Hotelul „La crucea alpinistului” – Arkadi & Boris Strugațki

duminică, 11 martie 2018

recenzie carte Hotelul „La crucea alpinistului” de Arkadi și Boris Strugațki

► Hotelul „La crucea alpinistului”, de Arkadi Strugațki, Boris Strugațki ◄
Ed. Paralela 45, 2006, 264 pag. | Traducere: Valerian Stoicescu
Titlul original: „U Pogibshego Alpinista”, 1970 | Țara: Rusia


În primul rând, trebuie să spun că nu mai citisem nimic de frații Strugațki, cu toate că sunt două nume de referință în literatura science-fiction, iar la noi s-au tradus o mulțime de titluri. Aveam impresia (eronată) că romanele lor sunt scrise la bășcălie, cu un tip de umor care nu-i tocmai pe gustul meu, astfel că nu m-am grăbit să le trec pe lista de lecturi – deși speram să citesc cândva măcar celebrul „Picnic la marginea drumului”. Nu refuz însă o recomandare convingătoare: doi prieteni, Mădălina și Alin, mi-au vorbit la un moment dat de „Hotelul La crucea alpinistului”, despre care eu nu știam absolut nimic, însă câteva detalii și menționarea cuvântului „bizar” au fost de ajuns pentru a-mi trezi imediat interesul.

Și ce surpriză faină am avut! „Hotelul La crucea alpinistului” începe ca un roman polițist à la Agatha Christie și o ține așa până după jumătatea cărții, de te apucă îndoiala că ar fi vorba de o poveste science-fiction. Nu că asta m-ar fi deranjat, din contră: frații Strugațki au recreat aici un murder mystery clasic, fix genul care-mi plăcea atât de mult în adolescență, cu deosebirea că personaje lor sunt tare ciudate, iar întâmplările te duc în mai multe direcții: ba ai parte de un umor absurd, ba te trezești în postura de detectiv, încercând să-ți dai seama cine-i criminalul, ba ai impresia că totul se va rezolva în cheie fantastică. Oricum, eu am fost în ceață în cea mai mare parte a lecturii, bănuind când pe unul, când pe altul, și fără să intuiesc nicicum finalul.*

La sfârșitul iernii, inspectorul de poliție Glebski sosește la hotelul „La crucea alpinistului” pentru a-și petrece două săptămâni de concediu, departe de constrângerile familiale și sociale. „Cât este de complicat în vremurile noastre să rămâi singur măcar o săptămână, măcar o zi și o noapte, măcar câteva ore! Fiul meu susține că principalul flagel al omenirii în lumea contemporană este singurătatea și înstrăinarea. Nu știu, nu sunt sigur.” Desigur, un hotel nu e tocmai locul cel mai potrivit pentru a te izola de lume, cum nici să fii înconjurat de o mulțime de oameni nu garantează că te vei simți mai puțin însingurat.

Hotelul este condus de un mecanic-inventator cu veleități de filozof și aplecare spre misticism, un creator de legende atras de inexplicabil. Ceilalți oaspeți sunt o adunătură pe cât de bizară, pe atât de pitorească: un magician însoțit de un copil androgin, care poartă tot timpul o pereche de ochelari negri; un fizician de renume mondial, cu un râs sepulcral, glume răsuflate și abilități neobișnuite; un bogătaș mitocan, veșnic cu o cană în mână, și frumoasa lui soție, desprinsă parcă din reviste; un viking blond, maestru la schi, și un bărbat dubios, care stă tot timpul pe acoperiș.

Domnule Glebski, n-ați avut ocazia să remarcați că necunoscutul este mult mai interesant decât cunoscutul? Necunoscutul trezește gândul, face să curgă mai repede sângele prin vene, naște fantezii uimitoare, promite, atrage. Necunoscutul seamănă cu un foculeț scânteietor în bezna nopții întunecate. Și odată devenit cunoscut, el ajunge plat, cenușiu, contopindu-se nedeslușit cu fundalul cenușiu al cotidianului. (pag. 13-14)

Încă de la sosire, inspectorul Glebski observă că în hotel se petrec lucruri stranii. Peste tot persistă urmele alpinistului dispărut, care a locuit aici în urmă cu șase ani; camera lui a rămas neschimbată, iar patronul a înființat și un mic muzeu cu obiectele care i-au aparținut. Tocmai când mi se părea că povestea nu va duce niciunde, este găsit și cadavrul – un caz tipic al crimei din camera încuiată. Cadrul este perfect: un mic hotel în creierii munților, care tocmai a fost izolat de lumea exterioară printr-o avalanșă, și o mână de suspecți care par să ascundă fiecare câte ceva. Dar ce anume, mai greu de zis. Deși specializarea lui este frauda și n-are experiență criminalistică, Glebski începe ancheta cu zelul propriu unui „omuleț birocratic, de înaltă moralitate, ce respectă legile până-n pânzele albe”.

Cartea este o combinație tare interesantă de mister, bizarerii, umor, scurte reflecții cu tentă filozofică și observații despre natura umană, plus o dilemă morală care apare chiar spre final. Frații Strugațki vorbesc despre imaginație, idei preconcepute, situații pentru care nu suntem pregătiți; despre senzațiile care se pot apropia de adevăr mai mult decât raționamentele empirice. Dar cea mai importantă mi se pare următoarea idee: că întâi de toate trebuie să fii om, lăsându-te dus de intuiție, empatie și imaginație, și nu o mașinărie programată să urmeze cu strictețe litera legii. 

