O listă cu cărți la finalul anului (2017)

Finalul lui 2017 a fost cam agitat și foarte zgârcit cu timpul de citit & scris, dar era păcat să stric tradiția și să nu trec în revistă lecturile din ultimele șase luni. Faptul că am reușit să termin azi lista asta înseamnă că n-am pregătit nimic pentru Revelion, dar sper ca prietenii să mă ierte (promit să mă revanșez cu un quiche și un cheesecake în ianuarie!). Fără alte introduceri (destul de atipic pentru mine), iată cărțile preferate dintre cele citite din iulie până-n decembrie, de la cea mai recentă lectură la cea mai îndepărtată. Unde am reușit să scriu o cronică, am pus link în titlu. În cazul celorlalte sper să recuperez în 2018. Dacă tot suntem în ultima zi a lui 2017, vă doresc un an nou excelent, cu sănătate și experiențe memorabile, cu multe lecturi faine, prieteni buni și tot ce vă mai doriți voi!

20

Fragment: „Oameni independenți”, de Halldór Laxness

„Oameni independenți”, de Halldór Laxness, pe care am citit-o în engleză acum patru ani, a rămas una dintre cărțile mele preferate. Pe atunci, habar n-aveam că mai multe romane ale autorului islandez, care a primit Nobelul în 1955, au fost traduse și la noi prin anii 1960. Îmi propun mereu să recitesc „Oameni independenți”, însă deocamdată n-am reușit; între timp am găsit într-un anticariat ediția românească, apărută în 1964 la Editura pentru Literatură Universală, în traducerea lui Ion Vinea (un important poet român simbolist). Ilustrația de pe copertă îi aparține lui Sabin Bălașa; mi-a evocat una dintre scenele care m-au impresionat atât de tare, încât o țin minte și astăzi. Mi-e dragă ediția asta, deși nu știu dacă o voi citi cap-coadă vreodată; paginile sunt îngălbenite și scrisul mic, făcând lectura anevoioasă, dar eu sper totuși că romanul va fi reeditat într-o bună zi.

După atâta timp, mare parte din romanul ăsta mi s-a șters din memorie; au rămas însă câteva scene remarcabile, umorul și ironia lui Laxness (de multe ori subtile), emoțiile puternice pe care mi le-au trezit poveștile lui. Bjartur, protagonistul cărții, este un personaj greu de uitat, care m-a marcat. E un amărât de fermier islandez care trăiește la limita subzistenței, dar e totodată un tip dur, orgolios și încăpățânat, care ține piept valului de schimbări economice și politice care s-au abătut asupra Islandei la începutul secolului 20. Înfruntând cu stoicism bolile, sărăcia, foametea și moartea, Bjartur se bizuie numai pe propriile forțe și nu cere ajutor nimănui. Se războiește cu oricine și orice vrea să-l îngenuncheze, fie că e vorba de oameni, de sistem, de natură sau de forțe supranaturale. E un erou de multe ori ridicol, care crede cu încăpățânare în dreptul lui la independență.

0

Praga – ghid literar & listă de lectură

Strada Karmelitská din cartierul Malá Strana

Aveam douăzeci și un pic de ani când am ajuns întâia oară la Praga. Totul era foarte ieftin pe atunci și orașul era mult mai puțin aglomerat. Deși aveam buzunarele mai mult goale, ne-am permis să închiriem o cameră în centru, să bem Pilsner Urquell și să mâncăm într-un restaurant tradițional – ba ne-au ajuns și pentru mici suveniruri. E drept că n-am dat bani pe transport, pentru că am făcut autostopul dus-întors de la Budapesta. La dus a fost bine, în schimb la întors (era într-o duminică) am mers enorm de mult pe jos, pentru că nu găseam decât curse scurte și rare. Am trecut două granițe cu piciorul, am fost scoși de pe autostradă de poliție (ocazie cu care am aflat că, în cehă-slovacă, numele meu se pronunță Țoioțaru), între timp se înnoptase și deja mă imaginam dormind pe prispa unuia dintre centrele comerciale înșirate de-a lungul drumului. Și totuși, călătoria s-a terminat cu bine, în cele din urmă am găsit o mașină care ne-a dus până la Budapesta. A fost prima mea ieșire peste graniță și a rămas o călătorie memorabilă. 

