Hotelul „La crucea alpinistului” – Arkadi & Boris Strugațki

► Hotelul „La crucea alpinistului”, de Arkadi Strugațki, Boris Strugațki ◄

Ed. Paralela 45, 2006, 264 pag. | Traducere: Valerian Stoicescu

Titlul original: „U Pogibshego Alpinista”, 1970 | Țara: Rusia

---

În primul rând, trebuie să spun că nu mai citisem nimic de frații Strugațki, cu toate că sunt două nume de referință în literatura science-fiction, iar la noi s-au tradus o mulțime de titluri. Aveam impresia (eronată) că romanele lor sunt scrise la bășcălie, cu un tip de umor care nu-i tocmai pe gustul meu, astfel că nu m-am grăbit să le trec pe lista de lecturi – deși speram să citesc cândva măcar celebrul „Picnic la marginea drumului”. Nu refuz însă o recomandare convingătoare: doi prieteni, Mădălina și Alin, mi-au vorbit la un moment dat de „Hotelul La crucea alpinistului”, despre care eu nu știam absolut nimic, însă câteva detalii și menționarea cuvântului „bizar” au fost de ajuns pentru a-mi trezi imediat interesul.

Și ce surpriză faină am avut! „Hotelul La crucea alpinistului” începe ca un roman polițist à la Agatha Christie și o ține așa până după jumătatea cărții, de te apucă îndoiala că ar fi vorba de o poveste science-fiction. Nu că asta m-ar fi deranjat, din contră: frații Strugațki au recreat aici un murder mystery clasic, fix genul care-mi plăcea atât de mult în adolescență, cu deosebirea că personaje lor sunt tare ciudate, iar întâmplările te duc în mai multe direcții: ba ai parte de un umor absurd, ba te trezești în postura de detectiv, încercând să-ți dai seama cine-i criminalul, ba ai impresia că totul se va rezolva în cheie fantastică. Oricum, eu am fost în ceață în cea mai mare parte a lecturii, bănuind când pe unul, când pe altul, și fără să intuiesc nicicum finalul.*

14

Imago - Ludmila Uliţkaia

Acoperind peste jumătate de secol din istoria Rusiei, de la moartea lui Stalin până la câțiva ani după dizolvarea URSS, Imago este un roman excepțional, care-ți taie răsuflarea prin frumusețea, complexitatea, dar și amărăciunea lui. Este o carte copleșitoare, care te cam strivește sub greutatea ei elefantină, așa încărcată cu talente irosite absurd și destine modelate cu pumni insensibili de fier, cu neșansa de a trăi într-un timp bolnav și putred, când viața e ca un labirint sufocant fără ieșire, iar totul - bucuria, talentul, libertatea, chiar și dragostea -, evoluează doar pe jumătate, căci palme crude strivesc crisalida înainte de a se transforma în insecta adultă, și tot ele prind în zbor fluturii ce le-au scăpat printre degete, pentru a le smulge aripile și a le trimite corpurile mutilate într-un picaj umilitor. Istoria Rusiei era (și, în multe privințe, încă este) una mizerabilă, dar era loc și pentru generozitate, și pentru demnitate, și pentru simțul onoarei.

30

Dama de pică și alte povestiri - Aleksandr S. Pușkin

Poate că nu aș fi citit prea curând Dama de pică și alte povestiri de Aleksandr Pușkin dacă romanul „Frații Karamazov” nu mi-ar fi trezit interesul pentru literatura clasică rusă și dacă nu aș fi constatat recent că n-am mai pus mâna de multă vreme pe un volum de proză scurtă. Chiar dacă la început am avut o oarecare reținere față de subiectele și personajele atât de diferite de vremurile noastre, povestirile au început să-mi placă din ce în ce mai mult, pentru ca la final să-mi pară rău că s-au terminat (am aflat ulterior că există un alt volum apărut la Editura Corint, care conține mai multe proze de Pușkin). 

Unele povestiri își fac simțită vârsta, însă majoritatea au un aer atemporal, rămânând la fel de interesante și de captivante și astăzi, la aproape două secole de la conceperea lor. Printre favoritele mele se numără Dubrovski, Dama de pică, Domnișoara țărăncuță, Căpitanul de poștă și Dricarul, însă fiecare poveste are câte un subiect neobișnuit sau un final surprinzător, toate sunt presărate cu vorbe de duh și cu umor, iar câteva au accente fantastice - o diversitate care a făcut lectura mult mai antrenantă și mai satisfăcătoare decât mă așteptam la început.

