Am ajuns să citesc Provizorat din pură întâmplare; am vrut să împrumut Dimineaţă pierdută şi mi-a fost adus, în schimb, acest volum. Nu am regretat nicio clipă, deşi am amânat să-l citesc cât de mult am putut, cu proverbiala mea reticenţă pentru literatura românească (reticenţă care, încet-încet, începe să se dizolve).
Provizorat a fost o lectură surprinzător de plăcută şi fluidă. Am avut un sentiment straniu citind-o, ca şi cum eu şi cartea am fi putut continua să existăm alături pentru multă vreme, ca şi cum paginile se transformau, lin, din imaginar în real, prinzând o viaţă proprie, devenind un univers paralel pe care îl puteam vizita, la nevoie, o oră pe zi, pentru a mă pune la curent cu ce i s-a mai întâmplat Letiţiei sau pentru a afla încă o dezvăluire din trecutul lui Sorin. O lume care putea curge la nesfârşit, fără ca eu să mă plictisesc - aceasta a fost senzaţia mea citind Provizorat.
