Povestea unei vieți – Aharon Appelfeld

marți, 10 iulie 2018

Povestea unei vieți, de Aharon Appelfeld recenzie carte Holocaust memorii
„Povestea unei vieți”, de Aharon Appelfeld
Ed. Polirom, 2009, 254 pag., traducere: Any Shilon | Original: „Sipur Haim”, 1999

Cei din generația mea au transmis foarte puțin copiilor lor despre locurile natale și despre ce s-a petrecut acolo în timpul războiului. Au îngropat adânc în ei povestea vieții lor, fără să fi lăsat rănilor timp să se vindece. Au ridicat un zid între ei și urmașii lor. (pag. 230)

E posibil să încapă o viață întreagă într-o carte atât de scurtă? N-ar fi nevoie, mai degrabă, de sute de pagini cu descrieri amănunțite? Aharon Appelfeld uimește prin concizia și luciditatea cu care-și povestește viața, începând cu primele amintiri de la patru ani, continuând cu anii războiului, viața în taberele de refugiați și sosirea în Palestina, pentru ca în a doua jumătate a cărții să se concentreze asupra procesului lung și laborios care i-a marcat adolescența și maturitatea: căutarea unei identități și a unei voci proprii într-o țară străină, în care nimic din ce-a cunoscut în copilărie nu se mai regăsește – nici limba, nici peisajele, nici căldura și intimitatea unei familii.

Aharon Appelfeld s-a născut la Cernăuți, în 1932, și a copilărit în Bucovina, de unde i-au rămas o sumedenie de imagini legate de Munții Carpați, râul Prut și satul bunicilor, unde își petrecea vacanțele de vară. Au fost ani fericiți, în care a crescut înconjurat de dragostea mamei și de impetuozitatea tatălui, de părerile ferme ale bunicii și de tăcerea solemnă și plină de religiozitate a bunicului. Avea doar șapte ani când a izbucnit al Doilea Război Mondial. Antisemitismul devenise oficial încă din 1937, iar lumea idilică a copilăriei s-a destrămat asemenea unui vis, pierzându-și dintr-odată reperele: gospodăria bunicilor, sinagoga din sat, moșia unchiului și casa familiei din Cernăuți, care au fost înlocuite de lumea strâmtă a ghetoului, un preambul la infernul ce a urmat.

Doamna Frisby și șobolanii de la institut – Robert O'Brien

duminică, 8 iulie 2018

Doamna Frisby și șobolanii de la institut Robert O'Brien recenzie carte
„Mrs. Frisby and the Rats of NIMH”, 240 pag., prima ediție: 1971

Doamna Frisby, șoricel de câmp, este văduvă și locuiește împreună cu cei patru copii într-un container de ciment, pe jumătate îngropat în grădina unui fermier. Iarna se apropie de final și în curând vor începe lucrările agricole, iar familia de șoricei va trebui să se mute în locuința de vară, la marginea unui pârâu. Există însă o problemă: fiul cel mic se îmbolnăvește de pneumonie și o mutare i-ar fi fatală. Doamna Frisby, o mamă devotată, energică și curajoasă, încearcă să găsească o soluție. După o serie de incidente și aventuri, care implică o cioară cam naivă, o bufniță înțeleaptă și un șoarece alb care prepară remedii naturiste, doamna Frisby află că ajutorul ar putea veni de unde se așteaptă mai puțin: de la șobolanii din vecinătate, care s-au comportat întotdeauna cam ciudat, iar în ultima vreme par să lucreze la niște planuri învăluite în mister.

Am mai citit în ultimele luni cărți pentru copii (într-o zi, chiar două, pentru că am fost babysitter și am profitat de biblioteca băiețelului cu care am stat), însă niciuna nu m-a captivat cu adevărat, nu așa cum au făcut-o Tabăra sau Jocul lui Westing. Asta până am deschis cartea lui Robert O'Brien, care mi-a plăcut de la prima pagină. Ori celelalte erau pentru copii prea mici, ori nu erau prea grozave (excepție: „Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele” a lui Matei Vișniec, care e minunată), cert e că începusem să mă îndoiesc de plăcerea mea de a citi literatură pentru copii. Să fi dispărut, oare, peste noapte? Ei, se pare că n-a dispărut, e tot acolo, doar că trebuie să dau peste cărțile potrivite.

Succeed – Heidi Grant Halvorson

vineri, 29 iunie 2018

Succeed Heidi Grant Halvorson carte psihologie recenzie
„Succeed: How We Can Reach Our Goals”, de Heidi Grant Halvorson
Hudson Street Press, 2010, 288 pag.

Dacă tot m-a ajutat cartea asta să-mi recuperez o parte din cheful de a scrie pe blog, e firesc ca, după trei luni de abs(tin)ență, să vorbesc mai întâi despre ea. Sper să iasă o recenzie scurtă și la obiect, cum este și „Succeed: How We Can Reach Our Goals”, de Heidi Grant Halvorson.

