Fever Dream – Samanta Schweblin

► „Fever Dream”, de Samanta Schweblin ◄ 

Ed. Riverhead Books, 2017, 192 pag. | Traducere: Megan McDowell 

Titlu original: „Distancia de rescate” („Distanța de salvare”), 2014 

Țara: Argentina

După ce am terminat Ce-am pierdut în foc, de Mariana Enriquez, mi-am dorit să prelungesc cumva starea de fascinație trezită de prozele autoarei argentiniene, deși eram conștientă că poveștile de genul acesta, care te absorb profund în lumea lor și anulează realitatea înconjurătoare, sunt destul de rare. Am aflat între timp că romanul Samantei Schweblin, tot o scriitoare argentiniană, ar avea o atmosferă similară, așa că am început „Fever Dream” într-o după-amiază mohorâtă de duminică și, spre marea mea încântare, am constatat că dorința mi-a fost îndeplinită. Într-adevăr, cele două cărți oferă o experiență asemănătoare și poate că nu e o coincidență faptul că vin din același spațiu latinoamerican, iar autoarele sunt amândouă femei, cu o scriitură tăioasă, plină de forță, care te ține captiv în universul lor straniu și marcat de violență. Acum sper doar ca o editură românească (poate tot Art?) să traducă „Fever Dream” cât mai curând.

4

Great Granny Webster - Caroline Blackwood

Într-o seară, m-a apucat dorința să recitesc scurtul roman al lui Caroline Blackwood, Great Granny Webster (Străbunica Webster), care, prin atmosfera sumbră și bizară, cu accente gotice, mi-a lăsat o impresie puternică la prima lectură. Deși au trecut numai doi ani și jumătate de când am citit cartea, am constatat că uitasem cea mai mare parte a poveștii, ceea ce într-un final a fost chiar mai bine. Singurele lucruri pe care mi le aminteam erau, de fapt, două imagini. Prima o înfățișa pe străbunica Webster așezată într-un scaun incomod, o bătrână stafidită îmbrăcată în negru, însă extrem de dreaptă și cu o privire de martiră, învăluită în penumbra salonului rece și posomorât din casa ei englezească. A doua imagine care m-a bântuit a fost cea a unui castel pe jumătate ruinat din nordul Irlandei, cu săli friguroase în care podeaua era acoperită de vase de toate formele și dimensiunile, în care sfori atârnând din tavan dirijau șuvoaiele de apă ce pătrundeau prin acoperiș.

4

The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine - Alina Bronsky

După ce am citit și al doilea roman de Alina Bronsky, The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mi-a devenit clar că, deși cărțile ei se apropie de zona comercială a literaturii, autoarea are un talent incontestabil de a crea personaje memorabile și, mai ales, de a le oferi protagonistelor sale o voce aparte, care se remarcă și rămâne întipărită în mintea cititorului. Mi-a plăcut foarte mult vocea adolescentei Sașa Naimann din Parcul cioburilor, iar acum am petrecut câteva ore turbulente în compania Rosalindei Achmetowna, una dintre cele mai fascinante, enervante și neplăcute protagoniste pe care le-am întâlnit în literatură. În plus, romanul are un subiect foarte interesant și destul de complex, cu o sumedenie de detalii pitorești legate de viața în Rusia comunistă. The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine este o carte captivantă, scrisă într-un stil simplu și plin de vervă, cu mult umor, dar și cu o tristețe care persistă undeva în fundal, pentru a ieși uneori la iveală în puseuri neașteptate.

9

Burial Rites - Hannah Kent

Am citit Burial Rites (adică Rituri funerare) în 2013, dar nu am apucat să vorbesc despre această carte care m-a impresionat destul de mult. Ajunsă în Islanda cu ocazia studiilor, australianca Hannah Kent a auzit pentru prima oară povestea lui Agnes Magnúsdóttir, o servitoare din secolul 19 condamnată la moarte pentru uciderea stăpânului ei și a unui alt bărbat. Fascinată de povestea acestei femei și după o documentare minuțioasă, Hannah Kent i-a dedicat primul ei roman, care ne poartă într-o Islandă hibernală, austeră și aproape rudimentară, unde oamenii trăiesc izolați, stăpâniți de superstiții și într-o veșnică luptă cu natura.