De data asta, am ajuns la Praga cu Czech Airlines (zbor direct), am avut bani pentru aproape tot ce mi-am dorit (în limite rezonabile), dar călătoria tot a avut un grad de imprevizibilitate, pentru că am stat în casa unei persoane pe care n-o mai întâlnisem niciodată. Pe la începutul anului m-am trezit cu o invitație la Praga din partea unei tipe pe care n-o cunoșteam decât vag, prin intermediul blogului. Nu știam cum arată, nici ce hram poartă, nici dacă e vreo țăcănită sau o criminală în serie. Bineînțeles că i-am acceptat invitația. Datorită ei am petrecut zece zile super faine în Cehia, o călătorie în care am înghesuit cât de mult am putut și din care m-am întors șchiopătând, la propriu, din cauza bătăturilor.

8

Cărți faine, mai puțin cunoscute

Pentru cine se întreabă, poza e făcută acasă la Nora Iuga. :)

Pentru că am schimbat template-ul blogului și nu mai pot să pun foarte multe chestii în bara laterală, am hotărât să mut într-un articol lista cu cărți mai puțin cunoscute, care cred că merită să ajungă la mai mulți cititori. O să mai adaug și alte titluri, pe măsură ce le descopăr (le voi pune la început, ca să fie mai ușor de reperat). Pentru mai multe detalii, la fiecare carte există un link către cronica pe care am scris-o pe blog. 

12

Lucruri interesante aflate din cărți (1)

O Arcă a lui Noe realizată pe la 1880 în regiunea Erzgebirge, vândută aici.

Nu știu multe, dar învăț. Cred că ăsta ar fi motto-ul meu, dacă ar fi să-mi aleg unul. Însă uneori am impresia că bat pasul pe loc, pentru că peste o vreme uit o parte din ce-am învățat, în special datele – cu ele am o mare, mare problemă. Veți crede, poate, că vă duc cu preșul dacă vă mărturisesc că nu știu anul când am terminat liceul sau facultatea, dar chiar așa este. Ultima oară când cineva m-a întrebat asta și nu am știut să-i răspund, am zis (mai în glumă, mai în serios) că ar trebui să-mi notez datele și să le memorez. Am impresia că undeva prin creierul meu e întreruptă o sinapsă, altfel nu-mi explic fenomenul. În schimb, în ultimii ani am observat cu uimire că memoria mea stochează o mulțime de cărți și de autori. Când cineva nu-și amintește un titlu, bam, îi servesc autorul și cartea, chiar dacă n-am citit-o. Misterioase sunt căile creierului. Măcar mă consolez cu gândul că lectura îl antrenează un pic (vezi punctul 1). 

Dar să revin la tema articolului. Ați observat, probabil, că sub denumirea blogului scrie așa: „Cărți cunoscute, cărți neștiute și lucruri interesante pe care le descopăr în paginile lor” (Edit: între timp nu mai scrie, pentru că am schimbat template-ul blogului și încă nu m-am hotărât unde să pun descrierea asta). Iar dacă nu e prima oară când mă vizitați, ați mai observat că la finalul unor cronici vorbesc pe scurt despre diverse aspecte care mi-au trezit curiozitatea în timpul lecturii. Mă gândeam de multă vreme să fac un articol separat cu aceste „lucruri interesante aflate din cărți”, dar iată că abia acum m-am mobilizat – și n-am dat copy-paste textului inițial, ci am studiat mai mult fiecare subiect în parte, descoperind pe parcurs și alte chestii demne de menționat (bine, sper să vi se pară și vouă la fel de interesante cum mi s-au părut mie :D).

8