► „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, de Eric-Emmanuel Schmitt ◄
Ed. Humanitas Fiction, 2013, 76 pag. | Traducere: Simona Brînzaru
Titlul original: „Monsieur Ibrahim et les fleurs du Coran”, 2001 | Țara: Franța
„Domnul Ibrahim și florile din Coran” a fost scrisă inițial sub forma unei piese de teatru, inspirată de viața lui Bruno Abraham Kremer, un prieten al autorului, căruia îi este dedicată cartea. În această versiune, personajul Momo își povestește copilăria la Paris și relația cu bunicul Abraham. Ulterior, piesa a fost rescrisă sub forma unui scurt roman, al doilea din seria cu temă religioasă „Ciclul invizibilului”, care cuprinde șase cărți: prima este „Milarepa”, iar a treia „Oscar și tanti Roz”, la care sper să ajung și eu la un moment dat, că prea este lăudată de toată lumea.
Eric-Emmanuel Schmitt, un scriitor cu dublă cetățenie (franceză și belgiană), a crescut într-o familie de atei, iar ulterior s-a convertit la creștinism. Religia este prezentă și în cartea asta, unde autorul atinge subiecte precum diversitatea religioasă, prejudecățile și toleranța.
„Domnul Ibrahim și florile din Coran” este o poveste simpatică care trece iute ca gândul, pentru că cele 96 de pagini sunt de fapt 76, cu un font mare și un spațiu generos lăsat în toate direcțiile. Este mai degrabă o povestire, care mergea pusă la pachet cu alte scrieri de Schmitt, la fel de scurte ca aceasta. Eu am împrumutat cartea și recunosc că nu aș fi cumpărat-o, deși este printre cele mai „ieftine” apariții de la Humanitas. Extrem de scurtă, însă foarte concentrată, povestea se citește ușor și cu plăcere, smulgând și câteva zâmbete pe parcurs. E taman bună pentru a descreți fruntea după o zi dificilă, fără a avea însă pretenții prea mari.
Trebuie să recunosc că nu m-am împăcat cu unele aspecte ale poveștii: nu mă dau în vânt după pastilele de înțelepciune azvârlite cu generozitate printre rânduri și nu-mi plac lucrurile mură-n gură și făcute la repezeală. Din câte am observat, Eric-Emmanuel Schmitt are idei bune, dar eu, una, aș prefera să le trateze în narațiuni mai ample și cu un ton mai subtil. Deocamdată, dintre cărțile lui mi-a plăcut cel mai mult „Pe când eram o operă de artă”, care are un subiect foarte interesant și este suficient de lungă pentru a satisface pofta de lectură.
