► „Târfe asasine”, de Roberto Bolaño ◄
Ed. Curtea Veche, 2009, 211 pag. | Traducere: Alina Cantacuzino
Titlu original: „Putas asesinas”, 2001 | Țara: Chile
„Târfe asasine” a fost prima mea incursiune în proza, fie ea scurtă sau lungă, a chilianului Roberto Bolaño și trebuie să spun că am fost fermecată de imaginația și de talentul său de povestitor. Mi-a plăcut senzația de visare care m-a cuprins pe măsură ce mă adânceam în povestirile din acest volum, ca și cum aș fi stat împreună cu autorul lângă un foc de tabără, iar el, aflat pe punctul de a adormi și fără a duce poveștile la capăt, mi-ar fi murmurat întâmplări din viața reală, în care s-au insinuat o sumedenie de amănunte fabulate. Prozele din „Târfe asasine” sunt, în cea mai mare parte, lipsite de un final concret – fapt care m-a cam deranjat la început, însă ulterior am descoperit un farmec aparte în acest văl de mister și de neîmplinire, ca și cum poveștile ar fi putut continua ceva mai încolo, după o pauză.
Personificând diferite caractere, dar lăsând impresia că își păstrează, de cele mai multe ori, identitatea, Bolaño se oprește asupra unor întâmplări de viață disparate, banale sau extraordinare, cu temă literară, erotică sau chiar microbistă. Două dintre ele sunt relatate de către B, un alter-ego al scriitorului care revine și în alte volume, iar majoritatea sunt narate la persoana întâi singular, ceea ce întărește senzația de confesiune. Singura care rupe acest tipar este chiar „Târfe asasine”, care curge sub forma unui monolog și este, totodată, singura povestire în care protagonistul este de sex opus: o femeie (nu neapărat târfă și nici ucigaș de profesie, sau poate că da) care a răpit un bărbat necunoscut, zărit la televizor, la finalul unui meci de fotbal.
Femeile sunt târfe ucigașe, Max, sunt maimuțe rebegite de frig care se uită în zare dintr-un copac bolnav, prințese care te caută în întuneric, plângând, atente la cuvinte pe care nu le vor putea rosti niciodată. Trăim în echivoc și în echivoc ne planificăm ciclul vieții.
Personajele lui Bolaño sunt fie obişnuite, fie ieşite din comun, aşa cum este cazul protagonistului din Prefigurarea lui Lalo Cura („la locura”, adică nebunia, v-ați prins?), a cărui mamă este actriță în filme porno, fapt care îi pare fiului la fel de normal ca traficul de droguri. În schimb, el este preocupat într-un mod obsesiv de Pajarito Gómez, un actor porno înzestrat cu un tremur interior care vrăjea audiența.
Întoarcerea, una dintre cele două povestiri cu tentă supranaturală, este relatată din punctul de vedere al unei fantome (sau, de ce nu, al unui spirit) care își urmează trupul lipsit de viață, intrând astfel în câteva situații imprevizibile. Este una dintre prozele care mi-au plăcut cel mai mult, în ciuda unei scene destul de grotești, care implică tocmai cadavrul (mă atrag subiectele ceva mai sumbre, trebuie să recunosc). Cealaltă povestire cu tentă fantastică este Întâlnire cu Enrique Lihn, despre visul în care naratorul l-a întâlnit pe scriitorul chilian decedat.
Buba relatează povestea uimitoare a unor jucători de fotbal care încep să câștige meciurile la care participă, în aparență datorită ritualurilor stranii performate de un coechipier african. De regulă, evit să citesc orice are legătură cu sportul, însă Bolaño a reușit să scrie despre fotbal fără să mă plictisească.
În Fotografii, Arturo Belano (protagonistul din „Detectivii sălbatici”) se află undeva în Africa și frunzărește o antologie reală a poeziei franceze („La poésie contemporaine de langue française depuis 1945”), ocazie pentru a comenta asupra poeților şi a scrierilor lor, la fel cum face și în Vagabond în Franța și în Belgia. Trebuie să recunosc că majoritatea numelor menționate îmi erau necunoscute, dar aș putea să urmez exemplul unora dintre cititori, care, în loc să fie intimidați, iau aceste referințe drept recomandări pentru viitoarele lecturi.
Am început să caut informații despre ceea ce ar putea fi real în aceste povestiri: tatăl lui Bolaño a fost boxer – adevărat; mama sa a fost un star porno – fals; s-a mutat cu întreaga familie în Ciudad de Mexico – adevărat; a fost arestat sub suspiciunea de a fi terorist, apoi eliberat, fără a fi fost torturat – incert (această experiență este descrisă în Carnet de bal); a vagabondat prin Franța, Belgia și Spania – adevărat; a jucat fotbal – cel mai probabil; s-a căsătorit cu o femeie catalană și s-a stabilit lângă Barcelona – adevărat; Nicanor Parra este scriitorul chilian favorit – adevărat; a avut o experiență mistică – cine poate ști?
(În limba engleză, povestirile din acest volum se regăsesc în două colecții separate, Last Evenings on Earth și The Return, pe când traducerea românească este fidelă ediției originale, de limbă spaniolă.)
Niciun comentariu