Furnicile – Bernard Werber

„Furnicile”, de Bernard Werber
Ed. Nemira, 2015, 284 pag., traducere de Nicolae Constantinescu
Original: „Les Fourmis”, 1991 | Franța (sursa foto)

Știți acea întrebare frecventă din interviuri, legată de cărțile esențiale? Dacă anul trecut pe vremea asta descopeream detaliile arhitecturale și o lume întreagă, neobservată până atunci, devenea posibilă pentru explorare, același lucru mi s-a întâmplat acum cu „Furnicile” lui Bernard Werber: am început dintr-odată să „văd” insectele. Bineînțeles, le vedeam și înainte – e imposibil să ignori un fluture în culori minunate sau o viespe care îți atacă musacaua la o tavernă din Grecia –, însă nu le dădeam prea multă atenție și nici nu mă întrebam, de pildă, care este diferența dintre furnici și termite. Sau cum se numesc insectele pe care le zăresc în mod frecvent, care-i viața lor, cu ce superputeri sunt dotate și alte curiozități de genul acesta. (Cum ar fi multipedul Scutigera coleoptrata, cu care împărțim locuința – nu mi-e prea simpatic, dar îl las în pace și el pe noi.)

Când scriu rândurile astea, am trecut abia de jumătatea volumului și nu știu ce mă așteaptă mai departe – n-ar fi exclus ca până la final să-mi scadă entuziasmul*. Însă acest aspect contează mai puțin, fiindcă schimbarea s-a produs deja: Bernard Werber a deschis ușa spre o lume fascinantă, aflată chiar sub nasul meu, pe care eu o ignorasem până acum. Asemenea unui ghid pasionat și doldora de informații, mi-a oferit un tur uimitor prin universul nevăzut al insectelor, iar după toată experiența asta n-am cum să mai revin la indiferența dinainte. Și iată cum „Furnicile” și-a făcut loc pe lista cărților esențiale – cele care au operat modificări în felul meu de a percepe lumea. În plus, mi-a reamintit câteva întâmplări cu insecte, pe care le voi povesti la final.

15

Hotelul „La crucea alpinistului” – Arkadi & Boris Strugațki

► Hotelul „La crucea alpinistului”, de Arkadi Strugațki, Boris Strugațki ◄

Ed. Paralela 45, 2006, 264 pag. | Traducere: Valerian Stoicescu

Titlul original: „U Pogibshego Alpinista”, 1970 | Țara: Rusia

---

În primul rând, trebuie să spun că nu mai citisem nimic de frații Strugațki, cu toate că sunt două nume de referință în literatura science-fiction, iar la noi s-au tradus o mulțime de titluri. Aveam impresia (eronată) că romanele lor sunt scrise la bășcălie, cu un tip de umor care nu-i tocmai pe gustul meu, astfel că nu m-am grăbit să le trec pe lista de lecturi – deși speram să citesc cândva măcar celebrul „Picnic la marginea drumului”. Nu refuz însă o recomandare convingătoare: doi prieteni, Mădălina și Alin, mi-au vorbit la un moment dat de „Hotelul La crucea alpinistului”, despre care eu nu știam absolut nimic, însă câteva detalii și menționarea cuvântului „bizar” au fost de ajuns pentru a-mi trezi imediat interesul.

Și ce surpriză faină am avut! „Hotelul La crucea alpinistului” începe ca un roman polițist à la Agatha Christie și o ține așa până după jumătatea cărții, de te apucă îndoiala că ar fi vorba de o poveste science-fiction. Nu că asta m-ar fi deranjat, din contră: frații Strugațki au recreat aici un murder mystery clasic, fix genul care-mi plăcea atât de mult în adolescență, cu deosebirea că personaje lor sunt tare ciudate, iar întâmplările te duc în mai multe direcții: ba ai parte de un umor absurd, ba te trezești în postura de detectiv, încercând să-ți dai seama cine-i criminalul, ba ai impresia că totul se va rezolva în cheie fantastică. Oricum, eu am fost în ceață în cea mai mare parte a lecturii, bănuind când pe unul, când pe altul, și fără să intuiesc nicicum finalul.*

14

Pilda semănătorului – Octavia E. Butler

► „Pilda semănătorului”, de Octavia E. Butler ◄

Ed. Hecate, 2015, 372 pag. | Traducere: Toma Ritner

Titlul original: „Parable of the Sower”, 1993 | Țara: SUA

---

Îmi plac distopiile, pentru că, fără a apela la inovații tehnologice complexe și uneori nici la lumi extraterestre, autorii își imaginează diverse scenarii pentru un posibil viitor al omenirii, pornind de la tarele prezentului și de la trăsăturile inerente firii umane – de bună seamă, cele negative, precum dorința de putere, lăcomia, egoismul, lipsa responsabilității față de planetă. Aproape invariabil, progresul se întoarce împotriva umanității, care regresează la un stadiu primitiv de civilizație. Zâtul, Oryx și Crake, 1984, Drumul, Povestea slujitoarei, Metro 2033, Eseu despre orbire, Minunata lume nouă – iată câteva dintre preferatele mele. Multe au ceva în comun: acutizarea diferențelor dintre bogați și săraci, dintre opresori și exploatați. „Problema noastră ca specie rezultă din faptul că moștenim două caracteristici ce nu funcționează bine împreună: inteligența și comportamentul ierarhic, iar cel din urmă este dominant”, spune Octavia Butler în interviul de la finalul cărții. 

