Great Granny Webster - Caroline Blackwood

Într-o seară, m-a apucat dorința să recitesc scurtul roman al lui Caroline Blackwood, Great Granny Webster (Străbunica Webster), care, prin atmosfera sumbră și bizară, cu accente gotice, mi-a lăsat o impresie puternică la prima lectură. Deși au trecut numai doi ani și jumătate de când am citit cartea, am constatat că uitasem cea mai mare parte a poveștii, ceea ce într-un final a fost chiar mai bine. Singurele lucruri pe care mi le aminteam erau, de fapt, două imagini. Prima o înfățișa pe străbunica Webster așezată într-un scaun incomod, o bătrână stafidită îmbrăcată în negru, însă extrem de dreaptă și cu o privire de martiră, învăluită în penumbra salonului rece și posomorât din casa ei englezească. A doua imagine care m-a bântuit a fost cea a unui castel pe jumătate ruinat din nordul Irlandei, cu săli friguroase în care podeaua era acoperită de vase de toate formele și dimensiunile, în care sfori atârnând din tavan dirijau șuvoaiele de apă ce pătrundeau prin acoperiș.

Great Granny Webster, povestea unei familii aristocratice ajunse la sapă de lemn - poate doar cu excepția bogatei și zgârcitei doamne Webster, care este de părere că, în viață, nu ne putem baza pe puterile altora -, populată de câteva figuri ciudate și excentrice, mi s-a părut la fel de interesantă ca la prima lectură. Naratoarea lipsită de nume, o descendentă din ultima generație, ne conduce prin galeria de chipuri care o urmăresc până și în vise, și în care personajele feminine poartă măști ale nebuniei, lascivității sau implacabilității. Între toate aceste chipuri, străbunica Webster ocupă locul central, așezată de-a pururi pe scaunul victorian cu spătar înalt, într-o solitudine tăcută și sterilă, traversând neschimbată deceniile și evenimentele istorice care transformă totul în jurul ei. 

Everything was orderly and predictable in the fusty sealed-off universe that she inhabited. Like her dark furniture, she seemed built to last. She gave no sign that she had ever felt there was any reason to question what she was—or what she stood for. Despite the humiliations of extreme old age, her sense of the worth of her own identity was solid because it had become inseparable from the hallowed stability of her own unvarying routines. Only when one was losing Great Granny Webster and was moving off into a more modern arena peopled by uncertain, bruised identities, confused by ever-shifting, contradictory values, could one start to regret the reliability of her single-minded self-containedness. 

Naratoarea calcă pe un pământ mișcător și nesigur, căci trecutul familiei sale aristocratice, populat de chipuri și personalități nebuloase, rămâne pentru ea un tărâm obscur, niciodată cunoscut pe de-a-ntregul, alcătuit doar din fragmente disparate de bârfe, istorisiri și zvonuri auzite de la prieteni și rude. La acest bagaj îndoielnic de trăsături și întâmplări, ea adaugă propriile experiențe și observații, încercând să înțeleagă ce se ascunde în spatele atitudinii rigide și intolerante a străbunicii Webster, al comportamentului frivol al mătușii Lavinia, sau al figurii amenințătoare a bunicii. Totodată, tânăra încearcă să deslușească amintirile incerte legate de tatăl ei, care a murit în Burma când ea avea doar nouă ani, lăsând-o în posesia unui amestec fluid și schimbător de memorie și fantezie. 

La paisprezece ani, aflată în convalescență, fata ajunge pentru prima oară în casa rece și întunecoasă a străbunicii Webster, pentru a beneficia de aerul de mare din suburbia Hove. Însă, în cele două luni petrecute aici, nu ajunge nici măcar o dată la plaja din Brighton, oraș pe care venerabila ei rudă îl detestă din cauza amestecului de modernism, vulgaritate și viciu. În schimb, strănepoata sfârșește prin a petrece ore interminabile și plictisitoare în compania femeii acre și nemulțumite, care, aproape în fiecare moment al zilei, nu face altceva decât să stea dreaptă și rigidă în scaunul ei victorian, cu o privire îndârjită, complet lipsită de veselie.

Cu un umor negru și delicioase accente macabre, naratoarea ne introduce în atmosfera sumbră a casei din Hove, accentuată de prezența bătrânei menajere Richards, cu postura ei gârbovită și peticul negru care-i acoperă ochiul - de altfel, singura ființă cu care doamna Webster vorbise în lunile dinaintea sosirii ei. Cât despre străbunică, pe care fata încearcă să o înțeleagă (fără a reuși acest lucru decât mulți ani mai târziu), i se pare „prea bătrână pentru ca cineva să o poată judeca după standarde umane” - și totuși, prezența ei placidă și inflexibilă atrage ca un magnet gândurile tinerei. Femeia ursuză și lucidă, ce pare să aibă o pasiune pentru suferința inutilă, se mândrește cu postura ei fără cusur, cu propria lipsă de umor, cu tăria de caracter cu care înfruntă zilele, cu faptul că „a reușit să existe în continuare, fără cea mai mică motivație intelectuală sau emoțională”. Fata observă că străbunica trăiește într-un vacuum de singurătate și ne-iubire, imună la soarta celor din jur și interesată doar de propria luptă pentru supraviețuire. 

“I am a fighter,” Great Granny Webster told me. “I have no respect for people who don’t put up a good fight in life.”
It was true that in a sense she was a fighter, but I couldn’t respect her for it. All that had kept her so long on this earth appeared to be her inhuman immobility. She often seemed to be trying to use her hard chair as camouflage, as if she hoped that Death might enter her drawing-room and leave again, tricked by her tactics—that he would think he had already taken her, she showed so much less sign of life than her wooden chair.

