Mâine în bătălie să te gândeşti la mine - Javier Marías

Mâine în bătălie să te gândeşti la mine a avut un efect neaşteptat şi foarte puternic asupra mea. M-am lăsat atrasă în lungile şi meandratele înlănţuiri de idei ale lui Marías, care au avut darul de a mă rupe de realitate, în ciuda faptului că el vorbeşte tocmai despre ea: realitatea aparent banală, privită atent şi răsucită pe toate părţile, căreia îi sunt descoperite sensuri noi şi însuşiri neaşteptate, deşi ele au fost mereu acolo, la vedere, aşteptând doar ochiul atent şi vorbele potrivite pentru a le aduce la lumină.

În acest roman se vorbeşte despre moarte, despre memorie, despre vină, despre puterea pe care o au numele, dar și despre viaţa unei poveşti, care tinde să fie preschimbată, modificată, de fiecare dată când cineva o transmite mai departe, adăugându-i o amprentă personală sau chiar noi elemente.

Ce anume mi-a plăcut atât de mult la romanul lui Marías? Pot spune că totul: subiectul, ideile, stilul narativ, umorul subtil, curgerea cuvintelor, cugetările profunde. M-am pierdut şi, totodată, m-am regăsit în lumea imaginată de scriitor, fapt pe care nu îl pot explica în întregime. Dacă nu l-aţi citit încă, vă îndemn din toată inima să o faceţi. Veţi desoperi că, sub peniţa fermecată a lui Javier Marias, banalul capătă o înfăţişare nouă, fascinantă.

Subiectul romanului îi oferă scriitorului pretextul necesar pentru a călători pe panta meditativă, atingând adâncimi ale reflecţiei care m-au pus pe gânduri sau mi-au smuls o exclamaţie de uimire. Atât de multe adevăruri simple pe care nu le-am perceput înainte, atât de multe moduri de interpretare, care acum par de la sine înţelese! Am privit în jurul meu, la multele obiecte pe care le posed, şi m-am întrebat: oare aceste lucruri ar prezenta interes şi semnificaţie pentru alţi oameni, sau, din contră, existenţa şi necesitatea lor este justificată doar prin prisma ființei mele? 

Este vorba despre moarte în acest roman, o moarte neaşteptată şi ridicolă, cum ar fi să mori în şosete, ori la frizer, cu o bavetă mare pe umeri; într-un bordel sau la dentist; să mori bărbierit doar pe jumătate, cu un obraz plin de spumă şi cu barba asimetrică până la sfirşitul veacurilor, dacă nimeni nu observă şi nu termină treaba dintr-o milă estetică. Prin intermediul lui Javier Marías, această teamă perpetuă, ce ne strânge vintrele ca într-o menghină, devine mai uşor de înfruntat: ne trezim deodată că ne amuzăm de situaţiile imaginate de autor şi, devenind conştienţi de dimensiunea ridicolă a morţii, îi putem accepta, preț de câteva ore, iminența.

După ce noi nu mai suntem, memoria noastră încetează să mai existe, laolaltă cu viaţa efemeră a lucrurilor pe care le deţinem. Ceea ce a fost important pentru noi îşi va pierde, cel mai probabil, sensul în ochii celorlalţi oameni: semnificaţia şi amintirea tuturor lucrurilor se pierde într-o singură clipă, accesoriile mele rămîn toate nemişcate, brusc incapabile de a-şi dezvălui trecutul şi originea. 

Mirosul nostru va mai persista, poate, pentru o vreme, dacă ferestrele nu sunt deschise iar hainele nu sunt spălate. Dar corpurile noastre vor călători înspre dispariţie, ca toate lucrurile care nu se repetă niciodată, sau - din contră - se repetă atât de des încât se cufundă în nefiinţă. La fel ca obiectele nedorite, corpurile noastre vor deveni, brusc, inutile, fiind înlăturate la fel ca toate resturile ce se vor descompune. Cu timpul, feţele noastre vor neveni neclare, pierzându-şi identitatea, dar numele ne vor rămâne pentru totdeauna în amintirea celor care ne-au cunoscut odinioară. O realitate simplă, dar crudă, pe care ar trebui să o putem confrunta şi accepta.

