Povești din strada Broca – Pierre Gripari

duminică, 31 mai 2020

recenzie Povești din strada Broca Pierre Gripari
„Vrăjitoarea din strada Mouffetard și alte povești din strada Broca”, de Pierre Gripari
Original: „La sorcière de la rue Mouffetard et autres contes de la rue Broca”, 1967 | Franța

Undeva în Paris, traversând granița dintre 5th arrondissement și Croulebarbe, se află și astăzi Rue Broca, o străduță îngustă unde, în anii '60, locuiau oameni cu naționalități diverse și aproape niciun francez: „o stradă într-un alt plan, subterană în aer liber, care, deși face parte din Paris, nu este deloc Paris, ci constituie în sine un mic oraș”. Pe Rue Broca, la numărul 69, se afla pe atunci prăvălia lui Papa Saïd, vizitată adeseori de un anume Monsieur Pierre, care pretindea că este scriitor, deși nimeni nu-i văzuse cărțile în librării. Doar copiii au înțeles imediat cine se ascunde sub înfățișarea bărbatului blond, coafat ca un arici, care purta în fiecare zi o barbă de două zile: o bătrână vrăjitoare!

„Copiii înțeleg totul. Dacă ei ar fi fost singurii cititori ai cărții, nici nu m-aș fi gândit să scriu o prefață și să dau unele explicații”, spune Pierre Gripari în primele pagini ale volumului. Odată demascat și îmblânzit, Monsieur Pierre îi distrează pe copii spunându-le povești, iar când cele cunoscute se epuizează, încep să inventeze împreună istorii noi, în care, printre situațiile imposibile și personajele fantastice, își fac loc Nadia și Bachir, copiii lui Papa Saïd, sau Nicolas și Tina, copiii unui italian care locuiește în hotelul de lângă prăvălie.

Astfel ia naștere un savuros folclor modern al străzii Broca, populat de personaje clasice cu un twist: o nimfă a izvoarelor care iese din robinet după miezul nopții, o vrăjitoare care-și face veacul în dulapul cu mături, însă nu apare decât atunci când cineva pronunță formula Sorcière, sorcière, Prends garde à ton derrière!, un uriaș cu șosete roșii care vrea să se micșoreze și ajunge să îi ceară ajutorul Papei de la Roma, sau o jucărie clarvăzătoare care pleacă în lume pentru a îndeplini dorința lui Bachir, aceea de a avea o bicicletă. Sunt însă și personaje cu specific local, cum este Lustucru, a cărui poveste „explică” în cheie comică originea unui cântec pentru copii din secolul 18, C'est la mère Michel.

Finalul povestirilor este întotdeauna unul fericit, deși personajele nu sunt scutite de situații înfricoșătoare sau dramatice, ba uneori narațiunea ia o turnură întunecată, așa cum se întâmplă cu Martine din povestirea „Zâna din robinet”. Însă tonul este în general unul sprințar, lejer și plin de haz, fiindcă accentul este pus pe latura amuzantă a vieții, pe imprevizibil și surpriză, iar nuanțele didactice sau moralizatoare sunt prezente doar într-o mică măsură.

„Singurele povești care mă interesează cu adevărat sunt cele despre care știu cu certitudine că nu s-au întâmplat niciodată și nici nu se vor putea întâmpla vreodată”, spune Pierre Gripari, continuând: „O istorie imposibilă, care nu-și poate justifica existența prin dovezi documentare sau ideologice, are toate șansele să conțină mai mult adevăr profund decât o poveste care este doar plauzibilă. Cred că asta mă face mai realist, în felul meu, decât toți acei oameni care au impresia că iubesc adevărul și care toată viața se lasă păcăliți prostește de minciuni insipide – adevărate doar în măsura în care ei înșiși sunt insipizi!”

J'ai eu bien des malheurs dans ma carrière littéraire, dont j'attribue la plus grande partie au fait que le Français en général – et en particulier le Parisien n'aime pas les histoires. Il réclame la vérité ou, à défaut, la vraisemblance, le réalisme. Alors que moi, les seules histoires qui m'intéressent vraiment sont celles dont je suis sûr, dès le début, qu'elles ne sont jamais arrivées, qu'elles n'arriveront jamais, qu'elles ne peuvent pas arriver. J'estime qu'une histoire impossible, du seul fait qu'elle n'a pas, pour se justifier d'être, une quelconque prétention documentaire ou idéologique, a toutes les chances de contenir beaucoup plus de vérité profonde qu'une histoire simplement plausible.

Am auzit de Pierre Gripari și de poveștile lui din strada Broca abia în urmă cu o săptămână, pe când eram în căutarea unor lecturi mai simple în limba franceză. M-au atras imediat titlul și coperta, însă, fiind vorba de o carte pentru copii care-mi era complet necunoscută, nu aveam mari așteptări și o priveam mai degrabă ca pe o lectură de studiu. Prima proză mi s-a părut cam copilăroasă (e vorba chiar de „La sorcière de la rue Mouffetard”), însă rezerva mea s-a topit curând în fața acestor povestiri inventive, amuzante, năstrușnice și pline de candoare, pe care am ajuns să le îndrăgesc. Un alt aspect care m-a cucerit a fost aura țesută de scriitor în jurul acestei insulițe pariziene despre care el spune că seamănă atât de puțin cu Parisul, locuită de oameni care se cunosc între ei și au în comun dragostea pentru povești – spre deosebire de parizieni, care, dacă e să-l credem pe Gripari, pretind numai istorii adevărate și realiste.