Serios, am fost uimită de concizia autoarei, cercetător în domeniul psihologiei sociale și profesoară la Universitatea Columbia. Îmi imaginez că nu-i deloc ușor să sintetizezi sute de studii și o tonă de informații, pentru a obține în final o lucrare curată, redusă la esență, bine structurată și scrisă pe înțelesul tuturor. Chiar dacă este multă teorie și informația e pe alocuri cam abstractă, vă asigur că volumul nu duce lipsă de puncte culminante și întorsături de situație, mai ales în momentele când te lovește brusc câte o revelație despre modul (greșit) în care ai făcut lucrurile până atunci.

Sunt multe observații de bun simț în cartea asta, lucruri care, pentru cineva obișnuit cu introspecția, s-ar putea să fie deja cunoscute – măcar la nivel intuitiv, dacă nu în termeni științifici. Sunt, însă, destule informații noi și unghiuri surprinzătoare de abordare a unor probleme vechi, care m-au făcut să înțeleg o seamă de aspecte legate de mentalitatea mea și de ceea ce aș putea schimba prin punctele esențiale. 

Am înțeles de ce am abandonat foarte ușor proiecte care m-au entuziasmat enorm la început; de ce am luat decizii pe care ulterior le-am regretat; de ce spun „Da” și mă trezesc că voiam să spun „Nu”; de ce nu reușesc să mă ocup de mai multe proiecte în paralel; de ce uneori mă demoralizez foarte repede. Unele răspunsuri sunt simple și poate că le-aș fi găsit mai devreme, dacă aș fi reflectat mai profund asupra acelor situații; alte răspunsuri țin de noțiuni de psihologie pe care sunt bucuroasă că le-am aflat măcar acum. 

Bye, bye, Facebook

duminică, 24 iunie 2018

Lecturile Emei blog de carte
Cam de unde a pornit pasiunea mea pentru cuvinte:
unul din multele vocabulare din școala generală.

N-am mai scris de mult, poate ați observat, poate nu. N-o să mă ascund după scuze din categoria „am fost extraordinar de ocupată și n-am avut timp de blog”, pentru că nu e așa. Pur și simplu, într-o zi de aprilie, m-am trezit că nu mai am nicio motivație să scriu pe blog, așa că am luat o pauză pe termen nedefinit. De atunci au trecut aproape trei luni, mda. Pariasem că pauza va dura măcar până-n toamnă, dar iată că m-am înșelat. Într-o noapte de iunie, pe la 12 și ceva, am simțit deodată cheful să scriu, am luat laptopul și m-am pus pe tastat.

În noaptea asta, am înțeles subit de ce mi s-a evaporat pasiunea care a propulsat blogul vreo patru ani, on and off, în limita timpului liber. Revelația s-a produs datorită unei cărți pe care o citesc acum, „Succeed: How We Can Reach Our Goals”, de Heidi Grant Halvorson, care m-a făcut să pricep o seamă de lucruri despre mine și felul în care funcționez. Să ne înțelegem: autoarea nu mi-a spus ad litteram ceea ce voi scrie în continuare. Cartea conține multă teorie legată de psihologia socială, care uneori poate fi destul de abstractă, dar n-a fost greu ca, pornind de la exemplele oferite de autoare, să fac asocieri cu situațiile în care mă găsesc eu.

Trei etaje – Eshkol Nevo

joi, 29 martie 2018


recenzie carte Trei etaje de Eshkol Nevo

► „Trei etaje”, de Eshkol Nevo ◄
Ed. Humanitas, 2017, 292 pag. | Traducere: Ioana Petridean
Titlul original: „Shalosh Komot”, 2015 | Țara: Israel


Am auzit multe păreri bune despre „Trei etaje”, dar, nu știu de ce, mă așteptam să fie o carte un pic dulceagă și superficială. N-a fost deloc așa. Chiar și atunci când vorbește despre dragoste și relația de cuplu din perspectiva unei femei, Eshkol Nevo se menține în limitele unei proze echilibrate, fără a face exces de sentimentalisme și fără a întinde limita credibilității. În plus, autorul a reușit să mă uimească prin felul convingător și veridic de a se transpune în pielea și în mintea unui personaj feminin. De la frustrările maternității la tensiunile care apar în cuplu, de la grija excesivă pentru copii la rănirea lor în feluri subtile, Eshkol Nevo surprinde cu finețe universul complex și complicat al sufletului feminin, creând personaje vii, autentice, în care te recunoști sau cel puțin îi recunoști pe alții, anulând astfel granița dintre ficțiune și realitate.

Cartea m-a captivat imediat, am uitat repede de rețineri și am citit-o practic pe nerăsuflate, atât de tare m-au prins poveștile lui Eshkol Nevo, cu ale sale personaje bine individualizate, care par să se desprindă din pagină. Pe parcurs, una sau alta dintre proze părea să devină favorita, însă acum, la ceva timp de când am terminat lectura, n-aș mai putea spune care dintre ele mi-a plăcut cel mai mult. Fiecare are o forță a ei, un ceva special care o face să stea pe propriile picioare, o narațiune impecabil construită, cu o scriitură naturală și fluidă, lipsită de detalii inutile sau fraze pompoase. Autorul aduce alte și alte elemente interesante, uneori aruncă un văl de mister (mi-a plăcut aerul de ambiguitate din primele două povestiri, faptul că nu știm cu certitudine ce s-a întâmplat), alteori deschide o fereastră spre cadrul mai vast al vieții în Israel, oferindu-ne pulsul unei societăți care se conturează treptat, din fragmente disparate.

