Câteva cărți despre vară, mare și vacanță

În timp ce citeam A Month in the Country de J.L. Carr, mă gândeam cât de bine surprinde autorul atmosfera zilelor de vară petrecute la țară, și mă bucuram că m-am oprit la cartea asta în iunie, și nu în timpul iernii, când degeaba tânjesc după soare și copaci înfrunziți. Am scotocit apoi prin rafturile mele după alte cărți care vorbesc despre vară și senzațiile pe care le trezește aceasta, sau măcar despre lucrurile și activitățile cu care o asociem de obicei. Am găsit nouă cărți, deși nu toate sunt potrivite de luat la plajă sau de citit în vacanță, căci unele au o undă accentuată de melancolie, iar altele induc o anume seriozitate sau chiar tristețe. Le-am ordonat în funcție de relevanța lor față de tema estivală, sau, mai bine zis, în funcție de puterea lor de a evoca stări, amintiri și imagini.

Din cele nouă cărți, am constatat că patru au ceva în comun: protagoniștii sunt însoțiți de solitudine, au rupt legăturile cu lumea și cu viața lor anterioară, și s-au retras într-un loc izolat și străin, unde speră să găsească liniștea mult dorită. Însă tocmai aceste patru cărți au și cea mai pronunțată atmosferă, reușind să transmită cititorului emoții și imagini puternice. Nu știu dacă legătura este întâmplătoare, dar cred că tocmai atitudinea contemplativă a personajelor, care își rememorează trecutul sau se concentrează asupra unui prezent calm și tămăduitor, este cea care îi deschide în fața naturii, care, uneori, devine ea însăși un fel de personaj. 

Mai sunt, cu siguranță, destule titluri care ar putea face parte dintr-o astfel de listă (chiar zilele trecute mi-au picat ochii pe Marea, dimineața de Margaret Mazzantini). Mă gândesc că aici s-ar încadra cam toate cărțile de călătorii, dintre care mărturisesc că n-am citit niciuna, deși mă tentează de multă vreme Bazarul pe roți. Cu trenul prin Asia sau Trenul-fantomă către Răsărit de Paul Theroux. Dacă aveți recomandări, eu le aștept cu drag, poate reușesc să mai citesc o carte cu temă estivală până la finalul verii. 

Marea, marea, de Iris Murdoch

La șaizeci de ani, regizorul de teatru Charles Arrowby se retrage într-o casă izolată la malul mării, într-un sat din nordul Angliei, unde nu cunoaște pe nimeni. Își scrie memoriile, se plimbă în jurul casei, pregătește mese simple, înoată în mare și observă cu un ochi atent imensa întindere de apă, cu toate stările prin care trece și toate nuanțele care o îmbracă. Marea invadează paginile ca un personaj omniprezent, purtând, pe rând, măști inofensive, atrăgătoare sau amenințătoare, iar descrierile ei, plastice și cu o mare putere evocatoare, mi s-au părut minunate. Desigur, romanul lui Murdoch nu se rezumă la pasaje descriptive și la urmărirea rutinei protagonistului, ci este mult mai mult decât atât: este portretul minuțios al unui personaj formidabil, pe care este imposibil să-l urăști, la fel cum este dificil să-l iubești, și mai este povestea unei obsesii care, printr-o întorsătură a sorții, își poate găsi acum rezolvarea.

A Month in the Country (O vară la țară), de J.L. Carr

Dacă Marea, Marea surprinde extraordinar de bine senzațiile și stările trezite de contemplarea mării, micul roman al lui J.L. Carr reușește să transmită spiritul unei veri petrecute la țară, undeva în nordul Angliei. Tom Birkin, un supraviețuitor al războiului, sosește în mica așezare rurală Oxgodby pentru a restaura o pictură murală, care a stat ascunsă pe un perete al bisericii timp de patru secole. Se abandonează muncii minuțioase și obositoare, se lasă inundat de mirosurile, sunetele și culorile verii, leagă prietenii și redescoperă speranța și bucuria de a trăi, dar și frumusețea și dragostea. Este anul 1920, și multe lucruri sunt deja cu un picior în trecut - o lume învăluită în nostalgie, care s-a păstrat intactă în amintire, la fel cum s-a păstrat și regretul după momentele pierdute și fericirea pură a unei veri aproape perfecte. 

