Jurnal de lectură – martie

duminică, 26 martie 2017

Pentru că, până apuc eu să scriu recenziile, uneori am poftă să împărtășesc unele impresii despre cărțile pe care le citesc, m-am gândit să deschid un jurnal de lectură. Să vedem cât timp voi reuși să mă țin de el. Pentru prima postare, am notat impresii retroactive. Așadar, a se citi de jos în sus. :)

25 martie

Cât de mișto este „Casa Heap” a lui Edward Carey! Mi-a plăcut cartea ca obiect de când am văzut coperta, iar apoi am descoperit că are în interior și desene ale autorului (fiecare capitol începe cu o ilustrație alb-negru), dar nu mă așteptam să fiu atât de încântată de poveste. Am citit câteva pagini și am fost fermecată pe loc – deja am ajuns la jumătate, dar pe de altă parte n-aș vrea să se termine. Nu-i tocmai o carte pentru copii, ci mai degrabă pentru adolescenți și adulți, căci are mult umor negru și întâmplări macabre, care pe alocuri sunt surprinzător de dure. Mie-mi place la nebunie și mă amuză de numa-numa – plus că și scriitura e foarte faină și nu-i pot găsi niciun cusur cărții ăsteia. Mi se pare povestea perfectă pentru un adult care păstrează încă un spirit de copil și gustă totodată umorul negru și scenele grotești – cred că tocmai mi-am făcut un profil sumar de cititor. :))

Momentan, am lăsat deoparte „Simpatizantul”, dar observ că sunt ceva mai interesată să continui lectura – are totuși și destule părți faine.

Casa Heap roman Edward Carey Polirom

18-23 martie

Citesc „Simpatizantul” lui Viet Thanh Nguyen, care a primit Pulitzerul în 2016. Deși am zis că nu mă voi mai arunca la următorul Pulitzer – în Sticletele și în Toată lumina pe care nu o putem vedea am întâlnit o scriitură care n-a prea fost pe gustul meu și constat că ceva mă ține la distanță în toate poveștile astea americănești cu drame ce-mi par fabricate –, subiectul din „Simpatizantul” mi s-a părut foarte promițător (e vorba de un vietnamez, comunist convins, care s-a infiltrat ca spion în rândurile Poliției secrete din Vietnamul de Sud, ducând o viață dublă; povestea se petrece în timpul și după căderea Saigonului, eveniment petrecut în 1975), iar menționarea unui umor negru „ucigător” (citez coperta 4) m-a convins să-i mai dau o șansă acestui Pulitzer cu care s-ar părea că nu prea mă împac. 

Romanul lui Nguyen este într-adevăr interesant, deși nu atât de mult pe cât mă așteptam, scriitura are sclipiri pe alocuri, în schimb n-am găsit nicio urmă de umor negru (sau o fi, dar nu din cel care-mi place mie). Mă așteptam la o carte foarte dură – „asasinate, explozii, dezmembrări, viol în grup, torturi cumplite” (citez coperta 4, din nou) –, dar până acum nu m-a oripilat nimic, totul pare un joc căruia deocamdată nu-i pot percepe tragismul. Ceva mă împiedică să cred (și să trăiesc) în lumea cărții, n-o pot lua în serios cu adevărat. Dacă până la final nu voi rezona nici cu romanul ăsta, de la anul mă voi gândi de zece ori înainte de a trece premiatele Pulitzer pe lista mea de lecturi.