Într-un minut dispare mărunta istorie a lucrurilor, şi nu numai ea, dar şi tot ceea ce ştiu şi am învăţat, şi amintirile şi tot ce am văzut - amintirile mele care, la fel ca şi alte lucruri care au fost ale mele, nu-mi folosesc decît mie şi devin inutile dacă eu mor, nu dispare doar cine sînt eu, ci şi cine am fost, nu numai eu, biata Marta, ci şi întreaga mea memorie, o ţesătură discontinuă, tot timpul neisprăvită şi în schimbare.

Dar cum funcţionează, oare, memoria? Chiar şi Regele este frământat de angoasa că nu va rămâne în istorie prin trăsături de caracter uşor de recunoscut. Este gata să inventeze astfel de însuşiri, pentru ca oamenii să şi-l poată reaminti mai uşor peste ani. Dar el nu este conştient că personalităţile devenite faimoase beneficiază de puterea mitului, care ia amploare odată cu trecerea secolelor, iar, uneori, se datorează chiar faptelor detestabile. În timp ce unele nume sunt uitate, pierzându-se în ceţurile istoriei, altele sunt perpetuate şi se transformă în legende. Dar oamenii, în marea lor majoritate, sunt condamnaţi la o viaţă de umbre, fără a păşi, vreodată, în lumină. Privind doar spre ultima lor realizare şi negându-şi trecutul, oamenii au impresia că trec prin transformări importante; dar oare devin ei, cu adevărat, personalităţi noi, complet diferite?

Singurul lucru care i se poate reproşa acestui roman este faptul că vocile personajelor nu sunt foarte distincte: naratorul şi soţul înşelat vorbesc în acelaşi mod, fiind greu de crezut o asemenea întâlnire fortuită între doi oameni înclinaţi spre reflecţie. Dar am ales să nu îmi stric bucuria lecturii şi să îmi imaginez, în schimb, că tot ceea ce se întâmplă este filtrat prin vocea naratorului, devenind, astfel, povestea lui. Dar, de fapt, cred că aceasta este şi ideea din spatele aparentului defect: este povestea lui acum, spusă cu propriile cuvinte, în stilul său personal. 

***

Chiar dacă acesta a fost primul roman al lui Javier Marias pe care l-am citit, celelalte scrieri ale sale îmi sunt bine întipărite în memorie, astfel încât am putut recunoaşte, de-a lungul naraţiunii, fraze care devin titluri ale unor alte romane. Menţionez şi extrasele în limba engleză, deoarece frazele nu ies atât de bine în evidenţă în traducerea românească: 

What a disgrace it is to me to remember your name, though I may not know your face tomorrow (Ce blestem, acum va trebui să-mi amintesc şi de acest nume al cărui chip nici măcar nu l-am văzut vreodată) 

Who is going to hurl us over on to the reverse side of time, on to its dark back (cine ne aruncă în reversul timpului sau în faţa lui întunecată) 

Tomorrow in the battle think on me, think on me when I was mortal (Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, când am fost muritor) 

Aceste fraze sunt, în mare parte, trimiteri la piesele istorice ale lui William Shakespeare. Your face tomorrow este preluat din Henric al IV-lea, partea a doua, iar Mâine în bătălie să te gândeşti la mine, când am fost muritor se regăseşte în Actul V, Scena 3, din Richard al III-lea:

Când muritor eram, tu unsul trup
Mi-ai ciuruit cu multe răni de moarte
De mine şi de Turn aminte adu-ţi
Şi mori în scrâşnet!

Vreau greu pe suflet mâine să te-apăs!
Eu, Clarence, înecat în vin scârbavnic,
Trădat de viclenia ta. De mine
Adu-ţi aminte mâine-n bătălie
Şi spada-ţi cadă frântă: mori în scrâşnet!

Editura: Univers, 2012

Număr de pagini: 335

Traducere: Cătălina Vasile