În „Pilda semănătorului”, scriitoarea afro-americană își imaginează cum ar arăta viața într-o Americă afectată de încălzirea globală – așadar, nu e vorba de vreun cataclism, nici de intervenții supranaturale, ci de o schimbare provocată de-a lungul timpului de acțiunile umane. Un iad plăsmuit pe Pământ chiar de oamenii care-l locuiesc, ce pare cu atât mai înfricoșător cu cât scenariul autoarei este unul destul de realist.

0

Ready Player One – Ernest Cline

Ready Player One, de Ernest Cline

Ed. Nemira, 2016, 448 pag. | Traducere: Mihai Dan Pavelescu

Titlu original: Ready Player One, 2011 | Țara: SUA

---

Cu câtă înfrigurare am citit „Ready Player One”! Mi-am luat notițele la recitit pentru a scrie despre romanul lui Ernest Cline, căci recenziile din ultima vreme par să reflecte doar o parte a lecturilor mele, iar eu citesc destul de variat – am în meniu și science-fiction, distopii, fantasy și cărți pentru copii & adolescenți –, dar se pare că reușesc să scriu doar despre cărțile mai „serioase”. N-aș vrea să vă faceți o părere greșită despre mine, așadar voi adăuga la final și câteva rânduri mai personale. :)

„Ready Player One” mi s-a părut un science-fiction foarte reușit, pe care l-am devorat cu sufletul la gură, chiar dacă n-am fost niciodată un gamer pasionat, și nici nu am vreo afecțiune deosebită pentru cultura anilor 1980. Aflasem de roman dinainte să fie tradus la noi, însă am tot ezitat să-l încep, temându-mă că nu voi rezona cu subiectul. Între timp, m-am lămurit că nu e nevoie de cunoștințe specializate pentru a înțelege ce se întâmplă în cartea asta, care se adresează practic tuturor celor aflați în căutarea unei povești captivante și deconectante din categoria „ușor de citit”, o poveste care este totodată bine scrisă și ținută în frâu, fără goluri în logica narațiunii. Acum pot să înțeleg de ce romanul a avut un asemenea succes, dincolo de publicul țintă – geeks, pasionații jocurilor pe calculator sau cei care și-au trăit adolescența în anii 1980. Anul viitor va apărea și o ecranizare în regia lui Steven Spielberg, pe care de-abia aștept să o urmăresc (sper ca până atunci să mai uit din subiect), pentru că vreau să văd transpuse în imagini toate acele universuri virtuale prin care se plimbă Wade Watts, naratorul și protagonistul romanului.

16

The Martian (Marțianul) - Andy Weir

Cum n-am avut starea necesară pentru o carte serioasă, am citit într-o doară câteva pagini din Marțianul lui Andy Weir, și cu ea am rămas până am terminat-o. Informațiile interesante și răsturnările de situație, dar mai ales umorul, optimismul și soluțiile ingenioase ale astronautului Mark Watney, aflat într-o cursă incredibilă de supraviețuire pe Marte, au reușit să mă captiveze și să-mi dea o stare pozitivă - iar cuvintele cu care se încheie romanul, chiar dacă ar părea clișeice în alte momente, s-au potrivit cum nu se poate mai bine cu situația din ultima lună: 

Every human being has a basic instinct to help each other out. It might not seem that way sometimes, but it’s true.
If a hiker gets lost in the mountains, people will coordinate a search. If a train crashes, people will line up to give blood. If an earthquake levels a city, people all over the world will send emergency supplies. This is so fundamentally human that it’s found in every culture without exception. Yes, there are assholes who just don’t care, but they’re massively outnumbered by the people who do. 

8

Câteva romane SF

Omul demolat - Alfred Bester

Omul demolat, publicat în 1952, a fost primul roman science-fiction care a primit Premiul Hugo, în 1953. Fără să fiu o fană a genului SF, cartea lui Alfred Bester mi-a plăcut foarte mult, pentru că e plină de acțiune și răsturnări de situație, fiind mult mai captivantă decât un roman polițist. Ceea ce mi-a plăcut mai puțin au fost unele dialoguri care mi s-au părut superficiale și simpliste, nepotrivite unui roman care, în cea mai mare parte, a fost inteligent și plin de imaginație. Evenimentele au loc într-un viitor în care nu a mai fost comisă nicio crimă premeditată de șaptezeci de ani, căci gândurile oamenilor, ba chiar și lucrurile care sunt ascunse adânc în subconștient, pot fi citite de către Telepați (ideea de bază a cărții mi-a amintit de filmul The Minority Report).