6

The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine - Alina Bronsky

După ce am citit și al doilea roman de Alina Bronsky, The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine, mi-a devenit clar că, deși cărțile ei se apropie de zona comercială a literaturii, autoarea are un talent incontestabil de a crea personaje memorabile și, mai ales, de a le oferi protagonistelor sale o voce aparte, care se remarcă și rămâne întipărită în mintea cititorului. Mi-a plăcut foarte mult vocea adolescentei Sașa Naimann din Parcul cioburilor, iar acum am petrecut câteva ore turbulente în compania Rosalindei Achmetowna, una dintre cele mai fascinante, enervante și neplăcute protagoniste pe care le-am întâlnit în literatură. În plus, romanul are un subiect foarte interesant și destul de complex, cu o sumedenie de detalii pitorești legate de viața în Rusia comunistă. The Hottest Dishes of the Tartar Cuisine este o carte captivantă, scrisă într-un stil simplu și plin de vervă, cu mult umor, dar și cu o tristețe care persistă undeva în fundal, pentru a ieși uneori la iveală în puseuri neașteptate.

9

Femeile lui Lazăr - Marina Stepnova

Cătălina este un librar atât de priceput, încât, deși nu am intrat niciodată în librăria în care lucrează, m-a convins să citesc Femeile lui Lazăr. Nu pot decât să-i mulțumesc, pentru că n-am mai stat de multă vreme așa lipită de o carte, care nu este nici polițistă, nici de aventuri, ci pur și simplu o carte scrisă minunat, cu niște povești așa de bine ticluite încât îți dau lacrimile sau te pufnește râsul, dar indiferent n-ai cum să rămâi... Pe tot parcursul lecturii m-am minunat de scriitura savuroasă, plină și densă, a rusoaicei Marina Stepnova, și nu de puține ori am recitit frazele cu plăcere înzecită (primul capitol, chiar de trei ori, pentru că n-am avut timp și am tot întrerupt lectura). Aproape nimic nu este în plus sau redundant în romanul acesta, totul își are locul său, iar spre final mi-a părut rău că poveștile din friguroasa și pitoreasca Rusie s-au sfârșit. E de ajuns să deschideți cartea și să citiți primele pagini pentru a înțelege despre ce vorbesc - eu chiar sper să o faceți, căci presimt că n-o să vă pară rău.

16

Adevărata viață a lui Sebastian Knight – Vladimir Nabokov

► „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”, de Vladimir Nabokov ◄

Ed. Polirom, 2011, 221 pag. | Traducere: Anca Băicoianu

Titlul original: „The Real Life of Sebastian Knight”, 1941 | Țara: Rusia/SUA

---

Îmi doream de multă vreme să citesc ceva de Nabokov – „Lolita”, uitată între timp, nu intră la socoteală –, dar am tot amânat alegerea unui titlu dintre multele traduse la noi. Să recitesc „Lolita” sau să aleg altceva? „Foc palid”, „Pnin” sau, mai degrabă, „Ada, sau ardoarea”? Până la urmă, recenzia lui Paul Cătălin m-a scos din impas: am știut imediat că vreau să citesc „Adevărata viață a lui Sebastian Knight”.

Oau, și cât de mișto a fost cartea asta! M-a entuziasmat, m-a amuzat, m-a pus pe gânduri, m-a și emoționat un pic, pentru că a avut de toate: o scriitură excelentă, cu pasaje relaxate care au alternat cu unele dificile, axate pe idei și reflecții, un subiect interesant și o poveste tensionată de un ușor mister care m-a ținut în priză până la final, accente lirice, dar și umor, plus o ambiguitate care înzestrează narațiunea cu mai multe înțelesuri. Cum fac de obicei când proza unui autor (nou pentru mine) mă entuziasmează, m-am certat că l-am amânat pe Nabokov atâta vreme – dar, de acum înainte, cărțile lui vor figura în capul listei mele de lecturi.

22

Maestrul și Margareta - Mihail Bulgakov

Pe la începutul anului îmi propusesem să recitesc Maestrul și Margareta, dar, cum planurile de acest fel se pierd imediat în noianul de cărți noi, n-aș fi crezut că voi reuși - norocul meu a fost clubul de lectură organizat de Laura Câlțea și editura Litera, unde romanul a fost ales pentru una dintre întâlniri. Ei, trebuie să mărturisesc că nu mai țineam minte absolut nimic din lectura de acum cincisprezece ani (doar faptul că îmi plăcuse foarte mult), deci recitirea mea a fost mai degrabă o primă lectură. Între timp auzisem felurite păreri, care nu prea coincideau cu amintirile mele, cum că romanul ar fi tare greu de citit, că sunt prea multe personaje, că la tot pasul apar evenimente cu dublu înțeles, dificil de identificat. Sigur că, dincolo de subiectul imediat, n-am priceput eu mare lucru cu mintea de atunci, dar nici acum nu pot afirma că am înțeles pe deplin satira lui Bulgakov, care necesită ceva cunoștințe literare, teologice, istorice și politice, precum și amănunte din biografia autorului, pentru o lectură aprofundată și avizată. 