Am fost plăcut surprinsă de romanul de debut al lui Hannah Kent, „o scrisoare întunecată de dragoste adresată Islandei” - după cum spune chiar autoarea. Abundența detaliilor și documentele de epocă prezentate la începutul fiecărui capitol dau o notă de autenticitate acestei ficțiuni istorice, în care realitatea incompletă este întregită de imaginația scriitoarei. După ce cunoscusem Islanda din romanele lui Halldór Laxness, Sjón și Arnaldur Indriðason, (re)descoperirea acestei țări și a locuitorilor săi prin ochii unui străin a fost o experiență diferită, dar nu mai puțin interesantă. 

5

All Will Be Well: A Memoir - John McGahern

Am constatat că îmi plac foarte mult poveștile adevărate și memoriile care aparțin chiar scriitorilor (sau altor artiști cu har la scris). Aproape tot ceea ce am lecturat până acum din această categorie mi-a plăcut foarte mult, astfel că am gustat din plin și povestea vieții lui John McGahern - unul dintre cei mai importanți autori ai Irlandei - fără ca, în prealabil, să mă fi familiarizat cu romanele sale. 

Cum probabil ați ghicit, am citit All Will Be Well împreună cu prietenul Declan de pe Goodreads. Pe când era adolescent, Declan a avut norocul să îl cunoască pe John McGahern în carne și oase, la o întâlnire cu tinerii dintr-un cerc de literatură pe care îl frecventa. Un om calm și curtenitor, care i-a impresionat pe toți cu modestia lui, scriitorul nu părea foarte diferit de oamenii simpli din viața de zi cu zi, punându-i pe picior de egalitate pe acești tinerii cu ambiții scriitoricești.

9

The Fish Can Sing - Halldór Laxness

The fish can sing just like a bird,

And grazes on the moorland scree, 

While cattle in a lowing herd 

Roam the rolling sea. 

(Peștele poate să cânte asemenea păsării 

Și să pască pe nisipurile landei,

În timp ce vitele, mugind în cireadă, 

Cutreieră marea zbuciumată.)* 

*De fiecare dată când încerc să traduc ceva, îmi dau seama cât de dificilă este munca de traducător. Ei, încercați voi să transpuneți cu rimă versurile de mai sus. Pe mine mă depășește. 

8

L'analphabète: récit autobiographique (Analfabeta) – Ágota Kristof

Analfabeta, de Ágota Kristof | Ungaria / Elveția
 Original: L'analphabète: récit autobiographique, 2004, 57 pag.

Cum ar fi arătat viața mea dacă nu mi-aș fi părăsit țara? Mai dură, mai săracă, mă gândesc, dar și mai puțin solitară, mai puțin sfâșiată, fericită probabil. Faptul de care sunt sigură, însă, este că aș fi scris, oriunde aș fi fost și indiferent în ce limbă.*

A fost o întâmplare fortuită faptul că, pentru prima mea lectură în limba franceză, am ales „L'analphabète: récit autobiographique” – o carte de memorii în care Ágota Kristof își mărturisește cu atâta modestie condiția de analfabetă. M-am legat astfel, în mod simbolic, de această scriitoare despre care spuneam, în recenzia la „Trilogia gemenilor”, că a trăit un război, dar își scrie romanele ca și cum ar fi desprinse din vise – fapt care poate explica surpriza mea când am întâlnit următoarele fraze în „L'analphabète”: Ceea ce mi se pare straniu sunt puținele amintiri pe care le-am păstrat din acea perioadă. Ca și cum totul s-ar fi întâmplat într-un vis, sau poate într-o altă viață.

Ágota Kristof își scrie memoriile în același stil simplu și precis pe care l-am întâlnit în „Trilogia gemenilor”. Folosește cuvinte puține, dar bine alese – cartea are puțin peste cincizeci de pagini, însă narațiunea este înzestrată cu o puternică încărcătură emoțională. Aflăm despre copilăria autoarei într-un sat din Ungaria și despre dragostea ei precoce pentru literatură. Pe atunci, nu își putea imagina că o altă limbă ar putea exista; limba țiganilor o percepe ca pe un limbaj inventat, asemenea celui pe care ea îl vorbește cu fratele mai mare, Yano. Sărăcia și climatul politic fărâmițează peste ani familia: tatăl este închis, iar Ágota și Yano sunt trimiși la internat, unde se confruntă cu singurătatea și lipsurile.

0