De vreo două luni am tentative repetate de a scrie pe blog, însă viața se tot amestecă în planurile mele, ba o întâmplare în familie, ba călătorii neprevăzute, și totuși tema articolului de față, adică autorii cunoscuți pe care eu încă nu i-am citit, m-a urmărit cu atâta insistență, încât am zis, bun, îmi fac timp pentru lista asta, fie ce-o fi. Ei, și o zi de documentare s-a transformat în trei, pentru că cei câțiva autori necitiți s-au dovedit a fi sute de nume de care eu nu m-am apropiat până acum, poate și fiindcă nu am urmat Literele, deci nu am avut o listă de lecturi esențiale și am citit ce m-a tăiat pe mine capul, uneori cu pauze lungi de la lectură. Recunosc că au fost perioade în care n-am citit deloc sau am citit foarte puțin, cum s-a întâmplat în ultimii trei ani, când de la 50-60 de cărți într-un an am ajuns la doar una pe lună, și dacă am citit totuși doisprezece s-a datorat clubului Bibliobibuli, care m-a menținut în contact cu literatura. Am trecut prin multe schimbări, n-o să vorbesc despre ele aici, dar pot spune că anul acesta am ieșit în sfârșit la liman, m-am apropiat din nou de bibliotecă – ajunsese să mă oprime, cu toate cărțile acelea necitite care mă făceau să mă simt vinovată – și, în mod miraculos, am simțit din nou plăcerea, bucuria de a citi. Vă spun sincer că o credeam pierdută, laolaltă cu bucuria de a primi și de a cumpăra cărți, dar iată că pauza asta mi-a dat un fel de reset și acum încerc să citesc în fiecare zi măcar 20-30 de pagini.
Odată cu pofta reînnoită de lectură, a început să-mi dea târcoale următoarea curiozitate: care sunt de fapt autorii mari pe care încă nu i-am citit și cam câți ar putea fi? (Autori străini, precizez de pe acum.) Mai întâi am luat la rând rafturile mele de pe Goodreads (rămăsesem în urmă și cu evidența cărților din bibliotecă), apoi am dat peste această listă unde, dincolo de poziția 450, i-am regăsit și pe Mihail Sadoveanu, Ionesco și Mircea Cărtărescu, și vă spun drept că m-am îngrozit, pentru că mi-am notat toți autorii de care auzisem și am ajuns la îngrijorătoarea cifră 288... (Eu am ajuns până la autorul cu numărul 650, William Trevor, și-am zis că e momentul să mă opresc.)
E clar că nu-i voi citi niciodată pe toți, așa că am împărțit lista inițială în două mai mici (un fel de-a spune): pe prima listă sunt autorii care-mi trezesc dorința de a-i citi, pe a doua cei care mă atrag puțin spre deloc. Dacă aveți răbdare să parcurgeți ambele liste și vedeți pe lista nr.2 nume care merită atenția mea și a altor cititori, vă rog să-mi scrieți câteva rânduri. De asemenea, apreciez sugestii de lectură acolo unde nu m-am decis cu ce carte să abordez un autor.
Pentru că nu pot să fac niciodată lucrurile într-un mod simplu, dar și pentru că am simțit dorința să mă reconectez cu biblioteca, cu autorii, cu cărțile, la fiecare nume m-am documentat câteva minte despre ce am sau ce mi-aș dori, doar că minutele s-au tot lungit în unele cazuri, căci despre autori ca Le Clézio sau V.S. Naipaul nu știam mai nimic, doar că au luat Premiul Nobel, și chiar m-am întrebat de ce nimeni nu pare să mai vorbească despre ei astăzi, oare scriu prost sau n-au rezistat trecerii timpului?
A durat câteva zile să termin lista – pasul ideal ar fi fost câteva ore pe zi, maxim zece autori, pe care să-i iau la pigulit fără grabă, dar de unde atâta timp? – și nu m-aș mira să fie prea greu de citit pentru voi sau irelevantă, vă înțeleg, e ditamai pomelnicul, dar mie mi-a făcut bine tot procesul din spatele articolului, pentru că mi-am amintit de cărți și de autori descoperiți în urmă cu 10-12 ani pe Goodreads, unii dintre ei ieșindu-mi între timp din minte, ca de pildă Sarah Waters, cu niște romane pe care le anticipez ca fiind foarte captivante („Fingersmith”, „The Night Watch”, „The Little Stranger”, primele două traduse și la noi), sau Nicole Brossard, cu „Yesterday, at the Hotel Clarendon”, pe care într-o vreme îmi doream enorm să o citesc (însă mereu trebuie să aleg, ceva rămâne invariabil pe dinafară). Cele două nu sunt autoare mari, însă le menționez aici pentru că m-am bucurat să le redescopăr. Apropo de criteriile după care am făcut lista, nu m-am rezumat la clasici, ci am inclus și autori contemporani care au luat premii literare importante. Sunt 114 autori pe lista nr. 1, enorm. Cu siguranță am uitat să-i includ pe câțiva, am întrezărit deja alte nume prin bibliotecă, dar m-am făcut că nu le văd.