Inima-i un vânător singuratic este doar parțial o lectură pentru adolescenți, care nu se încadrează în genul young adult, așa cum am crezut inițial. Povestea are multiple fire narative, care urmăresc cele cinci personaje centrale ale romanului, cu toții oameni interesanți, cu o complexă viață interioară, dar izolați de societate în diferite feluri. S-ar putea crede că, odată ce se întâlnesc, ei își pot găsi o rezolvare a problemelor și se pot vindeca de singurătate, însă lucrurile sunt mult mai complicate decât par la prima vedere. Și ajung ei, oare, să se cunoască cu adevărat?
Mick Kelly este o fată de paisprezece ani cu o viață interioară complexă, care își descoperă, gradual, feminitatea și sexualitatea. Mick visează să devină muziciană și să călătorească în țări îndepărtate acoperite de zăpadă. Am iubit metafora sufletului ei împărțit în camera interioară și cea exterioară, precum și felul în care ea percepe muzica. Am fost răscolită de acest ultim aspect, pentru că și eu auzeam frânturi de muzică în minte și visam să o transpun pe clapele pianului. Spre deosebire de Mick, am studiat pianul pentru opt ani, însă m-a apucat lenea într-un final. Citind acest roman, mi-am adus aminte de propriile vise și m-am întristat, o dată în plus, că le-am abandonat undeva, pe cărările întortocheate ale vieții.
John Singer este un surdo-mut care locuiește împreună cu singurul lui prieten, un grec obez, Spiros Antanopoulos, care suferă de același handicap. După ce acesta este trimis la un azil de nebuni, Singer se mută la o casă de oaspeți și cunoaște câțiva oameni, care încep să graviteze în jurul lui, dornici să-și împărtășească gândurile și problemele. În timp ce locuia împreună cu Spiros, Singer era cel care vorbea cu mâinile în fiecare seară, însă acum, înconjurat de oameni sănătoși, a devenit cel care ascultă, pentru că, prin tăcerea lui, lasă impresia că are o înțelegere superioară asupra vieții.
Dr. Copeland este un negru inteligent, al cărui scop în viață este educarea oamenilor de culoare, cărora vrea să le schimbe credințele și convingerile, pentru a-i ajuta să-și depăși condiția de sclavi și a avea o soartă mai bună. Doctorul s-a înstrăinat de soție și copii, pe care nu a reușit să îi convingă de idealurile lui revoluționare. Prin intermediul lui, ajungem să cunoaștem viața grea a oamenilor de culoare din Sud și rezistența lor la schimbare.
Jack Blount este un tip pe jumătate nebun, care a apărut în oraș pe neașteptate și nu a mai plecat, pretinzând că el poate înțelege, că știe un adevăr pe care ceilalți sunt prea orbi să îl vadă. El își găsește un refugiu în mutul John Singer, care, prin tăcerea lui, pare înconjurat de o aură de cunoaștere și înțelegere.
Bill Brannon este proprietarul cafenelei unde personajele se întâlnesc pentru a bea și a lua masa. El nu vorbește mult, în schimb ajungem să îl cunoaștem prin intermediul gândurilor sale. Este atras de oameni ciudați și neînțeleși, de paria și proscriși, astfel că i se face milă de Jack Blount și îl ajută în diverse moduri.
M-am înșelat asupra acestui roman în atât de multe privințe! În primul rând, am crezut că este scris de un bărbat, când, de fapt, Carson este numele unei femei, care avea doar 20 de ani când a început această carte, publicată în 1940, la 23 de ani. Credeam că o asemenea complexitate a limbajului și a ideilor este conferită scriitorilor mult mai târziu, după ce viața le-a oferit experiență și adâncime în gândire...
În al doilea rând, am crezut că voi avea parte de o lectură ușoară și veselă, când, de fapt, m-am trezit cufundată într-o poveste complexă, serioasă și apăsătoare. Este foarte multă singurătate și neputință în paginile acestui roman, saturat de iminența unui dezastru ce pare a lovi neîntârziat. Mi-am imaginat tot felul de lucruri teribile care li se puteau întâmpla personajelor, căci tensiunea crește progresiv, părând o chestiune de paragrafe până când nenorocirea urmează să se petreacă - însă aceasta vine abia spre final.
În al treilea rând, m-am așteptat la o poveste de dragoste, însă nu am avut parte de niciuna - într-o formă tradițională, adică. Există iubire în acest roman, însă este ciudată, neîmplinită, uneori diformă. Dintre toate relațiile, cel mai straniu mi s-a părut atașamentul puternic pe care Singer îl resimte față de prietenul Spiros, în ciuda firii pasive, lacome și răutăcioase a celui din urmă. Într-un final, nimeni nu este capabil să înțeleagă ce se petrece, de fapt, în sufletul lui Singer, să descopere ce se află sub aparența calmă și prietenoasă. Cu toții au rămas la fel de singuri și înstrăinați ca la începutul poveștii...
Editura: Polirom, 2013
Traducere: Dorina Tulpan
Număr de pagini: 312
Romanul a apărut și la Editura Leda, în 2005, în aceeași traducere.
Niciun comentariu