Pentru că romanul oferă o experiență atipică, aș recomanda „Hotelul La crucea alpinistului” și celor care nu citesc de obicei literatură science-fiction, dar cu o oarecare rezervă: nu toată lumea va aprecia cocktailul acesta cu gust neobișnuit, care abundă în ciudățenii și absurdități. Însă e bine de știut că totul se explică, chiar dacă nu neapărat în termenii cu care suntem obișnuiți. Să mă mir, oare, că rezolvarea poveștii mi s-a părut posibilă? Totuși, asta nu mă face mai pregătită pentru o situație de genul celei despre care este vorba în roman. A nu respinge plăsmuirile imaginației poate fi un pas înainte:

Cred în tot ce pot să îmi imaginez, Peter. În vrăjitori, în bunul Dumnezeu, în diavol, în fantome... în farfurii zburătoare... Odată ce creierul omenesc își poate imagina toate acestea, înseamnă că ele există pe undeva, altfel de ce să aibă creierul o asemenea capacitate? (pag. 40)

Am citit între timp și „Picnic la marginea drumului”, o carte cu mai multe teme de gândire, la care va trebui să mai reflectez, însă „Hotelul La crucea alpinistului” a avut un impact mai mare pe termen scurt, poate pentru că finalul m-a impresionat puternic și o anumită imagine mi-a rămas impregnată în memorie, de parcă aș fi văzut-o aievea:

[spoiler] cei patru care fug de zor prin zăpadă, dar nu mai reușesc să se salveze. Mă apucă mila și acum, când îmi reamintesc scena asta, și-mi vine să-i car pumni inspectorului Glebski. Dar ce aș fi făcut eu în locul lui? E foarte greu să lași suspiciunile deoparte și să privești o problemă dintr-un unghi cu totul diferit. Glebski nu este „copt”, după cum spune Alec, pentru că este încorsetat în legi și „programat” să pună totul la îndoială. Simone și Alec Snevar sunt mai pregătiți pentru o astfel de situație: primul prin contactul lui cu știința și vederile largi, al doilea prin credința în imaginație și afinitatea pentru supranatural. 

*La un moment dat, eram convinsă că Saint-Bernardul Leli este un extraterestru deghizat. Toate semnele duceau într-acolo! [spoiler]


10 comentarii

  1. I've been meaning to read their book, translated into English as 'Roadside Picnic' for a long time because, as I'm sure you know know, it was the basis for one of the greatest films ever made, Tarkovsky's 'Solaris'.I'll have to find it and leave it somewhere that will keep it in my thoughts!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Well, we could read 'Roadside Picnic' together, if you want! I've already read it last week, but I plan to read it again, since there is a lot to think about and I'm not sure I understood everything. Although it's such a short book, it's packed with heavier meaning. I know you are a walking encyclopedia when it comes to movies, so I suppose you were thinking about 'Stalker', since 'Solaris' is based on a book by Stanislaw Lem. I've read both novels, but haven't watched Tarkovsky's movies, a gap which I should fill in at some point.

      Ștergere
  2. Yes, of course (slaps self on forehead), I meant to type 'Stalker' but somehow 'Solaris' came out. I must have told you I named my home 'Solaris', did I? I would very much like to do a joint reading of 'Roadside Picnic' and perhaps the film as well, even though it is, like 'Solaris', not very faithful to the book. I read at least some of the book a long time ago and remember being surprised by how different it was from Tarkovsky's vision.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Yes, you did, and it's such a wonderful name! It instantly brings a ray of sunlight just by thinking of it. :)
      I only know that 'Stalker' is very different from the book, because the authors wrote several scripts which got farther and farther away from their story, so you might be really surprised and (although I hope this won't be the case) even disappointed by 'Roadside Picnic'. It didn't blow me away, this I must admit. But it has something special that keeps lingering in my mind and I very much want to read it again. I hope we can do it sometime in the near future. And yes, I should definitely watch Tarkovsky's movie afterwards.

      Ștergere
  3. Well, the strange thing is that I wouldn't expect the book to be very good because I remember, from the amount of the book I read years ago, reaching the conclusion that it was probably better to adapt a not-terribly-good book for the screen rather than a very good one because great books, in my opinion, are generally diminished by being filmed or else they are treated so reverentially by the director that they just become pointless, illustrated versions of the book. With a mediocre book like 'Roadside Picnic' however, greater liberties and risks can be taken and the result is, in this case, that the film is probably far better than the book.

    The only case I can think of at the moment that is an exception to all of the above is the pairing of László Krasznahorkai and Bela Tarr. In that case exceptionally good books have resulted in exceptionally good films! An exception in every way, I think.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha, then are you sure you want to read 'Roadside Picnic'? Well, I suppose there's always the curiosity to see where it all began. I have the impression that the film offers a totally different experience, so I'm not sure the two can even be compared. They must have something in common, though. I hope to find out what it is.

      I haven't watched 'Satantango' either, the thought of an eight-hour movie keeps me away, although I have the feeling the atmosphere would be great (and I still remember the intense atmosphere of the novel!). Ha, while writing the comment I ended up looking for Krasznahorkai's books, to see if there is something else translated into Romanian. Unfortunately, there's not. We have no substantial public for this type of literature. John Berger, for example, hasn't been translated into Romanian at all!

      Ștergere
  4. Ema, m-ai încuriozit. :) Acum vreau și eu s-o citesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mă bucur. Sper să-ți placă. Ai mai citit ceva de frații Strugațki?

      Ștergere
    2. Am citit „E greu să fii zeu”.

      Ștergere
    3. Pe-asta am ales-o pentru următoarea lectură din frații Strugațki. :)

      Ștergere

Un produs Blogger.