Mi-am dorit foarte mult să citesc Moartea unui tată, prima carte din seria Lupta mea a scriitorului norvegian Karl Ove Knausgård, iar când am ajuns în sfârșit la ea am găsit o cutie de carton cu poleială aurie, în care conținutul a fost divers și amestecat. Fragmente scrise remarcabil stau alături de pagini întregi cu întâmplări banale și plictisitoare, pasaje fascinante despre artă, moarte și literatură alternează cu descrieri amănunțite ale unor gesturi mărunte, anoste, sinceritatea brutală, cu o etalare a lumii interioare și familiale apropiată de exhibiționism, este contrabalansată de inexactități, contradicții și neglijențe în structurarea narațiunii. Cum se explică atunci succesul uriaș al acestei serii care cuprinde șase cărți și totalizează nu mai puțin de 3600 de pagini? Un răspuns posibil a sosit după ce am ascultat-o pe Ivona Skuld, traducătoare din limba norvegiană: sinceritatea cu care Karl Ove Knausgård vorbește despre cele mai intime și degradante gânduri, pe care majoritatea oamenilor fie le trec sub tăcere, fie nu le recunosc nici măcar în forul lor interior. O franchețe atipică mai ales pentru norvegieni, care au o grijă fantastică în a-și proteja imaginea și a nu lăsa ochii străini să pătrundă în gândurile și intimitatea lor.