Vila Amalia, de Pascal Quignard

Am citit romanul lui Quignard mai demult, iar detaliile s-au estompat într-o mare măsură, dar nu și senzația pe care mi-a lăsat-o atmosfera sa intensă: un soi de lumină orbitoare care învăluie marea, zilele toride de vară și răcoarea umbroasă a unei case inundate de vegetație. În urma unei dezamăgiri, compozitoarea Ann Hidden rupe legăturile cu trecutul și pleacă în lume, închiriind în cele din urmă o vilă retrasă de pe o insulă din Mediterana. Un mic paradis, unde Ann pare să se regăsească pe sine și să înceapă o nouă viață (aș putea spune că e un fel de alter-ego feminin al lui Charles Arrowby, dacă cei doi ar avea mai  multe în comun). Totuși, cartea nu este atât de luminoasă pe cât pare: momentele de calm și fericire se sfârșesc în dramă, semn că nu există o ascunzătoare îndeajuns de sigură în fața nefericirii și a tragediei. 

Vara de neuitat • Plaja, de Cesare Pavese

Cele două micro-romane au în comun anotimpul solar ce constituie fundalul poveștilor, dar și o anume solitudine și alienare ce însoțește personajele. „Vara de neuitat” surprinde maturizarea unei adolescente pe măsură ce cunoaște viața și dragostea, dar și gustul amar al deziluziei. Ginia și prietenele ei se bucură din plin de o vară caniculară, ieșind la plimbare pe bulevarde sau cu bărcile pe lac, mergând la cinematograf și la sălile de dans, întorcându-se acasă târziu - căci să dormi era o prostie și fura din timpul bucuriei. În „Plaja”, naratorul acceptă invitația unui vechi prieten de a sta câteva zile la vila acestuia de pe Riviera. Am resimțit intens langoarea zilelor de vară petrecute la mare, zile fără importanță cu după-amiezi moleșitoare și îmbrățișarea limpede a valurilor, cu plimbări de seară și amiciții temporare, cu ciclicitatea și rutina întrerupte de mici incidente sau întâlniri neașteptate. 

Amintirile unei nonagenare, de Antoaneta Ralian

Volumul de memorii selective al Antoanetei Ralian cuprinde atât povești de călătorie, cât și istorisiri despre scriitorii pe care i-a tradus și i-a cunoscut, iar cele două teme sunt de multe ori îmbinate. Atinsă de microbul călătoriilor și de setea muzeelor de artă, cu mania de a urca în toate turnurile și clădirile înalte, autoarea ne poartă, în amintiri fragmentare și episoade umoristice, prin locurile în care a fost, fie în excursii cu soțul, fie în interes de serviciu. Dresda, metropola-cimitir distrusă de război, cu femei lihnite după bărbați, Viena, cu cafenele intime și magazine micuțe, Londra, orașul permanențelor, unde o întâlnește pe Iris Murdoch într-un pub, sau New York-ul unde descoperă prima dată restaurantele McDonalds. Totodată, Antoaneta Ralian ne împărtășește emoția pe care a încercat-o la vederea locurilor din romanele traduse, puternic impregnate în memoria afectivă, care i-au lăsat o stranie senzație de déjà vu.