Câteva poeme de Ziua Internațională a Poeziei

miercuri, 21 martie 2018

Pentru că azi se serbează poezia, iar eu citesc foarte puțină, am luat hotărârea, a zecea oară probabil, de a face ceva în privința asta. De acum, voi ține aproape câte un volum și voi parcurge măcar un poem în fiecare dimineață, la cafea. Un gest simplu, care nu m-ar costa mai mult de câteva minute pe zi. Aș vrea să citesc „Levantul”, aș vrea să citesc poezia lui Dan Coman, mai sunt și altele. Nu mă pricep să vorbesc despre poezie, dar poate că anul viitor, pe vremea asta, voi scrie aici câteva poeme preferate din fiecare volum pe care l-am citit. Țineți-mi pumnii, nu pare deloc complicat să-mi rup câteva minute din zi și să citesc o poezie în fiecare dimineață, la cafea. Dacă aveți timp, îmi puteți scrie mai jos unul din poemele voastre preferate.

♫♫♫

Svetlana Cârstean poezie Trado

Svetlana Cârstean – pentru că mi-a redeschis pofta de poezie după ce am ascultat-o la Nocturnele organizate de ARCEN pe clădirea Magheru One. Am ales un poem din „Trado”, volum scris împreună cu Athena Farrokhzad, un poem pe care l-am ascultat și la Nocturne.

Raport

În vara anului 1989, fetele de la Litere au depus 
jurământul și doamnele căpitănese le-au împodobit 
puștile cu garoafe.
În vara anului 1989, am tras pentru prima dată cu pușca,
dar cel mai tare mi-a fost frică de recul.
În vara anului 1989, m-am bronzat pe câmpul de luptă,
între tivul pantalonilor kaki și marginea bocancului
aveam un tatuaj permanent din bronz.
În iarna anului 1989 eram plecată în vacanță, între 16 
și 28 decembrie am citit cărțile Și ieri va fi o zi de Mircea 
Nedelciu și Visul de Mircea Cărtărescu.
În iarna anului 1990, pe 18 februarie, împlineam 21 de ani
în Piața Victoriei, făceam primul reportaj pentru revista
Cațavencu. Reportajul nu a fost publicat niciodată.
Din 18 februarie 1990 până în 2 noiembrie 2015 am 
manifestat de peste 20 de ori în Piața Victoriei.
Din 20 mai 1990 până în 16 noiembrie 2014 am votat de 
peste 10 ori.
În primăvara anului 2012 te-am văzut pe tine pentru 
prima oară. Era foarte frig.
În primăvara anului 2012 
l-am văzut pe el
pentru ultima oară.
Era printre flori 
pe un covor colorat din Bucovina.

Parfumul – Patrick Süskind

miercuri, 14 martie 2018

carte recenzie Parfumul de Patrick Süskind

► „Parfumul”, de Patrick Süskind ◄
Ed. Humanitas, 2000, 202 pag. | Traducere: Grete Tartler
Titlul original: „Das Parfum”, 1985 | Țara: Germania


Cred că mă număr printre puținii oameni care n-au citit cartea lui Süskind și n-au văzut nici filmul regizat de Tom Tykwer, neștiind mai nimic despre povestea genialului și infamului Grenouille, un francez din secolul 18 înzestrat cu un simț olfactiv ieșit din comun. Am tot evitat filmul pentru că speram să citesc cartea – un cerc vicios perpetuat de-a lungul anilor, din care am ieșit abia recent. Într-o zi am găsit cartea la anticariat și am deschis-o: a fost de ajuns să citesc primele paragrafe pentru a fi absorbită cu totul de lumea imaginată de autor, din care n-am mai vrut să plec până n-am ajuns la final. 

Și ce satisfăcută am fost că am citit, în sfârșit, „Parfumul”, pe care o văd drept una dintre poveștile de referință ale literaturii! De ce o percep așa? Pentru că ideea care stă la baza cărții mi se pare una originală și dezvoltată cât se poate de veridic, iar execuția se ridică la nivelul ideii. Este o carte aproape fără cusur, cizelată în cele mai mici amănunte, o poveste scurtă și concentrată în care totul curge natural și se leagă în mod credibil. Mai degrabă m-a atras decât să mă îndepărteze faptul că e bizară și, nu de puține ori, grotescă și revoltătoare. Și-n plus, romanul m-a făcut să privesc alcătuirea lumii și a corpului omenesc dintr-un unghi neașteptat, așternând premisa „cum ar fi dacă” și oferind o perspectivă memorabilă pe care n-o voi uita prea curând.
Un produs Blogger.