Simpatizantul roman Art Viet Thanh Nguyen


21-23 martie 2017

Pentru că mi-a plăcut „Incredibilul pelerinaj al lui Harold Fry” de Rachel Joyce, am zis să încerc și „The Love Song of Miss Queenie Hennessy”, scrisă din perspectiva lui Queenie, femeia a cărei scrisoare de rămas-bun îl pune pe Harold pe drumuri. Am ales un audiobook, am ascultat aproape două ore din zece (oare cât înseamnă asta în pagini? Dacă romanul are 350 de pagini, probabil că am ascultat 70), dar m-am plictisit destul de tare. Queenie, aflată în stare gravă într-un azil (sau spital?), începe să-i scrie o nouă scrisoare lui Harold, după ce află că bărbatul a pornit spre ea per pedes (mă așteptam să fie mai mult tămbălău pe tema asta, prea a fost acceptată repede ideea). Femeia tot pomenește de niște secrete, probabil că va mai trebui să ascult câteva ore pentru a afla despre ce e vorba, dar nu cred că mai am răbdare. Deocamdată, Queenie doar îmi zgândăre curiozitatea și nici măcar restul poveștii nu e cine știe ce. În mod clar, lectura cu voce tare transformă o carte lentă într-una și mai lălăită. O fi și primăvara de vină, acum prefer să ascult ciripitul păsărilor – cel puțin când merg pe jos și e soare, uit de audiobook-uri.

Cântecul de dragoste al lui Miss Queenie Hennessy Rachel Joyce

22 martie

S-a lămurit misterul prețurilor foarte mari pe care anumite cărți îl au la Târgul cărții. După ce am discutat cu un autor pentru rubrica „Bibliotecă de scriitor”, am trecut în wishlist câteva dintre titlurile recomandate de el. Cât editam interviul, am avut norocul să găsesc două cărți pe site-ul anticariatului, la un preț decent. Evident, le-am cumpărat. Ulterior, au apărut în stoc alte titluri, dar la prețuri incredibile: „A patra mână”, de Irving, costă 36 de lei, iar „Senilitatea” lui Svevo – 54 de lei, ediția dinainte de '89 (în condițiile în care ediția nouă e mai ieftină). Mi s-a părut mie ceva dubios, ca apoi să aflu că băieții de la anticariat au văzut interviul respectiv. Eheei, de-ăștia-mi sunteți! Nu mi se pare deloc ok, dar chiar își închipuie că cineva va da atâția bani pe o carte uzată?


13-22 martie

Am terminat de ascultat două audiobook-uri pentru copii/adolescenți:

* „Wonder”, de R.J. Palacio: îl are drept protagonist pe Augie, care ar fi un băiat destul de normal, dacă nu s-ar fi născut cu o gravă diformitate facială, care l-a împiedicat până acum să meargă la școală. Cartea povestește pățaniile și problemele lui în clasa a V-a, când are de-a face cu copii mai mult sau mai puțin toleranți. Mă așteptam ca Augie să fie un narator cam enervant și plângăcios, iar cartea să fie una foarte tristă, care mă va manipula emoțional, și totuși nu s-a întâmplat nimic de genul ăsta. Augie nu dramatizează situațiile mai mult decât e nevoie, are umor și un mod destul de realist de a privi lucrurile. Aflăm povestea lui din mai multe perspective, căci cartea are mai mulți naratori – și chestia asta a fost o surpriză plăcută. Dincolo de tragismul situației, e o poveste optimistă, care conține câteva lecții de viață. Tocmai din acest motiv, unii cititori spun că nu este o carte realistă – dar cred că mai important e mesajul ei, nu cât de fidelă este realității.

* „The Book of Lost Things”, de John Connolly: o poveste fantastică întunecată, destul de macabră, cu scene cam dure, total nepotrivite pentru o minte tânără –chiar dacă naratorul este un copil. E vorba de un băiat rămas fără mamă, care trebuie să se adapteze unei existențe noi, alături de o mamă vitregă și un tată mai mult absent. Într-o zi, pătrunde prin grădină într-o altă lume, populată de tot felul de creaturi ciudate și de personaje din basmele cunoscute, a căror poveste are însă întorsături neașteptate. Albă-ca-Zăpada este o grăsană enervantă, cei 7 pitici sunt de fapt comuniști, Scufița Roșie a făcut sex cu un lup, dând naștere unei specii noi, o femeie crudă vânează copii și transplantează capete de om pe corpuri de animale, un cavaler homosexual își caută iubitul dispărut. Pe alocuri, cartea e cam dubioasă (mă refer la violență și la nuanțele sexuale) și are destule pasaje plictisitoare. Deși e promovată drept literatură pentru adolescenți, se adresează mai degrabă adulților.


