Curiozitatea mea în ce-l privește pe Ryū Murakami a escaladat după discuția avută cu Gabriel și Răzvan la postarea J. Ființa sexuală, așadar iată-mă cu Audiția în brațe, devorând-o în câteva ore. Stilul acestui Murakami, foarte diferit de al lui Haruki (dacă nu punem la socoteală interesul pentru mâncare și muzică clasică), este simplu și rece, lipsit de lirism și calculat parcă la minim de cuvinte. Nu lipsesc scenele grafice de sex și violență, care explorează cele mai întunecate laturi ale societății japoneze. Eu am citit cartea în engleză, dar traducerea mi s-a părut cam plată și lipsită de farmec, încât m-am întrebat dacă nu cumva chiar acesta este stilul lui Ryu Murakami. Scriitorul nu m-a impresionat foarte tare, dar m-a intrigat îndeajuns de mult pentru a încerca și alte romane. Pentru viitoarele lecturi (cel mai probabil, Copii de aruncat și În supa miso) voi căuta totuși edițiile de limbă română.