La furat de cai, de Per Petterson

În ultima parte a vieții, Trond Sander se mută în estul Norvegiei, într-un loc izolat și liniștit, așa cum și-a dorit dintotdeauna. El rememorează o vară din 1948, când avea cincisprezece ani și a petrecut câteva luni la o cabană, împreună cu tatăl său. Pe atunci, Trond a trăit o serie de aventuri care i-au testat limitele curajului, alături de fiul unor fermieri locali, dar a și învățat câteva lecții amare despre secretele oamenilor apropiați. Cartea mi-a creat stări și imagini foarte vii, legate de acea vară petrecută în pădurile norvegiene, iar atașate lor au rămas senzații olfactive puternice: miros de rășină și de lemn proaspăt tăiat, miros de fân cosit, de aer încins și înmiresmat, de cai și de râu. Chiar și atunci când nu se întâmplă nimic deosebit, ca plimbările prin păduri de pin încinse de soarele arzător al verii, cuvintele lui Per Petterson transmit o anumită plăcere calmă și liniștitoare, un anumit confort mental pe care mi-e greu să îl explic. 

Medeea și copiii ei, de Ludmila Uliţkaia

Pe lângă istoria unei familii, cu o sumedenie de povești care gravitează în jurul personajului central, romanul cuprinde și istoria unui loc, Crimeea, unde muntele și marea se întâlnesc cu ofertantul mozaic cultural. Primăvara, rudele încep să sosească la casa Medeei, ultima grecoaică autentică rămasă în sudul peninsulei. În grupuri mici, repartizate după un grafic riguros, numeroșii descendenți împrăștiați prin toate colțurile Rusiei vin încărcați cu copii, daruri și probleme, într-o migrație anuală către pământul strămoșilor Sinopli. Cu toții iubesc aceste meleaguri și cu toții sunt de părere că cea mai frumoasă priveliște din lume este cea care se deschide în fața ochilor din cabina de closet a Medeei. În fiecare seară, adulții se adună în bucătăria de vară la o cină târzie și la taifas, bând rachiu de mere și grozavul vin de Taurida, iar Medeea, scumpă la vorbă și cumpătată, observă, fără a interveni, desfășurarea tumultuoasă de vieți și personalități care se succed sub acoperișul ei.

Zazie în metrou, de Raymond Queneau

Lăsată de mamă în grija unchiului Gabriel, puștoaica Zazie are parte de întâmplări mai puțin obișnuite în scurta ei vacanță la Paris, unde își dorește doar să meargă cu metroul, pentru că altceva n-o interesează în orașul luminilor. Însă metroul este închis din cauza unei greve, iar Zazie, spurcată la gură și complet lipsită de educație, intră în tot felul de situații comice, se pierde pe străzile orașului, cunoaște parizieni care mai de care mai țicniți, participă la bătăi în baruri, este acuzată că ar face trotuarul - are, deci, o vacanță foarte plină. Romanul pare un exercițiu lingvistic făcut în glumă, căci personajele încurcă și pocesc cuvintele, care devin de nerecunoscut și se amestecă într-un ghiveci verbal foarte amuzant. Însă ele încurcă și atracțiile turistice ale Parisului, nehotărâte dacă o clădire este Panteonul sau altceva, în schimb cunosc pivnițele, barurile și braseriile unde se delectează cu grenadină, beaujolais, vărzucă alsaciană sau supă de ceapă.

Ciocârlia, de Dezső Kosztolányi

Cartea aceasta se potrivește cel mai puțin pe listă, dar are totuși legătură cu vacanța, așa că am decis să o includ. Ciocârlia, fata unui cuplu dintr-un orășel austro-ungar, pleacă pentru o săptămână la rude, lăsându-i singuri pe părinții de care nu se despărțise niciodată mai mult de o zi. La început, bătrânii sunt îngrijorați ce vor face atâtea zile, cu rutina lor previzibilă, cu singurătatea care crește deja în ei, apăsătoare și insuportabilă. De ani de zile, din cauza condiției mai speciale a fiicei lor, familia Vajkay a renunțat la viața socială, ducând o existență liniștită și retrasă, lipsită de orice fel de excese. Acum, ei au parte de o vacanță neașteptată, în care redescoperă plăceri de mult uitate și conștientizează modul în care li s-a transformat viața. Și Ciocârlia va avea parte de propriile experiențe în scurta ei vacanță, în urma căreia înțelege niște adevăruri de care i-a fost întotdeauna teamă.