Tare stranie și faină a fost cartea asta! Sensibilitatea, cruzimea, umorul (de multe ori absurd), fantasticul, sexualitatea și poezia se amestecă într-o poveste care pe mine m-a fascinat. Nu cred că aș fi citit prea curând Parohia lui Dan Coman dacă nu o lăuda Roșu vertical și dacă Ionuca nu-mi dădea impulsul final - spre nemulțumirea lui Vio, care vrea să ne convingă pe toți să citim Căsnicie (vine și vremea ei, stai liniștită, Vio!). Eu una n-am putut rezista prezentării Ionucăi (Ce personaje stranii, ce lume cu susu-n jos, ce scene incredibile!), care s-a dovedit întru totul adevărată, dar cea care m-a cucerit de la primele pagini a fost scriitura lui Dan Coman, cu precădere ritmul minunat pe care îl au frazele lui. Știam că este poet, am și ascultat într-o seară câteva poeme care-i aparțin, însă nu mă așteptam ca proza lui să fie atât de armonioasă și melodioasă, cu un ritm atât de natural și distinct. Întreaga lectură a fost pentru mine o încântare - ba, uneori, a căpătat accente aproape magice prin imaginile stârnite de cuvinte. Și nu, nu cred că Dan Coman a scris această carte pentru publicul feminin.
