Ludmila Petrușevskaia - There Once Lived a Woman Who Tried to Kill Her Neighbor's Baby

luni, 18 mai 2015


Titlul acestei colecții de proză scurtă și foarte scurtă, care vine la pachet cu subtitlul „Scary Fairy Tales”, este cel puțin bizar și trezește sentimente de tot soiul - ba curiozitate, ba reticență, dar cu siguranță nu și indiferență. Pe mine m-a nedumerit și m-a intrigat un asemenea titlu, care pare conceput în redacția unei reviste de scandal (cartea a fost promovată și ca „evenimentul literar al Halloween-ului” și s-a bucurat de recenzii pozitive), și, până la urmă, m-a determinat să citesc cartea Ludmilei Petrușevskaia acum aproape doi ani. Bineînțeles, am descoperit că nu există o povestire cu un astfel de titlu - în schimb, există una cu ideea respectivă, botezată mult mai puțin șocant: Răzbunare. Autoarea rusă mai are o carte în limba engleză, al cărui titlu este parcă și mai ostentativ (ca să nu zic de prost gust): There Once Lived a Girl Who Seduced Her Sister's Husband, and He Hanged Himself. Haida de! Oare aceste strategii de marketing chiar funcționează la cititorii străini? 

Povestirile din această carte sunt grupate în patru secțiuni, în funcție de temele abordate și de data publicării lor în Rusia: Songs of the Eastern Slavs, Allegories, Requiems și Fairy Tales. Majoritatea sunt întunecate și sumbre, grotești și fantastice, cu femei și bărbați aflați în pragul disperării. Unele personaje se zbat între viață și moarte, altele au pășit deja pe celălalt tărâm. Unii protagoniști trec prin experiențe mistice, alții sunt propulsați într-un univers paralel, o realitate secundară pe care Petrușevskaia o numește Livada posibilităților neobișnuite (Orchard of Unusual Possibilities - o denumire care îmi place foarte mult!).

Realitatea dură a condițiilor de viață sub regimul sovietic nu a fost o surpriză pentru mine, având în vedere că mi-am petrecut copilăria într-o țară comunistă. Poate că un cititor străin percepe cu totul altfel apartamentele înghesuite, hrana insuficientă, lipsurile de tot felul și alte aspecte sumbre prezente în aceste povestiri, însă ciudățenia și ineditul lor nu au reprezentat pentru mine ceva nou și neobișnuit. 

Cea mai mare nemulțumire legată de aceste povestiri este faptul că multe dintre ele sunt extrem de scurte - numai o pagină, în unele cazuri. După ce am citit câteva povestiri, am rămas atât de nedumerită, încât am fost convinsă că ediția mea este incompletă și defectuoasă. Mai mult, scriitura părea foarte ciudată, lăsând senzația că citeam un rezumat. Am căutat și alte păreri și m-am liniștit: și alți cititori avuseseră aceeași reacție. Pe de altă parte, traducătorii spun că povestirile sunt atât de scurte pentru că sunt relatate în maniera basmelor populare urbane - cele pe care le auzi rostite în șoaptă, cu un aer misterios, în jurul focului sau în curtea bunicii. Această explicație poate justifica lungimea povestirilor, dar nu m-a împiedicat să simt că ceva lipsește. Poate că titlul m-a influențat și el în mod negativ, afectând modul în care am perceput povestirile Ludmilei Petrușevskaia.

O altă nemulțumire este legată de faptul că multe povestiri sunt previzibile. După ce am citit două sau trei, am început să ghicesc: „Ooo, nenea ăsta e o fantomă”, „Aaa, femeia asta va muri cu siguranță” și tot așa. Ca să nu mai spun că povestirile nu sunt deloc înspăimântătoare, așa cum reiese din prezentarea cărții, unde se vorbește despre suspans și revelații - la mine, însă, acestea nu au avut niciun efect. Din nou, cred că este vorba de o promovare necorespunzătoare a cărții, care a ridicat cu totul alte așteptări și a pus pe un plan secundar valoarea și adevărata semnificație a povestirilor. 

