„Miruna, o poveste”, de Bogdan Suceavă | Ed. Curtea Veche, 2008, 134 pag.
În această carte micuță, dar extrem de densă, Bogdan Suceavă a distilat chintesența imaginarului fabulos al satului românesc, mergând pe firul istoriei până la sursa de unde izvorăsc basmele, păstrătoare ale unor vremuri îndepărtate în care se întâmplau minuni, iar oamenii își împărțeau pământurile cu fiarele codrului și cu ființele supranaturale. „Miruna, o poveste” este o mică bijuterie de istorii stratificate, în care realitatea și fantasticul coabitează firesc, căci, în timpurile despre care se vorbește aici, babele făceau vrăji și trăiau sute de ani, icoanele vindecau și blestemele aveau putere, apa fântânilor se căuta cu bețigașe de alun, iar ielele se jucau cu mințile muritorilor rătăciți pe tărâmurile lor fermecate. Pe atunci, Codrii Vlăsiei erau întunecoși și nestăpâniți, iar oamenii din satul Valea Rea, ascuns în sălbăticia Munților Făgăraș, își duceau existența după legile ultimului vodă, complet uitați de administrația țării.
Cel care spune istoria fabuloasă a satului este Traian, naratorul fără chip și fără identitate (dar cu origine bine închegată), un posibil alter-ego al scriitorului, ai cărui bunici au trăit pe aceleași meleaguri despre care se povestește aici. Vocea lui Traian ne călăuzește pe cărările întortocheate ale timpului, purtându-ne în anii copilăriei petrecute la satul Valea Rea de pe Râul Doamnei, unde, timp de câteva veri, a ascultat extraordinarele povești ale bunicului, împreună cu sora lui mai mică, Miruna. Nicolae Berca – un bunic îmbrăcat cu haine din alte timpuri, a cărui imagine putea fi exponat de muzeu – era un om diferit de toți ceilalți, care ignora televizorul și radioul, dar încă urmărea desfășurarea istoriei în paginile ziarului Scânteia, adus de poștașul satului în amurg. Așa cum nu a mai făcut cu nimeni altcineva până atunci, bunicul și-a deschis tolba cu minuni în fața celor doi nepoți și, alături de ei, a retrăit totul istorisind, amestecând cele văzute cu cele nevăzute, cele pentru copii cu cele pentru oameni mari, cele de nespus cu tăcerile, trecutul cu niciodată.