5-7 martie

Nici prin gând nu mi-a trecut că voi citi o carte la Berlin. N-am luat niciuna în bagaj, cu gândul că voi face o vizită la Oxfam Buchshop și ar fi bine să păstrez nițel spațiu pentru câteva cărți în engleză. Duminică seara, când ne-am întâlnit în față la Bode Museum, Vio a scos din rucsac cartea lui Emily Carroll, „Through the Woods”. Am rămas paf. O împrumutase de la biblioteca din Frankfurt special pentru mine (Vio, you rock!), așa că a fost musai s-o citesc. Două nopți la rând, după ce A. se culca, am stat în baie, pe veceu, și am devorat cartea. Oricum lumina era mai bună decât în cameră. Super mișto ilustrațiile (stilul autoarei este foarte variat), iar povestirile sunt chiar creepy. Am sărit peste „His Face All Red”, pe care o citisem deja online pe site-ul autoarei (again, mulțam pentru link, Vio!). Vreau să am cartea asta, sper să apară și la noi. Nu credeam că există cărți grafice horror. :D

Emily Carroll carte grafică Through the Woods Prin pădure
Pagini din „Through the Woods”, de Emily Carroll

Am reușit să ajung la Oxfam Buchshop din cartierul Schöneberg (Hauptstraße 20, Berlin) și am plecat de acolo cu trei cărți – toate au costat 8 euro, eu zic că e chiar bine. Habar n-aveam că există astfel de magazine prin Europa (și SUA), unde oamenii donează lucruri care se vând apoi la prețuri rezonabile, iar banii sunt folosiți pentru campanii de ajutorare a țărilor sărace. În România n-avem așa ceva, deși ar trebui să existe măcar în București un magazin Oxfam – pe bune, îmi vine să deschid eu unul, deși nu cred că e foarte simplu, nu e ca o franciză Fornetti pe care o cumperi și te apuci de treabă.

A, iar la bagaj s-a mai adăugat „Three Men in a Boat”, adusă în dar de Vio. :D 

Cărți luate de la Oxfam Buchshop, Berlin
Cărțile cumpărate de la Oxfam Buchshop, Berlin + cadoul de la Vio

20 de comentarii

  1. Ce să mai spun de anticarii din Iași, care vând cărțile de dinainte de 1990 la prețuri infinit mai mari decât reeditările lor? Sunt niște cărpănoși și am început să-i evit. Și-au ridicat dughenile în Lăpușneanu, păcat de numele sonor al străzii :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar ce strategie de vânzare mai e și asta? N-are nicio logică. Mă întreb dacă cineva cumpără ediții „comuniste” la prețuri atât de piperate. Așadar, anticarii din Iași sunt mai cu moț. :) În Brașov, Pitești, chiar și Timișoara, am observat că edițiile vechi au prețuri foarte decente. Și în anticariatele din București sunt prețuri bune, dar se mai întâmplă anomalii de genul acesta.

      Ștergere
  2. Terorista a cumparat din București Jurnalul lui Samuel Pepys cu 10 lei (după propria ei mărturisire), eu am dat 30 :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu auzisem de Samuel Pepys și al său jurnal. L-am căutat de curiozitate pe Târgul cărții și, într-adevăr, volumul costa 10 lei - momentan este epuizat. Probabil că este o selecție de însemnări, văd că jurnalul complet are peste 2000 de pagini!
      Cei de la Târgul cărții expediază în toată țara, cred că ați ieși mai ieftin chiar și cu taxa de transport, față de prețurile din Iași. Eu am un wishlist pe siteul lor și mai verific din când în când dacă apar pe stoc anumite cărți care se găsesc mai greu. Au și prețuri decente, din fericire.

      Ștergere
    2. PS: Mi-aș fi dorit „Mistere” de Knut Hamsun, dar costa 34 lei la TC. Credeam că nu o va lua nimeni. M-am înșelat, observ acum că s-a vândut.