25

Ludmila Petrușevskaia - There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor's Baby

Titlul acestei colecții de proză scurtă și foarte scurtă, care vine la pachet cu subtitlul „Scary Fairy Tales”, este cel puțin bizar și trezește sentimente de tot soiul - ba curiozitate, ba reticență, dar cu siguranță nu și indiferență. Pe mine m-a nedumerit și m-a intrigat un asemenea titlu, care pare conceput în redacția unei reviste de scandal (cartea a fost promovată și ca „evenimentul literar al Halloween-ului” și s-a bucurat de recenzii pozitive), și, până la urmă, m-a determinat să citesc cartea Ludmilei Petrușevskaia acum aproape doi ani. Bineînțeles, am descoperit că nu există o povestire cu un astfel de titlu - în schimb, există una cu ideea respectivă, botezată mult mai puțin șocant: Răzbunare. Autoarea rusă mai are o carte în limba engleză, al cărui titlu este parcă și mai ostentativ (ca să nu zic de prost gust): There Once Lived a Girl Who Seduced Her Sister's Husband, and He Hanged Himself. Haida de! Oare aceste strategii de marketing chiar funcționează la cititorii străini? 

11

Medeea și copiii ei - Ludmila Uliţkaia

Un caleidoscop colorat și amețitor de povești și personaje, Medeea și copiii ei mi-a lăsat senzația că mă aflu la răspântia dintre proză scurtă și roman. Episoadele și portretele disparate sunt unite de un loc și de un timp comun, dar mai ales prin firul sângelui care le leagă de personajul central, Medeea, în jurul căreia gravitează micile povești inedite atașate numeroaselor sale neamuri. 

Însă romanul nu cuprinde doar istoria unei familii, ci și istoria unui loc, Crimeea, unde muntele și marea se întâlnesc cu ofertantul mozaic cultural, al cărui farmec a fost în mare parte distrus de ideile obsesive ale tătucului Stalin. Romanul Ludmilei Ulițkaia capătă o nouă greutate în lumina recentelor dispute dintre Rusia și Ucraina legate de peninsula Crimeea, pământul care pare să nu-și găsească liniștea. Prin povestea Medeei, întinsă pe o mare parte a secolului 20, aruncăm o privire în inima acestui tărâm pustiit de conflicte și îngreunat de oseminte, cu spiritul ciuntit prin înlăturarea celor care au țesut cu migală sufletul Crimeei - grecii, tătarii și armenii.

7

Înmormântare veselă - Ludmila Ulițkaia

Ludmila Ulițkaia, ale cărei scrieri le-am cunoscut abia anul acesta, a devenit repede o scriitoare preferată. Cred că va primi Nobelul la un moment dat, am eu o presimțire (de obicei mă înșel, dar sper să am dreptate în cazul ei). Dacă n-ați citit nimic de ea, e musai să o faceți; puteți alege orice, încep să cred că tot ce a scris este excelent. Până acum, am dat gata două volume de povestiri (Fetiţele. Rude sărmane și Cei dintâi și cei de pe urmă) - lucru rar întâlnit la mine, căci nu mă dau în vânt după proză scurtă. Dar, pentru cei ca mine, care ocolesc genul ăsta literar, povestirile Ludmilei Ulițkaia fac minuni, la fel ca cele ale lui Alice Munro. Serios! 

Din momentul în care am aflat că Ulițkaia are un roman intitulat ”Înmormântare veselă”, mi s-a pus pata, trebuia să fac rost de el - dar nu l-am mai găsit decât la bibliotecă. Îmi imaginam deja o poveste cu mult umor negru, cu un amestec de cinism, vulgaritate și melancolie, infuzată de pitoreștile tradiții rusești pe care autoarea le pune atât de bine în valoare. Cam așa a și fost, iar cartea mi-a plăcut foarte mult. Ce mai, n-ai cum să nu iubești Rusia din poveștile Ludmilei Ulițkaia, oricâte lucuri rele ai auzit despre țara asta până acum.

