Cărți bizare (I)

Am câteva ore la dispoziție în care aș putea scrie ceva pentru blog, pe care l-am neglijat în ultima vreme. Viața mea printre cărți? Nu mi s-a mai întâmplat nimic deosebit sau măcar amuzant de la ultima dare de seamă. Un articol despre literatura românească, cum vorbisem cu Anca? Nu îmi ajunge timpul [LE: haha, ce glumă! Nu mi-a ajuns nici pentru lista asta]. M-am hotărât, așadar, să scriu despre cele mai bizare cărți pe care le-am citit până acum. 

Poate v-ați lămurit deja că am o slăbiciune pentru poveștile ciudate, pentru istoriile morbide și grotești; dacă mai au și o acțiune complicată și confuză, care îmi face creierii pilaf în încercarea de a-i da de capăt, cu atât mai bine. Majoritatea acestor cărți m-au bântuit zile în șir sau chiar luni, prin atmosfera lor intensă și stranie, prin întrebările cu care am rămas în urma lecturii. Nu doar că sunt bizare, dar majoritatea sunt și excelent scrise, cu subiecte care dau de gândit - iar multe dintre ele se încadrează și la categoria mea preferată, cărți mai puțin cunoscute care merită citite.

52

Strigarea lotului 49 - Thomas Pynchon

Strigarea lotului 49 este o carte ermetică, dificilă, aproape exclusivistă prin ștacheta pe care o ridică față de înțelegerea cititorului de rând. La început nu am înțeles nimic. A trebuit să citesc primul capitol de două ori pentru a mă acorda pe aceeași frecvență cu a lui Pynchon. Dacă o citeam acum un an sau doi, poate dădeam cu ea de pereți. Acum am ceva mai multă răbdare, iar pentru cartea asta, așa mică și inofensivă cum pare ea la prima vedere, e nevoie de multă răbdare și de o minte limpede, capabilă să gândească în mai multe direcții. Dar uneori nici asta nu este de ajuns, pentru că romanul sfidează logica prin absurditatea lui și prin frazele întortocheate, saturate de simboluri și idei.

Oare ce-a vrut să spună Pynchon aici? Oare am înțeles? Oare e ceva de înțeles? Oare este o glumă, o farsă a autorului la adresa cititorului? Aceste întrebări m-au urmărit pe tot parcursul lecturii și, dumnezeule, nu cred că sunt pregătită pentru mamuții de V. și Curcubeul gravitației, care sunt sigură că îmi vor face creierii franjuri cu cele 672, respectiv 880 de pagini ale lor. Dar cărțile de acest fel reprezintă, totuși, o provocare: cât de mult poți înțelege sau intui din intențiile scriitorului? Am simțit o satisfacție considerabilă când, la a doua lectură a unui capitol sau paragraf, ceea ce inițial părea o păsărească fără sens a căpătat apoi un înțeles mai profund.

34