9

Wool Omnibus (Silozul) - Hugh Howey

Cu cartea asta imensă (pe care am citit-o în engleză) am petrecut noaptea dintre 2012 și 2013. Mi-a fost așa de rău în seara de Revelion (după ce mâncasem aproape jumătate de kilogram de ciuperci pleurotus la grătar), încât am fost nevoită să anulez planurile pe care le aveam. Chiar dacă am urmărit artificiile din balcon și m-am cam bosumflat, am avut mare noroc cu seria Wool a lui Hugh Howey (volum tradus și la Nemira în 2014, sub numele de Silozul), care m-a captivat atât de mult, încât m-a făcut să uit de faptul că nu mă distram alături de prieteni. Am stins luminile din casă, lăsând aprinse numai beculețele din pomul de Crăciun, am pornit lampa de la Kindle și m-am scufundat în lumea fascinantă a Silozului și a locuitorilor săi. Până la urmă, a fost o experiență tare faină.

2

The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) - Margaret Atwood

The Handmaid's Tale (Povestirea cameristei) este unul din acele romane care - consider eu - ar trebui citite de toată lumea. O distopie pe care Atwood o încadrează la ficțiune speculativă, cartea este accesibilă și cititorilor care nu sunt atrași de literatura science-fiction. Dincolo de utopia sa, romanul conține numeroase idei și teme actuale, care pot conduce la discuții interesante pe marginea lui. Este, totodată, o poveste incomodă care incită, răscolește și indignează, iar întrebările „Cum ar fi dacă?” sau „Cum m-aș comporta eu într-o astfel de situație?” stau întotdeauna foarte aproape de mintea cititorului. 

Femeile vor fi cele cu adevărat tulburate de povestea lui Offred, protagonista și naratoarea cărții, pentru că sunt direct vizate de schimbările drastice imaginate de Atwoood; bărbații vor percepe lucrurile diferit, din postura masculinității lor zgândărite nu o dată de emanciparea feminină. Eu am citit cartea cu sufletul la gură, fascinată și, totodată, îngrozită de această lume grotescă care se conturează treptat, dezvăluind fațetele unei societăți guvernate de religie și teroare, în care civilizația a regresat spre primitivismul Vechiului Testament.

28

The Road (Drumul) - Cormac McCarthy

How does the never to be differ from what never was?

Nu cred că puteam alege o vreme mai potrivită pentru lectura acestui roman sumbru: nu am mai văzut soarele de mai bine de o lună, frigul îmi pătrunde în oase, ploaia se transformă în ninsoare și din nou în ploaie, dezechilibrând, cu fiecare zi lipsită de lumină, balanța stării mele mentale. Dar nu mă mai plâng, promit - nu după ce am petrecut două zile însoțindu-i pe cei doi protagoniști în lungul și chinuitorul lor drum spre sudul unei Americi prefăcute în scrum. 

Nu este nimic fantastic în romanul lui McCarthy, adică nimic din ce nu s-ar putea întâmpla omenirii la un moment dat. Un cataclism incert transformă lumea într-o vastă ruină fumegândă, sub flama unui uriaș foc apocaliptic care obliterează viața în toate formele sale. Creația unui Dumnezeu în care puținii supraviețuitori au încetat să mai creadă este redusă la praf și pulbere, soarele și luna sunt acoperite de o cortină densă de cenușă, iar frigul a cuprins în ghearele lui de oțel pământul, care geme și trosnește din rărunchii bătrâni, dezgolit de acoperământu-i verde și viu. Noaptea, când domnește o tăcere mormântală, lumea carbonizată pare că-și încetează existența în întunericul impenetrabil.

12

Sub piele - Michel Faber

Aflasem de acest roman înainte de a fi ecranizat, însă trebuie să recunosc că nu prea l-am băgat în seamă; după ce l-am găsit recent la anticariat și am citit mai multe despre el, am fost copleșită de o curiozitate irezistibilă. Din fericire, cartea nu m-a dezamăgit, din contră - este una dintre cele mai interesante pe care le-am citit anul acesta. Dincolo de rolul de entertainement (căci romanul are destul suspans și mister), Sub piele cuprinde câteva mesaje și critici la adresa societății, pe care Michel Faber le transmite implicit sau direct; nu sunt idei noi, dar ele îmbracă aici o formă inedită.

Chiar dacă mi-a plăcut mult acest roman, l-aș recomanda numai cititorilor dotați cu imparțialitate și un stomac rezistent, pentru că prezența unor scene grotești și revoltătoare îi va pune la încercare (deși nu, nu sunt mai crunte decât cele din Sorgul roșu, care pentru mine a devenit un fel de etalon al cruzimii în literatură). Ulterior am văzut și filmul Under the skin, însă despre acesta voi vorbi puțin la final.

2