14

Cei dintâi și cei de pe urmă - Ludmila Uliţkaia

Cei dintâi și cei de pe urmă este a doua colecție de proză scurtă semnată Ludmila Uliţkaia pe care o citesc în acest an, după Fetiţele. Rude sărmane, care mi-a mers la inimă atât de bine încât am vorbit despre ea în două părți (aici și, respectiv, aici). Volumul de față mi-a plăcut ceva mai puțin, poate pentru că, în unele cazuri, nu am simțit aceeași implicare în viețile personajelor pestrițe imaginate de scriitoare, iar câteva din poveștile lor au avut un final abrupt care m-a nemulțumit un pic - dar acesta este un motiv strict personal, care ar putea să nu îi deranjeze pe alți cititori. 

Povestirile din Cei dintâi și cei de pe urmă sunt mult mai directe, mai indecente și mai sexuale, atingând subiecte ca prostituția sau homosexualitatea, dar ele orbitează tot în jurul subiectului predilect al Ludmilei Uliţkaia - sufletul de neînțeles și plin de enigme al femeilor ruse, cu bagajul lor complex de tradiții și trăsături genetice amestecate. Cadrul temporal este mai variat, de la dictatura sovietică la anii '90, când femeile trec granițele „imperiului malefic” și ajung în Elveția sau în SUA, unde inteligența și spiritul lor descurcăreț nu le mai par atât de speciale ca în patria natală.

8

Fetiţele. Rude sărmane - Ludmila Uliţkaia (partea a II-a - Rude sărmane)

În cea de-a doua parte a colecției, legătura dintre povești nu mai este la fel de strânsă ca în istorisirile din Fetiţele (despre care am scris aici), unde protagonistele - fete sărace și bogate, deopotrivă - sunt aduse laolaltă de anii de școală. Și în Rude sărmane sunt câteva personaje ce trec dintr-o povestire în alta, lăsând impresia unui loc și a unui timp comun, însă ele sunt separate acum prin avere și statutul social, iar scriitoarea își îndreaptă atenția spre tabăra mai puțin favorizată de soartă. 

Rude, vecine sau cunoștințe, tinere sau bătrâne, iubite sau părăsite, virtuoase sau flușturatice, toate aceste femei ascund o istorie interesantă pe care Ludmila Uliţkaia o scoate la iveală în stilul ei dulce-amar, ritmat de ironii fine la adresa regimului, cu detalii pitorești extrase din ofertantul spațiu multi-cultural al Uniunii Sovietice. Iar din istoriile lor se desprinde melancolia dispariției mahalalelor, a zonelor provinciale ale Moscovei, unde strămutații locuiesc în barăci sărăcăcioase și cei avuți sunt subiectul preferat de discuție, unde viețile sunt amestecate și toată lumea este la curent cu ceea ce se petrece.

2

Scrisorar - Mihail Şişkin

Nu eram deloc pregătită pentru ce aveam să găsesc în paginile cărții - începutul acestui roman m-a lovit asemenea unui val uriaș ce m-a luat prin surprindere. Este dureros de frumos, prea mult și prea intens, cu o avalanșă de gânduri și sentimente puternice care m-au copleșit. Am lăsat cartea deoparte și m-am apucat de altceva, însă am revenit în scurt timp și nu am mai plecat din lumea Sașei și a lui Volodia, doi tineri îndrăgostiți până peste cap și despărțiți mult prea curând de un război, cândva în jurul anului 1900.

De la prima pagină până la final, cartea este un dialog-monolog neîntrerupt desfășurat prin intermediul epistolelor, cu amintiri, gânduri, relatări de pe front și declarații de iubire. Mai mult decât un roman de dragoste, Scrisorar este o poveste a cunoașterii de sine și a lumii, plină de observații fine asupra vieții, cu lecții despre inutilitatea urii și micimea gândirii umane, care ignoră lucrurile cu adevărat importante.

22

Fetiţele. Rude sărmane - Ludmila Uliţkaia (partea I - Fetiţele)

Scriu destul de mult, știu, însă nu mă pot abține - trebuie să vorbesc despre tot ceea ce îmi vine în minte în legătură cu o carte pe care am citit-o, astfel că voi împărți recenzia pentru Fetiţele. Rude sărmane în două, ca pe foiletoane, pentru a nu obosi eventualul cititor cu prea multă informație deodată (și, oricum, nu am trecut încă la partea a doua, Rude sărmane). 

Stilul scriitoricesc al Ludmilei Uliţkaia este imposibil de ignorat, căci este prezent ca o unghie ascuțită ce pătrunde încet în carne, lăsând urme adânci și greu de vindecat. Este un melanj izbitor de duritate, lirism, umor și vulgaritate voalată, un limbaj aspru cu neașteptate izbucniri poetice - însă este o poezie colțuroasă și amară, ce nu încetează să surprindă și să zgârie, ca o floare frumoasă plină de spini, de care nu te poți apropia fără să te rănești.

11