Un cerc în iarbă – Oek de Jong

„Un cerc în iarbă”, de Oek de Jong
Ed. Univers, 1991, 404 pagini, traducere de H.R. Radian
Original: „Cirkel in het gras”, 1985 | Olanda

În primul rând, trebuie să îi mulțumesc scriitorului Liviu G. Stan, cel care mi-a recomandat acest roman puțin cunoscut, pe care, cel mai probabil, l-aș fi trecut cu vederea. Din câte am observat, „Un cerc în iarbă” nu este tradus în engleză, iar la noi nu a mai fost reeditat din 1991, deși ar merita să ajungă din nou pe rafturile librăriilor. Cartea autorului olandez Oek de Jong cuprinde un tablou vivant al Romei de la sfârșitul anilor '70, cu tumultuoasa ei scenă politică, culturală și socială, adusă la viață printr-o scriitură excelentă și prin personaje bine individualizate, cu voci și trăsături distincte.

„Un cerc în iarbă” ne vorbește despre iubirea pasională, artă și politică, coborând în profunzimea acestor teme prin introspecții cu privire la condiția umană și menirea artistului, dar și prin reflecții despre poezie, dragoste și relațiile dintre oameni. Personajele au o viață interioară complexă, pe care autorul o urmărește în paralel cu cea exterioară, într-o narațiune densă presărată cu istorioare pitorești, cu aer de legendă, preluate din diferite părți ale Italiei. Pe fundalul tuturor acestor vieți și povești se află Roma, cu străzile ei șerpuitoare și arhitectura impresionantă, oraș a cărui evocare va stârni melancolie în sufletul celor care l-au vizitat la un moment dat.

Hanna Piccard, o jurnalistă olandeză, este trimisă în 1978 la Roma, unde își aduce și cele două pisici. Aici îl întâlnește pe Joe Kurhajec, un veteran al războiului din Vietnam care își descoperise talentul de sculptor, iar prin intermediul lui îl cunoaște pe Andrea Simonetti, un poet divorțat care locuiește împreună cu fata lui în vârstă de treisprezece ani, Leda. Andrea lucrează la un proiect ambițios: un poem foarte lung, în care unul dintre personaje este inspirat de Zucarelli, directorul muzeului la care Andrea lucrează ca istoric de artă (și cât de mult mi-a plăcut momentul când Zucarelli neagă rolul care i-a fost atribuit în poem, alegând, în schimb, rolul eroului...).

O dragoste chinuitoare se înfiripă între Hanna și Andrea, în ciuda diferențelor dintre ei, căci sunt separați atât prin cultura țării lor de origine, cât și prin viziunea fiecăruia asupra vieții. Romanul urmărește povestea iubirii lor impetuoase, din momentul inițierii – un început ciudat, aproape forțat –, trecând prin perioada unei adaptări dificile și până în cea din urmă etapă, pe care nu o voi dezvălui. În timp ce Hanna este energică, geloasă, suspicioasă și absorbită în totalitate de relația lor, Andrea este contemplativ, distant și câteodată crud, urmărit de teama de a-și pierde individualitatea. În afara fiicei lui, arta este componenta cea mai importantă a existenței sale, iar Andrea nu este pregătit să facă concesii nici măcar în fața dragostei.

Hanna, Andrea, Leda și Zucarelli își dezvăluie pe rând lumea interioară, prin intermediul unor voci distincte și personalități bine individualizate. Leda este creativă, inteligentă și înclinată spre contemplație, asemenea tatălui ei. Zi după zi, ea lasă în urmă copilăria și se îndreaptă spre maturitate, în timp ce trăiește prima ei dragoste, pe care o revarsă asupra unui necunoscut.

Fundalul politic are o importanță deosebită în acest roman: spre sfârșitul anilor 1970, Italia se afla sub amenințarea actelor teroriste comise de Brigăzile Roșii, care au culminat cu răpirea fostului prim-ministru Aldo Moro – incident real, ce a avut loc în martie 1978. Oek de Jong lansează câteva teorii interesante despre motivele care îi determină pe oameni să se revolte, având, totodată, și observații asupra evoluției consumerismului. Deși politica este un domeniu care nu mă pasionează în mod deosebit, am citit cu interes ideile autorului pe aceste teme.

Mi-a luat destul de mult timp să termin acest roman, a cărui narațiune complexă nu permite o lectură grăbită; au fost și unele paragrafe mai dificile asupra cărora a trebuit să insist. Cu toate că nu este o lectură ușoară, „Un cerc în iarbă” compensează prin frumusețea aparte a scriiturii și prin introspecțiile remarcabile, care te îndeamnă la oportune momente de cugetare. Dacă voi reveni cândva la cartea lui Oek de Jong (ceea ce, de altfel, îmi doresc), o voi reciti, cel mai probabil, în aceeași manieră – doze mici, reluarea anumitor fragmente, răgaz pentru reflecție.