusă la extrem, dezvăluind detalii incomode și chiar șocante, Bogdan-Alexandru Stănescu disecă fără milă și fără jenă intimitatea personajului său, de care este strâns legat prin firele propriei biografii. Însă, dincolo de amănuntele autobiografice recognoscibile, nu putem ști cu certitudine ce este real și ce este inventat în povestea lui Bogdan-Bobiță-Bobby; după cum am constatat la finalul lecturii, cel mai potrivit ar fi să privim „Copilăria lui Kaspar Hauser” drept ceea ce este ‒ o lucrare de ficțiune, ale cărei rădăcini pornesc uneori din substratul realității.

Rânduite în ordine cronologică, din copilărie până la maturitate, relatările fac dese incursiuni în trecut, revenind obsesiv la episoade străbătute de nostalgie, care gravitează cu precădere în jurul Mamei și al Tătuțului ‒ tatăl vitreg ce l-a substituit pe cel biologic. E mai greu de înțeles acest atașament față de trecut, căci copilăria naratorului nu este nici pe departe idilică, ci mai degrabă dură și traumatizantă: Bobiță pare a fi un magnet pentru umilințe și agresiuni, un permanent inadaptat la lumea cartierului (unde e „băiatul lu' doamna profesoară”) și la cea a școlii (unde, prin prisma unui incident, este etichetat drept poponar); băiatul se învârte într-un mediu plin de șmenari, brute și țigani, care îl tratează ca un ciudat ‒ iar el se străduiește, inconștient, să devină astfel.
0
Un produs Blogger.