Abia mai târziu am aflat cât de populare sunt aceste povești din strada Broca, care stârnesc nostalgii francezilor ce au copilărit în anii '70-'80. Există o operă pentru copii și spectacole de teatru cu texte de Gripari, graffiti care celebrează personajele lui și o întreagă serie de scurtmetraje de animație bazate pe aceste povestiri (am urmărit câteva episoade și mi se par foarte reușite, cu un plus de umor care m-a încântat). Tot ulterior am aflat și că volumul „La Sorcière de la Rue Mouffetard” cuprinde doar o parte din povestirile de pe strada Broca, celelalte fiind incluse în colecția „Le gentil petit diable”. S-ar putea să existe chiar mai multe, încă nu m-am lămurit pe deplin.

Povestirile au fost traduse și la noi în 2008, la Editura Aramis, într-un volum care pare să reunească colecția completă – recunosc însă că nu mă atrage deloc ediția asta, cu o copertă atât de banală, care nu stârnește interesul și nici nu oglindește caracterul hazliu și imprevizibil al poveștilor lui Gripari. Chiar dacă nu mai sunt deloc pretențioasă când vine vorba de aspectul cărților pentru adulți, în schimb hainele în care se prezintă o carte pentru copii mi se par foarte importante.

E clar că m-am amorezat de Rue Broca, fiindcă am început deja să visez că integrala povestirilor lui Gripari va fi reeditată curând într-o ediție frumoasă, cu multe ilustrații – de ce nu, poate chiar în colecția Retro de la Editura Arthur.  Dacă o să ajung vreodată la Paris, știu exact ce voi face: voi căuta în anticariate cărțile lui Gripari (mă atrage mai ales această ediție, ale cărei drepturi nu sunt încă vândute unei edituri din România, hmm!). Aveam de gând să vizitez și Rue Broca, bineînțeles, însă am făcut greșeala să trag cu ochiul pe harta virtuală și m-au cam dezumflat toate acele clădiri cu fațade curate și uniforme. E nevoie să-mi reamintesc mereu că sunt spații care ar trebui păstrate intacte în imaginar, și, din acest motiv, ocolite în realitate. În schimb, Rue Mouffetard pare să își păstreze și astăzi caracterul pitoresc.

strada Broca Pierre Gripari
Rue Broca la începutul secolului XX

Ils demandèrent aux voisins quel est le mot le plus long de la langue française. Une voisine qui avait des lettres leur répondit que c'était le mot anticonstitutionnellement*.

*În 2017, Academia Franceză a anunțat că cel mai lung cuvânt din limba franceză nu mai este „anticonstitutionnellement”, format din 25 de litere, ci „intergouvernementalisations”, cu 27 de litere – excluzând termenii medicali. 

Mi-am dat seama că habar n-am care este cel mai lung cuvânt din limba română care apare în DEX, așa că m-am informat pe net. E vorba de un termen medical, „electroglotospectrografie” (25 de litere), după cum am aflat de aici. Eu aș vrea totuși să știu care este cel mai lung cuvânt care nu e un termen medical, industrial, științific etc. N-am reușit să aflu, poate știți voi? Am aflat, în schimb (de aici), că limba română este singura limbă europeană în care se poate forma o propoziție completă din cuvinte care conțin doar vocale: „Oaia aia e a ei". Simpatic, așa-i? Nu eram la curent nici cu chestia asta. 

***

Las mai jos o parte din scurtmetrajele de animație bazate pe povestirile lui Pierre Gripari. Dacă sunt pe gustul vostru, le veți găsi cu ușurință și pe celelalte: 

La sorcière de la rue Mouffetard (Vrăjitoarea din strada Mouffetard)
Scoubidou la poupee qui sait tout (Scoubidou, păpușa care le știe pe toate)
La sorcière du placard au balais (Vrăjitoarea din debara)
La paire de chaussures (Perechea de pantofi)
La fée du robinet (Zâna din robinet)

Cu ocazia asta am descoperit și Miss Book, un canal super amuzant despre cărți, în limba franceză – prezentarea cărții lui Gripari începe aici, însă tot clipul mi se pare delicios, păcat doar că franțuzoaicele astea țăcănite vorbesc cu o asemenea viteză, încât nu înțeleg nici jumătate din ce spun.


17 comentarii

  1. Lupul de Zăpadă1 iunie 2020, 07:16

    Ema, tu eşti o bibliotecă!! :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, m-ai amuzat cu verdictul ăsta, Lupule de Zăpadă! :D :D
      Adevărul e că am dat dintr-una într-alta în timp ce am scris despre povestirile lui Gripari – de „anticonstitutionnellement” mi-am amintit pe ultima sută de metri și evident că nu puteam să-l las pe dinafară. :)) Am o simpatie aparte pentru cărțile care te trimit în lume în căutarea unor informații suplimentare, iar de aici ajungi la alte descoperiri și așa mai departe.

