Dacă ar ști mama mea că am citit Cimitirul lui Teleșpan, i s-ar face rău. De fapt, ea nu are cum să știe de acest roman, pentru că este o femeie profund religioasă și complet deconectată de la realitățile lumii înconjurătoare. Ea nici măcar nu are habar că un asftel de roman a fost scris. Mă întreb dacă știe, măcar, ce înseamnă un homosexual și care este părerea ei în legătură cu acest aspect. Un aspect care, în societatea românească, este ascuns sub preș și ignorat, mai ales în rândurile populației mergătoare la biserică, din care face parte și mama. Am mers și eu la biserică, am ținut și eu posturi întregi, precum Adrian Green în tinerețe, dar mi-a trecut destul de repede. Nu pentru că aș fi încetat să cred în existența unui Dumnezeu, ci pentru că nu consider că îl pot regăsi între pereții vreunei biserici.
Recunosc, eu nu pot să înjur. M-am străduit, ce-i drept, de-a lungul vremii, însă nu am reușit să pronunț decât un „la naiba” firav care, ulterior, a prins ceva vigoare, însă prietenii îmi spun că nu mi se potrivește. Educația primită de la părinți s-a înșurubat destul de adânc în ceea ce privește limbajul. Fratele meu a făcut progrese mai mari, el reușește să spună „la dracu”, însă mie nu-mi iese și pace. Sunetele astea, l-a-d-r-a-c-u, nu pot să mi se rostogolească de pe limbă sub nicio formă.
