Viața mea printre cărți (XII)

Ce-am făcut eu în septembrie de n-am mai publicat niciun articol pe blog? Eu, care mă lăudam că nu mă omor cu treburile casnice, am muncit pe brânci - asta am făcut. Muncă de-aia fizică, de muncitor necalificat, care nici măcar nu e plătit la finalul zilei. În schimb, am învățat lucruri noi: de exemplu, ce-i aia amorsă și care-i diferența dintre vopseaua pe bază de apă și cea pe bază de ulei. Am învățat să folosesc trafaletul, pensula și - pam-pam! - pistolul de vopsit (până m-am prins eu care-i treaba, m-am împușcat singură cu lavabilă direct în față, dar asta era inevitabil). Am pus mâna pentru prima oară pe o bormașină, deocamdată doar pentru a face găuri în lemn (o să învăț și cum se găuresc pereții, pentru că am o mare poftă de așa ceva). Pe scurt, am renovat prin casă, activitate care credeam că va dura maxim o săptămână, dar care mi-a luat o lună. 

Aproape totul este vechi în casa unde ne-am mutat, dar nu mă plâng, pentru că îmi plac lucrurile și casele vechi. În camera de la stradă, pe care am zugrăvit-o în septembrie, am mătrășit un pat și un dulap înnegrite și mirositoare (desigur, după ce ne-am asigurat că nu sunt niscaiva mobile valoroase). Patul avea o saltea din paie, vă puteți închipui așa ceva în secolul nostru? Camera nu mai fusese zugrăvită de cincizeci de ani (cel puțin așa ne-a spus proprietara), iar pereții erau acoperiți cu un strat generos de calciu, la mare modă prin anii 1960. Doar că aici calciul era colorat în roz, cu vârfulețe argintii - o minunăție, nu alta! N-am dat calciul jos, pentru că ar fi fost o muncă titanică, dar am acoperit rozul cu lavabilă albă, iar atmosfera s-a schimbat ca prin farmec. 

Pe lângă camera de la stradă, am îmbunătățit considerabil și toaleta, care înainte nu-mi inspira prea mare încredere (era vopsită într-un maroniu dubios, câh). Acum are pereții portocalii și un covor albastru de cauciuc - arată mult mai vesel, trebuie să mă credeți pe cuvânt. Am sortat lucruri, am făcut curățenie de mi-a ieșit pe nas, dar munca nu dădea semne că se termină. Chiar mă săturasem spre finalul lunii, deși, cu ocazia asta, mi-am dat seama că e mult mai simplu să prestezi o muncă fizică decât să-ți folosești creierul (pentru scris, gândit etc.). Păi la finalul zilei ai ceva palpabil de arătat - iată, am terminat de vopsit, am aruncat obiectele în plus -, pe când, dacă încerci să scrii ceva, s-ar putea să nu te alegi cu mare lucru, pentru că orele au trecut și inspirația n-a venit. 

Deh, de gândit tot m-am gândit eu la ceva, totuși. Mi-a revenit pofta de meșterit și de confecționat obiecte decorative, activitate pe care o lăsasem baltă la un moment dat. (Ca să vă convingeți de talentele mele, supun atenției dumneavoastră o poză din adolescență, unde apar îmbrăcată într-o fustă confecționată din ambalaje de dulciuri, purtând pe cap o pălărie decorată cu cutii de suc. Am purtat ansamblul ăsta avangardist la balul de la finalul liceului, mda.)

Așadar, m-am apucat să „construiesc” o măsuță din cărți, la care am folosit, pe post de picioare, toate volumele vechi găsite prin casă, pe care nu mă înduram să le arunc. Pe post de blat, am așezat o ramă de geam găsită pe la vecini. Ar mai fi de lucru la măsuță, pentru că nu este prea stabilă, dar îmi place cum a ieșit. Până una-alta, o folosesc doar ca suport pentru ghivecele de flori (ghivece care sunt, de fapt, două foste abajururi de lustră, care amenințau să ne cadă în cap în orice clipă, așa că le-am dat jos). Aproape toate obiectele și-au pierdut destinația inițială și au căpătat una nouă, iar asta mă entuziasmează cel mai tare. 

Nu e nevoie de instrucțiuni pentru măsuța asta, iar improvizațiile sunt chiar binevenite. :)

Dacă tot am făcut primii pași în mânuirea bormașinii, mi-am propus să meșteresc și niște rafturi pe care să așez o parte din cărți. Am găsit câteva idei interesante aici, aici și aici, deși nu exclud nici rafturile clasice. Cărțile astea sunt mai rele decât buruienile, nu mai au loc în bibliotecă și au invadat toată casa, dar pe jos evit să le pun, pentru că vor fi o țintă sigură pentru Bruno, în caz că ajung târziu acasă și vrea să se răzbune. Din fericire, m-am oprit din cumpărat cărți (cel puțin o perioadă), pentru că...

...am făcut o pasiune subită pentru plante (nu neapărat cu flori, ci mai degrabă cu frunze ornamentale). Totul a pornit de la o Soleirolia (Baby's tears) pe care am luat-o de la florărie fără să presimt ce va urma, adică o dorință intensă de a deține și mai multe plante. Este tare ciudat, având în vedere că, până acum, am neglijat cam toate plantele pe care le-am avut și majoritatea au decedat (singura supraviețuitoare este o varietate de Croton, care, sincer, habar n-aveam cum se numește până mai ieri). După o îndelungată indiferență, acum parcă am luat-o razna: citesc, mă documentez, învăț speciile de plante și modul lor de îngrijire. 