[spoiler] Peste ani, ascultând poveștile rudelor și ale prietenilor, naratoarea își dă seama că străbunica Webster, care nu făcea nimic pentru a fi pe placul celorlalți, oferea totuși, prin propria inflexibilitate și rezistență la schimbare, dar și prin judecata ei sănătoasă, un sentiment de siguranță și de statornicie într-o lume marcată de război, o lume plină de nesiguranță și dezordine, de identități confuze, de valori contradictorii și schimbătoare. Totul în viața ei era ordonat și previzibil, iar străbunica, neatinsă de evenimentele din jur precum o stâncă imuabilă, părea făcută să dureze, asemenea mobilei masive și rezistente cu care se înconjurase, susținută de un sentiment robust al identității, izvorât din stabilitatea rutinei sale. [spoiler]

În acest roman, bazat în mare parte pe propriile experiențe, Caroline Blackwood ne poartă prin trei case, trei spații cu o personalitate puternică: locuința călduroasă, de o opulență luminoasă, a mătușii Lavinia; casa urâtă a străbunicii Webster, rece și umedă precum o catedrală, cu piese de mobilier masive și scumpe, în tonuri sumbre de negru și maro; conacul din Ulster, Dunmartin Hall, cu un aer melancolic și mohorât, un monument gigantic al unor timpuri mai prospere, demult apuse, în care majordomi îmbrăcați impecabil purtau cizme grosolane pentru a traversa băltoacele formate pe coridoare, iar camerele încărcate de lucruri vechi erau străbătute în miez de noapte, cu pași neauziți, de bunica nebună, care căpătase o înfățișare de zână malefică. 

[spoiler] Străbunica Webster nu o pomenește niciodată pe fiica ei, bunica naratoarei, a cărei existență a căzut în uitare, deși trăiește încă, închisă într-un azil de nebuni. Ea apare în visele nepoatei ca un spectru amenințător, asemenea unei vrăjitoare, căci naratoarea, prea mică pentru a și-o aminti pe bunică, nu a cunoscut-o decât din istorisiri subiective și din zvonuri: o ființă delicată și stranie, cu un comportament imprevizibil, preocupări obsesive și izbucniri de violență, bunica bântuia noaptea prin pădurile din Dunmartin, pentru a vorbi cu copacii, spiridușii și zânele. [spoiler]

What everyone found blood-curdling was that she herself had started to look very like the model fairies that you see on the top of Christmas trees. She had the same frozen blank expression, the agelessness that made her seem neither child nor woman. Her face was china white, and her curls were still very blonde and arranged in a way that made her appear to be wearing a golden wig. When she entered a room she never walked, she always flitted. Often she kept a fixed smile on her face, and when she talked through this smile in a tense and impassioned manner about spells and curses, potions and magic, it was as if she were incapable of relaxing it because it had been painted on her face in order to radiate her own inner notion of fairy-like goodwill.

Pe lângă rarele observații făcute de câteva personaje, aflăm foarte puține amănunte despre naratoare - un spectator reținut și tăcut, care privește de pe margine desfășurarea de capricii și drame, de nebunie și disperare, în care sunt prinși membrii familiei sale. Tânăra s-a născut la Dunmartin Hall, un loc ce i-a rămas în memorie în tonuri calde și melancolice, deși găsește ironic faptul că tocmai sărăcia i-a împins pe părinții ei să locuiască în acest palat ruinat din nordul Irlandei, unde toate camerele păreau bântuite de nebunia predecesorilor. Personalitatea fetei pare să fie în așteptare, sub imperiul unei triple moșteniri apăsătoare - alienarea și stranietatea bunicii, impermanența și frivolitatea mătușii Lavinia, firea posacă și stoică a străbunicii -, cu perspective care o înspăimântă și un viitor la fel de incert ca trecutul familiei.

Caroline Blackwood și poetul Robert Lowell (sursa)

M-aș bucura foarte mult ca acest scurt roman să fie tradus în română - cred că ar avea succes, mai ales că și viața lui Caroline Blackwood a fost una extrem de interesantă, demnă de paginile unui roman. De altfel, Great Granny Webster cuprinde o sumedenie de elemente autobiografice, preluate din copilăria izolată și nefericită a scriitoarei, născută într-o familie aristocratică anglo-irlandeză. Tatăl ei, al patrulea Marchiz Dufferin și Ava, a murit pe front înainte de a împlini 36 de ani, iar mama a fost una dintre moștenitoarele imperiului Guinness. După cum am aflat din acest articol, Caroline a copilărit la Clandeboye, proprietatea gotică a familiei, aflată în apropiere de Belfast, fiind crescută mai mult de servitori, în timp ce părinții locuiau la Londra, unde se bucurau de viața hedonistă de după război - un abandon pe care Caroline nu l-a iertat niciodată. 

Blackwood s-a împotrivit convenției de a se mărita într-o familie bogată și, la 22 de ani, a fugit cu pictorul Lucian Freud. Spre deosebire de naratoarea acestui roman și asemănându-se mai degrabă cu personalitatea mătușii Lavinia, scriitoarea a dus o existență boemă și dezordonată, cu o viață amoroasă complicată, care a inclus mariaje cu pictorul Lucian Freud, pianistul și compozitorul Israel Citkowitz și poetul Robert Lowell. Fiica sa, Ivana Lowell, deschide o fereastră asupra vieții zbuciumate a lui Caroline în cartea de memorii Why Not Say What Happened, în care vorbește, printre altele, despre copilăria disfuncțională alături de o mamă egocentrică și bețivă, dar și inteligentă, cinică și amuzantă, cu o personalitate magnetică și un umor negru debordant.