Viața mea printre cărți (VIII)

Dolors citește în orice minut liber
(aici se chinuia cu o trilogie de Sigrid Undset) 

Povesteam mai demult despre întâlnirile mele cu doi cititori pe care i-am cunoscut pe site-ul de literatură Goodreads: englezoaica Knig și irlandezul Declan, doi oameni foarte simpatici, cu care încă țin legătura. Anul acesta am reușit să întâlnesc o a treia cititoare, cu care am schimbat, în ultimii ani, o mulțime de impresii legate de literatură și invitații reciproce de a ne vizita. Nu numai că am cunoscut-o pe catalana Dolors, dar am și locuit în apartamentul ei din Torredembarra, o micuță localitate aflată la malul mării, cam la o oră depărtare de Barcelona. Dacă cineva mi-ar fi spus că voi reuși să leg astfel de prietenii pe un site de literatură, n-aș fi crezut în ruptul capului. Dar iată că, prin nu știu ce conjunctură fericită a sorții, am aterizat, pentru trei zile, în viața unui om pe care nu-l mai întâlnisem niciodată până atunci. 

Dolors s-a dovedit o gazdă extraordinară, iar eu m-am simțit de parcă ne cunoșteam dintotdeauna. I-am admirat biblioteca și colecția de obiecte aduse din călătoriile ei, am vorbit despre cărți și ne-am supărat că încă nu sosise cadoul ales de mine pe Book Depository, Nostalgia lui Mircea Cărtărescu. Am cutreierat ore în șir pe străzile din Raval, El Born, Poble Sec și Barrio Gotico, am descoperit cafenele retrase în care nu era nici picior de turist, am încercat să găsim câteva din locațiile menționate în romanele lui Carlos Ruiz Zafón. Dacă nu era ea, nu cred că reușeam să dibuiesc intrarea în Plaza de San Felipe Neri, ascunsă undeva prin labirintul de alei înguste și întortocheate din cartierul gotic (la intrarea în piață este clădirea unde, în Umbra vântului, se află apartamentul Nuriei Monfort). Trebuie să mărturisesc că am plecat de acasă cu intenția de a urma traseul alcătuit de Zafon pentru prima carte din trilogia Cimitirul cărților uitate - o misiune care, la fața locului, s-a dovedit mult mai complicată decât mi-am imaginat. Voi scrie o postare separată despre acest traseu, la care am adăugat locații din Jocul îngerului, carte pe care am citit-o la începutul acestui an (am scris despre ea aici). 

Pe lângă Barcelona, am vizitat și zona în care locuiește Dolors. În toate orășelele în care am fost - Tarragona, Altafulla și Torredembarra - am găsit arhitectură din secolele XVII-XVIII, clădiri destul de bine întreținute, și, desigur, marea aflată la o aruncătură de băț. Mi-a plăcut la nebunie mica plajă de lângă Altafulla, unde se află castelul medieval al Marchizilor de Tamarit, care nu poate fi vizitat decât dacă aveți planuri de însurătoare (sau măcar unele inventate), pentru că este o locație privată folosită pentru nunți extrem de scumpe. 

Întâmplarea a făcut să vizitez trei biblioteci din Barcelona, dintre care doar una era pe lista mea, mai mult datorită locației pe care am descoperit-o în Jocul îngerului. Este vorba despre biblioteca din Edifici de les Aigües, o clădire impunătoare care, la 1890, îndeplinea rolul de rezervor de apă pentru cascada din Parcul Ciutadella (voi spune mai multe despre ea în articolul dedicat lui Zafon). A fost o adevărată aventură până am reușit să pătrund înăuntru împreună cu Dolors, dar a meritat: deși interiorul este simplu, am fost impresionate de coloanele în stil romanic și coridoarele înguste și înalte, unde astăzi studiază elevii universității particulare Pompeu Fabra. La întoarcere, pe holurile moderne ale universității ne-a ademenit o muzică îndepărtată (erau câteva măsuri din „Dansul ungar” al lui Brahms), și uite-așa am ajuns noi la un concert susținut de trei coruri ale studenților din Barcelona. Aceste evenimente neprogramate sunt, în mod clar, cele mai faine. 

Celelalte două biblioteci au răsărit în calea mea din întâmplare. Pe prima am găsit-o când, fiind în căutarea unei toalete, am intrat într-o clădire a Universității din Barcelona. Mă așteptam să fiu întoarsă din drum, dar, spre marea mea surpriză, nimeni nu m-a întrebat ce caut acolo, așa că am putut să umblu în voie prin sălile, coridoarele și curțile interioare ale frumoasei clădiri de pe Gran Via de les Corts Catalanes. Am fost atât de copleșită de norocul meu neașteptat, încât am uitat motivul pentru care intrasem, de fapt, acolo. Am făcut multe poze, dar mă voi limita doar la cea cu biblioteca din incinta Universității, unde se studiază, printre altele, filologie, filosofie și Belle Arte. Dacă ajungeți în Barcelona până pe 8 iulie, puteți vizita clădirea gratuit, cu programare prealabilă pentru turul ghidat (mai multe informații aici).

Am descoperit a doua bibliotecă în incinta unei foste mănăstiri din secolul XII, Sant Pau del Camp din zona El Raval, care, din câte am înțeles, are cea mai veche biserică din Barcelona. Interiorul în stil medieval m-a făcut să regret că nu locuiesc în acest oraș extrem de ofertant, unde mersul la bibliotecă pare a fi o plăcere în sine. Aici am găsit câteva panouri pe care erau înșiruite titluri de cărți a căror acțiune se petrece în cartierul Raval, printre care La Marge de André Pieyre de Mandiargues (roman care a luat Premiul Goncourt) și The Thief's Journal al lui Jean Genet, un autor pe care mi-am propus de multă vreme să îl citesc. 

Ar fi multe de spus, dar voi încheia cu Plaza del Diamante (Plaça del Diamant în catalană), de care știam din titlul omonim al cărții lui Mercè Rodoreda, și despre care am aflat că există în realitate de pe blogul Laviniei. De altfel, am întâlnit-o pe Lavinia chiar în această piață aflată în cartierul Gràcia, pe care l-am bătut apoi în lung și-n lat până târziu în noapte. Nu pun nicio poză cu Lavinia, pentru că vreau să rămânem în relații amicale :P, dar a fost minunat să o cunosc după ce am discutat atâta vreme, mai întâi pe Goodreads, iar apoi pe blogurile personale. Tot de pe blogul Laviniei am aflat de un grafitti cu Mercè Rodoreda, însă nu știam locația exactă - printr-o pură coincidență, am fost „debarcată” chiar acolo în ultima mea zi în Barcelona (zona se află la intersecția dintre Avenida Diagonal și Carrer de Numància - o puteți vedea pe Google Maps aici). Acum este musai să citesc și romanul, după ce am văzut piața și statuia La Colometa, numită după personajul principal al cărții și folosită ca loc de cățărat de copiii din cartier. 

PS: Foarte ciudat este că m-am întors cu chef de gătit. Acum mă duc să-mi încerc norocul la tortilla cu spanac, la care mi-a rămas gândul după ce am gustat-o acasă la Dolors, împreună cu tradiționala tortilla de patatas. Acestea două par ușor de făcut, mai complicate sunt celelalte mâncăruri pe care le-am testat, dintre care vreau să încerc patatas bravas cu două tipuri de sos (unul este allioli), calçotada cu sos romesco (o să încerc cu praz, sper să iasă ceva) și un fel de hamburger ce are deasupra un strat de ceapă călită cu miere sau zahăr brun, care mi-a plăcut la nebunie.