Totuși, sunt și aspecte pozitive la aceste povestiri, mai ales ideile din spatele lor. Câteva sunt neașteptat de interesante și, din experiența mea de până acum, chiar originale - probabil că mi le voi aminti pentru multă vreme. M-a dezamăgit doar faptul că aceste idei, cu un potențial atât de mare, nu au fost dezvoltate în narațiuni mai ample. Nu m-am lămurit nici de ce, uneori, am perceput scriitura ca fiind lipsită de farmec - poate că a fost de vină traducerea, deși mă îndoiesc. În ciuda nemulțumirilor mele, am găsit totuși câteva povestiri excelente, mai ales în ultima secțiune a cărții, intitulată “Fairy Tales”, care a salvat întreaga colecție: 

Din Songs of the Eastern Slavs: Revenge
Din Allegories: Hygiene, The New Robinson Crusoes
Din Requiems: The Fountain House, Two Kingdoms, There’s Someone in the House
Din Fairy Tales: The Cabbage-patch Mother, Marilena’s Secret, The Black Coat (preferata mea)

***

Ludmila Petrușevskaia (sursa)
Despre Ludmila Petrușevskaia se spune că scrie în tradiția lui Gogol și Poe. Dar și viața scriitoarei ar putea deveni o poveste foarte interesantă: moartea primului soț (la numai 32 de ani) a condus, în 1973, la o călătorie riscantă în Lituania, unde Petrușevskaia intenționa să viziteze casa de vară a lui Thomas Mann și, totodată, să contacteze un editor care nu era la curent cu faptul că scrierile sale erau interzise în Rusia. Scriitura ei, departe de a fi explicită din punct de vedere politic, nu era totuși bine primită în Rusia, din cauza caracterului ei sumbru, plin de disperare. Odată cu destrămarea Uniunii Sovietice, au început să fie publicați câțiva scriitori care nu văzuseră lumina tiparului până atunci - inclusiv Ludmila Petrușevskaia. Scriitoarea a devenit o figură importantă a literaturii ruse contemporane, deși rămâne destul de controversată. Este o femeie cu multiple talente, care s-a afirmat și ca artist vizual, compozitoare și cântăreață. În anii 1960, ea a început să compună versuri pentru piesele preferate, iar din 2008 cântă în mod regulat în Moscova și în străinătate. Lucrările sale (portrete, nuduri, natură moartă) sunt expuse în marile muzee din Rusia.

Când a apărut și la noi o carte de Ludmila Petrușevskaia (cu un titlu cuminte, Povești de dragoste), mi-am amintit experiența prin care am trecut cu Femeia care a încerat să ucidă copilul vecinei, dar parcă tot interesul meu se pierduse pe apa sâmbetei. Vreau totuși să îi mai dau o șansă autoarei, de data aceasta în limba română, mai ales că anul trecut am avut norocul să câștig, la un concurs organizat de Filme și cărți, două cărți de Ludmila Petrușevskaia apărute la editura Meteor Press, în traducerea Antoanetei Olteanu. Fetița de la Metropol trebuie să fie foarte interesantă, pentru că este cartea de memorii a scriitoarei, unde am impresia că este povestit și episodul cu fuga peste graniță în Lituania. Mă așteptam ca cealaltă carte, Orașul Luminii, cu subtitlul „Întâmplări fantastice”, să cuprindă o mare parte din povestirile citite de mine, însă am identificat una singură - Secretul Marilenei



11 comentarii

  1. Am si eu un volum de basme din astea moderne, My Mother She Killed Me, My Father He Ate Me, cred ca din aceeasi colectie cu Petrusevskaia. Inca n-am citit-o, dar o am ebook daca o vrei.https://www.goodreads.com/book/show/7945295-my-mother-she-killed-me-my-father-he-ate-me

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aaa, uitasem de cartea asta între timp, dar la momentul respectiv mi-a fost semnalată de Goodreads. Mi se pare că și Petrușevskaia are o povestire în această colecție. Mulțumesc, dar nu prea mă tentează, mi-a ajuns experiența cu cartea de mai sus. :)
      Inițial am vrut să zic că basmele astea nu sunt moderne (Petrușevskaia le-a scris în ultimii 40 de ani, pe când cele din My Mother She Killed Me par a fi mai noi), dar ai dreptate, chiar sunt moderne - cele „clasice” sunt deja intrate în folclor și numele autorului/autorilor s-a pierdut.