      Ștergere
    2. Lupul de Zăpadă1 iunie 2020, 19:50

      Da, da! Ca şi cum universul cărţii se uneşte cu cel real :)

      Ștergere
  2. Ema, pentru lecturi mai ușoare în franceză, îți recomand cărțile scrise de Samantha Bailly. Multe din ele se găsesc în varianta electronică. Eu am citit La marelle și seria Les stagiaires și sunt foarte frumos scrise.
    Sandra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc pentru recomandare, Sandra! Nu auzisem de Samantha Bailly, o să mă documentez un pic pe Goodreads. :)

      Ștergere
  3. „Oaia aia e a ei"
    hăhă, ce tare e asta! :)

    deci tu practic ai vrea să faci o excursie în spațiu și timp, ca să zic așa, adică ok, la Paris, da dacă s-ar putea nu mai tîrziu de anii '80, bine? :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-s chiar așa pretențioasă, mă mulțumesc și cu Parisul din zilele noastre. 😏

      Ștergere
  4. Génial acest articol, plin de idei și noutăți. Mai ales că eu locuiesc în Franța și îmi place să le citesc copiilor mei. Și filmulețul îmi place mult. De la tine m- am molipsit cu Roald Dahl. Acum voi incerca și strada Broca.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, mă bucur că ți-am trezit interesul pentru poveștile din strada Broca, Michelle! Sper să fie pe gustul vostru. Chiar m-am gândit un pic la tine când am scris recenzia, m-am întrebat dacă ai auzit de cartea asta sau dacă nu cumva ați și citit-o.
      Ce bine că nu s-au terminat poveștile lui Gripari, în curând o să trec și la volumul „Le gentil petit diable” (eu le am în varianta digitală, de-asta îmi doresc o ediție fizică, pe care s-o pot răsfoi pe îndelete).

      Ștergere
  5. Bună Ema. Acum citim în familie aceste povești la recomandarea ta de aici. Sunt foarte foarte frumoase. Am ambele volume, dar as vrea sa nu se mai termine. O sa caut și alte cărți ale autorului. Ai găsit până la urmă editia rara pe care o căutai? Mulțumim pentru că ne-ai scos în cale aceasta comoara.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Michelle, îmi pare rău că răspund atât de târziu, noroc că mai discutăm și pe alte canale. Mă bucur mult, mult că vă plac poveștile lui Gripari! Mi-era să nu vi se pară prea ciudate. Mă gândesc că între timp ați terminat și volumul „Le gentil petit diable”, cum vi s-a părut? Apropo, l-am găsit ieri pe site-ul Târgul cărții chiar într-o ediție de limbă franceză (are pe copertă un șotron, sigur e mai veche decât ediția pe care o aveți voi), costa numai 6 lei și evident că n-am stat pe gânduri. Săptămâna viitoare merg în oraș să iau coletul. Sunt tare curioasă dacă are ilustrații în interior, deși nu prea cred - oricum, mă bucur de această coincidență. :)

      Ștergere
    2. Am tot vrut să revin și să spun că am răsfoit „Le gentil petit diable” și, spre marea mea bucurie, am găsit ilustrații în interior. Chiar nu mă așteptam, a fost o surpriză tare faină. Uite că dorința mi s-a îndeplinit parțial într-un mod cu totul neașteptat. :D

      Ștergere
  6. M- am interesat despre ediția specială pe care o cauți . Am întrebat chiar un vânzător al acestei ediții pe internet și se pare că nu are așa multe desene colorate și frumoase cu excepția primei pagini. http://www.gallimard.fr/Catalogue/Table-Ronde/Hors-serie-relies/Contes-de-la-rue-Broca

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Confirmare dublă: ediția ta "fetiș" nu are nici un desen in afara frumoasei coperți. Îmi pare rău.

      Ștergere
    2. Uf, păcat, dar îți mulțumesc că te-ai interesat și ai aflat mai multe detalii.
      Oricum, eu aveam de gând să caut cartea la prima mea vizită în Franța (deși n-am idee când o să ajung acolo), nu mă grăbeam să o cumpăr de pe internet. Vreau să răsfoiesc anumite cărți înainte de a le lua. :)

      Ștergere
  7. Noi avem ediția cu grena pe coperta care apare la începutul articolului. Următorul volum cu rue Broca petit diable și alte povestiri e cu mult albastru pe coperta. In plus exista alte două volume ale autorului: Contes de la Folie Méricourt ( alta strada) și Contes d'ici et d'autres part. Părerile sunt împărțite despre acestea două, dar unanim pozitive despre primele două ( albastru și grena).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că poveștile din strada Broca sunt unanim apreciate. :) Dacă ajungeți vreodată și la celelalte volume, sunt curioasă cum o să vi se pară.
      Până una-alta, sunt entuziasmată că o să citesc „Le gentil petit diable” pe hârtie, chiar nu mă așteptam să găsesc în România o ediție SH în limba franceză. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.