Soleirolia (centru), vinovată de pasiunea mea subită pentru plante.
Am plantat-o într-un bol de plastic pe care l-am găurit cu șurubelnița încălzită la aragaz. :)
Alături, planta Nertera, pentru cine se întreabă ce specie este. 

Am păstrat totuși o fărâmă de rațiune, în sensul că mă limitez la a cumpăra doar plante de interior (ca să înțelegeți: eu vreau o grădină în casă, nu afară, ignorând faptul că nu există lumină suficientă). Am ajuns la concluzia asta după ce m-am ales cu o colecție mărișoară de Sedum (eu am crezut că sunt suculente, dar m-am înșelat), pe care am plantat-o într-un sertar vechi, de la dulapul măcelărit. Rămâne de văzut dacă am green thumb, cum zic americanii, căci, în ciuda plăcerii cu care mă uit la mica mea grădină, s-ar putea să fiu complet nepricepută și ar fi mai înțelept să mă las de grădinărit. Dacă aveți nevoie de consiliere în privința plantelor de apartament, vă rog nu ezitați să mă întrebați. :)

Sertarul cu Sedum și o singură suculentă rătăcită pe acolo. Să vedem ce se alege de ele
până la primăvară, pentru că plantele astea iubesc soarele. Bummer...

Ce voiam de fapt să spun: eu am încercat să scriu ceva printre picături, dar n-am reușit. Cu toată casa întoarsă pe dos, au dispărut liniștea și inspirația, așa că a trebuit să mă resemnez și să iau o pauză de la blog (din fericire, am reușit să mai citesc din când în când). Plus că nu era productiv: cu cât amânam lucrările, cu atât trăiam mai mult timp în mijlocul unui haos general. Însă detașarea asta n-a fost chiar un lucru rău. Mi s-a făcut dor de scris, ceea ce e bine, pentru că ajunsesem la un fel de saturație, bașca faptul că aveam pretenția să scriu din ce în ce mai bine și eram adeseori nemulțumită de ce-mi ieșea. Între timp am devenit mai relaxată și mi-am propus să nu mă mai stresez dacă n-am timp pentru blog și nici dacă mi se pare mie că n-am scris cea mai grozavă recenzie. 

***

După ce v-am pus la curent cu ce-am făcut eu în septembrie (n-am mai menționat și faptul că m-am apucat de înot :D), să trec la lucruri mai interesante și mai relevante pentru articol (scuzați digresiunile casnice). 

Am avut parte de o surpriză fantastică atunci când Doina Ruști m-a anunțat că îmi va include glosarul în noua ediție a Manuscrisului fanariot, apărută în colecția Top 10+. Încă nu am intrat în posesia volumului, așa că, până una-alta, pun un print screen de pe Facebook. Însă faptul că mi-am văzut numele acolo m-a propulsat în al nouălea cer pentru o perioadă.

Din septembrie, s-a materializat un proiect la care chiar visasem în secret: ca într-o bună zi să pot recomanda cărți într-o librărie. Până să iasă în lume, proiectul a avut și alte denumiri, și alte destinații, dar în cele din urmă s-a transformat într-un raft pe nume Bursa cititorilor, unde, împreună cu Eli Bădică, Laura Câlțea și Costi Piștea, recomand cărți românești care merită citite. Raftul poate fi vizitat în Cărturești Verona (prima cameră pe dreapta), dar și virtual, pe blogul Cărturești. Aici găsiți un interviu colectiv în urma căruia, după îndelungi cugetări, m-am decis că l-aș lua cu mine pe o insulă pustie pe İhsan Oktay Anar. :)

Recomandările lunii septembrie

În noiembrie voi face un lucru neobișnuit pentru mine, care îmi dă emoții încă de pe acum: voi participa la moderarea întâlnirii cu scriitorul Bogdan Suceavă, care va avea loc pe 25 noiembrie, la librăria Humanitas Kretzulescu (mai multe informații pe pagina de Facebook). Anca, una dintre organizatoare, m-a luat prin surprindere când m-a invitat să particip la eveniment, care se vrea o întâlnire informală între scriitor și cititorii săi. Deși n-am cine știe ce experiență, m-am gândit bine și am acceptat, că doar e sănătos să înfruntăm lucrurile de care ne este teamă. 

Nu în ultimul rând, o surpriză nemaipomenită de care am avut parte recent: cartea Trilogia gemenilor, pe care am trimis-o prin poștă unei cititoare, s-a întors la mine însoțită de o husă foarte faină, confecționată de Monica (pe care o găsiți la Prin ochi de ac). Culmea, eu chiar îmi doream o astfel de husă pentru cărți, dar nu mi-a venit să cred că am primit-o în dar de la cineva cu care nu mă întâlnisem niciodată! Pentru surpriza asta trebuie să-i mulțumesc Roxanei, care se ocupă de grupul Cafeneaua literară, unde-i contaminează și pe ceilalți cu pasiunea ei pentru lectură (alături de Oana :D). Însă ăsta nu e primul dar care a venit așa, parcă picat din cer. Cora mi-a trimis tocmai din Canada o carte de Agota Kristof, pe care am citit-o de curând. De la Iulia am primit un pachet de cărți, deși eu credeam că-mi trimite doar una. Să mai zică cineva că oamenii faini sunt pe cale de dispariție, sau că cititul te izolează de lume. De când am început să scriu pe blog, m-am lămurit că situația e taman invers. :)