Marina Stepnova despre ”Femeile lui Lazăr”, literatură și scris

Marina Stepnova (foto: arhiva personală)

Am auzit de cartea ei înainte de a-i cunoaște numele - nume care, la vremea aceea, nu însemna nimic pentru mine. Femeile lui Lazăr, cel de-al doilea roman al Marinei Stepnova (care nu se consideră, cel puțin nu încă, o scriitoare adevărată), s-a dovedit a fi o experiență cu totul deosebită. M-am îndrăgostit de scriitura savuroasă și densă, de poveștile complexe țesute cu sensibilitate, umor și inteligență, de cuvintele cu o putere aproape magică de a stârni imagini și senzații. La un moment dat, două personaje secundare s-au dovedit a fi părinții scriitoarei, astfel că, învinsă de curiozitate, mi-am luat inima în dinți și i-am scris pe Facebook. Marina Stepnova a fost neașteptat de amabilă și comunicativă, răspunzând la toate întrebările mele, chiar dacă a fost nevoită să o facă în engleză. Ideea unui interviu a venit apoi în mod spontan, și iată-mă muncindu-mi creierii pentru a găsi niște întrebări îndeajuns de bune. Mi-aș fi dorit să ne aflăm față în față, pentru că din răspunsurile ei au răsărit alte și alte întrebări (cum ar fi aceea dacă primirea unui premiu important i-ar confirma statutul de scriitor), pe care mă abțin să le pun acum - altfel interviul acesta nu s-ar mai finaliza niciodată. Cine știe, poate ne vom întâlni la un moment dat, când se va împlini dorința Marinei de a locui câteva luni la București - iar atunci sper să aibă răbdare pentru toate întrebările mele, căci, între timp, numele ei a căpătat o greutate și un sens pentru mine. Nu știu dacă ați citit deja ”Femeile lui Lazăr”, dar eu vă îndemn să deschideți cartea, oriunde o veți găsi, și să citiți primele pagini: poate romanul acesta chiar a fost scris pentru voi.

14

Marina Stepnova on The Women of Lazarus, literature, life and writing

Marina Stepnova (photo: personal archive)

I heard about her book before knowing her name - a name which, at the time, meant nothing to me. The Women of Lazarus, the second novel of Marina Stepnova (who doesn't consider herself a writer, at least not yet) proved to be a surprising and special experience for me. I fell in love with her dense and savory writing, with her carefully-wrought stories filled with tenderness, humor and witty remarks, with her words infused with an almost magical power of arousing images and emotions. At some point in the book, two of the secondary characters turned out to be the writer's parents; thus, overcome by curiosity, I decided to write to her on Facebook. Marina Stepnova proved to be unexpectedly affable and communicative, answering all my questions, although she had to do it in English. The idea of an interview came spontaneously, and there I was, wrecking my brains, trying to find some good enough questions for the occasion. I wished we were face to face, because her answers arose more questions (like whether receiving an important literary award would validate one's identity as a writer) which I abstained from asking, as this interview would have never come to an end. Who knows, maybe we'll meet someday, when Marina's wish to live in Bucharest for a couple of months will come true - and then I hope she'll have enough patience for all my questions, as her name has acquired weight and significance for me in the meantime. I am not aware if you've already read "The Women of Lazarus", but I encourage you to open the book, wherever you might find it, and read a couple of pages: maybe this novel was meant for you, after all.

1

Femeile lui Lazăr - Marina Stepnova

Cătălina este un librar atât de priceput, încât, deși nu am intrat niciodată în librăria în care lucrează, m-a convins să citesc Femeile lui Lazăr. Nu pot decât să-i mulțumesc, pentru că n-am mai stat de multă vreme așa lipită de o carte, care nu este nici polițistă, nici de aventuri, ci pur și simplu o carte scrisă minunat, cu niște povești așa de bine ticluite încât îți dau lacrimile sau te pufnește râsul, dar indiferent n-ai cum să rămâi... Pe tot parcursul lecturii m-am minunat de scriitura savuroasă, plină și densă, a rusoaicei Marina Stepnova, și nu de puține ori am recitit frazele cu plăcere înzecită (primul capitol, chiar de trei ori, pentru că n-am avut timp și am tot întrerupt lectura). Aproape nimic nu este în plus sau redundant în romanul acesta, totul își are locul său, iar spre final mi-a părut rău că poveștile din friguroasa și pitoreasca Rusie s-au sfârșit. E de ajuns să deschideți cartea și să citiți primele pagini pentru a înțelege despre ce vorbesc - eu chiar sper să o faceți, căci presimt că n-o să vă pară rău.

16