„Făgăduiala. Recviem pentru romanul polițist”, de Friedrich Dürrenmatt
Ed. Humanitas, 2003, 170 de pagini, traducere de Petronela Negoșanu
Original: „Das Versprechen. Requiem auf den Kriminalroman”, 1958 | Țara: Elveția
O societate rigidă care erodează sensibilitatea. O crimă oribilă petrecută în plină zi. Vinovăția reală versus dorința de a găsi un vinovat, presiunea psihologică care duce la acceptarea unei vini închipuite. O așteptare stăruitoare care acaparează în întregime existența și, ulterior, echilibrul unei minți strălucite. Felul în care febra acestei așteptări și obsesia de a prinde criminalul ajung să întunece rațiunea și compasiunea. Furia care se revarsă asupra unei făpturi vulnerabile care ar fi trebuit protejată. Pe cât de scurtă este cartea lui Dürrenmatt, pe atât de puternică este impresia pe care mi-a lăsat-o: am resimțit intens zădărnicia zilelor lungi de așteptare, obstinația cu care toată energia vitală a unui om se canalizează pe un singur făgaș, guvernat de o făgăduială.
„Fiecare contribuabil are dreptul la eroii lui și la un happy-end” – ce mult mi-a plăcut observația asta, care ascunde o ironie din partea autorului! Poate că o să scriu la un moment dat și despre „Pana de automobil”, micul roman care mi-a trezit interesul pentru scrierile lui Friedrich Dürrenmatt, însă deocamdată vreau să notez câteva impresii despre „Făgăduiala”, înainte de a o returna la bibliotecă. Este cel mai cunoscut roman al scriitorului elvețian, conceput inițial sub forma unui scenariu de film cu titlul „S-a întâmplat în plină zi” („Es geschah am hellichten Tag”), cu o deosebire destul de importantă: autorul a rescris finalul cărții, manifestându-și astfel nemulțumirea față de preferința marelui public pentru poveștile convenționale, cu un deznodământ previzibil.