      Ștergere
    3. Astea vechi se pot citi și pe gratis :) http://www.gutenberg.org/ebooks/3331

      Ștergere
    4. Mulțam pentru link, doarlegumă! :)

      Ștergere
  3. Si mie mi s-a parut plictisitoare The Love Song, desi Pelerinajul mi-a placut mult. De fapt, cred ca nu am terminat-o, avand in vedere ca nu-mi amintesc despre ce secrete era vorba :)).
    Uau...ce preturi la anticariat! Am crezut ca numai prin Constanta se practica asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a plăcut Pelerinajul, a fost o poveste mai alertă, care m-a captivat imediat. Lavinia spunea să încerc varianta scrisă, dar deocamdată las cartea în standby, poate o reiau la iarnă (apropo, se pare că abia la final se dezvăluie chestii, deci poate chiar n-ai terminat-o :)) ).
      Hmm, auzisem că se găsesc cărți interesante la anticariatele din Constanța, chiar plănuiam să le vizitez la vară, dacă ajung prin centru. Eu am un prag psihologic, nu pot să dau mai mult de 15 lei pe o carte veche, așa că s-ar putea să plec cu mâna goală. :))

      Ștergere
    2. Foarte rau ca n-ai terminat-o, acolo e cheia. Dar na, inteleg oarecum.

      Ștergere
  4. Poate am ramas eu in urma si nu le mai stiu. Nu am mai bantuit dinainte sa nasc. Poate la vara cutreieram impreuna. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Probabil că nu s-au schimbat prea multe - de prețuri nu aflasem nimic, doar că poți găsi ciudățenii prin anticariatele din Constanța. Ce fain ar fi să mergem împreună! Dau un semn când ajung prin oraș. :D

      Ștergere
  5. Jurnalul tău de lectură m-a dus cu gândul la cel al lui Alberto Manguel, care spunea că:''noi suntem , în esență, animale cititoare:arta cititului ne definește în sensul cel mai larg ca specie.Venim pe lume cu nevoia de a găsi narațiunea în tot ceea ce există:în peisaj, pe cer, pe fețele celorlalți și, desigur, în imaginile și cuvintele creata de însăși specia noastră.''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru citat, e tare fain! Eu tind să cred că suntem mai degrabă animale povestitoare. :) N-am ajuns încă la cartea lui Manguel, de fapt nici n-o am în bibliotecă - am doar „Biblioteca nopții”, și nici pe aceasta n-am citit-o...

      Ștergere
  6. Mnguel sta mereu pe noptierea mea. E un panaceu pentru visare, liniste, un echilibru al mintii, dar si al sufletului. Iti pot imprumuta ''Jurnalul'' sau ''Toti oamenii sunt mincinosi.''Biblioteca noptii'' doar am rasfoit-o. Sper sa gasesc un moment de ragaz sa o citesc, pentru ca e cu adevarat superba.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru gândul bun, o să țin minte că pot apela la tine când vreau să citesc cele două cărți de Manguel. :) De fapt, nici nu știam de ele, vă că au fost publicate la Baroque Books & Arts. Am o perioadă foarte aglomerată acum și e tare frustrant că nu mai am timp de lectură, mai ales că am un teanc (nu foarte mare) de cărți la care mă uit cu jind. Așa că deocamdată mă abțin de la împrumuturi, dar sper să vină și vremuri mai relaxate. :)

      Ștergere
  7. ''Istoria lecturii'' a lui Manguel este fascinanta. Cand am avut ocazia nu am cumparat-o si acum regret pentru ca nu o gasesc in nici un anticariat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sper să o găsești până la urmă - bucuria e cu atât mai mare când dai de o carte pe care ai căutat-o multă vreme. :) Când o să am ceva mai mult timp, o să încep și eu „Biblioteca nopții”. Ai vorbit foarte frumos de Manguel și chiar m-ai făcut curioasă. :)

      Ștergere
  8. Uitasem de ultima lui carte aparuta la noi, ''Un cititor in padurea din oglinda'' in care Manguel defineste ''cititorul ideal''."Cititorul ideal exista in momentul care-l precede pe cel al creatiei.Cititorii ideali nu reconstruiesc o poveste: o re-creeaza." Candva va veni si momentul Manguel pentru tine. Sunt sigura ! Asa ca mai ai o carte de citit de Alberto Manguel , pe care ti-o pot imprumuta cu drag.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A, da, mai e și aceea. :) Mulțumesc din nou, e un gest foarte frumos că-mi oferi cărți împrumut, chiar dacă nu ne cunoaștem. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.