      Ștergere
  2. Am cumparat mai demult volumul "Povesti de dragoste" aparut la Polirom. Am citit vreo 2-3 povesti si m-au plictisit. Nu prea am inteles ce vrea autoarea, asa ca am lasat-o balta. Probabil este mai slaba si ca Alice Munro.
    Nu stiam cum arata. Acum cand ii vad poza nici ca vreau sa mai citesc din ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe-asta n-am mai auzit-o, Gabriel! Auzi, să renunți la a citi o carte pentru că nu-ți place mutra autorului! :)) Tu știi oare cum arată toți autorii ale căror cărți ți-au plăcut?
      Mie chiar îmi place cum arată Petrușevskaia în poza asta (cred că e făcută la un concert de-al ei). Am ales una în care poartă pălărie, pentru că în alte poze are părul prea pleoștit. :))

      Hmm, așadar nu te-au prins Poveștile de dragoste. Mai bine trec direct la cartea ei de memorii, cred că va fi o lectură tare interesantă.
      Ah, comparațiile tale cu Alice Munro! Parcă le faci intenționat, știind că mie îmi place cum scrie. :)

      Ștergere
    2. Stii bine ca aleg cartile in functie de coperti, de numele autorilor, etc. Asta mi-e mintea :)
      ps: de exemplu imi place mult de bisexuala bulimica Sofi Oksanen. http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/1/1a/Sofia_Oksanen,_vinnare_av_Nordiska_radets_litteraturpris_2010.jpg

      Ștergere
    3. Îmi vine greu să cred că ești așa mofturos, Gabriel (ca să nu zic plin de prejudecăți). Sper că glumești, cititul ar fi trebuit să-ți mai destupe mintea. :) Sofi Oksanen mi s-a părut și mie interesantă, dar n-am căutat mai multe informații despre ea.

      Ștergere
  3. gogule, gogule, pai tu m-ai pus sa iau cartea asta. petrusevskaia. am citit cateva, pe urma am cam uitat-o. am inca 2 carti de povestiri la care trag de cativa ani. si sunt faine. barthelme si cheever.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nu te-am pus eu sa o iei. am zis doar ca o am, iar tu cu lacomia binecunoscuta-ti ai dat imediat click si ai cumparat-o. da. si mai ai de citit "elefantul a disparut", una dintre cartile bune de povestiri a lui murakami. citesc momentan "asculta cum bate vantul". dupa vreo 30 de pagini e cam pielea pulii.

      Ștergere
    2. Cum cântă vântul, nu? Asta și cu Pinball, plus Oaia fantastică, fac parte dintr-o trilogie, dar nu știu dacă au vreo legătură - eu am citit doar Oaia, care mi-a plăcut. Mă gândeam că sunt cărtți bune, fiind scrieri mai vechi ale lui Murakami. Sau ți-a scăzut cheful de Murakami, Gabriel?

      Ștergere
    3. am citit elefantul. nu am citit salcia. nici granița sórelui. nici jurnalele sau ce erau alea, underground, alergătorul de maraton.

      Ștergere
    4. Da, am citit si eu in prefata ca fac parte din trilogie, dar nu cred ca au legatura. Poate doar numele personajului, Sobolanul. Vom vedea. Pe la pagina 60 deja cartea e mai OK, desi nu prea vorbeste despre ceva anume. Poate despre singuratate, regrete. Vom vedea. E o lectura placuta, dar nu ceva care te da pe spate.
      Radu, pai Murakami inseamna ca este autorul pe care l-ai citit cel mai mult. Ciudat pentru tine.

      Ștergere

Un produs Blogger.