Atlasul continentelor încețoșate - İhsan Oktay Anar

Mi-am dorit de multă vreme să citesc Atlasul continentelor încețoșate de İhsan Oktay Anar, o carte mai puțin cunoscută la noi, care părea să fie exact pe gustul meu. Nu bănuiam, însă, că romanul îmi va întrece toate așteptările, dăruindu-mi câteva ore de lectură intensă, în care am trăit într-o lume la granița dintre istorie, oniric și imaginar. De la legenda copilului ale cărui vise se preschimbă în realitate, la povestea orașului în care se găseau exact 51 de cartofori, de la incursiunea în universul cerșetorilor din Konstantiniye la răzmerița copiilor care prădau prăvăliile cu jucării, cartea a fost o călătorie extraordinară prin lumea basmelor orientale, un melanj foarte reușit de fapte istorice, istorisiri cu iz de legendă, noțiuni de alchimie, elemente fantastice și o filozofie lejeră, care pleacă de la conceptul lui René Descartes, Cogito ergo sum. Ca să nu mai spun că am stat cu sufletul la gură în unele momente pline de mister și tensiune, ca și cum m-aș fi delectat cu cea mai captivantă carte de aventuri.

6

Muzeul inocenței - Orhan Pamuk

M-am îndreptat spre un nou roman de Orhan Pamuk cu bucurie și încredere, convinsă că nimic nu poate merge prost (convingere bazată pe o singură carte citită, Mă numesc Roșu, care m-a cucerit iremediabil). Ei, iată că m-am înșelat: Muzeul inocenței m-a adus, în unele momente, la exasperare. Cu o verbozitate proprie fie unui autor mediocru, fie unuia autosuficient (cartea a fost publicată în 2008, la doi ani după primirea Premiului Nobel), Pamuk lăbărțează inutil textul, spunând în șase sute de pagini ceea ce ar fi putut transmite în aproape jumătate. Nu este vorba, însă, de o dezamăgire profundă, totală: scriitura lui Pamuk este în continuare minunată, am gustat toate detaliile despre Turcia tradiționalistă și viața în Istanbulul anilor '70-'80, am rămas cu dorința de a vizita muzeul adevărat, cu miile sale de obiecte ce transcend ficțiunea, însă minuțiozitatea cu care autorul diseacă o dragoste obsesivă se apropie, mult prea adesea, de redundanță.

21

Mă numesc Roşu - Orhan Pamuk

De ce am amânat atât de mult timp să citesc Orhan Pamuk, de ce? Am trăit trei ani în casă cu Zăpada, așteptând ninsoarea perfectă pentru a o citi (în realitate, o scuză), pentru a descoperi apoi, într-o carte împrumutată, cât de mult îmi place scriitura lui Pamuk. Autorul m-a fermecat instantaneu cu poveștile care curg melodios și învăluitor, cu basmele și legendele care par desprinse dintr-un sipet al minunilor, încât - în ciuda întinderii romanului - nu mi-a venit să întrerup lectura cu nicio altă carte mai scurtă, după cum mi-e obiceiul. Recunosc, entuziasmul mi s-a mai diminuat spre final, când mi-am pierdut un pic răbdarea în fața avalanșei de detalii legate de picturi și nume de miniaturiști, care păreau că nu se vor mai termina. Însă acum nu mă mai oprește nimeni - vreau să citesc tot ce a apărut la noi de Orhan Pamuk.

19