Luna literaturii mioritice (2)

Anul trecut mi-am propus ca în luna august să citesc doar autori români. De fapt, m-am hotărât ca fiecare august, de acum încolo, să fie dedicat literaturii autohtone. În mai puțin de două săptămâni, așadar, începe „Luna literaturii mioritice”, ediția a doua. :)

Decizia mea poate părea o mică tortură pentru cei care ocolesc cărțile românești. Ei bine, nu-i deloc așa, iar neîncrederea asta pe care o ducem cu noi vizavi de literatura română este, în mare parte, cauzată de prejudecăți și nu vine dintr-o experiență directă, relevantă pentru ce s-a publicat în ultimii ani la noi. În timpul școlii, și eu m-am ales cu o aversiune față de cărțile impuse de programă, pe care le-am ocolit cu obstinație, bazându-mă doar pe ceea ce învățam din culegerile de comentarii literare. De-a lungul multor ani, m-am ferit de autorii români, convinsă că nu sunt pe gustul meu. M-am înșelat, dar a trebuit să descopăr de una singură treaba asta.

21

Văduvele de joi seara – Claudia Piñeiro

► „Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro ◄

Ed. Univers, 2011, 191 pag. | Traducere: Lavinia Similaru 

Titlu original: „Las viudas de los jueves”, 2005 | Țara: Argentina

Trebuie să recunosc că n-aș fi luat în considerare „Văduvele de joi seara”, de Claudia Piñeiro, dacă nu mi-l recomanda o prietenă în gusturile căreia am încredere. Pe Goodreads n-are o notă tocmai bună, de autoare nu știam nimic, titlul nu mă atrăgea, ba chiar mă ducea cu gândul la o literatură pentru femei pe care, în general, o cam evit. Iată însă că romanul s-a dovedit o surpriză foarte plăcută și mi-a trezit interesul pentru alte cărți ale scriitoarei argentiniene (la noi a mai fost tradus „Betibú”, tot la Univers, despre care o cititoare spune că e chiar mai bun).

În capitole scurte, care alternează mai multe puncte de vedere, Claudia Piñeiro ne introduce treptat în viața câtorva locuitori din Altos de la Cascada, un cartier select și bine păzit de la periferia orașului Buenos Aires. Inițial, romanul pare să se îndrepte spre genul polițist: încă din primele pagini, are loc o triplă moarte suspectă, un fapt de necrezut pentru o comunitate atât de sigură. Foarte repede însă, firul detectivistic este lăsat deoparte, iar narațiunea se concentrează asupra câtorva familii prietene, în special a soțiilor, ale căror vieți sunt urmărite în paralel. Se va reveni asupra celor trei morți abia la final, când, după ce am început să intuim motivele din spatele tragicului eveniment, vom avea parte și de o întorsătură de situație.

7

O listă cu cărți la jumătatea anului (2017)

Zilele astea am realizat că suntem la jumătatea anului – momentul pentru lista cărților faine pe care le-am citit până acum. Privirea asta retrospectivă îmi este și mie de ajutor, pentru că recitesc listele din anii trecuți și observ cum evoluează (sau involuează) numărul cărților citite, proporția dintre cărțile ușoare și cele dificile, dar mai ales calitatea lecturilor. E momentul în care îmi dau seama că m-am îndepărtat (din nou!) de planurile de lectură și că am ocolit cărțile mai importante pentru mine, prinsă de valul noilor apariții sau din cine știe ce alte motive. 

Până acum am citit 39 de cărți – veți spune că e foarte bine. Există însă un dar: uitându-mă pe Goodreads, unde țin evidența lecturilor, îmi dau seama cât de puțin contează, de fapt, acest număr. Sinceră să fiu, nu mai găsesc niciun motiv de mândrie în a citi anual foarte multe cărți, pentru că intervine întrebarea: câte dintre acestea sunt cu adevărat importante? Câte dintre ele m-au schimbat sau m-au învățat ceva? Dincolo de plăcerea lecturii, pe care o pot regăsi atât într-o carte complicată, cât și în una fantasy, science-fiction sau pentru copii, am nevoie de cărți care să-mi lărgească în permanență granițele lumii interioare, cărți care să-și lase amprenta asupra mea, într-un fel sau altul.

7